Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.982 din 22.11.2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 230 din Codul de procedură penală
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 39 din 17 ianuarie 2013

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 230 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghiţă Gh. Stan în Dosarul nr. 922/232/2012 al Judecătoriei Găeşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.048D/2012.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 16 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 922/232/2012, Judecătoria Găeşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 230 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghiţă Gh. Stan în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva soluţiei de netrimitere în judecată dispuse de procuror.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece nu instituie un termen rezonabil de comunicare a rezoluţiilor ori ordonanţelor procurorului către persoanele care au făcut plângerea ori celorlalte persoane interesate. Judecătoria Găeşti opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 230 - Neînceperea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire când fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 32 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care au următorul conţinut: „Procurorul, sesizat potrivit art. 228 alin. 2, dispune prin ordonanţă, după caz, neînceperea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală. Copia ordonanţei şi, după caz, a propunerii organului de cercetare penală se comunică persoanei care a făcut sesizarea, precum şi persoanei faţă de care s-a dispus soluţia de neurmărire sau de netrimitere în judecată.“Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 131 referitor la Rolul Ministerului Public şi art. 132 referitor la Statutul procurorilor.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei şi-a fundamentat critica pe dispoziţiile constituţionale referitoare la Rolul Ministerului Public şi la Statutul procurorilor. Or, aceste prevederi nu au nicio legătură cu soluţia legislativă criticată potrivit căreia procurorul dispune prin ordonanţă fie neînceperea urmăririi penale, fie scoaterea de sub urmărire penală, ori de câte ori constată că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, comunicând totodată copia ordonanţei persoanei care a făcut sesizarea ori celei faţă de care s-a pronunţat soluţia.Critica autorului referitoare la inexistenţa unui termen rezonabil de comunicare a rezoluţiilor ori ordonanţelor procurorului este inadmisibilă, deoarece, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, coroborat cu art. 61 din Legea fundamentală, Curtea se pronunţă numai asupra actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, întrucât unica autoritate legiuitoare din România este Parlamentul, Curţii nefiindu-i recunoscută o astfel de competenţă.Totodată, Curtea mai constată că eventualele întârzieri în soluţionarea plângerilor adresate procurorului, la care face referire autorul excepţiei (fie că sunt îndreptate împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta, fie că vizează soluţia de netrimitere în judecată) şi care constituie, în realitate, cauza nemulţumirii sale, nu pot constitui motive de neconstituţionalitate a prevederilor de lege criticate şi, prin urmare, nu pot fi cenzurate de instanţa de contencios constituţional.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 230 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghiţă Gh. Stan în Dosarul nr. 922/232/2012 al Judecătoriei Găeşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 982/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 982 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 982/2012
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu