DECIZIE Nr.
995 din 8 iulie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 alin. 1 si 4, art. 70 alin. 2,
art. 90 alin. 2, art. 171 alin. 1, art. 214 alin. 5 si art. 224 alin. 1 si 3
din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 594 din 23 august 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Doina Suliman -
magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. 1 şi 4, art. 70 alin. 2,
art. 90 alin. 2, art. 171 alin. 1, art. 214 alin. 5 şi art. 224 alin. 1 şi 3
din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Ştef în Dosarul nr.
5.200/83/2006 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu
minori.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului
Ministerului Public, care, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii
Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 17 noiembrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 5.200/83/2006, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru
cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. 1 şi 4, art. 70 alin. 2,
art. 90 alin. 2, art. 171 alin. 1, art. 214 alin. 5 şi art. 224 alin. 1 şi 3
din Codul de procedură penală.
Excepţia a fost ridicată de inculpatul Ioan Ştef cu
ocazia soluţionării recursurilor declarate împotriva Deciziei penale nr. 201/A
din 6 noiembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Satu Mare într-o cauză având ca
obiect infracţiunea de gestiune frauduloasă prevăzută şi pedepsită de art. 214
din Codul penal.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 90 alin. 2 şi art.
214 alin. 5 din Codul de procedură penală contravin prevederilor
constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) şi (3), precum şi
ale art. 11 şi 20 raportate la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, iar cele ale art. 6 alin. 1 şi 4, art.
70 alin. 2, art. 171 alin. 1 şi art. 224 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură
penală încalcă prevederile constituţionale ale art. 24 alin. (1) şi (2) şi art.
53 alin. (1) şi (2), precum şi prevederile art. 6 paragraful 1 şi 3 lit. c) şi
d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale. In acest sens, arată, în esenţă, că, „în faza actelor
premergătoare, făptuitorul, fie personal, fie prin intermediul apărătorului
său, nu are dreptul să asiste la niciunul dintre actele care se efectuează până
la începerea urmăririi penale." De asemenea, consideră că „toate aceste
acte efectuate în cursul urmăririi penale, fără o minimă garanţie a dreptului
la apărare, nu ar trebui să poată fi valorificate prin intermediul unui
proces-verbal, în condiţiile art. 224 alin. 3 din Codul de procedură
penală."
Instanţa de judecată apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie următoarele dispoziţii din Codul de procedură penală: art. 6 alin. 1
şi 4 cu denumirea marginală Garantarea dreptului la apărare, art.
70 alin. 2 cu denumirea marginală Intrebări şi lămuriri prealabile, art.
90 alin. 2 cu denumirea marginală Procesul-verbal ca mijloc de probă, art.
171 alin. 1 cu denumirea marginală Asistenţa învinuitului sau a
inculpatului, art. 214 alin. 5 cu denumirea marginală Actele
încheiate de unele organe de constatare şi art. 224 alin. 1 şi 3 cu
denumirea marginală Acte premergătoare.
Aceste dispoziţii de lege au următorul conţinut:
- Art. 6 alin. 1 şi 4: „Dreptul de apărare este
garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul
procesului penal. [... ]
Orice parte are dreptul să fie asistată de apărător
în tot cursul procesului penal.";
- Art. 70 alin. 2: „Invinuitului sau inculpatului i
se aduc apoi la cunoştinţă fapta care formează obiectul cauzei, încadrarea
juridică a acesteia, dreptul de a avea un apărător, precum şi dreptul de a nu
face nicio declaraţie, atrăgându-i-se totodată atenţia că ceea ce declară poate
fi folosit împotriva sa. Dacă învinuitul sau inculpatul dă o declaraţie, i se
pune în vedere să declare tot ce ştie cu privire la fapta şi la învinuirea ce i
se aduce în legătură cu aceasta.";
- Art. 90 alin. 2: „De asemenea, sunt mijloace de
probă procesele-verbale şi actele de constatare, încheiate de alte organe, dacă
legea prevede aceasta.";
-Art. 171 alin. 1: „Invinuitul sau inculpatul are
dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale şi al
judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţă acest
drept";
- Art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală: „Procesele-verbale
încheiate de aceste organe constituie mijloace de probă.";
-Art. 224 alin. 1 şi 3: „In vederea începerii
urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.
Procesul-verbal prin care se constată efectuarea
unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului său
din perspectiva unor critici similare.
Astfel, prin Decizia nr. 331 din 28 iunie 2005,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 28 iulie
2005, şi prin Decizia nr. 524 din 27 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 764 din 7 septembrie 2006, Curtea a respins excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 2 şi ale art. 214 alin.
5 din Codul de procedură penală. Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că
„împotriva înscrisurilor menţionate de textele din Codul de procedură penală
enunţate se poate formula contestaţie ce se soluţionează atât pe cale
administrativă de către organul competent, cât şi de către o instanţă de
judecată independentă şi imparţială, instituită de lege, iar persoana ce se
consideră lezată în drepturile sale beneficiază de două grade de jurisdicţie.
De asemenea, în procesul deliberării, judecătorul verifică şi evaluează
materialul probator şi îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu
administrat în cauză, prin coroborarea şi aprecierea probelor, şi nu prin
raportarea exclusivă la procesele-verbale şi actele de constatare întocmite de
alte organe cu competenţă specială. Aşadar, judecata se desfăşoară de către o
instanţă independentă şi imparţială, în condiţii de publicitate, oralitate şi
contradictorialitate, iar judecătorul îşi fundamentează soluţia pe întregul
probatoriu administrat, verificând, evaluând şi coroborând probele, astfel că
informaţiile culese imediat după săvârşirea faptei reclamate, în măsura
obţinerii lor legale, nu pot crea în mod concret riscul unui abuz de
procedură."
De asemenea, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 647
din 28 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
391 din 10 iunie 2009, Curtea Constituţională, respingând ca neîntemeiată
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. 1 şi 4, art. 70
alin. 2, art. 171 alin. 1 şi art. 224 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură
penală, a statuat, între altele, că „actele premergătoare au o natură proprie,
care nu poate fi identificată sau subsumată naturii precise şi bine determinate
a altor instituţii. Aşa cum rezultă din chiar denumirea lor, acestea premerg
faza de urmărire penală, având un caracter de anterioritate desprins din scopul
instituirii lor, şi anume acela de a completa informaţiile organelor de
urmărire penală, de a verifica informaţiile deţinute şi de a fundamenta
convingerea organului de cercetare penală ori procurorului cu privire la
oportunitatea începerii ori neînceperii urmăririi penale. Aşa fiind, aceste
acte, prin conţinutul lor, au un caracter suigeneris, limitat însă de
atingerea scopului. Abia dincolo de această graniţă se poate vorbi de o
împingere într-un cadru extraprocesual al actelor care trebuie îndeplinite sub
hegemonia garanţiilor impuse de faza urmăririi penale".
De altfel, prin Decizia nr. 141 din 5 octombrie 1999,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie
1999, Curtea a reţinut că „garantarea dreptului la apărare nu se poate asigura
în afara procesului penal, înainte de începerea urmăririi penale, când
făptuitorul nu are calitatea procesuală de învinuit sau inculpat. [... ]
Efectuarea de către organele de urmărire penală a unor acte premergătoare,
anterior începerii urmăririi penale, în vederea strângerii datelor necesare
declanşării procesului, nu reprezintă momentul începerii procesului penal şi se
efectuează tocmai pentru a se constata dacă sunt sau nu temeiuri pentru
începerea procesului penal". S-a mai reţinut, de asemenea, că, deşi, „în
conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedură penală,
procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate
constitui mijloc de probă, dreptul la apărare al învinuitului nu poate fi
considerat ca fiind încălcat, pentru că acesta are posibilitatea de a-l combate
cu alt mijloc de probă" atunci când instanţa ar înţelege să îi dea
eficienţă.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi,
de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele
deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 6 alin. 1 şi 4, art. 70 alin. 2, art. 90 alin. 2, art. 171
alin. 1, art. 214 alin. 5 şi art. 224 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură
penală, excepţie ridicată de Ioan Ştef în Dosarul nr. 5.200/83/2006 al Curţii
de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iulie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman