DECRET
Nr. 481 din 20 decembrie 1971
pentru aderarea Republicii Socialiste Romania la Conventia de la Viena cu
privire la relatiile consulare
ACT EMIS DE: CONSILIUL DE STAT AL REPUBLICII SOCIALISTE ROMANIA
ACT PUBLICAT IN: BULETINUL OFICIAL NR. 10 din 28 ianuarie 1972
EXPUNERE DE MOTIVE
In anul 1963 a fost adoptata, in cadrul Conferintei de codificare a
dreptului consular, convocata de O.N.U., Conventia de la Viena cu privire la relatiile
consulare. La aceasta conventie au devenit parti pina in prezent 44 de state.
Conventia a intrat in vigoare la 19 martie 1967.
Conventia de la Viena reglementeaza, in principal, modul de stabilire si
intretinere a relatiilor consulare, infiintarea oficiilor consulare, numirea si
admiterea sefilor oficiilor consulare si a membrilor acestor oficii, precum si
functiile consulare, privilegiile si imunitatile consulare.
Dispozitiile Conventiei de la Viena codifica si consacra normele generale
admise in practica internationala in domeniul relatiilor consulare. Aceste
norme ofera un cadru pentru incheierea conventiilor bilaterale consulare intre
tari. Conventia reprezinta pentru Romania un instrument juridic corespunzator
promovarii relatiilor consulare cu statele parti la conventie, cu care tara
noastra nu a incheiat pina in prezent conventii bilaterale.
Intre dispozitiile conventiilor consulare incheiate de tara noastra si
dispozitiile legislatiei romane in vigoare, pe de o parte, si prevederile
Conventiei de la Viena cu privire la relatiile consulare, pe de alta parte, nu
exista contradictii.
Prevederile Conventiei de la Viena sint in concordanta cu principiile
fundamentale ale suveranitatii statelor si egalitatii lor in drepturi,
neamestecului in treburile interne ale altor state. Aceste principii stau la
baza stabilirii relatiilor consulare, a exercitarii functiilor consulare si a
beneficiului privilegiilor si imunitatii consulare.
In vederea aderarii Republicii Socialiste Romania la conventia
sus-mentionata s-a emis alaturatul decret, care dispune totodata ca la
depunerea instrumentului de aderare sa se declare ca spre deosebire de cele
prevazute in articolele 74 si 76 ale conventiei, tratatele ale caror obiect si
scop intereseaza comunitatea internationala in ansamblul sau trebuie sa fie
deschise participarii universale.
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste Romania decreteaza:
Art. 1
Republica Socialista Romania adera la Conventia de la Viena cu privire la
relatiile consulare, intocmita la 24 aprilie 1963.
Art. 2
La depunerea instrumentului de aderare la conventia mentionata la articolul
1, se va face o declaratie cu urmatorul continut:
"Consiliul de Stat al Republicii Socialiste Romania considera ca prevederile
articolelor 74 si 76 nu sint in concordanta cu principiul conform caruia
tratatele internationale multilaterale al caror obiect si scop intereseaza
comunitatea internationala in ansamblul sau trebuie sa fie deschise
participarii universale".
CONVENTIA DE LA VIENA
cu privire la relatiile consulare (24 aprilie 1963)*
* Traducere.
Statele parti la prezenta conventie,
amintind ca, dintr-o epoca indepartata, intre popoare s-au stabilit relatii
consulare,
constiente de scopurile si principiile Cartei Natiunilor Unite privind
egalitatea suverana a statelor, mentinerea pacii si a securitatii
internationale si dezvoltarea relatiilor amicale intre natiuni,
tinind seama de faptul ca Conferinta Natiunilor Unite asupra relatiilor si
imunitatilor diplomatice a adoptat Conventia de la Viena cu privire la
relatiile diplomatice care a fost deschisa pentru semnare la 18 aprilie 1961,
convinse ca o conventie internationala asupra relatiilor, privilegiilor si
imunitatilor consulare va contribui, de asemenea, la favorizarea relatiilor de
prietenie intre tari, indiferent de diversitatea regimurilor lor
constitutionale si sociale,
convinse ca aceste privilegii si imunitati au ca scop nu favorizarea unor
persoane, ci asigurarea indeplinirii eficiente a functiilor lor de catre
organele consulare, in numele statelor lor,
afirmind ca regulile dreptului international cutumiar vor continua sa
reglementeze problemele care n-au fost prevazute in mod expres in dispozitiile
prezentei conventii,
au convenit asupra celor ce urmeaza:
Art. 1
Definitii
1. In prezenta conventie, expresiile urmatoare se inteleg asa cum se
precizeaza mai jos:
a) prin expresia "post consular" se intelege orice consulat general,
consulat, viceconsulat sau agentie consulara;
b) prin expresia "circumscriptie consulara" se intelege
teritoriul atribuit unui post consular pentru exercitarea functiilor consulare;
c) prin expresia "sef de post consular" se intelege persoana
insarcinata sa actioneze in aceasta calitate;
d) prin expresia "functionar consular" se intelege orice
persoana, inclusiv seful de post consular, insarcinat in aceasta calitate cu
exercitarea functiilor consulare;
e) prin expresia "angajat consular" se intelege orice persoana
angajata in serviciile administrative sau tehnice ale unui post consular;
f) prin expresia "membru al personalului de serviciu" se intelege
orice persoana afectata serviciului casnic al unui post consular;
g) prin expresia "membrii postului consular" se intelege
functionarii consulari, angajatii consulari si membrii personalului de
serviciu;
h) prin expresia "membrii personalului consular" se intelege
functionarii consulari, cu exceptia sefului postului consular, angajatii
consulari si membrii personalului de serviciu;
i) prin expresia "membru al personalului particular" se intelege
o persoana folosita in mod exclusiv in serviciul particular al unui membru al
postului consular;
j) prin expresia "localuri consulare" se intelege cladirile sau
partile de cladiri si terenul aferent care, indiferent in a cui proprietate se
afla, sint folosite exclusiv pentru postul consular;
k) expresia "arhive consulare" cuprinde toate hirtiile
documentele, corespondenta, cartile, filmele, benzile de magnetofon si
registrele postului consular, precum si materialul de cifru, fisierele si
mobilierul destinate sa le protejeze si sa le pastreze.
2. Exista doua categorii de functionari consulari: functionari consulari de
cariera si functionari consulari onorifici. Dispozitiile capitolului II al
prezentei conventii se aplica posturilor consulare conduse de functionari
consulari de cariera; dispozitiile capitolului III se aplica posturilor
consulare conduse de functionari consulari onorifici.
3. Situatia speciala a membrilor consulatului care sint cetateni sau
rezidenti permanenti ai statului de resedinta este reglementata de art. 71 al
prezentei conventii.
CAP. 1
Relatiile consulare in general
Sectiunea I
Stabilirea si conducerea relatiilor consulare
Art. 2
Stabilirea relatiilor consulare
1. Stabilirea relatiilor consulare intre state se face prin consimtamint
reciproc.
2. Consimtamintul dat pentru stabilirea de relatii diplomatice intre doua state
implica, daca nu exista o indicatie contrara, consimtamintul pentru stabilirea
de relatii consulare.
3. Ruperea relatiilor diplomatice nu atrage dupa sine ipso facto ruperea
relatiilor consulare.
Art. 3
Exercitarea functiilor consulare
Functiile consulare sint exercitate de catre posturile consulare. Ele sint
exercitate, de asemenea, de misiunile diplomatice, in conformitate cu
prevederile prezentei conventii.
Art. 4
Stabilirea unui post consular
1. Un post consular nu poate fi stabilit pe teritoriul statului de
resedinta decit cu consimtamintul acestui stat.
2. Sediul postului consular, rangul si circumscriptia sa sint fixate de
catre statul trimitator si supuse aprobarii statului de resedinta.
3. Statul trimitator nu poate aduce modificari ulterioare sediului postului
consular, rangului sau circumscriptiei sale consulare decit cu consimtamintul
statului de resedinta.
4. Consimtamintul statului de resedinta se cere, de asemenea, daca un
consulat general sau un consulat vrea sa deschida un viceconsulat sau o agentie
consulara intr-o alta localitate decit aceea in care este stabilit el insusi.
5. Consimtamintul expres si prealabil al statului de resedinta se cere, de
asemenea, pentru deschiderea unui birou, facind parte dintr-un consulat
existent, in afara sediului acestuia.
Art. 5
Functii consulare
Functiile consulare constau in:
a) a proteja in statul de resedinta interesele statului trimitator si ale
cetatenilor sai, persoane fizice sau juridice, in limitele admise de dreptul
international;
b) a favoriza dezvoltarea relatiilor comerciale, economice, culturale si
stiintifice intre statul trimitator si statul de resedinta si a promova in
orice alt mod relatii amicale intre ele in cadrul dispozitiilor prezentei
conventii;
c) a se informa, prin toate mijloacele licite, despre conditiile si
evolutia vietii comerciale, economice, culturale si stiintifice a statului de
resedinta, a face rapoarte in aceasta privinta catre guvernul statului trimitator
si a da informatii persoanelor interesate;
d) a elibera pasapoarte si documente de calatorie cetatenilor statului
trimitator, precum si vize si alte documente corespunzatoare persoanelor care
doresc sa mearga in statul trimitator:
e) a acorda ajutor si asistenta cetatenilor, persoane fizice si juridice,
ai statului trimitator:
f) a actiona in calitate de notar si de ofiter de stare civila si a
exercita functii similare, ca si unele functii de ordin administrativ, in
masura in care legile si regulamentele statului de resedinta nu se opun la
aceasta;
g) a apara interesele cetatenilor statului trimitator, persoane fizice sau
juridice, in succesiunile de pe teritoriul statului de resedinta, in
conformitate cu legile si regulamentele statului de resedinta;
h) a apara, in limitele fixate de legile si regulamentele statului de
resedinta, interesele minorilor si incapabililor, cetateni ai statului
trimitator, mai ales atunci cind este ceruta instituirea unei tutele sau
curatele cu privire la ei:
i) sub rezerva practicilor si procedurilor in vigoare in statul de
resedinta, a reprezenta pe cetatenii statului trimitator sau a lua masuri in
scopul asigurarii reprezentarii lor adecvate in fata tribunalelor sau a altor
autoritati ale statului de resedinta pentru a cere, in conformitate cu legile
si regulamentele statului de resedinta, adoptarea de masuri provizorii in
vederea apararii drepturilor si intereselor acestor cetateni atunci cind
datorita absentei lor sau din orice alta cauza, ei nu-si pot apara in timp util
drepturile si interesele;
j) a transmite acte judiciare si extrajudiciare sau a efectua comisii
rogatorii in conformitate cu acordurile internationale in vigoare sau, in lipsa
unor asemenea acorduri in orice mod compatibil cu legile si regulamentele
statului de resedinta;
k) a exercita drepturile de control si de inspectie prevazute de legile si
regulamentele statului trimitator asupra navelor maritime si a navelor fluviale
avind nationalitatea statului trimitator si asupra aeronavelor inmatriculate in
acest stat, ca si asupra echipajelor lor;
l) a acorda asistenta navelor si aeronavelor mentionate in alineatul k din
prezentul articol, precum si echipajelor lor, a primi declaratiile asupra
curselor acestor nave, a examina si a viza documentele de bord si, fara a
prejudicia prerogativele autoritatilor statului de resedinta, a face anchete
privind incidentele survenite in cursul calatoriei si a reglementa, in masura
in care legile si regulamentele statului trimitator autoriza aceasta,
divergentele de orice natura intre capitan, ofiteri si marinari;
m) a exercita orice alte functii incredintate unui post consular de catre
statul trimitator, care nu sint interzise de legile si regulamentele statului
de resedinta sau la care statul de resedinta nu se opune, sau care sint
mentionate in acordurile internationale in vigoare intre statul trimitator si
statul de resedinta.
Art. 6
Exercitarea functiilor consulare in afara circumscriptiei consulare
In imprejurari speciale, un functionar consular poate, cu consimtamintul
statului de resedinta, sa-si exercite functiile in afara circumscriptiei sale
consulare.
Art. 7
Exercitarea functiilor consulare intr-un stat tert
Statul trimitator poate, dupa notificarea catre statele interesate si afara
de cazul cind unul dintre ele se opune in mod expres la aceasta, sa insarcineze
un post consular stabilit intr-un stat sa-si asume exercitarea de functii
consulare intr-un alt stat.
Art. 8
Exercitarea de functii consulare in numele unui stat tert
Dupa notificarea corespunzatoare catre statul de resedinta si afara de
cazul cind acesta se opune, un post consular al statului trimitator poate
exercita functii consulare in statul de resedinta in numele unui stat tert.
Art. 9
Clasele sefilor de post consular
1. Sefii de post consular se impart in patru clase, si anume:
a) consuli generali;
b) consuli;
c) viceconsuli;
d) agenti consulari.
2. Paragraful 1 al prezentului articol nu limiteaza cu nimic dreptul
oricareia din partile contractante de a fixa denumirea functionarilor consulari
care nu sint sefi de post consular.
Art. 10
Numirea si admiterea sefilor de post consular
1. Sefii de post consular sint numiti de statul trimitator si sint admisi
pentru exercitarea functiilor lor de catre statul de resedinta.
2. Sub rezerva dispozitiilor prezentei conventii, modalitatile de numire si
de admitere a sefului de post consular sint fixate prin legile, regulamentele
si uzantele statului trimitator si respectiv ale statului de resedinta.
Art. 11
Patenta consulara sau notificarea numirii
1. Seful de post consular primeste de la statul trimitator un document, sub
forma de patenta sau un act similar, intocmit pentru fiecare numire, atestind
calitatea sa si indicind, ca regula generala, numele si prenumele sau,
categoria si clasa sa, circumscriptia consulara si sediul postului consular.
2. Statul trimitator transmite patenta sau actul similar, pe cale
diplomatica sau pe orice alta cale potrivita, guvernului statului pe teritoriul
caruia seful de post consular trebuie sa-si exercite functiile.
3. Daca statul de resedinta este de acord, statul trimitator poate inlocui
patenta sau actul similar printr-o notificare cuprinzind indicatiile prevazute
in paragraful 1 din prezentul articol.
Art. 12
Exequaturul
1. Seful de post consular este admis sa-si exercite functiile printr-o
autorizatie a statului de resedinta denumita exequatur, oricare ar fi forma
acestei autorizatii.
2 Statul care refuza sa elibereze un exequatur nu este obligat sa comunice
statului trimitator motivele refuzului sau.
3 Sub rezerva prevederilor articolelor 13 si 15, seful de post consular nu
poate intra in functie inainte de a fi primit exequaturul.
Art. 13
Admiterea provizorie a sefilor de post consular
In timpul cit asteapta eliberarea exequaturului, seful de post consular
poate fi admis in mod provizoriu sa exercite functiile sale. In acest caz,
dispozitiile prezentei conventii sint aplicabile.
Art. 14
Notificarea catre autoritatile circumscriptiei consulare
De indata ce seful de post consular a fost admis, chiar cu titlu
provizoriu, sa-si exercite functiile, statul de resedinta este obligat sa
informeze imediat autoritatile competente ale circumscriptiei consulare. El
este, de asemenea, obligat sa vegheze ca sa fie luate masurile necesare pentru
ca seful de post consular sa poata sa se achite de obligatiile misiunii sale si
sa beneficieze de tratamentul prevazut de dispozitiile prezentei conventii.
Art. 15
Exercitarea cu titlu temporar a functiilor sefului de post consular
1. Daca seful de post consular este impiedicat sa-si exercite functiile sau
daca postul sau este vacant, un gerant interimar poate actiona cu titlu
provizoriu ca sef de post consular.
2. Numele si prenumele gerantului interimar sint notificate fie de catre
misiunea diplomatica a statului trimitator, fie, in lipsa unei misiuni
diplomatice a acestui stat in statul de resedinta, de catre seful de post
consular, fie, in cazul cind acesta este impiedicat sa o faca, de catre
autoritatea competenta a statului trimitator, ministerului afacerilor externe
al statului de resedinta sau autoritatii desemnate de acest minister. De
regula, aceasta notificare trebuie sa fie facuta in prealabil. Statul de
resedinta poate conditiona de consimtamintul sau admiterea ca gerant interimar
a unei persoane care nu este nici agent diplomatic, nici functionar consular al
statului trimitator in statul de resedinta.
3. Autoritatile competente ale statului de resedinta trebuie sa acorde
asistenta si protectie gerantului interimar. In timpul activitatii sale,
dispozitiile prezentei conventii ii sint aplicabile in aceeasi masura ca si
sefului de post consular in cauza. Totusi, statul de resedinta nu este obligat
sa acorde unui gerant interimar inlesnirile, privilegiile si imunitatile de
care seful de post consular se bucura numai in baza unor conditii pe care
gerantul interimar nu le indeplineste.
4. Atunci cind un membru al personalului diplomatic al reprezentantei
diplomatice a statului trimitator in statul de resedinta este numit gerant
interimar de catre statul trimitator in conditiile prevazute in paragraful 1 al
prezentului articol, el continua sa se bucure de privilegiile si imunitatile
diplomatice, daca statul de resedinta nu se opune la aceasta.
Art. 16
Precaderea intre sefii de post consular
1. Ordinea de precadere a sefilor de post consular din fiecare clasa este
determinata de data acordarii exequaturului.
2. Totusi, in cazul in care seful de post consular, inainte de a obtine
exequaturul, este admis cu titlu provizoriu sa exercite functiile sale, data
acestei admiteri determina ordinea de precadere; aceasta ordine este mentinuta
si dupa acordarea exequaturului.
3. Ordinea de precadere intre doi sau mai multi sefi de post consular care
au obtinut exequaturul sau admiterea provizorie la aceeasi data este
determinata de data la care patenta lor sau actul similar a fost prezentat sau
la care notificarea prevazuta la paragraful 3 al art. 11 a fost facuta statului
de resedinta.
4. Gerantii interimari se situeaza ca ordine de precadere dupa toti sefii
de post consular. Intre ei ordinea de precadere este determinata de datele la
care si-au luat functiile de geranti interimari si care au fost indicate in
notificarile facute in conformitate cu paragraful 2 al art. 15.
5. Functionarii consulari onorifici, sefi de post consular, se situeaza ca
ordine de precadere in fiecare clasa dupa sefii de post consular de cariera, in
ordinea si dupa regulile stabilite in paragrafele precedente.
6. Sefii de post consular au precadere asupra functionarilor consulari care
nu au aceasta calitate.
Art. 17
Indeplinirea de acte diplomatice de catre functionarii consulari
1. Intr-un stat in care statul trimitator nu are misiune diplomatica si nu
este reprezentat prin misiunea diplomatica a unui stat tert, un functionar
consular poate, cu consimtamintul statului de resedinta si fara ca statutul sau
consular sa fie afectat prin aceasta, sa fie insarcinat sa indeplineasca acte
diplomatice. Indeplinirea acestor acte de catre un functionar consular nu-i
confera nici un drept la privilegiile si imunitatile diplomatice.
2. Un functionar consular poate, dupa notificarea catre statul de
resedinta, sa fie insarcinat sa reprezinte statul trimitator pe linga orice
organizatie interguvernamentala. Actionind in aceasta calitate, el are dreptul
la toate privilegiile si imunitatile acordate prin dreptul international
cutumiar sau prin acorduri internationale unui reprezentant pe linga o
organizatie interguvernamentala; totusi, in ceea ce priveste orice functie
consulara exercitata de el, nu are dreptul la o imunitate de jurisdictie mai
larga decit aceea de care beneficiaza un functionar consular in baza prezentei
conventii.
Art. 18
Numirea aceleiasi persoane ca functionar consular de catre doua sau mai
multe state
Doua sau mai multe state pot, cu consimtamintul statului de resedinta, sa
numeasca aceeasi persoana in calitate de functionar consular in acest stat.
Art. 19
Numirea membrilor personalului consular
1. Sub rezerva dispozitiilor articolelor 20, 22 si 23, statul trimitator
poate numi conform vointei sale pe membrii personalului consular.
2. Statul trimitator notifica cu suficient timp inainte statului de
resedinta numele si prenumele, categoria si clasa tuturor functionarilor
consulari, altii decit seful de post consular pentru ca statul de resedinta sa
poata exercita, daca doreste, drepturile pe care i le confera paragraful 3 al
art. 23.
3. Statul trimitator poate, daca legile si regulamentele sale o cer, sa
solicite statului de resedinta sa acorde exequatur unui functionar consular
care nu este sef de post consular.
4. Statul de resedinta poate, daca legile si regulamentele sale o cer, sa
acorde exequatur unui functionar consular care nu este sef de post consular.
Art. 20
Efectivul personalului consular
In lipsa unui acord explicit asupra efectivului personalului postului
consular, statul de resedinta poate cere ca acest efectiv sa fie mentinut in
limitele considerate de el ca fiind rezonabile si normale, avind in vedere
circumstantele si conditiile din circumscriptia consulara si nevoile postului
consular in cauza.
Art. 21
Precaderea intre functionarii consulari ai unui post consular
Ordinea de precadere intre functionarii consulari ai unui post consular si
orice schimbari care ii sint aduse sint notificate de misiunea diplomatica a
statului trimitator sau, in lipsa unei asemenea misiuni in statul de resedinta,
de catre seful postului consular ministerului afacerilor externe al statului de
resedinta sau autoritatii desemnate de acest minister.
Art. 22
Nationalitatea functionarilor consulari
1. Functionarii consulari trebuie sa aiba in principiu nationalitatea
statului trimitator.
2. Functionarii consulari nu pot fi alesi dintre cetatenii statului de
resedinta decit cu consimtamintul expres al acestui stat care poate oricind
sa-l retraga.
3. Statul de resedinta isi poate rezerva acelasi drept in ceea ce priveste
cetatenii unui stat tert care nu sint totodata si cetateni ai statului
trimitator.
Art. 23
Persoana declarata non grata
1. Statul de resedinta poate in orice moment sa informeze statul trimitator
ca un functionar consular este persona non grata sau ca orice alt membru al
personalului consular nu este acceptabil. In acest caz, statul trimitator va
rechema persoana in cauza sau va pune capat functiilor sale in cadrul acestui
post consular, dupa caz.
2. Daca statul trimitator refuza sa indeplineasca sau nu indeplineste
intr-un termen rezonabil obligatiile care ii revin conform paragrafului 1 al
prezentului articol, statul de resedinta poate, dupa caz, sa retraga exequaturul
persoanei in cauza sau sa inceteze de a o considera ca membru al personalului
consular.
3. O persoana numita membru al unui post consular poate fi declarata
inacceptabila inainte de a ajunge pe teritoriul statului de resedinta, sau,
daca se gaseste deja acolo, inainte de a intra in functie la postul consular.
Statul trimitator trebuie, in acest caz, sa retraga numirea.
4. In cazurile mentionate la paragrafele 1 si 3 din prezentul articol,
statul de resedinta nu este obligat sa comunice statului trimitator motivele
hotaririi sale.
Art. 24
Notificarea catre statul de resedinta a numirilor, sosirilor si plecarilor
1. Sint notificate ministerului afacerilor externe al statului de resedinta
sau autoritatii desemnate de acest minister:
a) numirea membrilor postului consular, sosirea lor dupa numire la postul
consular, plecarea lor definitiva sau incetarea functiilor lor, precum si orice
alte schimbari referitoare la statutul lor care pot sa se produca in cursul
serviciului lor la postul consular;
b) sosirea si plecarea definitiva a unei persoane din familia unui membru
al postului consular care locuieste impreuna cu el si, daca este cazul, faptul
ca o persoana devine sau inceteaza de a mai fi membru al familiei;
c) sosirea si plecarea definitiva a membrilor personalului particular si,
daca este cazul, incetarea serviciului lor in aceasta calitate;
d) angajarea si concedierea persoanelor care isi au resedinta in statul de
resedinta ca membri ai postului consular sau ca membri ai personalului
particular care au dreptul la privilegii si imunitati.
2. Cind este posibil, sosirea si plecarea definitiva trebuie de asemenea sa
faca obiectul unei notificari prealabile.
Sectiunea a II-a
Incetarea functiilor consulare
Art. 25
Incetarea functiilor unui membru al unui post consular
Functiile unui membru al unui post consular inceteaza indeosebi prin:
a) notificarea de catre statul trimitator catre statul de resedinta despre
faptul ca functiile lui au incetat;
b) retragerea exequaturului;
c) notificarea statului de resedinta catre statul trimitator despre faptul
ca el a incetat sa mai considere persoana in cauza ca membru al personalului
consular.
Art. 26
Plecarea de pe teritoriul statului de resedinta
Statul de resedinta trebuie, chiar in caz de conflict armat, sa acorde
membrilor personalului particular, care nu sint cetateni ai statului de
resedinta, precum si membrilor familiilor lor care locuiesc cu ei, indiferent
de nationalitatea lor, timpul si inlesnirile necesare pentru a-si pregati
plecarea si pentru a parasi teritoriul acestui stat intr-un termen cit mai
scurt posibil dupa incetarea functiilor lor. El trebuie mai ales, daca este
necesar, sa puna la dispozitia lor mijloacele de transport necesare pentru ei
insisi si pentru bunurile lor, cu exceptia bunurilor dobindite in statul de
resedinta al caror export este interzis in momentul plecarii.
Art. 27
Protectia localurilor si arhivelor consulare si a intereselor statului
trimitator in circumstante exceptionale
1. In cazul ruperii relatiilor consulare intre doua state:
a) statul de resedinta este obligat, chiar in caz de conflict armat, sa
respecte si sa protejeze localurile consulare, ca si bunurile postului si
arhivele consulare;
b) statul trimitator poate incredinta paza localurilor consulare, ca si a
bunurilor care se gasesc in ele si a arhivelor consulare, unui tert acceptabil
pentru statul de resedinta;
c) statul trimitator poate incredinta protectia intereselor sale si a celor
ale cetatenilor sai unui stat tert acceptabil pentru statul de resedinta.
2. In caz de inchidere temporara sau definitiva a unui post consular, sint
aplicabile prevederile alineatului a din paragraful 1 al prezentului articol.
In afara de aceasta:
a) daca statul trimitator nu este reprezentat in statul de resedinta
printr-o misiune diplomatica, dar are un alt post consular pe teritoriul
statului de resedinta, acest post consular poate fi insarcinat cu paza
localurilor postului consular care a fost inchis, a bunurilor care se gasesc
acolo si a arhivelor consulare, precum si, cu consimtamintul statului de
resedinta, cu exercitarea functiilor consulare in circumscriptia acestui post
consular; sau
b) daca statul trimitator nu are in statul de resedinta misiune diplomatica
si nici un alt post consular, sint aplicabile prevederile alineatelor b si c
din paragraful 1 al prezentului articol.
CAP. 2
Inlesniri, privilegii si imunitati privind posturile consulare,
functionarii consulari de cariera si alti membri ai unui post consular
Sectiunea I
Inlesniri, privilegii si imunitati privind postul consular
Art. 28
Inlesniri acordate postului consular pentru activitatea sa
Statul de resedinta acorda orice inlesniri pentru indeplinirea functiilor
postului consular.
Art. 29
Folosirea drapelului si a stemei nationale
1. Statul trimitator are dreptul de a folosi drapelul sau national si
scutul cu stema sa de stat in statul de resedinta, conform prevederilor prezentului
articol.
2. Drapelul national al statului trimitator poate fi arborat, iar scutul cu
stema de stat poate fi asezat pe cladirea ocupata de catre postul consular si
pe poarta sa de intrare, precum si pe resedinta sefului postului consular si pe
mijloacele sale de transport, atunci cind acestea sint folosite in interes de
serviciu.
3. In exercitarea dreptului acordat prin prezentul articol se va tine seama
de legile, regulamentele si uzantele statului de resedinta.
Art. 30
Localurile
1. Statul de resedinta trebuie fie sa faciliteze dobindirea pe teritoriul
sau, in cadrul legilor si regulamentelor sale, de catre statul trimitator, a
localurilor necesare postului consular, fie sa ajute statul trimitator sa-si
procure localuri in alt mod.
2. El trebuie, de asemenea, daca acest lucru este necesar, sa ajute postul
consular sa obtina locuinte convenabile pentru membrii sai.
Art. 31
Inviolabilitatea localurilor consulare
1. Localurile consulare sint inviolabile in masura prevazuta in prezentul
articol.
2. Autoritatile statului de resedinta nu pot patrunde in partea localurilor
consulare pe care postul consular o foloseste exclusiv pentru nevoile muncii
sale, decit cu consimtamintul sefului postului consular, al persoanei desemnate
de acesta sau al sefului misiunii diplomatice a statului trimitator. Totusi,
consimtamintul sefului postului consular poate fi considerat ca obtinut in caz
de incendiu sau de alt sinistru care cere masuri de protectie imediata.
3. Sub rezerva prevederilor paragrafului 2 din prezentul articol, statul de
resedinta are obligatia speciala de a lua orice masuri necesare pentru a
impiedica violarea sau deteriorarea localurilor consulare si pentru a impiedica
tulburarea linistii postului consular sau atingerea demnitatii sale.
4. Localurile consulare, mobilierul lor si bunurile postului consular, ca
si mijloacele sale de transport, nu pot face obiectul vreunei forme de
rechizitie in scopuri de aparare nationala sau de utilitate publica. In cazul
cind o expropriere ar fi necesara in aceste scopuri, vor fi luate toate
masurile corespunzatoare pentru a evita impiedicarea exercitarii functiilor
consulare, si statului trimitator ii va fi varsata o indemnizatie prompta,
adecvata si efectiva.
Art. 32
Scutirea fiscala a localurilor consulare
1. Localurile consulare si resedinta sefului postului consular de cariera,
asupra carora statul trimitator sau orice persoana actionind in numele acestui
stat este proprietar sau locatar, sint scutite de orice impozite si taxe de
orice fel, nationale, regionale sau comunale, cu exceptia taxelor percepute ca
remunerare pentru servicii special prestate.
2. Scutirea fiscala prevazuta in paragraful 1 al prezentului articol nu se
aplica acestor impozite si taxe cind, dupa legile si regulamentele statului de
resedinta, ele cad in sarcina persoanei care a contractat cu statul trimitator
sau cu persoane care actioneaza in numele acestui stat.
Art. 33
Inviolabilitatea arhivelor si documentelor consulare
Arhivele si documentele consulare sint inviolabile in orice moment si in
orice loc s-ar gasi.
Art. 34
Libertatea de deplasare
Sub rezerva legilor si a regulamentelor referitoare la zonele in care
accesul este interzis sau reglementat din motive de securitate nationala,
statul de resedinta asigura tuturor membrilor postului consular libertatea de
deplasare si de circulatie pe teritoriul sau.
Art. 35
Libertatea de comunicare
1. Statul de resedinta permite si protejeaza libera comunicare a postului
consular pentru orice scopuri oficiale. Comunicind cu guvernul, cu misiunile
diplomatice si cu celelalte posturi consulare ale statului trimitator, oriunde
s-ar gasi ele, postul consular poate folosi toate mijloacele potrivite,
inclusiv curierii diplomatici sau consulari, valiza diplomatica sau consulara
si mesajele in cod sau cifrate. Totusi, postul consular nu poate instala si
utiliza un post de radioemisie decit cu asentimentul statului de resedinta.
2. Corespondenta oficiala a postului consular este inviolabila. Prin
expresia "corespondenta oficiala" se intelege intreaga corespondenta
referitoare la postul consular si la functiile sale.
3. Valiza consulara nu trebuie sa fie nici deschisa si nici retinuta.
Totusi, daca autoritatile competente ale statului de resedinta au motive
serioase sa creada ca valiza contine alte obiecte decit corespondenta,
documentele si obiectele vizate in paragraful 4 din prezentul articol, ele pot
cere ca valiza sa fie deschisa in prezenta lor de catre un reprezentant
autorizat al statului trimitator. Daca autoritatile statului trimitator refuza
sa satisfaca cererea, valiza este inapoiata la locul de origine.
4. Coletele care constituie valiza consulara trebuie sa poarte semne
exterioare vizibile ale caracterului lor si nu pot contine decit corespondenta
oficiala si documente sau obiecte destinate exclusiv pentru folosinta oficiala.
5. Curierul consular trebuie sa poarte un document oficial in care sa se
ateste calitatea sa si sa se precizeze numarul de colete care constituie valiza
consulara. Afara de cazul cind statul de resedinta consimte la aceasta, el nu
trebuie sa fie nici cetatean al statului de resedinta, nici, cu exceptia cind
el este cetatean al statului trimitator, o persoana cu resedinta permanenta in
statul de resedinta. In exercitarea functiilor sale, acest curier este protejat
de catre statul de resedinta. El se bucura de inviolabilitatea persoanei sale
si nu poate fi supus nici unei forme de arest sau de detentiune.
6. Statul trimitator, misiunile sale diplomatice si posturile sale
consulare pot desemna curieri consulari ad-hoc. In acest caz, prevederile
paragrafului 5 din prezentul articol sint de asemenea aplicabile, sub rezerva
ca imunitatile care sint mentionate in el vor inceta sa se aplice din momentul
in care curierul va fi remis destinatarului valiza consulara pe care o are in
grija.
7. Valiza consulara poate fi incredintata comandantului unei nave sau al
unui avion comercial care trebuie sa soseasca intr-un punct de intrare
autorizat. Acest comandant trebuie sa poarte un document oficial indicind
numarul de colete care constituie valiza, dar el nu este considerat curier
consular. Printr-un aranjament cu autoritatile locale competente, postul
consular poate trimite pe unul din membrii sai sa ia valiza, in mod direct si
liber, de la comandantul navei sau al avionului.
Art. 36
Comunicarea cu cetatenii statului trimitator
1. Pentru ca exercitarea functiilor consulare cu privire la cetatenii
statului trimitator sa fie usurata:
a) functionarii consulari trebuie sa aiba libertatea de a comunica cu
cetatenii statului trimitator si de a avea acces la acestia. Cetatenii statului
trimitator trebuie sa aiba aceeasi libertate de a comunica cu functionarii
consulari si de a avea acces la ei;
b) autoritatile competente ale statului de resedinta trebuie sa avertizeze
fara intirziere postul consular al statului trimitator atunci cind, in
circumscriptia sa consulara, un cetatean al acestui stat este arestat,
incarcerat sau pus in stare de detentiune preventiva sau retinut in orice alta
forma de detentiune, daca cetateanul in cauza cere aceasta. Orice comunicare
adresata postului consular de catre persoana arestata, incarcerata sau pusa in
stare de detentiune preventiva sau retinuta in orice alta forma de detentiune,
trebuie, de asemenea, transmisa fara intirziere de catre aceste autoritati.
Acestea trebuie sa informeze fara intirziere persoana in cauza despre
drepturile care ii revin in baza prezentului alineat;
c) functionarii consulari au dreptul de a vizita pe un cetatean al statului
trimitator care este incarcerat, in stare de detentiune preventiva sau retinut
in orice alta forma de detentiune, de a se intretine si de a purta
corespondenta cu el, precum si de a lua masuri pentru asigurarea reprezentarii
lui in justitie. De asemenea, ei au dreptul de a vizita pe un cetatean al
statului trimitator care se afla incarcerat sau detinut in circumscriptia lor
in executarea unei hotariri judecatoresti. Cu toate acestea, functionarii
consulari trebuie sa se abtina de a interveni in favoarea unui cetatean
incarcerat sau aflat in stare de detentiune preventiva sau retinut in orice
alta forma de detentiune, daca cetateanul in cauza se opune in mod expres la
aceasta.
2. Drepturile la care se refera paragraful 1 al prezentului articol trebuie
sa fie exercitate in conformitate cu legile si regulamentele statului de
resedinta, cu rezerva totusi ca aceste legi si regulamente trebuie sa permita
deplina realizare a scopurilor pentru care sint destinate drepturile acordate
in baza prezentului articol.
Art. 37
Informatii in caz de deces, tutela sau curatela, de naufragiu si accident
aerian
Daca autoritatile competente ale statului de resedinta detin informatiile
corespunzatoare, ele sint obligate:
a) sa informeze fara intirziere, in caz de deces al unui cetatean al
statului trimitator, postul consular in circumscriptia caruia a avut loc
decesul:
b) sa notifice fara intirziere postului consular competent toate cazurile in
care numirea unui tutore sau curator apare a fi in interesul unui cetatean
minor sau incapabil al statului trimitator. Totusi, acordarea acestei
informatii nu trebuie sa prejudicieze aplicarea legilor si regulamentelor
statului de resedinta in ce priveste numirea acestui tutore sau curator:
c) daca o nava avind nationalitatea statului trimitator naufragiaza sau
esueaza in marea teritoriala sau in apele interioare ale statului de resedinta
sau daca un avion inmatriculat in statul trimitator sufera un accident pe
teritoriul statului de resedinta, sa informeze fara intirziere postul consular
cel mai apropiat de locul unde s-a produs accidentul.
Art. 38
Comunicarea cu autoritatile statului de resedinta
1. In exercitarea functiilor lor, functionarii consulari pot sa se
adreseze:
a) autoritatilor locale competente ale circumscriptiei lor consulare;
b) autoritatilor centrale competente ale statului de resedinta daca si in
masura in care acest lucru este admis de legile, regulamentele si uzantele
statului de resedinta sau de acordurile internationale respective.
Art. 39
Drepturi si taxe consulare
1. Postul consular poate percepe pe teritoriul statului de resedinta
drepturile si taxele pe care legile si regulamentele statului trimitator le
prevad pentru actele consulare.
2. Sumele percepute cu titlu de drepturi si taxe prevazute in paragraful 1
al prezentului articol si chitantele aferente lor sint exonerate de orice
impozite si taxe in statul de resedinta.
Sectiunea a II-a
Facilitati, privilegii si imunitati privind functionarii consulari de
cariera si ceilalti membri ai postului consular
Art. 40
Protectia functionarilor consulari
Statul de resedinta va trata pe functionarii consulari cu respectul cuvenit
si va lua toate masurile necesare pentru a impiedica orice atingere adusa
persoanei, libertatii si demnitatii lor.
Art. 41
Inviolabilitatea personala a functionarilor consulari
1. Functionarii consulari nu pot fi pusi in stare de arest sau de detentiune
preventiva decit in caz de crima grava si in urma unei hotariri a autoritatilor
judiciare competente.
2. Cu exceptia cazului prevazut in paragraful 1 al prezentului articol,
functionarii consulari nu pot fi incarcerati sau supusi vreunei alte forme de
limitare a libertatii lor personale, decit in executarea unei hotariri
judecatoresti definitive.
3. Cind o procedura penala este angajata impotriva unui functionar
consular, acesta este obligat sa se prezinte in fata autoritatilor competente. Totusi,
procedura trebuie sa fie condusa cu menajamentele care se cuvin functionarului
consular in virtutea pozitiei sale oficiale si, cu exceptia cazului prevazut in
paragraful 1 al prezentului articol, in asemenea mod incit ea sa stinjeneasca
cit mai putin posibil exercitarea functiilor consulare. Atunci cind, in
imprejurarile mentionate in paragraful 1 din prezentul articol, a devenit
necesar ca functionarul consular sa fie pus in stare de detentiune preventiva,
procedura indreptata impotriva lui trebuie sa fie deschisa in termenul cel mai
scurt.
Art. 42
Notificarea cazurilor de arestare, detentiune sau de urmarire
In caz de arestare, detentiune preventiva a unui membru al personalului
consular sau de urmarire penala angajata impotriva lui, statul de resedinta
este obligat sa previna neintirziat pe seful de post consular. Daca acesta din
urma este el insusi vizat de una din aceste masuri, statul de resedinta trebuie
sa informeze despre acest lucru statul trimitator, pe cale diplomatica.
Art. 43
Imunitatea de jurisdictie
1. Functionarii consulari si angajatii consulari nu pot fi chemati in fata
autoritatilor judiciare si administrative ale statului de resedinta pentru
actele savirsite in exercitarea functiilor consulare.
2. Totusi, prevederile paragrafului 1 din prezentul articol nu se aplica in
caz de actiune civila:
a) care rezulta din incheierea unui contract de catre un consular sau un
angajat consular, pe care acesta nu l-a incheiat in mod expres sau implicit in
calitatea sa de mandatar al statului trimitator; sau
b) intentata de un tert pentru o paguba rezultind dintr-un accident cauzat
in statul de resedinta de un vehicul, o nava sau de o aeronava.
Art. 44
Obligatia de a depune ca martor
1. Membrii postului consular pot fi chemati sa depuna ca martori in cursul
procedurilor judiciare si administrative. Angajatii consulari si membrii
personalului de serviciu nu trebuie sa refuze sa depuna ca martori, cu exceptia
cazurilor mentionate in paragraful 3 al prezentului articol. Daca un functionar
refuza sa depuna ca martor, nici o masura coercitiva sau alta sanctiune nu i se
poate aplica.
2. Autoritatea care solicita marturia trebuie sa evite a impiedica un
functionar consular in indeplinirea functiilor sale. El poate sa obtina
marturia lui la resedinta lui sau la postul consular, sau sa accepte o
declaratie scrisa din partea sa ori de cite ori acest lucru este posibil.
3. Membrii postului consular nu sint obligati sa depuna marturie asupra
faptelor care au legatura cu exercitarea functiilor lor si sa prezinte
corespondenta si documentele oficiale referitoare la acestea. Ei au, de
asemenea, dreptul de a refuza sa depuna marturie in calitate de experti asupra
legislatiei statului trimitator.
Art. 45
Renuntarea la privilegii si imunitati
1. Statul trimitator poate renunta la privilegiile si imunitatile unui
membru al postului consular, prevazute in articolele 41, 43 si 44.
2. Renuntarea trebuie sa fie intotdeauna expresa, sub rezerva dispozitiilor
paragrafului 3 din prezentul articol si trebuie sa fie comunicata in scris
statului de resedinta.
3. Daca un functionar consular sau un angajat consular angajeaza o
procedura intr-o materie in care ar beneficia de imunitatea de jurisdictie in
virtutea art. 43, el nu poate invoca imunitatea de jurisdictie fata de nici o
cerere reconventionala legata direct de cererea principala.
4. Renuntarea la imunitatea de jurisdictie pentru o actiune civila sau
administrativa nu poate fi socotita ca implica renuntarea la imunitate in ceea
ce priveste masurile de executare a hotaririi, pentru care este necesara o
renuntare distincta.
Art. 46
Scutirea de inmatriculare a strainilor si de permise de sedere
1. Functionarii consulari si angajatii consulari, precum si membrii
familiei lor care locuiesc impreuna cu ei, sint scutiti de toate obligatiile
prevazute de legile si regulamentele statului de resedinta in materie de
inmatriculare a strainilor si de permise de sedere.
2. Totusi, dispozitiile paragrafului 1 din prezentul articol nu se aplica
nici functionarului consular care nu este angajat permanent al statului
trimitator sau care exercita o activitate particulara cu caracter lucrativ in
statul de resedinta, nici unui membru al familiei sale.
Art. 47
Scutirea de permise de munca
1. Membrii postului consular sint scutiti, in ce priveste serviciile aduse
statului trimitator, de obligatiile pe care legile si regulamentele statului de
resedinta referitoare la folosirea miinii de lucru straine le impun in materie
de permise de munca.
2. Membrii personalului particular al functionarilor consulari si
angajatilor consulari sint scutiti de obligatiile mentionate la paragraful 1
din prezentul articol, daca ei nu exercita nici o alta ocupatie particulara cu
caracter lucrativ in statul de resedinta.
Art. 48
Scutirea de regimul de securitate sociala
1. Sub rezerva dispozitiilor paragrafului 3 din prezentul articol membrii
postului consular si membrii familiei lor care locuiesc impreuna cu ei sint
scutiti, in ceea ce priveste serviciile aduse statului trimitator, de
dispozitiile de securitate sociala care pot fi in vigoare in statul de
resedinta.
2. Scutirea prevazuta la paragraful 1 al prezentului articol se aplica si
membrilor personalului particular care sint in serviciul exclusiv al membrilor
postului consular, cu conditia:
a) ca ei sa nu fie cetateni ai statului de resedinta sau sa nu-si aiba
resedinta permanenta in acest stat; si
b) ca ei sa fie supusi dispozitiilor de securitate sociala care sint in
vigoare in statul trimitator sau intr-un stat tert.
3. Membrii postului consular care au in serviciul lor persoane carora
scutirea prevazuta la paragraful 2 din prezentul articol nu li se aplica,
trebuie sa respecte obligatiile pe care dispozitiile de securitate sociala ale
statului de resedinta le impun celui care angajeaza.
4. Scutirea prevazuta la paragrafele 1 si 2 din prezentul articol nu
exclude participarea voluntara la regimul de securitate sociala al statului de
resedinta, in masura in care ea este admisa de acest stat.
Art. 49
Scutirea fiscala
1. Functionarii consulari si angajatii consulari, precum si membrii
familiei lor care locuiesc impreuna cu ei, sint scutiti de orice impozite si
taxe, personale sau reale, nationale, regionale si comunale, cu exceptia:
a) impozitelor indirecte incorporate in mod normal in pretul marfurilor sau
serviciilor;
b) impozitelor si taxelor pe bunurile imobile particulare situate pe
teritoriul statului de resedinta, sub rezerva dispozitiilor articolului 32;
c) drepturilor de succesiune si de mutatie percepute de catre statul de
resedinta, sub rezerva prevederilor paragrafului b al articolului 51;
d) impozitelor si taxelor pe veniturile particulare, inclusiv cistigurile
in capital, care-si au sursa in statul de resedinta, si a impozitelor pe
capital prelevate asupra investitiilor efectuate in intreprinderi comerciale
sau financiare situate in statul de resedinta;
e) impozitelor si taxelor percepute ca remunerare a serviciilor particulare
prestate;
f) taxelor de inregistrare, de grefa, de ipoteca si de timbru, sub rezerva
dispozitiilor articolului 32.
2. Membrii personalului de serviciu sint scutiti de impozite si taxe pe
salariile pe care le primesc pentru serviciile lor.
3. Membrii postului consular care angajeaza persoane ale caror retributii
sau salarii nu sint scutite de impozitul pe venit in statul de resedinta
trebuie sa respecte obligatiile pe care legile si regulamentele acestui stat le
impun in materie de percepere a impozitului pe venit celor care angajeaza.
Art. 50
Scutirea de taxe vamale si de control vamal
1. In conformitate cu dispozitiile legislative si regulamentare pe care le
poate adopta, statul de resedinta autoriza intrarea si acorda scutirea de orice
taxe vamale, impozite si alte redevente conexe, cu exceptia cheltuielilor de
depozitare, de transport si a cheltuielilor pentru servicii similare, pentru:
a) obiectele destinate folosirii oficiale a postului consular:
b) obiectele de uz personal al functionarului consular si al membrilor
familiei sale care locuiesc impreuna cu el, inclusiv efectele destinate
instalarii sale. Articolele de consum nu trebuie sa depaseasca cantitatile
necesare pentru folosirea lor directa de catre cei interesati.
2. Angajatii consulari beneficiaza de privilegiile si scutirile prevazute
la paragraful 1 din prezentul articol in ceea ce priveste obiectele importate
cu ocazia primei lor instalari.
3. Bagajele personale insotite de functionarii consulari si de membrii
familiei lor care locuiesc impreuna cu ei sint scutite de control vamal. Ele nu
pot fi supuse controlului decit daca exista motive serioase sa se presupuna ca
ele contin alte obiecte decit cele mentionate la alineatul b al paragrafului 1
din prezentul articol sau obiecte al caror import sau export este interzis de
catre legile si regulamentele statului de resedinta sau supus legilor si
regulamentelor sale de carantina. Acest control nu poate avea loc decit in
prezenta functionarului consular sau a membrului familiei sale, interesat.
Art. 51
Succesiunea unui membru al postului consular sau a unui membru al familiei
sale
In caz de deces al unui membru al postului consular sau al unui membru al
familiei sale care locuia impreuna cu el, statul de resedinta este obligat:
a) sa permita exportul bunurilor mobile ale defunctului, cu exceptia celor
care au fost dobindite in statul de resedinta si care fac obiectul unei
prohibitii de export in momentul decesului;
b) sa nu perceapa taxe nationale, regionale sau comunale de succesiune sau
de mutatie asupra bunurilor mobile a caror prezenta in statul de resedinta se
datora exclusiv prezentei in acest stat a defunctului in calitate de membru al
postului consular sau de membru al familiei unui membru al postului consular.
Art. 52
Scutirea de prestatii personale
Statul de resedinta trebuie sa scuteasca pe membrii postului consular si pe
membrii familiei lor care locuiesc impreuna cu ei de orice prestatie personala
si de orice serviciu de interes public, indiferent de caracterul lui, ca si de
sarcinile militare, cum ar fi rechizitiile, contributiile si incartiruirile
militare.
Art. 53
Inceputul si incetarea privilegiilor si imunitatilor consulare
1. Orice membru al postului consular beneficiaza de privilegiile si
imunitatile prevazute in prezenta conventie de la intrarea sa pe teritoriul
statului de resedinta pentru a ajunge la post sau, daca se gaseste deja pe
acest teritoriu, din momentul intrarii sale in functie la postul consular.
2. Membrii familiei unui membru al postului consular care locuiesc cu el,
precum si membrii personalului sau particular, beneficiaza de privilegiile si
imunitatile prevazute in prezenta conventie, incepind cu una din datele
urmatoare: aceea de cind membrul respectiv al postului consular se bucura de
privilegii si imunitati conform paragrafului 1 al prezentului articol; aceea a
intrarii lor pe teritoriul statului de resedinta sau aceea la care ei au
devenit membrii ai acestei familii sau ai personalului particular respectiv.
3. Cind functiile unui membru al postului consular inceteaza, privilegiile
si imunitatile sale, precum si acelea ale membrilor familiei sale care locuiesc
impreuna cu el sau ale membrilor personalului sau particular inceteaza in mod
normal la prima din datele urmatoare: in momentul in care persoana in cauza
paraseste teritoriul statului de resedinta sau la expirarea unui termen
rezonabil care ii va fi fost acordat in acest scop, dar el subzista pina in
acest moment, chiar in caz de conflict armat. In ce priveste persoanele
mentionate la paragraful 2 din prezentul articol, privilegiile si imunitatile
lor inceteaza din momentul cind ele inceteaza sa mai locuiasca impreuna sau sa
mai fie in serviciul unui membru al postului consular, cu rezerva totusi ca,
daca aceste persoane intentioneaza sa paraseasca teritoriul statului de
resedinta intr-un termen rezonabil, privilegiile si imunitatile lor subzista
pina in momentul plecarii lor.
4. Totusi, in ceea ce priveste actele savirsite de un functionar consular
sau de un angajat consular in exercitarea functiilor sale, imunitatea de
jurisdictie subzista fara limita de durata.
5. In caz de deces al unui membru al postului consular, membrii familiei
sale care locuiau impreuna cu el continua sa se bucure de privilegiile si
imunitatile de care beneficiaza, pina la prima din datele urmatoare: aceea la
care ei parasesc teritoriul statului de resedinta sau la expirarea unui termen
rezonabil care le va fi fost acordat in acest scop.
Art. 54
Obligatiile statelor terte
1. Daca functionarul consular traverseaza teritoriul sau se gaseste pe
teritoriul unui stat tert care i-a acordat o viza, in cazul in care aceasta
este necesara, pentru a se duce sa-si preia functiile sau sa ajunga la post,
sau pentru a se intoarce in statul trimitator, statul tert ii va acorda
imunitatile prevazute in celelalte articole din prezenta conventie care pot fi
necesare pentru a-i permite trecerea sau inapoierea. Statul tert va proceda la
fel pentru membrii familiei care locuiesc impreuna si care beneficiaza de
privilegii si imunitati, cind acestia insotesc pe functionarul consular sau
calatoresc separat pentru a i se alatura sau pentru a se inapoia in statul
trimitator.
2. In conditiile similare celor prevazute la paragraful 1 din prezentul
articol, statele terte nu trebuie sa impiedice trecerea pe teritoriul lor a
celorlalti membri ai postului consular si a membrilor familiilor lor care
locuiesc impreuna cu ei.
3. Statele terte vor acorda corespondentei oficiale si celorlalte
comunicari oficiale aflate in tranzit, inclusiv mesajelor in cod sau cifrate,
aceeasi libertate si aceeasi protectie pe care statul de resedinta este obligat
sa le acorde in virtutea prezentei conventii. Ele vor acorda curierilor
consulari carora le-a fost eliberata viza, daca aceasta este necesara, precum
si valizelor consulare aflate in tranzit, aceeasi inviolabilitate si aceeasi
protectie pe care statul de resedinta este obligat sa le acorde in baza
prezentei conventii.
4. Obligatiile statelor terte prevazute in paragrafele 1, 2 si 3 ale
prezentului articol se aplica si persoanelor mentionate in aceste paragrafe, ca
si comunicarilor oficiale si valizelor consulare, cind prezenta lor pe teritoriul
statului tert este datorata unui caz de forta majora.
Art. 55
Respectarea legilor si regulamentelor statului de resedinta
1. Fara prejudicierea privilegiilor si imunitatilor lor, toate persoanele
care beneficiaza de aceste privilegii si imunitati au datoria de a respecta
legile si regulamentele statului de resedinta. Ele au de asemenea datoria de a
nu se amesteca in treburile interne ale acestui stat.
2. Localurile consulare nu vor fi folosite intr-un mod incompatibil cu
exercitarea functiilor consulare.
3. Dispozitiile paragrafului 2 din prezentul articol nu exclud
posibilitatea instalarii intr-o parte a cladirii in care se gasesc localurile
postului consular, a birourilor altor organisme sau agentii, cu conditia ca
localurile afectate acestor birouri sa fie separate de acelea care sint
folosite de catre postul consular. In acest caz, aceste birouri nu sint
considerate, conform prezentei conventii, ca facind parte din localurile
consulare.
Art. 56
Asigurarea contra pagubelor cauzate tertilor
Membrii postului consular trebuie sa se conformeze tuturor obligatiilor
impuse de legile si regulamentele statului de resedinta in materie de asigurare
de raspundere civila pentru utilizarea oricarui vehicul, nava sau aeronava.
Art. 57
Dispozitii speciale referitoare la ocupatia particulara cu caracter
lucrativ
1. Functionarii consulari de cariera nu vor exercita in statul de resedinta
nici o activitate profesionala sau comerciala in profitul lor personal.
2. Privilegiile si imunitatile prevazute in prezentul capitol nu sint
acordate:
a) angajatilor consulari si membrilor personalului de serviciu care
exercita in statul de resedinta o activitate particulara cu caracter lucrativ:
b) membrilor familiei unei persoane mentionate la alineatul a din prezentul
paragraf si membrilor personalului sau particular;
c) membrilor familiei unui membru al postului consular care exercita ei
insisi in statul de resedinta o activitate particulara cu caracter lucrativ.
CAP. 3
Regimul aplicabil functionarilor consulari onorifici si posturilor
consulare conduse de ei
Art. 58
Dispozitii generale privind facilitatile, privilegiile si imunitatile
1. Articolele 28, 29, 30, 34, 35, 36, 37, 38 si 39, paragraful 3 din
articolul 54 si paragrafele 2 si 3 din articolul 55 se aplica si posturilor
consulare conduse de un functionar consular onorific. In afara de aceasta,
facilitatile, privilegiile si imunitatile acestor posturi consulare sint
reglementate de articolele 59, 60, 61 si 62.
2. Articolele 42 si 43, paragraful 3 din articolul 44, articolele 45 si 53
si paragraful 1 din articolul 55 se aplica si functionarilor consulari
onorifici. In afara de aceasta, facilitatile, privilegiile si imunitatile
acestor functionari consulari sint reglementate de articolele 63, 64, 65, 66 si
67.
3. Privilegiile si imunitatile prevazute in prezenta conventie nu sint
acordate membrilor familiei unui functionar consular onorific sau unui angajat
consular care este angajat intr-un post consular condus de un functionar
consular onorific.
4. Schimbul de valize consulare intre doua posturi consulare situate in
tari diferite si conduse de functionari consulari onorifici este admis numai
sub rezerva consimtamintului celor doua state de resedinta.
Art. 59
Protectia localurilor consulare
Statul de resedinta ia masurile necesare pentru a proteja localurile
consulare ale unui post consular condus de un functionar consular onorific si
pentru a impiedica violarea sau deteriorarea lor si tulburarea linistii sau
atingerea demnitatii postului consular.
Art. 60
Scutirea fiscala a localurilor consulare
1. Localurile consulare ale unui post consular condus de un functionar
consular onorific, al caror proprietar sau locatar este statul trimitator, sint
scutite de orice impozite si taxe de orice natura, nationale, regionale sau
comunale, cu exceptia taxelor percepute ca remuneratie pentru servicii
particulare prestate.
2. Scutirea fiscala prevazuta la paragraful 1 din prezentul articol nu se
aplica acestor impozite si taxe atunci cind, conform legilor si regulamentelor
statului de resedinta, ele cad in sarcina persoanei care a contractat cu statul
trimitator.
Art. 61
Inviolabilitatea arhivelor si documentelor consulare
Arhivele si documentele consulare ale unui post consular condus de un
functionar consular onorific sint inviolabile in orice moment si in orice loc
s-ar gasi, cu conditia ca ele sa fie separate de celelalte hirtii si documente
si, in special, de corespondenta particulara a sefului de post consular si a
oricarei persoane care lucreaza cu el, ca si de bunurile, cartile sau
documentele care se refera la profesiunea sau la comertul lor.
Art. 62
Scutirea vamala
In conformitate cu dispozitiile legislative si regulamentare pe care le
poate adopta, statul de resedinta acorda intrarea si scutirea de orice taxe
vamale, impozite si de alte redevente conexe, cu exceptia cheltuielilor de
depozitare, de transport si a cheltuielilor pentru servicii similare, pentru
urmatoarele obiecte, cu conditia ca ele sa fie destinate exclusiv folosirii
oficiale a unui post consular condus de un functionar consular onorific: steme,
drapele, firme, stampile si sigilii, carti, imprimate oficiale, mobilierul de
birou, materialul si rechizitele de birou si obiectele similare furnizate
postului consular de catre statul trimitator sau la cererea sa.
Art. 63
Procedura penala
Daca impotriva unui functionar consular onorific este angajata o procedura
penala, acesta este obligat sa se prezinte in fata autoritatilor competente.
Totusi, procedura trebuie sa fie condusa cu menajamentele care se cuvin
functionarului consular onorific in baza pozitiei sale oficiale si, in afara de
cazul cind el se afla in stare de arest sau de detentiune, in asa fel incit
exercitarea functiilor sale consulare sa fie stingherita cit mai putin posibil.
Atunci cind apare necesitatea ca un functionar consular onorific sa fie pus in
stare de detentiune preventiva, procedura indreptata impotriva lui trebuie sa
fie deschisa in termenul cel mai scurt.
Art. 64
Protectia functionarului consular onorific
Statul de resedinta este obligat sa acorde functionarului consular onorific
protectia care poate fi necesara in baza pozitiei sale oficiale.
Art. 65
Scutirea de inmatriculare a strainilor si de permise de sedere
Functionarii consulari onorifici, cu exceptia acelora care exercita in
statul de resedinta o activitate profesionala sau comerciala in profitul lor
personal, sint scutiti de toate obligatiile prevazute de legile si
regulamentele statului de resedinta in materie de inmatriculare a strainilor si
de permise de sedere.
Art. 66
Scutire fiscala
Functionarul consular onorific este scutit de orice impozite si taxe asupra
indemnizatiilor si onorariilor pe care le primeste de la statul trimitator
pentru exercitarea functiilor consulare.
Art. 67
Scutirea de prestatii personale
Statul de resedinta trebuie sa scuteasca pe functionarii consulari
onorifici de orice prestatie personala si de orice serviciu de interes public,
indiferent de natura lui, precum si de sarcinile militare ca rechizitii,
contributii si incartiruiri militare.
Art. 68
Caracterul facultativ al institutiei functionarilor consulari onorifici
Fiecare stat este liber sa hotarasca daca va numi sau va primi functionari
consulari onorifici.
CAP. 4
Dispozitii generale
Art. 69
Agentii consulari care nu sint sefi de post consular
1. Fiecare stat este liber sa hotarasca daca va stabili sau va admite
agentii consulare girate de catre agenti consulari care nu au fost desemnati ca
sefi de post consular de catre statul trimitator.
2. Conditiile in care agentiile consulare mentionate in paragraful 1 din
prezentul articol pot sa-si exercite activitatea, precum si privilegiile si
imunitatile de care pot sa se bucure agentii consulari care le gireaza sint
fixate prin acord intre statul trimitator si statul de resedinta.
Art. 70
Exercitarea functiilor consulare de catre o misiune diplomatica
1. Dispozitiile prezentei conventii se aplica, de asemenea, in masura in
care contextul o permite, si la exercitarea functiilor consulare de catre o
misiune diplomatica.
2. Numele membrilor misiunii diplomatice atasati sectiei consulare sau
insarcinati in alt mod cu exercitarea functiilor consulare ale misiunii sint
notificate ministerului afacerilor externe al statului de resedinta sau
autoritatilor desemnate de acest minister.
3. In exercitarea functiilor consulare, misiunea diplomatica poate sa se
adreseze:
a) autoritatilor locale din circumscriptia consulara;
b) autoritatilor centrale ale statului de resedinta, daca legile,
regulamentele si uzantele statului de resedinta sau acordurile internationale
respective permit aceasta.
4. Privilegiile si imunitatile membrilor misiunii diplomatice, mentionati
in paragraful 2 din prezentul articol, continua sa fie determinate de regulile
dreptului international privind relatiile diplomatice.
Art. 71
Cetateni ai statului de resedinta si persoane care au resedinta permanenta
in acest stat
1. Daca statul de resedinta nu acorda functionarilor consulari, care sint
cetateni ai statului de resedinta sau care au resedinta permanenta in acest
stat, facilitati, privilegii si imunitati suplimentare, acestia nu beneficiaza
decit de imunitatea de jurisdictie si de inviolabilitatea personala pentru
actele oficiale indeplinite in exercitarea functiilor lor si de privilegiul
prevazut in paragraful 3 al articolului 44. In ceea ce priveste acesti
functionari consulari, statul de resedinta trebuie, de asemenea, sa respecte
obligatia prevazuta in articolul 42. Daca impotriva unui asemenea functionar
consular se angajeaza o actiune penala, procedura trebuie sa fie condusa, in
afara de cazul cind persoana in cauza se afla in stare de arest sau de
detentiune, in asa fel incit exercitarea functiilor consulare sa fie
stingherita cit mai putin posibil.
2. Ceilalti membri ai postului consular care sint cetateni ai statului de
resedinta sau care au resedinta permanenta in acest stat, membrii familiei lor,
precum si membrii familiilor functionarilor consulari mentionati in paragraful
1 al prezentului articol, nu beneficiaza de facilitati, privilegii si imunitati
decit in masura in care acestea le sint acordate de catre statul de resedinta.
Membrii familiei unui membru al postului consular si membrii personalului
particular care sint ei insisi cetateni ai statului de resedinta sau au
resedinta permanenta in acest stat nu beneficiaza, de asemenea, de facilitati,
privilegii si imunitati decit in masura in care acestea le sint acordate de
catre statul de resedinta. Totusi, statul de resedinta trebuie sa-si exercite
jurisdictia asupra acestor persoane astfel incit sa nu impiedice in mod excesiv
exercitarea functiilor postului consular.
Art. 72
Nediscriminarea
1. In aplicarea dispozitiilor prezentei conventii, statul de resedinta nu
va face discriminari intre state.
2. Totusi, nu vor fi considerate ca discriminatorii:
a) faptul ca statul de resedinta aplica restrictiv una din dispozitiile
prezentei conventii, intrucit ea este astfel aplicata posturilor sale consulare
in statul trimitator;
b) faptul ca statele isi acorda reciproc, prin cutuma sau prin acord, un
tratament mai favorabil decit cel cerut de dispozitiile prezentei conventii.
Art. 73
Raportul dintre prezenta conventie si celelalte acorduri internationale
1. Dispozitiile prezentei conventii nu aduc atingere celorlalte acorduri
internationale in vigoare in relatiile dintre statele parti la aceste acorduri.
2. Nici o dispozitie din prezenta conventie nu poate impiedica statele sa
incheie acorduri internationale care sa confirme, sa completeze sau sa dezvolte
dispozitiile acesteia, sau care sa extinda sfera lor de aplicare.
CAP. 5
Dispozitii finale
Art. 74
Semnarea
Prezenta conventie va fi deschisa spre semnare tuturor statelor membre ale
Organizatiei Natiunilor Unite sau ale unei institutii specializate, precum si
oricarui stat parte la Statutul Curtii Internationale de Justitie si oricarui
alt stat invitat de catre Adunarea generala a Organizatiei Natiunilor Unite sa
devina parte la conventie, dupa cum urmeaza: pina la 31 octombrie 1963, la
Ministerul Federal al Afacerilor Externe al Republicii Austria, si apoi, pina
la 31 martie 1964, la sediul Organizatiei Natiunilor Unite, la New York.
Art. 75
Ratificarea
Prezenta conventie va fi supusa ratificarii. Instrumentele de ratificare
vor fi depuse la secretarul general al Organizatiei Natiunilor Unite.
Art. 76
Aderarea
Prezenta conventie va ramine deschisa pentru aderare oricarui stat
apartinind uneia din cele patru categorii mentionate in articolul 74.
Instrumentele de aderare vor fi remise secretarului general al Organizatiei
Natiunilor Unite.
Art. 77
Intrarea in vigoare
1. Prezenta conventie va intra in vigoare dupa treizeci de zile de la data
depunerii pe linga secretarul general al Organizatiei Natiunilor Unite a celui
de-al 22-lea instrument de ratificare sau de aderare.
2. Pentru fiecare din statele care vor ratifica conventia sau vor adera la
ea dupa depunerea celui de-al 22-lea instrument de ratificare sau de aderare,
conventia va intra in vigoare dupa treizeci de zile de la depunerea de catre
acest stat a instrumentului sau de ratificare sau de aderare.
Art. 78
Notificarile secretarului general
Secretarul general al Organizatiei Natiunilor Unite va notifica tuturor
statelor apartinind uneia din cele patru categorii mentionate in articolul 74:
a) semnarea prezentei conventii si depunerea instrumentelor de ratificare
sau de aderare, conform articolelor 74, 75 si 76;
b) data la care prezenta conventie va intra in vigoare, conform articolului
77.
Art. 79
Valabilitatea textelor
Originalul prezentei conventii, ale carui texte englez, chinez, spaniol,
francez si rus au aceeasi valabilitate, va fi depus la secretarul general al
Organizatiei Natiunilor Unite care va trimite cite o copie certificata conforma
tuturor statelor apartinind uneia din cele patru categorii mentionate la
articolul 74.
Drept pentru care subsemnatii plenipotentiari, imputerniciti in mod cuvenit
de catre guvernele lor respective, au semnat prezenta conventie.
Intocmita la Viena la 24 aprilie 1963.