DECIZIE   Nr. 99 din  1 noiembrie 1994

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 348 din 15 decembrie 1994

    Vasile Gionea          -  presedinte
    Viorel Mihai Ciobanu   -  judecator
    Mihai Constantinescu   -  judecator
    Ion Filipescu          -  judecator
    Florin Bucur Vasilescu -  judecator
    Ioan Griga             -  procuror
    Constantin Burada      -  magistrat-asistent

    Pe rol pronuntarea asupra recursului declarat de Ministerul Public impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 1 din 5 ianuarie 1994.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 21 octombrie 1994, concluziile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate in incheierea din aceeasi data, cand Curtea, avand nevoie de timp pentru deliberare, a aminat pronuntarea pentru data de 1 noiembrie 1994.
    Avand in vedere actele si lucrarile dosarului, Curtea Constitutionala constata urmatoarele:
    Prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 1 din 5 ianuarie 1994 s-a admis exceptia de neconstitutionalitate invocata de Bakos Attila, Peter Laszlo si Antal Arpad in Dosarul nr. 646/1992 al Tribunalului Timis si s-a constatat ca prevederile art. 40 alin. 4, teza a II-a din Legea nr. 23/1969, potrivit carora detinutii aflati in curs de urmarire penala sau de judecata vor trebui sa poarte, pentru motive temeinice, costumul locului de detinere, fiind contrare Constitutiei, sunt abrogate in temeiul art. 150 alin. (1) din legea fundamentala.
    In motivarea acestei solutii s-a retinut, in esenta, ca aplicarea consecventa a prezumtiei de nevinovatie impune ca, sub nici un aspect pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare, sa nu se faca vreo deosebire de tratament intre persoana trimisa in judecata penala si restul cetatenilor, iar tinuta vestimentara in care sunt aduse in instante persoanele arestate preventiv poate conduce la o discriminare de natura sa afecteze interesele persoanele ale inculpatilor, sa le creeze o imagine nefavorabila in fata opiniei publice si poate, in cele din urma, sa influenteze chiar mentalitatea judecatorilor. Totodata, invocindu-se art. 20 din Constitutie, se retine ca, potrivit art. 88 din ansamblul de reguli minimale pentru tratamentul detinutilor, adoptat de primul Congres al Natiunilor Unite pentru prevenirea crimei si tratamentul delicventilor, tinut la Geneva in 1955 si aprobat de Consiliul Economic si Social in rezolutiile sale nr. 663C (XXIV) din 31 iulie 1957 si nr. 2076 (LXII) din 13 mai 1977, un detinut preventiv va purta uniforma penitenciarului numai daca doreste, el neputand fi constrans la aceasta sub nici o forma.
    Impotriva acestei decizii Ministerul Public a declarat recurs, formulind doua motive:
    Prin primul motiv  de recurs, care vizeaza solutia de fond, se sustine, in esenta, ca prevederea legala contestata este constitutionala, deoarece limitarea libertatii individuale, atat prin arestarea preventiva, cat si prin obligarea detinutilor sa poarte costumul locului de detinere - ultima derivand si fiind conditionata de prima -, este in concordanta cu rezolutiile nr. 663C (XXIV) din 31 iulie 1957 si nr. 2076 (LXII) din 13 mai 1977 ale Consiliului Economic si Social, potrivit carora "un detinut poate fi autorizat sa-si poarte vesmintele personale daca acestea sunt curate si convenabile". Daca detinerea preventiva trebuie considerata, in lumina Constitutiei si a pactelor sau tratatelor internationale, nu numai ca o institutie absolut utila, dar chiar ca o institutie legitima, cand este vorba de interesele societatii, care are dreptul sa se apere izolind prin acea masura pe infractorul periculos pana cand el isi va primi pedeapsa, tot astfel este justificata si dispozitia ca pentru motive temeinice el sa poarte costumul locului de detinere.
    Prin cel de-al doilea motiv de recurs se sustine ca prin deciziile sale Curtea Constitutionala nu poate constata abrogarea unui text de lege anterior Constitutiei in baza art. 150 alin. (1), astfel cum a procedat, ci numai neconstitutionalitatea lui. Din interpretarea art. 150 din Constitutie si a art. 23 din Legea nr. 47/1992 rezulta ca rezolvarea conflictului de legi in timp este de competenta altor autoritati decat Curtea Constitutionala, iar cand aceasta este competenta sa solutioneze exceptia, nu poate pronunta neconstitutionalitatea legii si a ordonantelor decat acolo unde este cazul.

    CURTEA CONSTITUTIONALA,
examinind decizia atacata, motivele de recurs invocate, dispozitiile art. 40 alin. 4, teza a II-a, din Legea nr. 23/1969, prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Motivul de recurs care vizeaza necompetenta Curtii Constitutionale de a se pronunta asupra constitutionalitatii unor legi anterioare Constitutiei este nefondat. Potrivit art. 150 alin. (1) din legea fundamentala, legile si toate celelalte acte normative raman in vigoare in masura in care ele nu contravin Constitutiei. Astfel cum in mod constant s-a statuat in practica jurisdictiei constitutionale a Curtii, constatarea contrarietatii unei asemenea dispozitii anterioare cu prevederile Constitutiei o poate face si Curtea Constitutionala, daca a fost sesizata in conditiile Legii nr. 47/1992, cu particularitatea ca admiterea exceptiei de neconstitutionalitate nu duce la declararea dispozitiei legale ca neconstitutionala - o lege putand fi apreciata numai in functie de regimul constitutional sub imperiul caruia a fost adoptata -, ci la constatarea abrogarii, solutie ce constituie consecinta constitutionala a contrarietatii la care se refera art. 150 alin. (1) din Constitutie.
    In ce priveste motivul de recurs care vizeaza solutia pe fond, acesta nu poate fi in intregime primit astfel cum a fost formulat, deoarece Ministerul Public apreciaza, fara nici o rezerva, ca dispozitiile art. 40 alin. 4, teza a II-a, din Legea nr. 23/1969 sunt constitutionale.
    Recursul urmeaza, de aceea, a fi admis pentru considerentele ce se vor arata in continuare.
    Limitarea libertatii individuale prin efectul arestarii preventive este constitutionala in conditiile prevazute de art. 23 alin. (2) si alin. (4) - (6) din Constitutie, dar aceasta nu poate aduce in nici un fel o atingere prezumtiei de nevinovatie, prevazuta la alin. (8) al aceluiasi articol. De aceea, nu este intemeiat motivul de recurs potrivit caruia limitarea libertatii individuale prin efectul arestarii implica si "obligarea detinutilor sa poarte costumul locului de detinere - ultima derivand si fiind conditionata de prima -". Dimpotriva, tinuta vestimentara a celui arestat preventiv trebuie sa evite orice fel de confuzie intre acesta si persoana condamnata, altminteri prezumtia de nevinovatie ce opereaza in favoarea primului este afectata de imaginea creata de vestimentatia specifica celui condamnat.
    De aceea prezumtia de nevinovatie implica, printre altele, ca tinuta vestimentara a detinutilor aflati in curs de urmarire penala sau de judecata sa fie cea personala. Aceasta regula este inscrisa in art. 40 alin. 4, teza I din Legea nr. 23/1969, text conform Constitutiei Romaniei si recomandarilor internationale aplicabile in materie, astfel cum s-a retinut si prin decizia atacata cu recurs. Textul stabileste insa, prin teza a II-a, ca acesti detinuti, pentru motive temeinice, vor trebui sa poarte costumul locului de detinere. Constatarea, prin decizia recurata, ca aceasta prevedere este abrogata ca urmare a contrarietatii sale cu prezumtia de nevinovatie poate avea consecinte contrare insesi acestei prezumtii, intrucat ar insemna ca in toate cazurile cel arestat preventiv sa poarte numai imbracamintea personala, chiar daca aceasta l-ar pune intr-o situatie de nedemnitate, imbracamintea ar putea avea valoare probanta etc. De altfel, in art. 88 din Ansamblul de reguli minimale pentru tratamentul detinutilor, adoptat de primul Congres al Natiunilor Unite pentru prevenirea crimei si tratamentul delicventilor, tinut la Geneva in 1955 si aprobat de Consiliul Economic si Social in rezolutiile sale nr. 663C (XXIV) din 31 iulie 1957 si nr. 2076 (LXII) din 13 mai 1977, cu referire la arestatii preventivi se stabileste ca: "un detinut poate fi autorizat sa-si poarte vesmintele personale, daca acestea sunt curate si convenabile" (pct. 1), iar "daca poarta uniforma locului de detinere aceasta trebuie sa fie diferita de aceea a condamnatilor" (pct. 2). Desi nu este vorba de un pact sau tratat la care Romania sa fie parte si deci sa devina aplicabile dispozitiile art. 20 din Constitutie, astfel cum in mod nejustificat s-a retinut in decizia atacata cu recurs, o asemenea recomandare se cuvine a fi retinuta deoarece este in concordanta cu necesitatea respectarii prezumtiei de nevinovatie inscrise in Constitutia Romaniei. Asa fiind, instituirea unei exceptii de la regula inscrisa in art. 40 alin. 4, teza I, din Legea nr. 23/1969, este justificata si constatarea abrogarii ei in temeiul art. 150 alin. (1) din Constitutie nu se impune.
    Dar, in actuala redactare din teza a II-a, motivele temeinice pentru care trebuie sa se poarte uniforma locului de detinere raman exclusiv la aprecierea conducerii locului de detinere, asa cum se sustine in motivele de recurs, si astfel este deschisa posibilitatea unor abuzuri, de natura a afecta prezumtia de nevinovatie, ceea ce este, desigur, neconstitutional. In consecinta, dispozitia art. 40 alin. 4, teza a II-a, din Legea nr. 23/1969 poate fi considerata constitutionala numai in masura in care prin conditia prevazuta de text "motive temeinice" se intelege ca imbracamintea personala a detinutului aflat in curs de urmarire penala sau de judecata nu este curata sau utilizabila, iar uniforma locului de detinere este diferita de cea a condamnatilor. Dand o asemenea interpretare textului se asigura, pe de o parte, respectarea prezumtiei de nevinovatie, iar pe de alta parte, se asigura si rezolvarea acelor situatii in care purtarea imbracamintei personale nu este posibila, ceea ce desigur nu se poate obtine in cazul inlaturarii totale a dispozitiei atacate.
    Fata de aceste considerente, recursul urmeaza sa fie admis si Decizia Curtii Constitutionale nr. 1 din 5 ianuarie 1994, prin care s-au abrogat prevederile art. 40 alin. 4, teza a II-a, din Legea nr. 23/1969, sa fie modificata.
    Avand in vedere si prevederile art. 144 lit. c) si ale art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si cele ale art. 1, 3, 13 alin. (1), lit. A.c) si ale art. 25 din Legea nr. 47/1992,

    CURTEA CONSTITUTIONALA,
    In numele legii
    DECIDE:

    Admite recursul declarat de Ministerul Public si modifica Decizia Curtii Constitutionale nr. 1 din 5 ianuarie 1994, dupa cum urmeaza:
    Dispozitia art. 40 alin. 4, teza a II-a, din Legea nr. 23/1969 privind executarea pedepselor este constitutionala numai in masura in care prin conditia prevazuta de text "motive temeinice" se intelege ca imbracamintea personala a detinutului aflat in curs de urmarire penala sau de judecata nu este curata sau utilizabila, iar uniforma locului de detinere este diferita de aceea a condamnatilor.
    Definitiva.
    Pronuntata in sedinta publica din 1 noiembrie 1994.

              PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
              prof. dr. VASILE GIONEA

                               Magistrat-asistent,
                               Constantin Burada