Decizia Nr.938 din 07.07.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 75 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, excepţie ridicată de Consiliul de mediere în Dosarul nr. 639/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 16 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 639/2/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 75 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de pârâtul Consiliul de mediere într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea unei cereri de anulare a unui act administrativ.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece creează privilegii pentru membrii corpurilor profesionale prevăzute de acestea, prin crearea facilităţii de a desfăşura activitatea de mediere în cadrul formelor de exercitare a profesiilor lor.În acest sens, arată că profesia de mediator este o profesie reglementată de Legea nr. 192/2006, care prevede norme speciale şi care se completează cu dispoziţiile Legii nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, lege care reprezintă dreptul comun în materia profesiilor reglementate în România.Profesia de mediator este o profesie liberală, în sensul dat de art. 46 din Codul fiscal, fiind o profesie reglementată, exercitată în mod independent, delimitată juridic de activitatea de comerciant, precum şi de cea de autor de opere de creaţie intelectuală, iar, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, medierea este o activitate de interes public.De asemenea, arată că, în baza art. 17 din Legea nr. 192/2006, a fost înfiinţat Consiliul de mediere, organism autonom, cu personalitate juridică, de interes public, având următoarele atribuţii principale, prevăzute la art. 20 din aceeaşi lege: de reprezentare a mediatorilor autorizaţi în scopul asigurării calităţii serviciilor de mediere (competenţă de reprezentare), de reglementare a formării profesionale iniţiale, continue şi a specializării în profesie (competenţă normativă), de stabilire a regulilor de exercitare a profesiei (competenţă administrativă autonomă), de control al accesului în profesie şi înscriere în tablou (competenţă administrativă individuală), de asigurare a respectării normelor profesionale de etică şi probitate profesională (competenţă administrativ-jurisdicţională). Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, mediatorii îşi pot desfăşura activitatea în cadrul unui birou, în care pot funcţiona unul sau mai mulţi mediatori asociaţi, în cadrul unei societăţi civile profesionale sau în cadrul unei organizaţii neguvernamentale, iar, în conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi articol, mediatorii pot lucra în baza unui contract de muncă. Art. 36 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere, aprobat prin Hotărârea Consiliului de mediere nr. 5/2007, precizează că mediatorul autorizat poate fi angajat cu contract de muncă în interiorul profesiei, angajatorul său putând fi doar una din formele de exercitare a profesiei de mediator, astfel cum sunt prevăzute la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 192/2006. Prin urmare, profesia de mediator are propriile forme de exercitare.Dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 192/2006 derogă de la dispoziţiile art. 22 din aceeaşi lege, precizând că membrii corpurilor profesionale ale avocaţilor, consilierilor juridici şi notarilor publici pot desfăşura activitatea de mediere în cadrul formelor de exercitare a profesiilor lor. În aplicarea acestor dispoziţii, Consiliul de mediere ar trebui ca pentru cele 3 categorii profesionale să avizeze desfăşurarea profesiei de mediator în cadrul formelor de exercitare ale acelor profesii reglementate, după cum urmează: pentru avocaţi, în cadrul cabinetelor individuale, asociate sau societăţilor civile profesionale de avocaţi (Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat), pentru consilieri juridici, în baza contractului de muncă încheiat de aceştia cu angajatorii proprii (art. 3 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea funcţiei de consilier juridic), pentru notari publici, în cadrul birourilor individuale/asociate ale acestora (art. 14 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995).Mai consideră autorul excepţiei de neconstituţionalitate că dispoziţiile de lege criticate contravin principiilor de organizare a profesiilor reglementate de legile speciale ale celor 3 profesii menţionate mai sus, având drept consecinţă crearea unui regim diferenţiat şi discriminatoriu între mediatorii autorizaţi care sunt şi membri ai corpurilor profesionale ale avocaţilor, consilierilor juridici şi notarilor publici, pe de o parte, şi ceilalţi mediatori, pe de altă parte, contravenind astfel dispoziţiilor art. 16 din Constituţie.Aceste forme de exercitare a celor 3 profesii sunt reglementate prin legi speciale (Legea nr. 51/1995, Legea nr. 514/2003 şi Legea nr. 36/1995), astfel încât numai organismele proprii corpului profesional pot interveni în stabilirea regulilor pentru exercitarea profesiei, iar aplicarea art. 75 din Legea nr. 192/2006 va lipsi Consiliul de mediere de puterea de a-şi exercita prerogativele prevăzute de lege în privinţa mediatorilor. Drept consecinţă directă, dispoziţiile din Legea nr. 192/2006 referitoare la regulile de exercitare a profesiei de mediator şi la normele disciplinare vor fi în parte inaplicabile mediatorilor cu forme de exercitare constituite în baza art. 75 din această lege, ceea ce îi pune în situaţia de a fi mai presus de lege şi, totodată, îi pune într-o situaţie privilegiată faţă de mediatorii care îşi exercită profesia în baza art. 22 din lege.Astfel, în cazul avocaţilor, existenţa unei reglementări distincte privind organizarea şi funcţionarea profesiei de avocat exclude aplicarea unui alt regim decât cel specific profesiei respective şi cu atât mai puţin a unui regim aplicabil altei profesii, cum este cea de mediator.În raport cu prevederea expresă a art. 40 din Legea nr. 192/2006, potrivit căreia Consiliul de mediere hotărăşte cu privire la răspunderea disciplinară a mediatorului, corelat cu dispoziţiile art. 38 lit. c), care prevăd sancţiunea suspendării, în situaţia în care Consiliul dispune o astfel de măsură, suspendă forma de exercitare a profesiei, iar mediatorul devine inactiv pe perioada cât operează această sancţiune (maximum 6 luni). Menţiunea suspendării se operează în Tabloul mediatorilor. Dar, potrivit legii, Consiliul de mediere nu poate dispune suspendarea formei de exercitare a cabinetului de avocat, care este o formă de exercitare specifică profesiei de avocat şi asupra căreia poate dispune doar baroul, potrivit Legii nr. 51/1995. În consecinţă, Consiliul de mediere este lipsit de una dintre competenţele sale legale de natură administrativ-jurisdicţională şi nu îşi poate îndeplini rolul în asigurarea respectării de către mediatori a legii şi codului deontologic al mediatorului. Însuşi scopul pentru care a fost creat Consiliul de mediere ca organism de interes public de a asigura calitatea serviciului de mediere nu poate fi îndeplinit.Arată că, deşi, potrivit art. 16 alin. (2) din Constituţie, „Nimeni nu este mai presus de lege“, în cazul aplicării art. 75 din Legea nr. 192/2006, avocaţilor li se creează privilegiul de a nu răspunde disciplinar potrivit Legii nr. 192/2006, iar Consiliul de mediere este pus în situaţia de a fi în imposibilitatea de a-şi îndeplini rolul pentru care a fost înfiinţat, iar aceeaşi situaţie se aplică şi în cazul notarilor publici sau al consilierilor juridici.În final, consideră că înţelesul art. 75 poate fi interpretat numai în sensul că avocaţii, consilierii juridici şi notarii publici îşi pot desfăşura activitatea ca mediator autorizat la acelaşi sediu unde îşi desfăşoară activitatea de avocat, consilier juridic şi, respectiv, de notar public.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile de lege criticate nu instituie un tratament discriminatoriu în cariera profesională a mediatorilor, ci stabilesc regulile de desfăşurare a activităţii de mediator, reguli pe care legiuitorul are dreptul să le instituie şi care se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe criterii arbitrare.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 16 din Constituţie, constată că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece reglementarea criticată nu instituie discriminări, privilegii sau o diferenţă de regim juridic comparativ cu alte persoane din aceleaşi categorii profesionale. Legiuitorul poate să stabilească reguli de organizare şi desfăşurare a activităţii mediatorilor, precum şi condiţiile în care se exercită profesia de mediator, cu respectarea principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor. Ca atare, dispoziţia legală supusă controlului de constituţionalitate se aplică în mod egal tuturor celor vizaţi de ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare.Textul de lege criticat reprezintă o dezvoltare a aplicării medierii în relaţie cu sistemul judiciar şi, pentru ca medierea să devină o reală alternativă de soluţionare a disputelor, cu consecinţe în degrevarea instanţelor, este nevoie de promovarea mai insistentă, inclusiv prin măsuri legale a acestei modalităţi de rezolvare a disputelor şi de asumarea şi promovarea ei la nivelul mediului juridic (judecători, procurori, avocaţi, consilieri juridici, executori judecătoreşti, notari publici).Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 22 mai 2006, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 34 din Legea nr. 370 din 26 noiembrie 2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 3 decembrie 2009.Textul de lege criticat are, în prezent, următorul conţinut:– Art. 75: „Avocaţii, notarii publici şi consilierii juridici care dobândesc calitatea de mediator potrivit prevederilor prezentei legi pot desfăşura activitatea de mediere în cadrul formelor de exercitare a profesiei lor la sediul unde îşi exercită activitatea.“Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie şi ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele: Potrivit dispoziţiilor de lege criticate, avocaţii, notarii publici şi consilierii juridici care dobândesc calitatea de mediator potrivit Legii nr. 192/2006 pot desfăşura activitatea de mediere în cadrul formelor de exercitare a profesiei lor la sediul unde îşi exercită activitatea, ceea ce, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, creează o discriminare de statut - în special sub aspectul răspunderii disciplinare - între mediatorii care sunt şi avocaţi, notari publici şi consilieri juridici, pe de o parte, şi mediatorii care nu au şi alte asemenea profesii, pe de altă parte. Referitor la pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea în faţa legii, prin discriminarea creată între cele două categorii de mediatori, Curtea constată că această susţinere este neîntemeiată. Astfel, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în mod constant în jurisprudenţa sa, principiul constituţional al egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. (A se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.) În acelaşi sens este şi jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, că reprezintă o încălcare a acestor prevederi orice diferenţă de tratament săvârşită de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă (de exemplu, prin Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, şi prin Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit al Marii Britanii). Or, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate nu creează nicio discriminare, sub aspectul statutului profesie de mediator, între mediatorii care sunt şi avocaţi, notari publici şi consilieri juridici, pe de o parte, şi mediatorii care nu au şi alte asemenea profesii, pe de altă parte, ci lasă doar posibilitatea mediatorilor care sunt şi avocaţi, notari publici şi consilieri juridici de a-şi desfăşura activitatea de mediere în cadrul formelor de exercitare a profesiei lor la sediul unde îşi exercită activitatea. În condiţiile în care, potrivit art. 13 din Legea nr. 192/2006, exercitarea profesiei de mediator este compatibilă cu orice altă activitate sau profesie, cu excepţia incompatibilităţilor prevăzute prin legi speciale, dispoziţiile de lege criticate ce dau posibilitatea mediatorilor care sunt şi avocaţi, notari publici şi consilieri juridici de a-şi desfăşura activitatea de mediere în cadrul formelor de exercitare a profesiei lor la sediul unde îşi exercită activitatea sunt pe deplin justificate. Potrivit art. 22 alin. (1) din lege, mediatorii îşi pot desfăşura activitatea în cadrul unei societăţi civile profesionale, al unui birou în care pot funcţiona unul sau mai mulţi mediatori asociaţi, cu personalul auxiliar corespunzător, sau în cadrul unei organizaţii neguvernamentale, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege. Or, art. 75 din lege care face obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate vine în completarea acestei reglementări de principiu, cu situaţia specială a mediatorilor autorizaţi care sunt şi avocaţi, notari publici sau consilieri juridici, ceea ce nu conduce la o diferenţă de statut juridic între cele două categorii de mediatori. Curtea observă că, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia porneşte de la premisa greşită potrivit căreia dispoziţiile din Legea nr. 192/2006 referitoare la regulile de exercitare a profesiei de mediator şi la răspunderea disciplinară vor fi inaplicabile mediatorilor cu forme de exercitare constituite în baza dispoziţiilor de lege criticate. Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 192/2006, nu există nicio diferenţă de tratament juridic între cele două categorii de mediatori, în ceea ce priveşte statutul lor, atât sub aspectul suspendării şi încetării calităţii de mediator, cât şi sub aspectul dobândirii calităţii de mediator, al drepturilor şi obligaţiilor şi al răspunderii. De asemenea, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate nu îngrădesc exercitarea deplină a competenţelor Consiliului de mediere în ceea ce priveşte activitatea de mediere desfăşurată de mediatorii care sunt şi avocaţi, notari publici şi consilieri juridici, aşa cum susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece, potrivit art. 16 din Legea nr. 192/2006, în toate cazurile, suspendarea, precum şi încetarea calităţii de mediator se dispun sau, după caz, se constată de către Consiliul de mediere, iar în caz de încetare a calităţii de mediator, numele acestuia se radiază din tabloul mediatorilor. Cât priveşte activităţile specifice profesiilor de avocat, notar public şi consilier juridic, Curtea reţine că acestea rămân supuse regulilor specifice reglementate pentru fiecare profesie în parte. Prin urmare, orice mediator răspunde, în ceea ce priveşte activitatea de mediere, în faţa Consiliului de mediere, iar avocaţii, notarii şi consilierii juridici răspund, în ceea ce priveşte activităţile specifice fiecărei profesii - în mod corespunzător - în baza legilor care reglementează aceste 3 profesii, şi anume Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 16 mai 1995, şi Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 867 din 5 decembrie 2003. În final, cu privire la invocarea art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, Curtea constată că şi această susţinere este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu contravin principiului potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 75 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, excepţie ridicată de Consiliul de mediere în Dosarul nr. 639/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iulie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean