DECIZIE   Nr. 95 din 21 martie 2002

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 205, 206 si 207 din Codul penal

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 301 din  8 mai 2002

    Nicolae Popa             - presedinte
    Costica Bulai            - judecator
    Nicolae Cochinescu       - judecator
    Constantin Doldur        - judecator
    Kozsokar Gabor           - judecator
    Petre Ninosu             - judecator
    Serban Viorel Stanoiu    - judecator
    Lucian Stangu            - judecator
    Ioan Vida                - judecator
    Serban Bengescu          - procuror
    Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 205, 206 si 207 din Codul penal, exceptie ridicata de Societatea Comerciala "Editura Atac la Persoana" - S.A. in Dosarul nr. 22.005/2000 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
    La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare este legal indeplinita.
    Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, ca fiind neintemeiata, aratand ca in materia reglementata de art. 205, 206 si 207 din Codul penal Curtea Constitutionala s-a pronuntat prin mai multe decizii, exemplu fiind Decizia nr. 308 din 15 noiembrie 2001 si Decizia nr. 337 din 29 noiembrie 2001. Se apreciaza ca nu sunt evocate imprejurari noi care sa justifice schimbarea jurisprudentei Curtii si se propune respingerea exceptiei de neconstitutionalitate.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
    Prin Incheierea din 27 noiembrie 2001, pronuntata in Dosarul nr. 22.005/2001, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 205, 206 si 207 din Codul penal, exceptie ridicata de Societatea Comerciala "Editura Atac la Persoana" - S.A., parte responsabila civilmente intr-un proces de calomnie prin presa.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca dispozitiile legale mentionate sunt contrare prevederilor art. 23 alin. (8) din Constitutie, referitoare la prezumtia de nevinovatie, prevederilor art. 20, referitoare la interpretarea si aplicarea dispozitiilor constitutionale in concordanta cu tratatele internationale privitoare la drepturile omului si la prioritatea reglementarilor internationale in caz de neconcordanta, coroborate cu prevederile art. 11 pct. 1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului si cu cele ale art. 6 pct. 2 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, referitoare la prezumtia de nevinovatie.
    Instanta de judecata, exprimandu-si opinia, arata ca aceasta este neintemeiata. Existenta infractiunilor de insulta si calomnie, ca a oricaror alte infractiuni, trebuie sa fie dovedita, sub aspect obiectiv si subiectiv, prin identificarea elementelor constitutive prevazute de lege. Instanta apreciaza ca "pentru aceste infractiuni nu este necesara dovedirea legaturii de cauzalitate intre elementul material si urmarea imediata, insa aceasta situatie nu este consecinta unei prezumtii de vinovatie a inculpatului, ci a faptului ca relatia cauzala rezulta firesc din celelalte elemente a caror existenta trebuie in prealabil dovedita". Nu incalca principiul prezumtiei de nevinovatie nici art. 207 din Codul penal, care prevede doar posibilitatea pentru faptuitor de a dovedi ca afirmatiile sunt adevarate si au fost facute pentru apararea unui interes legitim, fiind normal ca, daca un astfel de interes nu poate fi demonstrat, el sa raspunda, conform legii penale, pentru infractiunile de insulta sau calomnie.
    In conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a Curtii Constitutionale a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate in cauza.
    Presedintele Camerei Deputatilor arata ca dispozitiile art. 205 si 206 din Codul penal sanctioneaza in mod justificat acele exprimari care aduc atingere demnitatii persoanei, fara a ingradi libertatea de gandire sau de exprimare ori aplicarea prevederilor cuprinse in tratatele internationale privitoare la drepturile omului. Dispozitiile art. 12 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului prevad ca "Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare in viata personala, in familia, domiciliul sau corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei sau reputatiei sale. Orice persoana are dreptul la protectia legii impotriva unor asemenea atingeri". Se mai arata ca autorul exceptiei ignora prevederile din Constitutia Romaniei si din conventiile internationale, care limiteaza exercitiul libertatii de gandire si de exprimare, si anume art. 29 alin. (2) din Constitutie, conform caruia libertatea constiintei trebuie sa se manifeste in spirit de toleranta si respect reciproc, art. 30 alin. (6) din Constitutie, potrivit caruia libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine, art. 54 din Constitutie, care arata ca exercitarea drepturilor si a libertatilor constitutionale trebuie sa se realizeze cu buna-credinta, fara sa se incalce drepturile si libertatile celorlalti, precum si prevederile art. 10 pct. 2 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, conform carora exercitarea libertatii de exprimare poate fi restransa in vederea protejarii, intre altele, a reputatiei sau a drepturilor altora. Dispozitiile art. 205 si 206 din Codul penal sunt in concordanta cu prevederile Constitutiei, deoarece sunt destinate sa apere demnitatea persoanei, valoare suprema consacrata prin Legea fundamentala.
    Dispozitiile art. 207 din Codul penal "instituie posibilitatea inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmatiilor sau imputarilor facute, aceasta constituind un caz special de inlaturare a caracterului penal al faptei, prin lipsa pericolului social, daca fapta a fost savarsita pentru apararea unui interes legitim". In caz contrar apararea drepturilor si a libertatilor cetatenilor impune sanctionarea penala a afirmatiilor sau a imputarilor care nu sunt justificate de apararea unui interes legitim, chiar daca acestea se refera la fapte adevarate. Sarcina stabilirii in cadrul fiecarui proces penal a existentei sau inexistentei interesului legitim este de competenta exclusiva a instantelor judecatoresti.
    Se mai arata ca privitor la aceste texte de lege Curtea Constitutionala s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 200 din 25 noiembrie 1999 si prin Decizia nr. 134 din 6 iulie 2000, statuand ca dispozitiile art. 205, 206 si 207 din Codul penal sunt constitutionale.
    Guvernul apreciaza ca dispozitiile legale criticate nu incalca principiul prezumtiei de nevinovatie, consacrat de Constitutie si de Codul de procedura penala, deoarece in cadrul procesului penal acest principiu functioneaza. Din administrarea probelor se poate stabili daca fapta a fost sau nu savarsita cu vinovatie, iar interesul legitim nu este decat elementul care face ca, desi exista cele doua trasaturi ale infractiunii (fapta prevazuta de legea penala, savarsita cu vinovatie), fapta sa nu constituie infractiune, atunci cand se face proba veritatii, deoarece lipseste pericolul social necesar pentru existenta unei infractiuni. In acest sens s-a pronuntat Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 231 din 16 noiembrie 2000 (Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 78 din 15 februarie 2001), aratand ca proba veritatii inlatura caracterul penal al faptei, prin lipsa pericolului social. De asemenea, prin Decizia nr. 308 din 15 noiembrie 2001 (Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 21 din 16 ianuarie 2002) Curtea a precizat ca art. 207 din Codul penal se refera la fapte determinate ce pot fi dovedite, iar nu la invinuirea unei persoane inainte ca aceasta sa fi fost dovedita, potrivit cerintelor legale, in cadrul unui proces. In concluzie, se apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate a art. 205, 206 si 207 din Codul penal, in raport cu art. 23 alin. (8) si art. 20 din Constitutie, este neintemeiata.
    Presedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor si al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala constata ca este competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizata.
    Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 205, 206 si 207 din Codul penal, care au urmatorul cuprins:
    - Art. 205: "Atingerea adusa onoarei ori reputatiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocura, se pedepseste cu inchisoare de la o luna la 2 ani sau cu amenda.
    Aceeasi pedeapsa se aplica si in cazul cand se atribuie unei persoane un defect, boala sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate.
    Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate.
    Impacarea partilor inlatura raspunderea penala.";
    - Art. 206: "Afirmarea ori imputarea in public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoana, care, daca ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sanctiune penala, administrativa sau disciplinara ori dispretului public, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda.
    Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate.
    Impacarea partilor inlatura raspunderea penala.";
    - Art. 207: "Proba veritatii celor afirmate sau imputate este admisibila, daca afirmarea sau imputarea a fost savarsita pentru apararea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a facut proba veritatii nu constituie infractiunea de insulta sau calomnie."
    Textele constitutionale invocate de autorul exceptiei ca fiind incalcate au urmatoarea redactare:
    - Art. 20: "(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.
    (2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale.";
    - Art. 23 alin. (8): "Pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata nevinovata."
    Autorul exceptiei a mai invocat si incalcarea art. 11 paragraful 1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, potrivit caruia "Orice persoana acuzata de savarsirea unei infractiuni este prezumata nevinovata pana cand vinovatia sa va fi dovedita, in mod legal, in cursul unui proces public, in cadrul caruia i s-au asigurat toate garantiile necesare apararii sale", precum si a art. 6 pct. 2 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care prevede ca "Orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pana ce vinovatia sa va fi legal stabilita".
    1. Examinand exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 205 si 206 din Codul penal, Curtea constata ca nu pot fi retinute criticile formulate, avand in vedere urmatoarele considerente:
    Prin dispozitiile art. 205 si 206 din Codul penal legiuitorul incrimineaza si sanctioneaza faptele de insulta si calomnie ca infractiuni contra demnitatii persoanei, valoare esentiala, prevazuta in art. 1 alin. (3) din Constitutie. Prin aceste texte de lege sunt sanctionate penal cuvintele, gesturile, precum si orice alte mijloace prin care se aduce atingere onoarei ori reputatiei unei persoane sau se afirma, in public, fapte determinate care, daca ar fi adevarate, ar expune acea persoana la sanctiuni penale, administrative sau disciplinare ori dispretului public.
    Curtea constata ca incriminarea acestor fapte nu contravine in nici un mod prezumtiei de nevinovatie, principiu fundamental al procesului penal, consacrat atat de art. 23 alin. (8) din Constitutie, cat si de art. 11 paragraful 2 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului si de Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale prin art. 6 pct. 2.
    Prin Decizia nr. 308 din 15 noiembrie 2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 21 din 16 ianuarie 2002, Curtea a retinut ca "dispozitiile art. 205 si 206 nu instituie <<o prezumtie de vinovatie>>, astfel cum se sustine de catre autorul exceptiilor, si, prin urmare, nu deroga de la principiul constitutional invocat. In cazul acestor infractiuni vinovatia rezulta uneori din insasi savarsirea faptelor prevazute de textele de lege criticate (res in se ipsa dolum habet), iar in alte cazuri, cand vinovatia nu ar rezulta ex re, instanta are obligatia de a stabili intentia faptuitorului luand in considerare, pe baza probelor administrate in acest scop, toate circumstantele legate de persoana, obiceiuri, timp si altele". Sub acest aspect trasaturile esentiale ale infractiunii, prevazute in art. 17 din Codul penal, respectiv pericolul social al faptei, vinovatia si legalitatea incriminarii, trebuie sa existe si in cazul celor doua infractiuni, intrucat numai savarsirea lor cu vinovatie poate atrage raspunderea penala a faptuitorului. Prin urmare, inculpatul, "persoana impotriva careia s-a pus in miscare actiunea penala" potrivit art. 23 din Codul de procedura penala, nu este considerat vinovat pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare. Astfel prezumtia de nevinovatie opereaza pe tot parcursul procesului penal, instanta de judecata fiind obligata, potrivit art. 62 din Codul de procedura penala, "sa lamureasca cauza sub toate aspectele, pe baza de probe". De altfel, conform art. 66 din acelasi cod, "Invinuitul sau inculpatul nu este obligat sa probeze nevinovatia sa", iar "In cazul cand exista probe de vinovatie [...] are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie".
    2. Referitor la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 207 din Codul penal Curtea retine, de asemenea, ca este neintemeiata, intrucat proba veritatii nu este o cauza de inlaturare a vinovatiei, respectiv a intentiei de a aduce atingere onoarei unei persoane, ci instituie in favoarea inculpatului o cauza speciala care inlatura caracterul penal al faptelor de insulta sau de calomnie in lipsa pericolului social. Faptuitorul are posibilitatea sa dovedeasca existenta unui interes legitim in virtutea caruia a facut afirmatia sau imputarea adevarata, situatie in care fapta sa nu mai constituie infractiune. Insulta si calomnia, desi sunt fapte ce aduc atingere demnitatii persoanei, nu constituie infractiuni atunci cand au fost savarsite pentru apararea unui interes legitim si daca s-a facut proba veritatii lor.
    Sub acest aspect Curtea retine ca, desi se instituie posibilitatea autorului insultei sau calomniei de a dovedi adevarul afirmatiilor sau al imputarilor facute in limitele interesului legitim, art. 207 din Codul penal nu infrange prezumtia de nevinovatie consacrata prin art. 23 alin. (8) din Constitutie.
    De altfel, Curtea Constitutionala s-a mai pronuntat cu privire la constitutionalitatea dispozitiilor art. 207 din Codul penal, respingand exceptia de neconstitutionalitate privind aceste dispozitii. Astfel, prin Decizia nr. 134 din 6 iulie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 393 din 23 august 2000, Curtea a statuat ca art. 207 din Codul penal nu incalca prevederile Constitutiei sau ale documentelor internationale invocate. Cu acel prilej Curtea a retinut ca "dispozitiile art. 207 din Codul penal nu prejudeca asupra cauzei si nici nu instituie o prezumtie de vinovatie. Dimpotriva, dovada existentei tuturor elementelor ce pot constitui temei al raspunderii penale, intre care si vinovatia, trebuie sa fie facuta de cel care sustine acuzarea, iar cel acuzat are posibilitatea de a combate, pe tot parcursul procesului si prin toate mijloacele legale de proba, imprejurarile de fapt si de drept pe care se bazeaza acuzarea, inclusiv sub aspectul vinovatiei, asa incat, pana la stabilirea, prin hotarare judecatoreasca definitiva, a raspunderii penale pentru comiterea unei infractiuni persoana acuzata este considerata nevinovata".
    Prin aceeasi decizie Curtea a constatat si faptul ca textul art. 207 din Codul penal "este in deplina concordanta cu prevederile art. 10 pct. 2 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale", precum si cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.
    Pe de alta parte sustinerea autorului exceptiei conform careia drepturile garantate trebuie sa fie concrete si efective este pe deplin satisfacuta de textele de lege criticate, intrucat partile implicate in procesul penal privind infractiunile de insulta si calomnie beneficiaza de toate garantiile procesuale instituite de lege, inclusiv de prezumtia de nevinovatie, ca expresie a dreptului la aparare.
    Asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 205, 206 si 207 din Codul penal Curtea s-a mai pronuntat prin mai multe decizii dintre care mentionam Decizia nr. 308 din 15 noiembrie 2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 21 din 16 ianuarie 2002, Decizia nr. 337 din 29 noiembrie 2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 75 din 31 ianuarie 2002, sau Decizia nr. 231 din 16 noiembrie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 78 din 15 februarie 2001. Solutiile adoptate, precum si considerentele pe care acestea se intemeiaza isi mentin valabilitatea si in cauza de fata, intrucat nu au aparut imprejurari noi care sa determine schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale in aceasta materie.

    Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 205, 206 si 207 din Codul penal, exceptie ridicata de Societatea Comerciala "Editura Atac la Persoana" - S.A. in Dosarul nr. 22.005/2000 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
    Definitiva si obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 21 martie 2002.

          PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
              prof. univ. dr. NICOLAE POPA

                              Magistrat asistent,
                              Mihaela Senia Costinescu