Decizia Nr.943 din 13.11.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi (3), art. 14 alin. (1), art. 15 alin. (1), art. 17, art. 21 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi (3), art. 31 alin. (2) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi a prevederilor Legii nr. 180/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Călin Valentin Toma în Dosarul nr. 53/204/2012 al Judecătoriei Câmpina şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.131D/2012.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, Călin Valentin Toma. Se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei, care susţine că Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 reia reglementări mai vechi în materie contravenţională, respectiv dispoziţii ale Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, ce nu sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale şi cu normele europene în vigoare şi că natura procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este una administrativă, condiţii în care Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi Legea nr. 180/2002 pentru aprobarea acesteia au fost adoptate, ca legi ordinare, cu încălcarea dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie, potrivit cărora domeniul contenciosului administrativ trebuie reglementat prin legi organice. Se mai susţine că textele criticate încalcă prevederile constituţionale invocate, întrucât nu permit persoanelor interesate să se adreseze direct instanţelor de judecată în vederea soluţionării litigiilor pe cale jurisdicţională şi că termenele de prescripţie prevăzute în aceste texte fac imposibil accesul la justiţie, întrucât curg de la data săvârşirii faptei, ordonanţa supusă analizei neprevăzând cauze specifice de întrerupere a prescripţiei.Autorul excepţiei depune la dosar note scrise prin care solicită admiterea excepţiei.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textele criticate nu încalcă liberul acces la justiţie, neîngrădind dreptul persoanei interesate de a se adresa instanţei de judecată competente şi de a beneficia de garanţiile procesuale prevăzute de normele de procedură civilă. Se mai arată că partea vătămată are calitatea de terţ faţă de raportul de drept administrativ ce se naşte între stat şi persoana învinuită de săvârşirea unei contravenţii şi că termenele de prescripţie criticate sunt reglementate în scopul prevenirii exercitării abuzive a drepturilor procesuale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Sentinţa civilă nr. 1.722 din 15 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 53/204/2012, Judecătoria Câmpina a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi (3), art. 14 alin. (1), art. 15 alin. (1), art. 17, art. 21 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi (3), art. 31 alin. (2) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi a prevederilor Legii nr. 180/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Călin Valentin Toma într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prevăzute la art. 96 alin. (2) pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că textele criticate suprimă accesul la justiţie al persoanei prejudiciate ca urmare a săvârşirii unei contravenţii, aceasta neavând dreptul de a se adresa direct instanţei de judecată în cazul în care este nemulţumită de modul de constatare şi sancţionare a faptelor. Se mai arată că persoana vătămată poate face plângere la instanţa competentă împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii doar cu privire la despăgubirile pretinse şi că, în realitate, chiar şi promovarea unei astfel de acţiuni este îngrădită de termenul de prescripţie. Se susţine că, în acest fel, sunt sustrase de la controlul judecătoresc numeroase fapte contravenţionale, fiind încălcate, prin urmare, dispoziţiile art. 21, 57, 124 şi 126 din Constituţie şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Judecătoria Câmpina opinează că dispoziţiile art. 13 alin. (1) şi (3), art. 14 alin. (1), art. 15 alin. (1), art. 17, art. 21 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi (3), art. 31 alin. (2) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt constituţionale. Se arată că instituirea, exclusiv în favoarea agenţilor constatatori, a prerogativelor constatării şi sancţionării contravenţiilor nu este contrară normelor constituţionale şi europene invocate, deoarece textele criticate nu interzic persoanelor nemulţumite de modul de constatare şi sancţionare a contravenţiilor să formuleze plângeri la instanţele competente şi să îşi exercite dreptul la apărare pe tot parcursul procesului civil. Dreptul părţii vătămate de a se adresa instanţei doar cu privire la despăgubirile cuvenite este determinat de faptul că sancţiunea contravenţională nu se aplică acesteia, ea nefiind parte în raportul de drept administrativ şi neavând vreun interes direct în reducerea sau înlăturarea sancţiunii. Se arată, totodată, că reglementarea de către legiuitor a condiţiilor de exercitare a unui drept subiectiv sau procesual, inclusiv prin stabilirea unor termene, nu reprezintă o îngrădire a acestui drept, ci doar o modalitate de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, ce sunt ocrotite în egală măsură.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate formulată de autorul excepţiei, că dreptul persoanei vătămate de a ataca procesul-verbal de contravenţie doar cu privire la despăgubiri apare ca firesc, decurgând din răspunderea civilă delictuală a contravenientului, şi că reglementarea de către legiuitor a unor termene de exercitare a unor drepturi nu constituie o restrângere a acestora.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, susţinerile procurorului, notele scrise depuse la dosar, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 13 alin. (1) şi (3), art. 14 alin. (1), art. 15 alin. (1), art. 17, art. 21 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi (3), art. 31 alin. (2) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi dispoziţiile Legii nr. 180/2002. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate Curtea reţine, însă, că, în realitate, autorul critică prevederile art. 13 alin. (1) şi (3), art. 14 alin. (1), art. 15 alin. (1), art. 17, art. 21 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi (3), art. 31 alin. (2) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins:– Art. 13 alin. (1) şi (3): „(1) Aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei.[...];
(3) Când fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit că ea constituie contravenţie, prescripţia aplicării sancţiunii nu curge pe tot timpul în care cauza s-a aflat în faţa organelor de cercetare sau de urmărire penală ori în faţa instanţei de judecată, dacă sesizarea s-a făcut înăuntrul termenului prevăzut la alin. (1) sau (2). Prescripţia operează totuşi dacă sancţiunea nu a fost aplicată în termen de un an de la data săvârşirii, respectiv constatării faptei, dacă prin lege nu se dispune altfel.“;

– Art. 14 alin. (1): „(1) Executarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii.“;

– Art. 15 alin. (1): „(1) Contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori.“;

– Art. 17: „Lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu.“;

– Art. 21 alin. (1): „(1) În cazul în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică şi sancţiunea.“;

– Art. 24: „(1) Persoana împuternicită să aplice sancţiunea dispune şi confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii. În toate situaţiile agentul constatator va descrie în procesul-verbal bunurile supuse confiscării şi va lua în privinţa lor măsurile de conservare sau de valorificare prevăzute de lege, făcând menţiunile corespunzătoare în procesul-verbal. [...] (3) Agentul constatator are obligaţia să stabilească cine este proprietarul bunurilor confiscate şi, dacă acestea aparţin unei alte persoane decât contravenientul, în procesul-verbal se vor menţiona, dacă este posibil, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care identificarea nu a fost posibilă.“; - Art. 31 alin. (2): „(2) Partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce priveşte despăgubirea, iar cel căruia îi aparţin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce priveşte măsura confiscării.“;

– Art. 34 alin. (1): „(1) Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării“.Se susţine, în esenţă, că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 cu privire la accesul liber la justiţie, ale art. 57 referitor la exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126 - Instanţele judecătoreşti, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la accesul liber la justiţie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei solicită, în realitate, modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor în sensul reglementării unei proceduri de soluţionare a plângerilor contravenţionale care să permită persoanei vătămate prin săvârşirea unei contravenţii să se adreseze instanţei de judecată competente în scopul constatării şi sancţionării contravenţiei şi al redefinirii termenelor de prescripţie extinctivă în materie contravenţională. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi (3), art. 14 alin. (1), art. 15 alin. (1), art. 17, art. 21 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi (3), art. 31 alin. (2) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Călin Valentin Toma în Dosarul nr. 53/204/2012 al Judecătoriei Câmpina. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop