DECIZIE Nr. 92
din 13 februarie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999
privind solutionarea conflictelor de munca si ale art. 213 alin. 2 din Codul de
procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 149 din 1 martie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Antonia Constantin - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind
soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 213
alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie
ridicată de Sindicatul Alternativa 2002 Azomureş din Târgu Mureş în Dosarul nr. 477/C/2004 al Tribunalului
Neamţ - Secţia civilă.
La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin
consilier juridic, şi partea Societatea Comercială „Azomureş" - S.A. din Târgu Mureş, prin consilier
juridic, constatându-se lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de
citare a fost legal îndeplinită.
Având cuvântul, reprezentantul autorului excepţiei
solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind
soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 213
alin. 2 din Codul de procedură civilă, reiterând
argumentele expuse în faţa instanţei de judecată.
Reprezentantul părţii Societatea Comercială
„Azomureş" - S.A. din
Târgu Mureş solicită respingerea excepţiei pentru motivele pe care le-a
prezentat în scris la instanţa ce a sesizat Curtea Constituţională.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând
jurisprudenta în materie a Curţii Constituţionale şi apreciind că dispoziţiile
legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 9 iunie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 477/C/2004, Tribunalul Neamţ - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61
alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind
soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 213
alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Sindicatul Alternativa 2002 Azomureş.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că:
- Legea nr. 168/1999, în ansamblu, dar în mod special
art. 61 alin. (2), „contrar dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Constituţia
României", „neagă dreptul la grevă". Chiar dacă, în mod formal,
„legea se exprimă în sensul existenţei posibilităţii declanşării unei
greve", textele de lege criticate „se dovedesc a fi doar aparent
democratice, dar în realitate ele sunt proprii unui stat totalitar" şi
„golesc de conţinut însuşi dreptul la grevă, astfel că apare în mod paradoxal
încurajarea muncii forţate". Se încalcă astfel „principiile art. 1 alin. (3) din Constituţia României,
referitoare la tradiţiile democratice şi idealurile Revoluţiei din Decembrie 1989", precum şi prevederile
constituţionale ale art. 9 teza
finală şi ale art. 20 alin. (1), cu raportare la art. 6
paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale;
- art. 213 alin. 2 din Codul
de procedură civilă îngrădeşte liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces
echitabil, deoarece „dă dreptul expertului de a-şi majora onorariul pentru
pretinse eforturi suplimentare, dar nu se ţine cont de faptul că aşa-zisa muncă
suplimentată nu este în realitate decât o înlăturare a unor erori comise de
acelaşi expert. Se creează astfel posibilitatea pentru expert de a omite în mod
deliberat unele obiective ale expertizei sau dispoziţii ale instanţei în
legătură cu probatoriul administrat în vederea efectuării expertizei, care,
după admitere, impun suplimentarea raportului de expertiză" şi, implicit,
„încărcarea cheltuielilor de judecată cu costuri nejustificate".
Tribunalul Neamţ - Secţia civilă, deşi apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, în motivarea opiniei sale
susţine că dispoziţiile de lege criticate nu sunt contrare prevederilor
constituţionale invocate de autorul excepţiei.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea
de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. In acest sens, în
legătură cu prevederile art. 61 alin. (2) din Legea nr.
168/1999 arată că, „atunci când dreptul la grevă nu
este exercitat cu bună-credinţă, ci abuziv, în detrimentul interesului general,
cei răspunzători trebuie traşi la răspundere de unitatea prejudiciată prin
declanşarea grevei nelegale, iar instanţa de judecată, în mod firesc, poate
obliga persoanele vinovate de declanşarea grevei nelegale la plata unor
despăgubiri".
Cu privire la
neconstituţionalitatea art. 213 alin. (2) din Codul de procedură civilă, arată că aceasta „nu se află în contradicţie
cu prevederile art. 21 din
Constituţie referitoare la accesul liber la justiţie".
Avocatul Poporului arată
că dispoziţiile art. 61 alin. (2) din Legea nr.
168/1999 şi ale art. 213 alin.
2 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale.
Astfel, referitor la critica formulată prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie, arată că
dispoziţiile „Legii nr. 168/1999 nu sunt contrare acestora". Consideră că raportarea art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 la art. 9 teza finală din Constituţie nu poate fi reţinută, deoarece „din
cuprinsul textului de lege criticat nu rezultă îngrădirea exercitării şi
realizării rolului sindicatelor [...], ci, dimpotrivă, în scopul apărării şi promovării drepturilor şi
intereselor membrilor lor, sindicatele pot utiliza orice mijloace şi acţiuni
legale, inclusiv organizarea şi conducerea unei greve". Invocarea
încălcării art. 20 alin. (1) din Constituţie, raportat la art. 6 paragraful
1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi
a libertăţilor fundamentale, nu poate fi reţinută, întrucât prevederile art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 şi cele
ale art. 213 alin. 2 din Codul de procedură civilă nu îngrădesc dreptul părţilor de a utiliza toate
mijloacele legale şi de a beneficia de toate garanţiile procedurale pentru
promovarea intereselor lor legitime. In ceea ce priveşte critica de
neconstituţionalitate faţă de dispoziţiile constituţionale ale art. 21, consideră că prevederile art. 213 alin. 2 din Codul de procedură civilă
nu îngrădesc dreptul persoanelor de a se adresa instanţelor judecătoreşti
pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime. Mai
arată că dreptul salariaţilor la grevă pentru apărarea intereselor lor
profesionale, economice şi sociale nu este un drept absolut, ci, potrivit art. 43 alin. (2) din Constituţie, legea
stabileşte condiţiile exercitării acestui drept, precum şi garanţiile necesare
asigurării serviciilor esenţiale pentru societate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, susţinerile părţilor
prezente, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 1 alin.
(2), art. 2, 3, 10 şi 29 din
Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie, pe de o parte, dispoziţiile art. 61 alin.
(2) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea
conflictelor de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999, astfel cum au fost modificate prin art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 138/2000 pentru modificarea
şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, iar, pe de altă parte, prevederile art. 213
alin. 2 din Codul de procedură civilă. Dispoziţiile de
lege criticate prevăd:
- Art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999: In cazul în care dispune încetarea grevei ca fiind ilegală,
instanţele, la cererea
celor interesaţi, pot obliga persoanele vinovate de declanşarea grevei ilegale
la plata unor despăgubiri. ';
- Art. 213 alin. (2) din Codul de procedură civilă: „La cererea experţilor,
ţinându-se seama de lucrare, instanţa le va putea mări plata cuvenită prin
încheiere executorie dată cu citarea părţilor."
In opinia autorului excepţiei, dispoziţiile de lege
criticate încalcă prevederile constituţionale astfel:
- art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 contravine prevederilor constituţionale ale
art. 1 alin. (3), art. 9 teza finală, art. 20 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) din Constituţie, precum şi
art. 6 paragraful 1 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;
- art. 213 alin. 2 din Codul
de procedură civilă contravine art. 21 alin. (1) şi (3) din
Constituţie şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea reţine următoarele:
In legătură cu neconstituţionalitatea art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999, sub
aspectul aceloraşi critici, precum şi asupra altor texte din aceasta, Curtea
s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 639 din 28 noiembrie
2005, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 1.089 din 2 decembrie 2005, reţinând, în esenţă, că:
- autorul excepţiei porneşte
în susţinerile sale de la ideea că întreaga lege este nedemocratică şi, în
consecinţă, neconstituţională, dar nu motivează aceasta în niciun mod. Enunţă
negarea dreptului la grevă şi încurajarea muncii forţate, dar în concret nu
critică niciuna dintre dispoziţiile legii prin care sunt stabilite condiţiile
şi limitele exercitării dreptului la grevă, ci doar posibilitatea ca instanţa
de judecată să oblige persoanele vinovate de declanşarea grevei ilegale la
plata unor despăgubiri, la cererea celor interesaţi. Astfel, neagă implicit
dreptul de acces liber la justiţie în această materie şi dreptul instanţelor
judecătoreşti de a cerceta încălcarea legii şi de a dispune măsuri în
consecinţă;
- declanşarea şi continuarea
grevei într-o unitate, şi cu atât mai mult într-un întreg sector de activitate,
pot aduce atingere drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale multor
terţe persoane. Fără a nega dreptul salariaţilor la grevă, trebuie reţinut că
şi acest drept poate fi exercitat, în spiritul prevederilor art. 57 din Constituţie, „cu bună-credinţă,
fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi". Principala
premisă a exercitării dreptului la grevă în acest spirit este şi respectarea
condiţiilor şi limitelor stabilite de lege. Greva poate leza în primul rând
interesele angajatorului, ale unităţii ori ale autorităţii publice în ale cărei
atribuţii intră conducerea sau coordonarea sectorului de activitate respectiv.
Această unitate sau autoritate are dreptul, potrivit prevederilor art. 21 alin. (1) din Constituţie, să se
adreseze justiţiei pentru apărarea drepturilor şi a intereselor sale legitime,
întrucât, conform alin. (2) al art. 21 din Constituţie, nicio lege nu poate îngrădi accesul liber la
justiţie, a fost necesar ca Legea nr. 168/1999, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 138/2000, să stabilească
regulile de procedură pentru exercitarea dreptului unităţii angajatoare de a
cere instanţei judecătoreşti încetarea grevei, apreciată ca fiind declanşată
ori continuată ilegal, precum şi regulile pentru soluţionarea unor asemenea
litigii. Aprecierea dacă angajatorul urmăreşte apărarea unor drepturi şi
interesele legitime ori nu, dacă greva a fost declanşată şi continuă cu
respectarea ori cu încălcarea reglementărilor legale în vigoare, nu reprezintă
probleme de constituţionalitate, ci intră în competenţa instanţei
judecătoreşti;
- în situaţia în care o grevă
a fost declanşată ori continuată ilegal şi prin aceasta au fost cauzate
prejudicii materiale altor persoane, nu este contrar dispoziţiilor şi
principiilor Constituţiei dacă instanţa judecătorească, la cererea celor
păgubiţi, obligă la despăgubiri persoanele vinovate de încălcarea legii.
Aşadar, invocarea încălcării prevederilor constituţionale ale art. 43 alin. (1) urmează a fi înlăturată;
- în ceea ce priveşte
susţinerile că textele de lege criticate îngrădesc exercitarea şi realizarea
rolului sindicatelor care, potrivit art. 9 teza finală din Constituţie, „contribuie la apărarea drepturilor
şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor
lor", se constată că nici acestea nu pot fi reţinute. Aceasta
deoarece, din cuprinsul textelor de lege criticate, nu rezultă îngrădirea
exerciţiului acestui drept, dimpotrivă, în scopul apărării şi promovării
drepturilor şi intereselor membrilor lor, sindicatele pot utiliza orice
mijloace şi acţiuni legale, inclusiv organizarea şi conducerea unei greve;
- în legătură cu invocarea
încălcării art. 20 alin. (1) din
Constituţie, cu raportare la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, privind „Dreptul la un proces
echitabil", se constată că acest drept este
consacrat şi de art. 21 alin. (3) din Constituţie. Exercitarea sa presupune dreptul părţilor de a
utiliza toate mijloacele legale şi de a beneficia de toate garanţiile
procedurale pentru promovarea intereselor lor legitime. Or, dispoziţiile de
lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale şi convenţionale
menţionate;
- autorul excepţiei mai invocă
şi încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, partea referitoare „[...]
la tradiţiile democratice ale poporului român
şi idealurile Revoluţiei din decembrie 1989",
prin aceea că textele de lege ce fac obiectul
controlului de constituţionalitate, precum şi Legea nr. 168/1999, în ansamblul său, golesc de
conţinut însuşi dreptul la grevă, astfel că apare în mod paradoxal încurajarea
muncii forţate". Cu privire la aceste susţineri, se constată că art. 1 alin. (3) din Constituţie dispune că „România este stat de
drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi
libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi
pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor
democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate". Aşadar, acest text constituţional enunţă elementele definitorii ale
statului român, care reprezintă valori supreme în spiritul tradiţiilor
poporului român, cărora Legea nr. 168/1999 şi dispoziţiile criticate ale acesteia nu le sunt contrare.
Cele statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 639/2005 îşi menţin valabilitatea şi în
prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine
schimbarea acestei jurisprudenţe.
De altfel, se constată că, în realitate, autorul
excepţiei, atât în ceea ce priveşte legea în ansamblu, cât şi cu privire la
textul din aceasta expres menţionat, nu formulează o motivare din care să
rezulte în ce anume constă contrarietatea faţă de prevederile constituţionale,
ci doar invocă încălcarea lor. Or, Curtea Constituţională nu se poate substitui
autorului excepţiei în formularea unor motive de neconstituţionalitate, astfel
că, şi pentru acest considerent, excepţia urmează să fie respinsă ca
neîntemeiată.
O altă critică de neconstituţionalitate priveşte art. 213 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
In opinia autorului excepţiei, aceste prevederi contravin liberului acces la
justiţie şi dreptului la un proces echitabil, deoarece „dau dreptul expertului
de a-şi majora onorariul pentru pretinse eforturi suplimentare, dar nu se ţine
cont de faptul că aşa-zisa muncă suplimentară nu este în realitate decât o
înlăturare a unor erori comise de acelaşi expert". Se constată că această
susţinere urmează să fie respinsă, deoarece posibilitatea instanţei de a
dispune, prin încheiere executorie, majorarea onorariului expertului pentru
lucrarea efectuată în dosar, nu poate fi apreciată ca o îngrădire a dreptului
părţilor de a se adresa unei instanţe de judecată sau a dreptului la un proces
echitabil. Astfel, posibilitatea de majorare a onorariului expertului porneşte
de la principiul că acesta, în calitatea sa de specialist, are dreptul de a fi
remunerat pentru activitatea prestată prin efectuarea unei expertize în
condiţiile art. 201-217 din
Codul de procedură civilă.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al
art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 61 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 213 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie
ridicată de Sindicatul Alternativa 2002 Azomureş din Târgu Mureş în Dosarul nr. 477/C/2004 al Tribunalului
Neamţ - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 februarie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu