Decizia Nr.928 din 07.07.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Gabriel Tabără în Dosarul nr. 3.780/236/2010 al Judecătoriei Giurgiu.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 14 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.780/236/2010, Judecătoria Giurgiu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.Excepţia a fost ridicată de Gabriel Tabără într-o cauză penală având ca obiect o contestaţie la executarea pedepselor privative de libertate.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4), art. 16 alin. (1) şi art. 22 alin. (1), deoarece permite o stabilire arbitrară a regimului de executare a pedepsei pe care urmează să îl suporte deţinutul, în sensul că judecătorul delegat ia decizia pe baza raportului Comisiei, care poate dispune „în mod excepţional“, fără stabilirea unor limite, asupra regimului pe care urmează să îl suporte deţinutul. De asemenea, consideră că judecarea de către aceeaşi Comisie a naturii şi modului de săvârşire a infracţiunii, fără ca deţinutul să aibă posibilitatea depunerii de probatorii şi fără ca această Comisie să cunoască întreaga situaţie avută în vedere de instanţa de judecată care a pronunţat condamnarea, reprezintă un act de ingerinţă în competenţa autorităţii judiciare, nepermis într-o ordine constituţională guvernată de principiul separaţiei puterilor în stat. În fine, apreciază că se impune înlăturarea sintagmei „în mod excepţional“, cuprinsă în textul de lege criticat, întrucât îngrădeşte nepermis drepturile fundamentale invocate.Judecătoria Giurgiu apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1) şi (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, dispoziţii potrivit cărora, „În mod excepţional, natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, precum şi persoana condamnatului pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate“.În susţinerea excepţiei, autorul invocă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind separaţia puterilor în stat, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi art. 22 alin. (1) privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale menţionate, prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale şi cu motivări similare sau identice.Aşa cum a statuat Curtea Constituţională în Decizia nr. 534 din 31 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 27 iunie 2007, scopul Legii nr. 275/2006constă în stabilirea unui sistem de reguli şi criterii care stau la baza executării pedepselor privative de libertate. Potrivit prevederilor art. 18 alin. (2) din acest act normativ, „Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate sunt bazate pe sistemele progresiv şi regresiv, persoanele condamnate trecând dintr-un regim în altul, în condiţiile prevăzute de prezenta lege“.Astfel, Curtea nu a putut reţine încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, deoarece activitatea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, constituită în penitenciar în temeiul art. 14 din Legea nr. 275/2006, nu constituie o imixtiune în activitatea instanţelor judecătoreşti sau o încălcare a competenţelor constituţionale ale acestora. În plus, potrivit art. 25 din Legea nr. 275/2006, împotriva modului de stabilire a regimului de executare de către Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, persoana condamnată poate formula plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate. De asemenea, împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana condamnată poate introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, astfel încât instanţa de judecată decide asupra legalităţii măsurii contestate.În legătură cu încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, Curtea a constatat că individualizarea regimului de executare a pedepsei prin stabilirea unor criterii ce ţin de natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, precum şi de persoana condamnatului este justificată de situaţia diferită în care se află fiecare persoană condamnată în parte. Prin urmare, textul de lege criticat este în concordanţă cu principiul constituţional al egalităţii în drepturi, care, aşa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, nu presupune uniformitate, astfel că situaţii obiectiv diferite justifică instituirea unui tratament juridic diferit.De asemenea, prin Decizia nr. 1.315 din 2 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 23 decembrie 2008, şi Decizia nr. 180 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 13 martie 2009, Curtea a statuat, pentru considerentele acolo reţinute, că dispoziţiile care reglementează regimurile de executare a pedepselor privative de libertate, inclusiv cele referitoare la procedura schimbării regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul imediat inferior ca grad de severitate, nu stabilesc privilegii sau discriminări.Prin Decizia nr. 1.143 din 15 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 9 octombrie 2009, răspunzând aceloraşi critici referitoare la încălcarea art. 22 alin. (1) din Constituţie privind dreptul la integritate fizică şi psihică al persoanei, Curtea a apreciat că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece vizează modul de interpretare şi aplicare a legii de către Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, aspect care excedează competenţei Curţii Constituţionale. De altfel, potrivit art. 26 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 275/2006, schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se dispune de judecătorul delegat, prin încheiere motivată, iar nu de comisia din cadrul penitenciarului. În plus, în temeiul art. 26 alin. (8) din acelaşi act normativ, împotriva acestei încheieri persoana condamnată poate introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, cadru în care, beneficiind de garanţiile stabilite de lege, poate formula toate apărările pe care le consideră necesare.În fine, Curtea nu a putut reţine nici critica referitoare la lipsa de claritate a sintagmei „în mod excepţional“, cuprinsă în textul de lege ce face obiectul excepţiei. Interpretarea sistematică a textului de lege criticat în ansamblul actului normativ din care face parte, precum şi interpretarea sa teleologică relevă cu claritate sensul acestei sintagme, fără a lăsa vreun dubiu cu privire la voinţa legiuitorului. Problema aplicării în concret a acestui text de lege, invocată de autorul excepţiei, care susţine că, în practică, individualizarea regimului de executare a pedepsei s-ar realiza discreţionar, excedează competenţei Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Gabriel Tabără în Dosarul nr. 3.780/236/2010 al Judecătoriei Giurgiu.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iulie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Doina Suliman