DECRET Nr.
1130 din 1 iulie 2009
privind conferirea unor
decoratii
ACT EMIS DE:
PRESEDINTELE ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 466 din 7 iulie 2009
In temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100
din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (3), ale art. 6, 7, 8
şi 11 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României,
cu modificările şi completările ulterioare,
în semn de apreciere deosebită pentru contribuţia avută
la dezvoltarea relaţiilor de colaborare şi prietenie româno-belgiene,
Preşedintele României decretează:
Art. 1. - Se conferă Ordinul Naţional Serviciul
Credincios în grad de Mare Ofiţer:
- domnului Jacques van Ypersele de Strihou, şef de
cabinet al Majestăţii Sale Regele Belgienilor;
- domnului Vincent Pardoen, intendent al Listei Civile
a Majestăţii Sale Regele Belgienilor;
- domnului ambasador Ghislain D'hoop, şef al
Departamentului Relaţii Externe din cadrul Palatului Regal;
- domnului Marc Mullie, şef al Departamentului
Economic, Social şi Cultural din cadrul Palatului Regal.
Art. 2. - Se conferă Ordinul Naţional Serviciul
Credincios 96în grad de Mare Ofiţer, cu însemn pentru militari:
- domnului general Joseph Van den put, şeful Casei
Militare a Majestăţii Sale Regele Belgienilor;
- domnului vice-amiral Pierre Warnauts, şef al
Protocolului Curţii Regale.
Art. 3. - Se conferă Ordinul Naţional Pentru Merit
în grad de Comandor:
- doamnei Caroline Vermeulen, secretar al Majestăţii
Sale Regina Belgienilor;
- domnului Pierre-Emmanuel De Bauw, consilier pentru
media în cadrul Cabinetului Majestăţii Sale Regele Belgienilor.
Art. 4. - Se conferă Ordinul Virtutea Militară în
grad de Comandor, cu însemn pentru militari:
- domnului colonel Robert Vandezande, comandant al
Palatelor Regale;
- domnului căpitan-comandant Michel Flohimont, ofiţer
de ordonanţă al Majestăţii Sale Regele Belgienilor;
- domnului superintendent şef Dirk Vancoillie,
comandant al Serviciului de Securitate al Palatului Regal.
Art. 5. - Se conferă Ordinul Meritul Sanitar în
grad de Comandor doamnei Catherine le Clement de Saint Marcq, medic al
Majestăţii Sale Regele Belgienilor.
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
TRAIAN BĂSESCU
In temeiul art. 100 alin. 2 din
Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC