DECIZIE Nr.
953 din 19 decembrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 alin. (1) din Ordonanta
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 53 din 23 ianuarie 2007
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - iudecător
Petre Ninosu -
judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Benke Karoly -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie
ridicată de Daniel George Subţirelu în Dosarul nr. 7.818/301/2006 al
Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 14
decembrie 2006 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când,
având în vedere cererea autorului excepţiei de a depune concluzii scrise,
Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 57 din Legea nr. 47/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea la 19
decembrie 2006.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 19 iulie
2006, pronunţată în Dosarul nr. 7.818/301/2006, Judecătoria Sectorului 3
Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Daniel George
Subţirelu într-un litigiu având ca obiect soluţionarea plângerii sale împotriva
procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile
art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 încalcă art. 21 alin. (1)
şi (2) din Constituţie, art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 10 din Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului, întrucât, prevăzând depunerea plângerii contravenţionale la
organul din care face parte agentul constatator, dă posibilitatea acestuia din
urmă de a nu înainta instanţei judecătoreşti plângerea. De asemenea, se arată
că această conduită a autorităţilor administrative în cauză este încurajată şi
de faptul că textul de lege criticat nu prevede nicio sancţiune în cazul
neîndeplinirii obligaţiei prevăzute de lege.
Totodată, aceste dispoziţii nu îi conferă celui în
cauză dreptul de a sesiza, în mod direct şi nemijlocit, instanţele de judecată
cu plângerea sa.
Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este
neîntemeiată. In acest sens, se arată că textul legal criticat nu încalcă
accesul liber la justiţie, numai instanţa de judecată fiind competentă a se
pronunţa cu privire la plângerea contravenţională, organul administrativ la
care se depune având doar obligaţia de a o înregistra şi a o trimite spre
soluţionare instanţei judecătoreşti. Se arată că organul din care face parte
agentul constatator are obligaţia şi nu latitudinea de a trimite plângerea,
împreună cu dosarul cauzei, la instanţă. In caz contrar, se apreciază că
organul în cauză săvârşeşte un abuz, ceea ce atrage răspunderea materială şi
penală a persoanelor vinovate.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, în opinia
Guvernului, textul legal criticat
nu îngrădeşte accesul liber la justiţie, ci, din contră, instituie
posibilitatea persoanei interesate de a se adresa instanţei de judecată. Numai
instanţa de judecată este competentă să soluţioneze plângerea contravenţională.
Se mai apreciază că, în cazul în care organul administrativ competent îşi
încalcă obligaţia de a trimite plângerea instanţei judecătoreşti, cei vinovaţi
vor putea fi sancţionaţi disciplinar şi chiar penal, chiar dacă aceste
sancţiuni nu sunt prevăzute în cadrul Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001.
In susţinerea punctului său de vedere, Guvernul invocă
Decizia Curţii Constituţionale nr. 200 din 29 aprilie 2004.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. In
argumentarea acestui punct de vedere, se arată că textul criticat reprezintă o
normă de procedură adoptată potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie şi
asigură părţilor beneficiul tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale
menite să le asigure dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia
într-un termen rezonabil. In susţinerea punctului său de vedere, Avocatul
Poporului invocă şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 200 din 29 aprilie 2004.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, susţinerile părţii prezente, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată, cu modificări şi
completări, prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, care au următorul cuprins:
„(1) Plângerea însoţită de copia de pe
procesul-verbal de constatare a contravenţiei se depune la organul din care
face parte agentul constatator, acesta fiind obligat să o primească şi să
înmâneze depunătorului o dovadă în acest sens."
In susţinerea excepţiei sunt invocate prevederile art.
21 alin. (1) şi (2) din Constituţie privind accesul liber la justiţie, precum
şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale şi ale art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea reţine următoarele:
Prin Decizia nr. 200 din 29 aprilie 2004, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 1 iunie 2004, Curtea
Constituţională a statuat că art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 nu
îngrădeşte accesul liber la justiţie al persoanelor interesate, ci instituie
norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare
şi sancţionare a contravenţiei. Această modalitate de reglementare reprezintă, potrivit art. 126 alin. (2)
din Constituţie privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor
judecătoreşti, opţiunea exclusivă a legiuitorului.
Spre deosebire de situaţia
reţinută în decizia sus-menţionată, Curtea constată că în cauza de faţă se pune
problema încălcării accesului liber la justiţie din perspectiva faptului că
organul din care face parte agentul constatator ar putea să nu înainteze
instanţei de judecată plângerea depusă împotriva procesului-verbal de
constatare şi sancţionare a contravenţiei. Deşi textul legal impune obligaţia
şi nu latitudinea acestuia de a o înainta instanţei de judecată, totuşi, astfel
cum rezultă din dosarul de faţă, deşi autorul excepţiei a expediat prin poştă
plângerea sa la data de 27 aprilie 2006, organul din care face parte agentul
constatator nu a înaintat-o instanţei. Concomitent cu această plângere, autorul
excepţiei s-a adresat direct instanţei de judecată cu plângerea în cauză.
Curtea reţine că primordial în analiza acestei probleme
de constituţionalitate este faptul ca, prin decizia pe care o va pronunţa, să
se asigure accesul liber la justiţie al oricărei persoane. Astfel, existenţa
oricărui impediment administrativ, care nu are o justificare obiectivă sau
raţională şi care ar putea până la urmă să nege acest drept al persoanei,
încalcă în mod flagrant prevederile art. 21 alin. (1) -(3) din Constituţie. In
cazul de faţă, obligaţia depunerii plângerii la organul din care face parte
agentul constatator, ca şi condiţie de acces la justiţie, nu poate fi
justificată în mod obiectiv şi rezonabil nici prin faptul că, primind
plângerea, organele administrative ar avea cunoştinţă de ea şi nu ar porni la
executarea amenzii aplicate. Mai mult decât atât, textul de lege criticat poate
da naştere la abuzuri săvârşite de către agenţii organelor administrative, ceea
ce, în final, chiar dacă ar duce la tragerea la răspundere penală sau
disciplinară a acestora, ar îngreuna sau chiar nega dreptul contestatorului la
accesul liber la justiţie.
In sensul principiului constituţional instituit de art.
21 privind accesul liber la justiţie, se înscrie şi posibilitatea oricărei
persoane de a se adresa direct şi nemijlocit instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor
şi a intereselor sale legitime. Sub acest aspect, precizarea din alin. 2 al
art. 21, potrivit căreia nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui
drept, este firească. Din acest punct de vedere, textul criticat, prevăzând că „plângerea
însoţită de copia de pe procesul-verbal de constatare a contravenţiei se depune
la organul din care face parte agentul constatator, acesta fiind obligat să o
primească şi să înmâneze depunătorului o dovadă în acest sens", contravine textelor constituţionale
enunţate mai sus, îngrădeşte accesul direct la justiţie atâta timp cât nu
prevede ca alternativă şi posibilitatea ca plângerea să poată fi depusă şi la
instanţa de judecată.
In consecinţă, Curtea reţine că sunt încălcate
prevederile art. 21 alin. (1) -(3) din Constituţie privind accesul liber la
justiţie şi, implicit, dreptul la un proces echitabil, precum şi prevederile
art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale şi ale art. 10 din Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului.
Curtea mai reţine că, deşi art. 32 alin. (1) din
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 instituie norme de procedură privind soluţionarea
plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a
contravenţiei şi că această modalitate de reglementare reprezintă, potrivit
art. 126 alin. (2) din Constituţie privind competenţa şi procedura în faţa
instanţelor judecătoreşti, opţiunea exclusivă a legiuitorului, care, în
alegerea soluţiilor sale legislative, trebuie să ţină seama de prevederile
constituţionale, neputându-le eluda în exercitarea competenţei sale în materie
de procedură. In caz contrar, se încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din
Constituţie, potrivit cărora, „In România,
respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi
a legilor este obligatorie".
Pentru toate aceste motive, Curtea constată că excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/20001 este întemeiată, urmând să o admită.
Pentru considerentele expuse
mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de
neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 32 alin. (1) din
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor sunt
neconstituţionale. Excepţia a fost ridicată de Daniel George Subţirelu în
Dosarul nr. 7.18/301/2006 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului
şi Guvernului.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 decembrie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Benke Karoly