DECIZIE Nr.
918 din 23 iunie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr.
50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 544 din 5 august 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 lit. c) din Legea nr. 50/1991
privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de
Fried Azriel în Dosarul nr. 18.847/3/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a
IX-a de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului' Public, care pune concluzii de
respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 3 decembrie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 18.847/3/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a de
contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 lit. c) din Legea nr. 50/1991
privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Excepţia de
neconstituţionalitate a fost ridicată de Fried Azriel într-o cauză având ca
obiect, în principal, soluţionarea cererii de obligare a primarului sectorului
3 Bucureşti la emiterea unei autorizaţii de construire.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat aduce atingere
principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice,
instituind un regim discriminatoriu pentru proprietarii imobilelor monumente
istorice în raport cu proprietarii altor categorii de construcţii în ceea ce
priveşte organul administraţiei publice locale căruia trebuie să i se adreseze
pentru obţinerea autorizaţiilor de construire. Precizează că, statuând că
proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de către lege,
„legiuitorul constituant a avut în vedere aplicarea aceloraşi reguli faţă de
obiectele dreptului de proprietate privată",' indiferent dacă este vorba
despre construcţii incluse în categoria monumentelor istorice sau nu. Arată că,
deşi art. 121 din Constituţie recunoaşte competenţa generală a primarilor de
sector de a rezolva treburile publice, textul de lege criticat instituie
exceptarea construcţiilor monumente istorice de la autorizarea primarului de
sector. Totodată, menţionează că însuşi Ministerul Culturii şi Cultelor recunoaşte
competenţa primarilor de sector de a emite autorizaţiile de construire, in
cuprinsul art. 4 din Instrucţiunile privind exercitarea competenţelor de
avizare şi autorizare a executării intervenţiilor la monumentele, ansamblurile
şi siturile istorice din municipiul Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a de contencios
administrativ şi fiscal consideră că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege reglementează
o procedură specială de autorizare a efectuării lucrărilor de construire ori de
modificare a clădirilor clasificate drept monumente istorice, din dorinţa de a
asigura o protecţie sporită acestora, justificată de importanţa deosebită pe
care astfel de monumente o reprezintă în peisajul urbanistic şi cultural al
capitalei şi chiar al ţării şi de aplicarea unei viziuni unitare cu privire la
modificările pe care astfel de clădiri le pot suferi.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul opinează în
sensul respingerii ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că textul de lege criticat este constituţional. Apreciază că acesta nu
contravine niciuneia dintre prevederile constituţionale invocate de autorul
excepţiei.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 50/1991 privind
autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările
şi completările ulterioare. Textul de lege criticat are următorul cuprins:
- Art. 4 alin. (1) lit. c): „(1) Autorizaţiile de
construire se emit de preşedinţii consiliilor judeţene, de primarul general al
municipiului Bucureşti, de primarii municipiilor, sectoarelor municipiului
Bucureşti, ai oraşelor şi comunelor pentru executarea lucrărilor definite la
art. 3, după cum urmează: [...]
c) de primarul general al municipiului Bucureşti, cu
avizul primarilor sectoarelor municipiului Bucureşti, pentru lucrările care se
execută:
1. pe terenuri care depăşesc limita
administrativ-teritorială a unui sector şi cele din extravilan;
2. la construcţii reprezentând monumente istorice,
clasate sau în procedură de clasare potrivit legii;
3. lucrări de modernizări, reabilitări, extinderi
de reţele edilitare municipale, de transport urban subteran sau de suprafaţă,
de transport şi de distribuţie, pentru: apă/canal, gaze, electrice,
termoficare, comunicaţii - inclusiv fibră
optică, precum şi lucrări de modernizări şi/sau reabilitări pentru străzile
care sunt în administrarea Primăriei Municipiului Bucureşti."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziţii din Constituţie:
art. 16 „Egalitatea în drepturi", art. 44 „Dreptul de proprietate
privată" şi art. 121 „Autorităţile comunale şi orăşeneşti".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
observă că dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1990 atribuie
primarului'general al municipiului Bucureşti competenţa de a emite autorizaţii
de construire pentru anumite lucrări, autorul excepţiei având în vedere, astfel
cum rezultă din motivarea scrisă a acesteia, lucrările care se execută la
construcţii reprezentând monumente istorice, clasate sau în procedură de
clasare, cuprinse la pct. 2 din textul criticat. In opinia autorului excepţiei,
această reglementare legală instituie un regim discriminatoriu pentru
proprietarii imobilelor care reprezintă monumente istorice, care pentru
obţinerea unei astfel de autorizaţii trebuie să se adreseze primarului general
al municipiului Bucureşti, spre deosebire de proprietarii imobilelor care nu
sunt incluse în categoria menţionată, care pot obţine autorizaţia de construire
de la primarul de sector. Faţă de aceste susţineri, Curtea constată că este
neîntemeiată critica prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (1) din
Constituţie care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii
şi fără discriminări. Prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor
Omului, instanţa română de contencios constituţional a statuat că principiul
constituţional al egalităţii nu' are semnificaţia uniformităţii, existând
posibilitatea instituirii unor reglementări juridice diferite pentru situaţii
care sunt diferite, în cazul în care aceasta se justifică în mod raţional şi
obiectiv. Or, reglementarea ce face obiectul prezentei excepţii izvorăşte
dintr-un imperativ de interes general, constând în protejarea unor standarde
valorice în ceea ce priveşte urbanismul şi amenajarea teritoriului, precum şi
în asigurarea securităţii în construcţii, mai cu seamă că textul are în vedere
o categorie deosebită de imobile, respectiv monumentele istorice a căror conservare
presupune un regim special.
De altfel, dispoziţiile art. 1 paragraful 2 din Primul
Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale prevăd că statele semnatare ale Convenţiei pot „adopta
legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor
conform interesului general [... ]". In acest sens, Curtea Europeană a
Drepturilor Omului, în Cauza Meilacher şi alţii împotriva Austriei, 1989,
a statuat că astfel de legi sunt „necesare şi obişnuite în domeniul
construcţiilor, care, în societăţile moderne, sunt o preocupare centrală a
politicilor economice şi sociale. Pentru a implementa astfel de politici,
legislativul trebuie să aibă o largă marjă de apreciere atât în ceea ce
priveşte stabilirea existenţei unei probleme de interes public ce necesită
măsuri de control, cât şi în alegerea unor modalităţi de aplicare detaliate
pentru implementarea măsurilor vizate".
In ceea ce priveşte criticile referitoare la
nesocotirea dreptului de proprietate privată, Curtea observă că, în
jurisprudenţa sa, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 77 din 14 martie
2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 22
aprilie 2002, sau Decizia nr. 199 din 14 aprilie 2005, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 15 iunie 2005, a reţinut, în esenţă,
că activitatea de edificare sau desfiinţare a construcţiilor de orice natură
trebuie să se supună rigorilor legii, iar „regimul legal al construcţiilor nu
are legătură cu ocrotirea dreptului de proprietate. In măsura în care, însă,
(...) exercitarea dreptului de proprietate se abate de la prevederile legale
imperative, titularul dreptului de proprietate va suporta sancţiunile stabilite
de lege, fără a se putea apăra invocând principiul constituţional al ocrotirii
proprietăţii".
In fine, Curtea constată că textul de lege criticat nu
este de natură să nesocotească dispoziţiile art. 121 din Constituţie. Opţiunea
legiuitorului de a atribui primarului general al municipiului Bucureşti
competenţa de a emite autorizaţii de construire pentru anumite lucrări nu
contravine prin nimic prevederilor constituţionale amintite, care stabilesc
autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în
comune şi oraşe. Eventuala neconcordanţă a diverselor acte normative, cum este
cea de care se prevalează autorul prezentei excepţii, între dispoziţii cuprinse
în Legea nr. 50/1991 şi în instrucţiuni ale ministrului culturii şi cultelor,
nu poate constitui obiect al controlului de constituţionalitate exercitat de
Curtea Constituţională.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea
executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Fried Azriel în
Dosarul nr. 18.847/3/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a de
contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 iunie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăteanu