HOTARARE    din 21 septembrie 2004

in cauza Stoicescu impotriva Romaniei

ACT EMIS DE: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 1119 din 29 noiembrie 2004

                             HOTARAREA
                       din 21 septembrie 2004

               in cauza Stoicescu impotriva Romaniei*)
                       (Cererea nr. 31551/96)
                             (Revizuire)

    *) Hotararea din 21 septembrie 2004 este reprodusa in facsimil.

    In cauza Stoicescu impotriva Romaniei,
    Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a II-a), statuand in cadrul unei camere formate din: domnii J.-P. Costa, presedinte; L. Loucaides, C. Birsan, K. Jungwiert, V. Butkevzch, doamnele W. Thomassen, A. Mularoni judecatori; si doamna S. Dolle, grefier de sectie;
    dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la data de 31 august 2004,
    pronunta hotararea urmatoare, adoptata la aceeasi data:

    PROCEDURA
    1. La originea cauzei se afla cererea nr. 31551/96, indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Stefan Stoicescu (reclamantul), a sesizat Comisia Europeana a Drepturilor Omului (Comisia) la data de 10 aprilie 1996, in temeiul fostului articol 25 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
    2. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de Agentul guvernamental, doamna R. Rizoiu, Agentul Guvernului roman pentru Curtea Europeana a Drepturilor Omului, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
    3. Reclamantul sustine, in special, ca refuzul Curtii Supreme de Justitie (numita in continuare C.S.J.), exprimat in decizia din 6 decembrie 1995, de a recunoaste instantelor judecatoresti competenta de a se pronunta asupra unei actiuni in revendicare, precum si lipsa impartialitatii si independentei acestei instante sunt contrare articolului 6 alin. 1 din Conventie. Reclamantul sustine, de asemenea, ca decizia C.S.J. a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor sale, astfel cum este garantat de art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie.
    4. Cererea a fost transmisa Curtii la 1 noiembrie 1998, data intrarii in vigoare a Protocolului nr. 11 la Conventie (conform art. 5 alin. 2 din Protocolul nr. 11 la Conventie).
    5. Prin decizia din 6 iunie 2000, Curtea (prima sectie) a declarat cererea admisibila.
    6. La data de 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat structura sectiilor sale (art. 25 alin. 1 din Regulament). Cererea a fost repartizata celei de-a doua sectii a Curtii, reorganizata astfel (art. 52 alin. 1 din Regulament).
    7. Prin hotararea din data de 4 martie 2003, Curtea (a doua sectie) a statuat ca articolele 6 alin. 1 din Conventie si 1 din Primul Protocol aditional la Conventie au fost incalcate. La 4 iunie 2003, aceasta hotarare a devenit definitiva.
    8. La data de 3 septembrie 2003, Guvernul parat, invocand primul alineat al articolului 80 din Regulamentul Curtii, a introdus o cerere de revizuire a hotararii sus-mentionate.
    9. La data de 30 septembrie 2003, Curtea (a doua sectie) a decis, conform articolului 80 alin. 4 din Regulament, sa transmita cererea Guvernului catre reclamant si l-a invitat pe acesta sa prezinte observatii. La 24 octombrie 2003, reclamantul a transmis observatiile sale.
    10. Prin scrisoarea din 17 noiembrie 2003, Curtea a invitat Guvernul sa prezinte observatii in duplica, precum si informatii complementare. La 15 decembrie 2003, Guvernul a transmis observatiile sale.

    IN FAPT

    I. Circumstantele cauzei

    11. Reclamantul s-a nascut in 1940 si are domiciliul in Bucuresti.
    12. In 1929, S.S., matusa reclamantului, a cumparat un teren situat in Bucuresti, pe care a construit o casa.
    13. In 1950, statul si-a apropriat in mod abuziv casa matusii reclamantului, prevalandu-se de prevederile Decretului nr. 92/1950 de nationalizare a anumitor bunuri imobile (numit in continuare Decretul nr. 92/1950).

    A. Actiunea in revendicare
    14. La data de 23 februarie 1994, reclamantul, in calitate de mostenitor al lui S.S., a sesizat Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti cu o actiune in revendicare imobiliara. Reclamantul arata ca, la momentul nationalizarii, S.S. era functionara si ca, in temeiul Decretului nr. 92/1950, bunurile apartinand acestei categorii de persoane erau excluse de la nationalizare.
    15. Prin sentinta civila din 20 aprilie 1994, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a aratat ca proprietatea parintilor reclamantilor fusese nationalizata cu aplicarea gresita a Decretului nr. 92/1950, intrucat S.S. apartinea unei categorii de persoane excluse de la nationalizare. Instanta a constatat apoi ca posesia exercitata de catre stat este fondata pe violenta, si ca, prin urmare, statul nu se putea prevala de un titlu de proprietate intemeiat pe uzucapiune. Judecatorii au decis, de asemenea, ca statul nu si-ar fi putut apropria imobilul nici in baza Decretului nr. 218/1960 pentru modificarea Decretului nr. 167 din 21 aprilie 1958, privitor la prescriptia extinctiva si a Decretului nr. 712/1966 cu privire la bunurile care se incadreaza in prevederile articolului III din Decretul nr. 218/1960 pentru modificarea Decretului nr. 167 din 21 aprilie 1958, privitor la prescriptia extinctiva intrucat acestea erau contrare Constitutiilor din 1952 si 1965. Instanta a dispus din acel moment autoritatilor administrative si anume, Primaria Municipiului Bucuresti si intreprinderii de stat S.C. "H.N.", care avea in administrare imobilele statului, sa restituie bunul reclamantului.
    16. Primaria Municipiului Bucuresti a introdus apel, invocand deciziile din 1993 ale Curtii Constitutionale, in care aceasta instanta statuase ca repararea prejudiciilor cauzate de actele abuzive ale fostului regim comunist va fi reglementata pe cale legislativa.
    Tribunalul Municipiului Bucuresti s-a pronuntat la data de 28 septembrie 1994. Constatand ca nu fusese inca votata nici o lege cu privire la masuri reparatorii, tribunalul a decis, pe de o parte, ca articolul 3 din Codul civil privind denegarea de dreptate ii interzice sa refuze examinarea actiunii reclamantului, iar pe de alta parte, ca este competent sa solutioneze o actiune in revendicare. Instanta a constatat apoi ca Decretul nr. 92/1950 prevedea exceptii de la nationalizare, care sunt aplicabile in speta. Tribunalul a respins apelul, retinand ca S.S. nu incetase sa fie proprietara imobilului si ca reclamantul devenise proprietarul acestuia pe cale succesorala.
    17. In absenta recursului, decizia a ramas definitiva si irevocabila, nemaiputand fi atacata printr-o cale ordinara de atac.
    18. La o data neprecizata, Procurorul General al Romaniei a introdus la C.S.J. un recurs in anulare impotriva hotararii definitive din 11 octombrie 1994, cu motivarea ca instanta, examinand legalitatea aplicarii Decretului nr. 223/1974 privind reglementarea situatiei unor bunuri, a depasit atributiile puterii judecatoresti.
    19. Prin decizia din 6 decembrie 1995, C.S.J. a admis recursul in anulare, a casat hotararea din 22 aprilie 1994 si, pe fond, a respins actiunea in revendicare a reclamantului.

    B. Hotararea Curtii din data de 4 martie 2003
    20. La 4 martie 2003, Curtea (a doua sectie) a statuat ca articolul 6 alin. 1 din Conventie a fost incalcat sub aspectul absentei unui proces echitabil si sub aspectul negarii dreptului de acces la justitie precum si faptul ca acest articol a fost respectat sub aspectul pretinsei lipse de independenta si impartialitate a instantelor interne. In ceea ce priveste articolul 1 din Primul Protocol aditional la Conventie, Curtea a stabilit ca acesta a fost, de asemenea, incalcat si a obligat statul parat la restituirea imobilului catre reclamant sau, in cazul in care restituirea nu va avea loc, la plata unei sume de bani cu titlu de prejudiciu material. Curtea a dispus, de asemenea, ca statul parat sa plateasca reclamantului o anumita suma de bani cu titlu de daune morale. In final, Curtea a decis ca sumele mentionate vor fi majorate cu o dobanda simpla (de intarziere) si a respins cererea de acordare a unei satisfactii echitabile pentru surplus.

    C. Fapte aduse la cunostinta Curtii ulterior datei de 4 martie 2003
    21. Asa cum rezulta din informatiile si din documentele transmise Curtii de catre Guvern, la data de 3 mai 1981, S.S., matusa reclamantului, a redactat un testament in favoarea lui T.C.F. si T.A. Guvernul sustine ca, trei ani mai tarziu, ignorand existenta acestui testament, reclamantul a obtinut un certificat de mostenitor care-l desemna ca unic mostenitor al lui S.S. Acest certificat i-a permis sa aiba, in 1994, calitatea procesuala activa necesara pentru obtinerea restituirii bunului litigios in fata instantelor interne.
    22. Conform acelorasi informatii, in 1995, T.C.F. si T.A. l-au dat in judecata pe reclamant cu scopul de a obtine anularea certificatului de mostenitor al acestuia. Acestia au sustinut ca, in baza testamentului redactat de catre S.S., ei sunt adevaratii mostenitori ai lui S.S. Reclamantul a formulat cerere reconventionala pentru anularea testamentului sus-mentionat, intrucat, in opinia sa, consimtamantul lui S.S. fusese viciat.
    23. Prin sentinta din 18 mai 1995, Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti a transmis dosarul la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, competenta in cauza.
    24. La 24 octombrie 1996, instanta a respins actiunea principala, a admis cererea reconventionala a reclamantului si a anulat testamentul redactat in favoarea lui T.C.F. si a lui T.A.
    25. La 29 aprilie 1997, Tribunalul Municipiului Bucuresti, sesizat cu apelul introdus de T.C.F. si de T.A., a dispus trimiterea dosarului la prima instanta, avand in vedere un viciu de procedura.
    26. Prin sentinta din 23 iunie 1998, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a respins din nou actiunea si a admis cererea reconventionala a reclamantului. T.C.F. si T.A. au introdus apel impotriva acestei sentinte.
    27. Prin decizia din 25 noiembrie 1999, Tribunalul Municipiului Bucuresti a mentinut sentinta sus-mentionata.
    28. Prin decizia din 20 mai 1999, Curtea de Apel Bucuresti a admis recursul introdus de T.C.F. si de T.A., a casat decizia Tribunalului si a anulat certificatul de mostenitor al reclamantului. Prin aceeasi decizie, Curtea de Apel a respins cererea reconventionala a reclamantului ca neintemeiata.
    Curtea de Apel a statuat ca la momentul la care S.S. si-a exprimat consimtamantul si a dispus de bunurile sale in favoarea lui T.C.F. si de T.A., adica in 1981, consimtamantul sau era valabil si nu fusese viciat.
    Aceasta decizie a fost mentinuta printr-o hotarare interpretativa din 8 decembrie 1999 a aceleiasi instante.
    29. La 14 ianuarie 2003, reclamantul a introdus cerere de revizuire a deciziei din 20 mai 1999. La 1 aprilie 2003, Curtea de Apel a respins cererea sa ca inadmisibila.
    Astfel, certificatul de mostenitor de care se prevala reclamantul a fost anulat.

    II. DREPTUL SI PRACTICA INTERNE APLICABILE

    30. Dispozitiile legale si jurisprudenta interna pertinente au fost mentionate in hotararea pronuntata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza Brumarescu impotriva Romaniei (Cererea nr. 28342/95, C.E.D.O. 1999-VII, p. 250 - 256, alineatele 31 - 44).
    31. Conform articolului 88 din Legea nr. 36/1995 asupra notarilor publici si a activitatii notariale, "Pana la anularea sa prin hotarare judecatoreasca, certificatul de mostenitor face dovada deplina in privinta calitatii de mostenitor si a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecarui mostenitor in parte."

    IN DREPT

    32. Guvernul roman solicita revizuirea hotararii Camerei din data de 4 martie 2003 (a doua sectie) si invoca articolul 80 din Regulamentul Curtii, care prevede urmatoarele:
    "1. In caz de descoperire a unui fapt care, prin natura lui, ar fi putut exercita o influenta decisiva asupra rezultatului unei cauze deja solutionate si care, la data hotararii, era necunoscut de Curtea Europeana a Drepturilor Omului si nu putea fi in mod rezonabil cunoscut de o parte, aceasta din urma poate, intr-un termen de 6 luni de la data descoperirii noului fapt, sa sesizeze Curtea Europeana cu o cerere in revizuirea hotararii despre care este vorba.
    2. Cererea trebuie sa indice hotararea a carei revizuire este ceruta, sa contina informatiile necesare pentru a stabili daca sunt indeplinite conditiile prevazute in alin. 1 al prezentului articol si trebuie insotita de o copie a tuturor documentelor pe care se sprijina. Cererea si anexele acesteia se depun la Grefa."
    33. Curtea aminteste consacrarea, in articolul 44 din Conventie, a principiului conform caruia hotararile sunt definitive si reafirma ca, in masura in care ea pune in discutie acest caracter definitiv al hotararilor Curtii, posibilitatea unei revizuiri trebuie considerata ca exceptionala. Astfel, cererile de revizuire necesita o examinare riguroasa (conform hotararilor in cauzele Pardo impotriva Frantei din 10 iulie 1996 (revizuire - admisibilitate), Culegere de hotarari si decizii 1996-III, p. 869 - 870, par. 21 si Gustafsson impotriva Suediei din 30 iulie 1998 (revizuire - fond), Culegere 1998-V, p. 2095, par. 25).
    Prin urmare, Curtea trebuie sa stabileasca daca faptele mentionate "ar fi putut exercita o influenta decisiva asupra hotararii in cauza deja examinata", daca acestea "nu puteau fi cunoscute, in mod rezonabil" de catre Guvern inainte de pronuntarea hotararii initiale, precum si daca cererea de revizuire a fost introdusa in termenul legal, in sensul articolului 80 din Regulament.

    I. Cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire

    A. Cu privire la influenta decisiva a "faptelor" descoperite
    34. Guvernul sustine ca abia la data de 11 martie 2003, avocatul lui T.C.F. si T.A. a informat autoritatile cu privire la anularea certificatului de mostenitor de care se prevalase reclamantul la momentul introducerii cererii. Guvernul indica apoi procedura initiata de catre T.C.F. si T.A. la 25 aprilie 1995, care s-a finalizat prin decizia din 20 mai 1999 a Curtii de Apel Bucuresti si subliniaza faptul ca aceasta procedura a fost initiata/inceputa inainte de sesizarea Curtii de catre reclamant.
    35. Guvernul considera ca, daca aceste informatii ar fi fost cunoscute de catre Curte, ele ar fi avut o influenta decisiva asupra hotararii date in cauza. In opinia Guvernului, faptul ca reclamantul nu a informat Curtea cu privire la anularea certificatului sau de mostenitor dovedeste reaua sa credinta.
    36. Reclamantul contesta afirmatiile Guvernului privitoare la atitudinea sa, sustinand ca nu a avut niciodata intentia de "incalca legea si de a aduce atingere intereselor nimanui, cu atat mai putin intereselor statului roman".
    El afirma ca a fost singurul succesor legal al lui S.S. si singura persoana care a ingrijit-o inainte de deces. In opinia sa, in 1982, la momentul decesului lui S.S., aceasta nu avea nici un bun imobil, intrucat statul ii nationalizase bunurile conform Decretului nr. 92/1950. Tocmai in vederea restituirii acestor bunuri, in calitate de unic mostenitor, reclamantul a introdus, dupa 1990, actiuni in revendicare. Dupa ce i s-a dat castig de cauza, el a vandut, la 30 aprilie 1995, una dintre cele doua case. Cu privire la cealalta casa - care constituie obiectul prezentei cereri - reclamantul a sesizat Curtea dupa recursul in anulare introdus de Procurorul General si dupa anularea deciziei definitive de restituire a imobilului.
    37. Reclamantul sustine ca, la momentul sesizarii Curtii, adica la 10 aprilie 1996, el detinea un certificat de mostenitor valabil, intrucat instantele interne au respins actiunea lui T.C.F. si a lui T.A. In opinia sa, abia la 20 mai 1999 Curtea de Apel Bucuresti a admis, prin decizie definitiva, actiunea in anularea certificatului sau de mostenitor.
    38. Curtea aminteste ca, pentru a fi in masura a aprecia daca faptele care au determinat cererea de revizuire sunt "de natura a exercita o influenta decisiva", asa cum prevede primul alineat al articolului 80 din Regulament, acestea trebuie analizate prin raportare la decizia Curtii a carei revizuire se cere (conform Hotararii in cauza Pardo impotriva Frantei, citata anterior (revizuire - admisibilitate), p. 869 - 870, par. 21).
    Curtea observa ca, urmare a unei proceduri desfasurate in perioada 1995 - 1999, certificatul de mostenitor al reclamantului a fost anulat, acesta reprezentand actul juridic in baza caruia el putea solicita restituirea imobilului.
    39. Cu privire la "influenta decisiva asupra solutionarii cererii", in sensul primului alineat al articolului 80, Curtea constata ca, urmare acestei proceduri, adica incepand cu data de 20 mai 1999, reclamantul nu mai avea calitatea procesuala activa pentru a putea solicita restituirea bunului litigios, fapt care ridica probleme serioase in ceea ce priveste calitatea sa de "victima" in sensul articolului 34 din Conventie.
    40. Avand in vedere aceste imprejurari, Curtea concluzioneaza ca anularea certificatului de mostenitor al reclamantului putea avea o influenta decisiva asupra deciziei de admisibilitate adoptate de Curte la 6 iunie 2000, (prima sectie), precum si asupra hotararii din 4 martie 2003.

    B. Cu privire la necunoasterea de catre parti a "faptelor descoperite"

    41. Guvernul afirma ca el nu avea cunostinta despre existenta procedurii initiate in 1995 de catre T.C.F. si T.A., statul roman nefiind parte in aceasta procedura.
    Guvernul subliniaza ca abia la data de 11 martie 2003, adica dupa pronuntarea hotararii, avocatul lui T.C.F. si al lui T.A. l-a informat cu privire la faptul ca acestia erau adevaratii proprietari ai imobilului, iar nu reclamantul. Guvernul a transmis fotocopia adresei in cauza.
    42. Reclamantul afirma ca decizia Curtii de Apel Bucuresti a fost ilegala, motiv pentru care a introdus o cerere pentru revizuirea acesteia, respinsa la 1 aprilie 2003. Reclamantul sustine ca hotararea a fost redactata cateva luni mai tarziu.
    43. Curtea aminteste ca, in conformitate cu primul alineat al articolului 80 din Regulamentul sau, una dintre conditiile cerute pentru admiterea unei cereri de revizuire este aceea ca faptul, obiectul cererii, nu a putut fi, in mod rezonabil, cunoscut de catre o parte.
    44. In privinta reclamantului, asa cum rezulta din fotocopiile hotararilor judecatoresti depuse la dosar, este evident ca el avea cunostinta despre existenta acestei proceduri, avand in vedere faptul ca a participat la dezbateri si si-a sustinut cauza.
    45. La 17 noiembrie 2003, Curtea a invitat partile sa transmita observatii privitoare la posibilitatea cunoasterii, in mod rezonabil, de catre Guvernul parat, a existentei procedurii sus-mentionate.
    46. In observatiile sale, Guvernul afirma ca nu este vorba despre o simpla omisiune, ci "de o imposibilitate teoretica si practica". Aceasta procedura nu privea decat persoane private, adica pe beneficiarul certificatului de mostenitor (reclamantul) si pe tertele persoane care contestau valabilitatea acestui act (T.C.F. si T.A.), statul nefiind parte in aceasta procedura.
    In opinia Guvernului, incercarea de a afla informatiile necesare pentru a constata ca o procedura de anulare a certificatului de mostenitor al reclamantului este pe rol ar fi putut determina o atingere adusa respectarii dreptului la viata privata a acestuia din urma. Guvernul arata ca, la momentul faptelor, informatiile privitoare la cauzele pe rol nu erau informatizate si ca nu existau decat "registre alfabetice, de informatii si generale". Pentru a afla daca certificatul de mostenitor al reclamantului era sau valabil, Guvernul ar fi trebuit sa verifice registrele sus-mentionate, de la data obtinerii certificatului de catre reclamant (adica 1983) pana la data hotararii Curtii (adica 2003). Guvernul afirma ca numarul de pagini care ar fi trebuit verificat este "descurajant" si ca, in plus, numele reclamantului este unul destul de comun/des intalnit, ceea ce ar fi complicat verificarea.
    In final, Guvernul solicita Curtii sa constate ca in speta nu este vorba despre o simpla omisiune de a obtine informatii, avand in vedere ca existenta unei asemenea proceduri nu era cunoscuta si nici nu putea fi cunoscuta in mod rezonabil de catre Guvern.
    47. Curtea arata ca nu a fost informata, inainte de pronuntarea hotararii din 4 martie 2003, de existenta unei asemenea proceduri si de rezultatul acesteia. In consecinta, ea a adoptat hotararea sus-mentionata in baza documentelor si informatiilor de care dispunea la acea data.
    Curtea arata ca la momentul faptelor, informatiile privitoare la cauzele pe rol nu erau informatizate si ar fi fost imposibil pentru Guvernul parat sa faca verificari printre zeci de registre, avand in vedere ca nu exista nici un indiciu care sa permita a se presupune ca valabilitatea actului juridic al reclamantului era pusa in discutie.
    Curtea observa, de asemenea, ca a fost vorba despre un litigiu intre persoane private si ca statul roman nu a fost parte in litigiul sus-mentionat.
    Pe de alta parte, Curtea arata ca reclamantul, care a fost parte timp de peste sapte ani in procedura privind certificatul sau de mostenitor, era in masura sa informeze Curtea cu privire la acest aspect, dar ca a omis cu buna stiinta sa o faca.
    48. In aceste conditii, Curtea concluzioneaza ca Guvernul roman nu putea "in mod rezonabil" sa cunoasca existenta acestor fapte (conform primului alineat al articolului 80 din Regulament).

    C. Cu privire la termenul cererii in revizuire
    49. Guvernul afirma ca abia la data de 11 martie 2003, Agentul guvernamental a fost informat de catre avocatul lui T.C.F. si al lui T.A. cu privire la anularea certificatului de mostenitor al reclamantului. El a transmis fotocopia acestei adrese.
    50. Reclamantul nu a transmis observatii cu privire la acest aspect.
    51. Curtea noteaza ca, prin adresa din 11 martie 2003, avocatul lui T.C.F. si al lui T.A. a informat Guvernul cu privire la anularea certificatului de mostenitor al reclamantului. Ea observa, de asemenea, ca, la 4 septembrie 2003, dupa ce a intreprins demersuri pentru a se informa relativ la aceasta procedura, Guvernul a introdus prezenta cerere de revizuire.
    Curtea concluzioneaza ca cererea in revizuire a Guvernului a fost introdusa in termenul de sase luni, prevazut de primul alineat al articolului 80 din Regulament.
    52. Astfel, Curtea apreciaza ca au fost respectate conditiile prevazute de primul alineat al articolului 80 din Regulament.
    In consecinta, cererea in revizuire a Guvernului este admisibila.

    II. Cu privire la temeinicia cererii in revizuire

    53. Initial, reclamantul a afirmat ca refuzul Curtii Supreme de Justitie, exprimat in decizia din 6 decembrie 1995, de a recunoaste instantelor judecatoresti competenta de a se pronunta asupra unei actiuni in revendicare, precum si lipsa impartialitatii si independentei acestei instante sunt contrare articolului 6 alin. 1 din Conventie. Reclamantul a sustinut, de asemenea, ca decizia C.S.J. a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor sale.
    54. Guvernul invoca lipsa calitatii de victima a reclamantului, in sensul articolului 34 din Conventie. El aminteste ca, pentru ca un reclamant sa se poata pretinde victima, in sensul acestui articol este necesara existenta acestei calitati atat la momentul introducerii cererii, cat si in cursul procedurii in fata Curtii. Guvernul invoca si cauza Ponova impotriva Romaniei (decizie, nr. 29972/96, 30 aprilie 2002).
    55. Curtea aminteste ca, in conformitate cu jurisprudenta sa constanta, prin "victima" articolul 34 desemneaza persoana direct afectata de actul sau omisiunea litigioasa, incalcarea Conventiei putand fi constatata chiar in absenta prejudiciului si ca, pentru ca o persoana sa se poata pretinde victima a unei incalcari, ea trebuie sa aiba aceasta calitate atat la momentul introducerii cererii, cat si in cursul procedurii in fata Curtii (conform deciziei Comisiei din 13 noiembrie 1978 in cauza Preikhzas impotriva Germaniei, nr. 3420/87, Decizii si Rapoarte 16, p. 5; decizia Ponova, citata anterior).
    56. In speta, obiectul cererii astfel cum a fost introdusa initial de catre reclamant, a fost anularea, prin decizia din 6 decembrie 1995 a C.S.J., a unei hotarari definitive care ii recunostea calitatea de proprietar al bunului litigios (a se vedea paragrafele 18 si 19). Asadar, se poate constata ca la momentul introducerii prezentei cereri, reclamantul se putea pretinde victima, in sensul articolului 34 sus-mentionat.
    57. Curtea noteaza totusi ca, prin decizia din 20 mai 1999, Curtea de Apel Bucuresti a anulat certificatul de mostenitor de care se prevala reclamantul.
    58. In consecinta, Curtea arata ca, incepand cu aceasta data, avand in vedere ca a fost constatata valabilitatea testamentului redactat in favoarea lui T.C.F. si a lui T.A., reclamantul a pierdut calitatea de mostenitor al matusii sale, precum si dreptul de a i se transmite bunurile.
    59. In aceste conditii, Curtea considera ca, incepand cu data de 20 mai 1999, reclamantul nu mai are calitatea necesara pentru a-si sustine cauza in fata sa si nu se poate, deci, pretinde victima a unei incalcari a drepturilor sale, in sensul articolului 34 din Conventie.
    60. Prin urmare, cererea este incompatibila ratione personae cu dispozitiile Conventiei si trebuie respinsa conform articolului 35 alin. 3 si 4 din Conventie.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, IN UNANIMITATE:

    1. Declara admisibila cererea de revizuire a hotararii din 4 martie 2003, formulata de Guvernul parat;
    2. Declara inadmisibila cererea nr. 31551/96 a domnului Stoicescu;
    3. In consecinta, revizuieste, in totalitatea sa, hotararea din 4 martie 2003.

    Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 21 septembrie 2004, in aplicarea articolului 77 alineatele 2 si 3 din Regulamentul Curtii.