DECIZIE Nr.
973 din 25 iunie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 28 1 pct. 1 lit. b) si art. 35 din
Codul de procedura penala, precum si a dispozitiilor art. 6 si art. 17 lit. c)
raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea
si sanctionarea faptelor de coruptie
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 571 din 17 august 2009
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru
prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie
ridicată de Paul Călin Micu si Călin Vaida în Dosarul nr.
6.160/100/2008 al Tribunalului Maramureş - Secţia penală, precum şi a
dispoziţiilor art. 281 pct. 1 lit. b) şi art. 35 din Codul de
procedură penală, art. 6 şi art. 17 lit. c) raportat la art. 18 alin. (1) din
Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de
corupţie, excepţie ridicată de George Becali şi Victor Piţurcă în Dosarul nr.
1.912/33/2008 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere că excepţiile de
neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 936D/2009 şi nr. 1.146D/2009 au
obiect parţial identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării
cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere
dispoziţiile art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexării dosarelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
dispune conexarea Dosarului nr. 1.146D/2009 la Dosarul nr. 936D/2009, care este
primul înregistrat.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care
face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată
următoarele:
Prin Incheierile din 6 martie 2009 şi 18 martie 2009,
pronunţate în dosarele nr. 6.160/100/2008 şi nr. 1.912/33/2008, Tribunalul
Maramureş - Secţia penală şi Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori
au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie şi, respectiv, art. 281 pct. 1
lit. b) şi art. 35 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor
art. 6, art. 17 lit. c) raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
Excepţia a fost ridicată în dosarele de mai sus de Paul
Călin Micu, Călin Vaida, George Becali şi Victor Piţurcă.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că art. 6 şi art. 17 lit. c) raportat la
art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 încalcă dispoziţiile constituţionale
ale art. 23 alin. (12), art. 11, art. 20 raportat la art. 7 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 73
alin. (3), art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2), deoarece legea specială
autorizează aplicarea prin analogie a pedepsei prevăzute la infracţiunile din
Codul penal. Or, o asemenea reglementare este de natură a afecta principiul
legalităţii infracţiunilor şi pedepselor. De asemenea, prin intermediul
textelor criticate se stabileşte în mod nejustificat un regim juridic
discriminator care afectează dreptul la un proces echitabil şi care instituie o
justiţie străină principiilor referitoare la unicitate, imparţialitate şi
egalitate.
In ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 281 pct. 1 lit. b) şi art. 35 din Codul de procedură
penală, se susţine că acestea contravin art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi
(3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţia României, deoarece, spre deosebire de
alţi cetăţeni, în temeiul unui competenţe speciale după calitatea persoanei,
avocaţii, care în esenţă desfăşoară o activitate liberă şi independentă ce nu
implică exerciţiul autorităţii de stat, sunt privaţi de un grad de justiţie,
respectiv calea apelului.
Tribunalul Maramureş - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face
trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă,
potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2),
ale art. 2,'3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 281 pct. 1 lit. b) cu denumirea
marginală Competenţa Curţii de Apel şi art. 35 cu denumirea marginală Competenţa
în caz de indivizibilitate sau conexitate din Codul de procedură penală,
precum şi dispoziţiile art. 6 şi art. 17 lit. c) raportat la art. 18 alin. (1)
din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor
de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din
18 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul conţinut:
- Art. 281 pct. 1 lit. b) din Codul de
procedură penală: „Curtea de Apel:
1. judecă în primă instanţă:
b) infracţiunile săvârşite de judecătorii de la
judecătorii şi tribunale şi de procurorii de la parchetele care funcţionează pe
lângă aceste instanţe, precum şi de avocaţi, notari publici, executori
judecătoreşti şi de controlorii financiari ai Curţii de Conturi;";
- Art. 35 din Codul de procedură penală:
„(1) In caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă
competenţa în raport cu diferiţii făptuitori ori diferitele fapte aparţine,
potrivit legii, mai multor instanţe de grad egal, competenţa de a judeca toate
faptele şi pe toţi făptuitorii revine instanţei mai întâi sesizate, iar dacă
competenţa după natura faptelor sau după calitatea persoanelor aparţine unor
instanţe de grad diferit, competenţa de a judeca toate cauzele reunite revine
instanţei superioare în grad.
(2) Dacă dintre instanţe una este civilă, iar alta
militară, competenţa revine instanţei civile.
(3) Dacă instanţa militară este superioară în
grad, competenţa revine instanţei civile echivalente în grad cu instanţa
militară.
(4) Competenţa de a judeca cauzele reunite rămâne
dobândită instanţei, chiar dacă pentru fapta sau pentru făptuitorul care a
determinat competenţa acestei instanţe s-a dispus disjungerea sau încetarea
procesului penal ori s-a pronunţat achitarea.
(5) Tăinuirea, favorizarea infractorului şi
nedenunţarea unor infracţiuni sunt de competenţa instanţei care judecă
infracţiunea la care acestea se referă, iar dacă competenţa după calitatea
persoanelor aparţine unor instanţe de grad diferit, competenţa de a judeca
toate cauzele reunite revine instanţei superioare în grad.";
-Art. 6 din Legea nr. 78/2000: „Infracţiunile de
luare de mită - prevăzută la art. 254 din Codul penal, de dare de mită -
prevăzută la art. 255 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite -
prevăzută la art. 256 din Codul penal şi de trafic de influenţă - prevăzută
la art. 257 din Codul penal se pedepsesc potrivit acelor texte de lege.";
- Art. 17 lit. c) din
Legea nr. 78/2000: „(1) In înţelesul prezentei legi, următoarele infracţiuni
sunt în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, cu infracţiunile
asimilate acestora sau cu infracţiunile împotriva intereselor financiare ale
Comunităţilor Europene: [...]
c) falsul şi uzul de fals săvârşite în scopul de a
ascunde comiterea uneia dintre infracţiunile prevăzute în secţiunile a 2-a şi a
3-a sau săvârşite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea
infracţiune;";
- Art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000: „(1)
Infracţiunile prevăzute la art. 17 lit. a)-d1) se
sancţionează cu pedepsele prevăzute în Codul penal pentru aceste infracţiuni,
al căror maxim se majorează cu 2 ani."
Examinând excepţia de neconstitutionalitate, Curtea
constată că prin Decizia nr. 48 din 24 ianuarie 2006, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 21 februarie 2006, a respins ca
neîntemeiată excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea
nr. 78/2000, statuând de principiu că reglementarea care formează obiectul
excepţiei nu constituie o incriminare prin analogie, aşa cum greşit susţin
autorii acesteia, ci o legiferare a răspunderii penale printr-o normă juridică
explicativă, care nu încalcă prevederile art. 23 alin. (12) din Legea
fundamentală şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi
a libertăţilor fundamentale. De altfel, analogia, ca instituţie juridică, se
plasează în sfera aplicării legii ca argument de interpretare, şi nu în cea a
procesului legislativ. Folosirea acestei noţiuni pentru caracterizarea normei
instituite de legiuitor conduce la o contradicţie în termeni, căci analogia
implică absenţa normei şi, în consecinţă, libertatea recunoscută unei
autorităţi publice - în mod excepţional, şi nu în materie penală - de a stabili
ea însăşi regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă
soluţie pronunţată într-un alt cadru reglementat. Or, dispoziţia legală atacată
prevede expres că infracţiunile nominalizate se pedepsesc potrivit textelor din
Codul penal în care sunt incriminate.
Curtea a mai constatat că nu poate primi susţinerea
potrivit căreia dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 ar încălca celelalte
principii constituţionale invocate, deoarece din textul legii nu rezultă vreo
restrângere în sensul reclamat de autorul excepţiei. Aşa fiind, considerentele
deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză,
inclusiv în ce priveşte excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art.
17 lit. c) raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 281
pct. 1 lit. b) şi art. 35 alin. 1 din Codul de procedură penală, Curtea
constată că s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 206/2004, publicată în Monitorul
Oficial a României, Partea I, nr. 471 din 26 mai 2004. Cu acel prilej a statuat
că stabilirea competenţelor instanţelor judecătoreşti, inclusiv în caz de
indivizibilitate sau conexitate, constituie atributul exclusiv al
legiuitorului, iar acesta poate stabili, în considerarea unor situaţii
deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a
drepturilor procedurale, fiind ţinut, desigur, ca în procesul de legiferare să
se circumscrie cadrului constituţional.
Totodată, Curtea a reţinut că prevederile criticate nu
conţin privilegii sau discriminări în raport cu criteriile egalităţii în
drepturi înscrise în art. 4 din Constituţie, iar situaţia juridică a anumitor
categorii de persoane justifică aplicarea unui tratament diferit, în scopul unei
mai bune înfăptuiri a justiţiei. De altfel, Curtea a statuat în jurisprudenţa
sa că art. 16 din Legea fundamentală vizează egalitatea în drepturi între
cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi
şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra
aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. In felul acesta se justifică
nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii
de persoane, dar şi necesitatea lui.
Curtea a constatat, de asemenea, că textele de lege
criticate nu încalcă prevederile art. 21 din Constituţie, câtă vreme accesul
liber la justiţie este asigurat prin posibilitatea părţilor de a se adresa
instanţei de judecată şi de a declara recurs împotriva hotărârii instanţei de
fond, exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru
apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime nefiind
îngrădită prin stabilirea unei singure căi de atac (recursul). In acest sens, a
reţinut în mod constant în jurisprudenţa sa că accesul la justiţie nu
presupune, în toate cazurile, accesul la toate structurile judecătoreşti şi la
toate căile de atac prevăzute de lege. Faptul că nu se poate folosi, în cauză,
calea de atac a apelului nu afectează drepturile procesuale ale inculpatului,
având în vedere dispoziţiile art. 3856 alin. 3 din Codul de
procedură penală, care prevăd că recursul, în acest caz, nu se limitează la
motivele de casare enumerate de art. 3859 din acelaşi cod, iar
instanţa este obligată să examineze întreaga cauză sub toate aspectele.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi,
de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele
Deciziei nr. 206/2004 îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi
al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstitutionalitate a
dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Paul Călin Micu şi
Călin Vaida în Dosarul nr. 6.160/100/2008 al Tribunalului Maramureş - Secţia
penală, precum şi a dispoziţiilor art. 281 pct. 1 lit. b) şi art. 35
din Codul de procedură penală, art. 6 şi art. 17 lit. c) raportat la art. 18
alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea
faptelor de corupţie, excepţie ridicată de George Becali şi Victor Piţurcă în
Dosarul nr. 1.912/33/2008 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 iunie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru