Decizia Nr.993 din 14.07.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (2) lit. b) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Zinc Transilvania“ - S.R.L. din Blaj în Dosarul nr. 6.038/107/2009 al Tribunalului Alba - Secţia comercială şi contencios administrativ.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 1 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 6.038/107/2009, Tribunalul Alba - Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 alin. (2) lit. b) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.Excepţia a fost invocată de Societatea Comercială „Zinc Transilvania“ - S.R.L. din Blaj, într-un dosar având ca obiect anularea unui act administrativ.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că atragerea răspunderii solidare a unei societăţi cu altă societate comercială declarată insolvabilă, motivat de faptul că cele două societăţi au avut aceleaşi raporturi comerciale contractuale şi, respectiv, au raporturi de muncă sau civile de prestări servicii cu cel puţin jumătate dintre angajaţii ori prestatorii de servicii ai debitorului insolvabil, este neconstituţională. În opinia autorului, o societate comercială nu are posibilitatea de a verifica activitatea desfăşurată de o altă societate comercială cu acelaşi obiect de activitate, nici care sunt terţii cu care societăţile comerciale concurente au relaţii contractuale şi nici cine sunt prestatorii de servicii către respectivele societăţi concurente.Dreptul de proprietate privată este încălcat în condiţiile în care societatea a cărei răspundere este solidară nu are nicio posibilitate de a verifica activitatea economică a unei alte societăţi. De asemenea, atragerea răspunderii solidare retroactive pentru debitele avute de debitorul insolvabil şi în perioada în care cele două societăţi nici nu desfăşurau efectiv aceeaşi activitate şi nu aveau niciun asociat comun încalcă prevederile constituţionale referitoare la principiul neretroactivităţii legii civile.Tribunalul Alba - Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 27 alin. (2) lit. b) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, care la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate aveau următorul conţinut: „Persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod sau declarat insolvent dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul, dacă desfăşoară efectiv aceeaşi activitate sau aceleaşi activităţi ca şi debitorul şi dacă este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii: [...]b)are raporturi comerciale contractuale cu clienţii şi/sau cu furnizorii, alţii decât cei de utilităţi, care, în proporţie de cel puţin jumătate, au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul;c)are raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii cu cel puţin jumătate dintre angajaţii sau prestatorii de servicii ai debitorului.“Ulterior sesizării Curţii, dispoziţiile legale criticate au fost modificate prin art. XI pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 23 iunie 2010, astfel soluţia legislativă cuprinsă în prevederile art. 27 alin. (2) lit. b) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost preluată de art. 27 alin. (3) lit. b) şi c) din acelaşi cod. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, ale art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată, ale art. 56 privind contribuţiile financiare, ale art. 135 privind economia, precum şi ale art. 136 privind proprietatea. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele: Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, nepublicată la data pronunţării prezentei decizii, Curtea Constituţională şi-a reconsiderat jurisprudenţa cu privire la sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, constatând că aceasta este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Astfel, Curtea a statuat că „se poate solicita controlul de constituţionalitate numai al acelor dispoziţii legale care, în cazuri concrete, sunt incidente pentru soluţionarea litigiilor aflate pe rolul instanţelor, legi sau ordonanţe în ansamblu ori doar anumite reglementări din cuprinsul acestora. Instituirea acestei proceduri de control al constituţionalităţii legii aplicabile în cauza dedusă judecăţii instanţei de fond, ca modalitate de acces la justiţie, implică în mod necesar asigurarea posibilităţii de a o utiliza pentru toţi cei care au un drept, un interes legitim, capacitate şi calitate procesuală. Condiţia ca dispoziţia legală criticată pentru neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei este, evident, necesară, dar şi suficientă.“ Curtea a mai constatat că „prin aplicarea rigidă a condiţiei ca legea sau ordonanţa să fie «în vigoare» la data ridicării excepţiei, ca şi la data soluţionării acesteia de Curtea Constituţională, se înlătură de la controlul de constituţionalitate dispoziţiile legale determinante în soluţionarea cauzei“. În aceste condiţii, Curtea va analiza constituţionalitatea dispoziţiilor art. 27 alin. (2) lit. b) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală în forma avută la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât acestea continuă să îşi producă efectele faţă de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit principiului tempus regit actum. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 alin. (2) lit. b) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra lor, prin raportare la critici similare, constatând că acestea sunt constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 325 din 13 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 5 mai 2008, Curtea a reţinut că răspunderea solidară a persoanei juridice cu debitorul său nu are loc în orice condiţii, ci trebuie să fie îndeplinite cerinţele restrictive prevăzute de textul de lege atacat, cerinţe fireşti având în vedere relaţiile contractuale dintre persoana juridică ce va răspunde solidar alături de debitorul său. Totodată, Curtea a constatat că, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, dreptul de proprietate este garantat, însă conţinutul şi limitele acestui drept sunt stabilite de lege. Aşadar, nu a putut reţine că textul de lege criticat încalcă prevederile referitoare la proprietate din Constituţie şi din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Curtea nu a putut reţine pretinsa încălcare a prevederilor art. 53 din Constituţie, întrucât nu a constatat existenţa vreunui drept sau a vreunei libertăţi care să fi fost restrânse prin dispoziţiile de lege criticate. De asemenea, prin Decizia nr. 1.112 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 6 octombrie 2009, Curtea a statuat că este neîntemeiată critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 135 din Constituţie, care consfinţesc natura economiei româneşti ca fiind o economie de piaţă ce se bazează pe libera iniţiativă şi libera concurenţă şi stabilesc obligaţiile statului în domeniul economiei. Or, pentru a asigura caracterul economiei de piaţă, statul are obligaţia ca, prin autorităţile publice competente, să ia toate măsurile necesare pentru revigorarea economiei, cum ar fi şi măsura eliminării din viaţa economică a operatorilor economici neviabili. Una dintre măsuri este legislaţia în domeniul insolvenţei persoanelor juridice, precum şi al răspunderii pentru plata obligaţiilor restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile Codului de procedură fiscală. În ipoteza în care, în cadrul politicii fiscale, legiuitorul ar stabili că persoanele juridice legate prin relaţii contractuale de debitorul declarat insolvabil nu răspund solidar ar însemna să le exonereze de răspundere juridică şi să renunţe la colectarea venitului bugetar cuvenit. Or, aceasta ar avea semnificaţia unei subvenţii indirecte sau a unui ajutor de stat, care nu se pot acorda decât în condiţiile legislaţiei comunitare, conform dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.042 din 28 decembrie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 24 mai 2007. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (2) lit. b) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Zinc Transilvania“ - S.R.L. din Blaj în Dosarul nr. 6.038/107/2009 al Tribunalului Alba - Secţia comercială şi contencios administrativ. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Fabian Niculae