Decizia Nr.903 din 16.12.2020

1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii pentru completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, obiecţie formulată de Guvernul României.2. Cu Adresa nr. 5/6.055 din 13 noiembrie 2020, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 7.255 din 13 noiembrie 2020, Guvernul a sesizat Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea Legii pentru completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000. Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie, al art. 11 alin. (1) lit. A.a) şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.063A/2020.3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate, autorul acesteia formulează critici de neconstituţionalitate extrinsecă şi susţine că prin legea menţionată se preconizează introducerea tichetelor valorice - „tichete de sportiv" - pentru copii şi juniori, însă dispoziţiile legale reglementează condiţiile în care se acordă acestea, fără a fi indicată sursa finanţării. Astfel se creează premisele unor vicii de neconstituţionalitate din perspectiva încălcării prevederilor art. 138 alin. (5) din Legea fundamentală, având în vedere că nu este indicată sursa de finanţare a cheltuielilor stabilite prin prezenta reglementare, respectiv din art. 111 din Constituţie, în situaţia în care lipseşte fişa financiară ce ar reflecta impactul asupra bugetului general consolidat. Autorul sesizării arată că, potrivit expunerii de motive a legii analizate, referitor la sursa de finanţare, se reţin următoarele: „valoarea accizei este asigurată din valoarea accizei pentru alcool şi băuturi alcoolice, ţigarete, ţigări şi ţigări de foi în procent de 0,5% de la bugetul de stat către Ministerul Tineretului şi Sportului, pentru susţinerea activităţii sportive în baza O.U.G. nr. 114/2019, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau alte surse identificate conform legislaţiei în vigoare". Însă, având în vedere că prin dispoziţiile art. 96 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 (la care se referă, în realitate, iniţiatorii) a fost abrogată sursa de finanţare din acciza pe alcool şi tutun prevăzută de art. 70 alin. (1) lit. c) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, care era indicată ca sursă de finanţare a propunerii legislative, aceasta este lipsită de veniturile necesare implementării iniţiativei legislative. Se susţine că aplicarea prevederilor iniţiativei legislative conduce la cheltuieli suplimentare ale bugetului general consolidat, impactul financiar putând depăşi 144 milioane de lei, în raport cu numărul beneficiarilor, astfel că se impunea respectarea cerinţei reglementate de prevederile art. 15 şi art. 21 din Legea responsabilităţii fiscal bugetare nr. 69/2010, republicată, în contextul în care sursa de finanţare indicată de iniţiatorii propunerii legislative a fost abrogată expres de art. 96 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018.4. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt invocate aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la dispoziţiile art. 138 alin. (5) şi ale art. 111 din Constituţie (spre exemplu, Decizia nr. 591 din 14 iulie 2020, Decizia nr. 331 din 21 mai 2019, Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, Decizia nr. 1.093 din 15 octombrie 2008 sau Decizia nr. 36 din 2 aprilie 1996) şi se arată că dispoziţiile propunerii legislative nu se referă sub niciun aspect la sursa de finanţare. Guvernul susţine că din consultarea fişei actului normativ existentă pe pagina electronică a Camerei Deputaţilor rezultă inexistenţa solicitării fişei financiare adresată Guvernului României. În aceste condiţii, este evidentă absenţa unui dialog loial între autorităţile publice implicate în procesul de legiferare, respectiv între Parlament şi Guvern.5. În concluzie, Guvernul consideră că, în lipsa indicării sursei finanţării cheltuielilor preconizate, legea criticată este susceptibilă a crea premisele unor vicii de neconstituţionalitate în raport cu art. 138 alin. (5) din Constituţie, iar în măsura în care intervenţia legislativă nu este însoţită de o fişă financiară întocmită potrivit normelor legale invocate mai sus, aceasta este contrară şi prevederilor art. 111 din Constituţie.6. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatului Poporului, pentru a comunica punctele lor de vedere.7. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctul de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.8. În temeiul art. 76 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, prin Adresa nr. 7.695 din 27 noiembrie 2020, s-a solicitat secretarului general al Senatului să indice dacă în procedura legislativă privind legea care face obiectul controlului de constituţionalitate a fost solicitată distinct fişa financiară prevăzută la art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice. Secretarul general al Senatului a comunicat Curţii Constituţionale răspunsul nr. 4.783 din 4 decembrie 2020, înregistrat la Curtea Constituţională cu nr. 7.814 din 4 decembrie 2020, prin care precizează că, în cazul Legii pentru completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, nu a fost solicitată distinct fişa financiară prevăzută la art. 15 din Legea nr. 500/2002.CURTEA,examinând obiecţia de neconstituţionalitate, răspunsul secretarului general al Senatului la solicitarea Curţii Constituţionale, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:9. Actul de sesizare are ca obiect al criticilor de neconstituţionalitate Legea pentru completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, în ansamblul său, având următorul cuprins:ARTICOL UNICDupă articolul 66 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 9 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou articol, art. 66¹, cu următorul cuprins: Articolul 66¹
(1) Copiii şi juniorii legitimaţi la structurile sportive înfiinţate conform prezentei legi şi care practică sportul în mod organizat, cu scop în participarea la pregătire, competiţii sportive naţionale şi internaţionale oficiale, sunt consideraţi sportivi de performanţă şi beneficiază lunar de un stimulent financiar sub forma tichetelor valorice denumite tichete de sportiv de performanţă.
(2) Ministerul Tineretului şi Sportului va respecta principiul nediscriminării, acordând tichete egale sportivilor pentru aceleaşi performanţe, obţinute la competiţii naţionale organizate de federaţiile sportive naţionale şi/sau un singur organism acreditat pe plan naţional în sport.
(3) Ministerul Tineretului şi Sportului va respecta principiul nediscriminării, acordând tichete egale sportivilor pentru acelaşi tip de performanţe, obţinute la competiţii internaţionale oficiale organizate de federaţiile sportive şi/sau un singur organism acreditat pe plan internaţional în sport.
(4) Tichetele de sportiv sunt bilete de valoare care se acordă pentru acoperirea unor cheltuieli privind practicarea sportului de performanţă şi sunt utilizabile pe teritoriul României.
(5) Valoarea nominală permisă pentru un tichet de sportiv pe suport de hârtie este de 150 lei/lună, utilizabilă doar pe teritoriul României la persoanele juridice cu care Ministerul Tineretului şi Sportului va avea un acord semnat în acest sens.
(6) Fiecare tichet de sportiv pe suport hârtie este valabil numai dacă are înscris numărul sub care a fost înseriat de către unitatea emitentă şi cuprinde cel puţin următoarele menţiuni:a)emitentul şi datele sale de identificare. În cazul minorilor cu vârste sub 14 ani datele de identificare vor fi seria şi numărul legitimaţiei de sportiv cu menţionarea numelui structurii sportive la care acesta este legitimat şi categoria de vârstă; b)valoarea nominală a tichetului de sportiv; c)spaţiu pentru înscrierea numelui, prenumelui şi codul numeric personal ale sportivului care este în drept să utilizeze tichetul; d)interdicţia de a utiliza tichetul de sportiv în alte locuri decât în scopul activităţii sportive; e)seria şi numărul legitimaţiei de sportiv cu menţionarea numelui structurii sportive la care acesta este legitimat şi categoria de vârstă; f)elementele de identitate vizuală ale structurii sportive şi ale Ministerului Tineretului şi Sportului.
(7) Tichetul de sportiv are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii.
(8) Ministerul Tineretului şi Sportului elaborează normele metodologice de aplicare a legii şi totodată stabileşte cine este beneficiarul tichetului sportiv în vederea practicării sportului de performanţă la nivel de copii şi juniori. 10. Autorul obiecţiei de neconstituţionalitate susţine încălcarea prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 111 privind informarea Parlamentului şi în art. 138 alin. (5) potrivit căruia „Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare".11. În vederea soluţionării obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea va proceda la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordinea menţionată, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27, sau Decizia nr. 385 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 13 iunie 2018, paragraful 32).12. Sub aspectul titularului dreptului de sesizare, prezenta sesizare de neconstituţionalitate a fost formulată de Guvern, care, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, are dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori, fiind, aşadar, îndeplinită această primă condiţie de admisibilitate.13. Referitor la termenul în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament. Cu privire la acest aspect, din consultarea fişei referitoare la derularea procedurii legislative, Curtea constată că legea supusă controlului a fost adoptată în procedură obişnuită, de Senat, în data de 30 iunie 2020, şi de Camera Deputaţilor, în data de 27 octombrie 2020, a fost depusă la secretarul general al Senatului pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituţionalitatea legii în data de 27 octombrie 2020, iar în data de 2 noiembrie 2020 a fost trimisă spre promulgare. Prezenta sesizare de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 13 noiembrie 2020. Într-o atare situaţie, luând act de faptul că sesizarea de neconstituţionalitate a fost formulată în termenul de 20 de zile, prevăzut de art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional.14. În vederea analizării îndeplinirii de către prezenta sesizare a celei de-a treia condiţii de admisibilitate - obiectul controlului de constituţionalitate, respectiv stabilirea sferei de competenţă a Curţii Constituţionale cu privire la legea dedusă controlului, se constată că obiectul sesizării se încadrează în competenţa Curţii, acesta vizând Legea pentru completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, lege adoptată de Parlament, dar nepromulgată.15. Aşadar, nefiind incident un fine de neprimire a sesizării astfel formulate, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor legii criticate.16. Referitor la parcursul legislativ al legii supuse controlului de constituţionalitate, conform informaţiilor disponibile pe paginile oficiale de internet ale celor două Camere ale Parlamentului, Curtea observă că propunerea legislativă pentru completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 a fost iniţiată de senatori şi a fost calificată ca având caracter de lege ordinară. Anexate propunerii legislative au fost: expunerea de motive, Avizul Consiliului Legislativ nr. 547 din 9 iunie 2020, Avizul Consiliului Economic şi Social nr. 3.958 din 25 mai 2020, adresa Preşedintelui Senatului de solicitare a punctului de vedere al Guvernului, în conformitate cu art. 111 din Constituţie, punctul de vedere al Guvernului nr. 987 din 10 iunie 2020. La data de 5 mai 2020, propunerea legislativă a fost înregistrată pentru dezbatere la Senat, iar la data de 15 iunie 2020, propunerea legislativă a fost înregistrată pentru prezentare în Biroul permanent, Senatul fiind, aşadar, prima Cameră sesizată. La data de 30 iunie 2020, propunerea legislativă a fost adoptată de Senat şi transmisă Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare. La data de 7 iulie 2020, propunerea legislativă a fost înregistrată la Camera Deputaţilor pentru dezbatere şi prezentare în Biroul permanent, iar la data de 27 octombrie 2020, legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor. La data de 2 noiembrie 2020, legea adoptată de Parlament a fost transmisă Preşedintelui României, în vederea promulgării.17. În continuare, analizând criticile de neconstituţionalitate, Curtea reţine că problema obligativităţii solicitării informării din partea Guvernului, respectiv a obligaţiei iniţiatorilor propunerilor legislative de a solicita fişa financiară, în cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat, a făcut în repetate rânduri obiectul analizei Curţii Constituţionale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 13 martie 2020, sau Decizia nr. 456 din 24 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 30 iulie 2020, sau Decizia nr. 591 din 14 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 28 septembrie 2020).18. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 111 alin. (1) din Constituţie, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 111 alin. (1) teza a doua din Constituţie, „în cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie". Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 111 alin. (1) prima teză din Constituţie, „Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora". Textul constituţional stabileşte, pe de o parte, obligaţia Guvernului şi a celorlalte organe ale administraţiei publice de a prezenta informaţiile şi documentele necesare actului legiferării şi, pe de altă parte, modalitatea de obţinere a acestor informaţii, respectiv la cererea Camerei Deputaţilor, a Senatului sau a comisiilor parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. Din aceste dispoziţii rezultă că legiuitorul constituant a dorit să consacre garanţia constituţională a colaborării dintre Parlament şi Guvern în procesul de legiferare, instituind obligaţii reciproce în sarcina celor două autorităţi publice. Curtea a mai reţinut că în cadrul raporturilor constituţionale dintre Parlament şi Guvern este obligatorie solicitarea unei informări atunci când iniţiativa legislativă afectează prevederile bugetului de stat. Această obligaţie a Parlamentului este în consonanţă cu dispoziţiile constituţionale ale art. 138 alin. (2) care prevăd că Guvernul are competenţa exclusivă de a elabora proiectul bugetului de stat şi de a-l supune spre aprobare Parlamentului. În temeiul acestei competenţe, Parlamentul nu poate prestabili modificarea cheltuielilor bugetare fără să ceară Guvernului o informare în acest sens. Dat fiind caracterul imperativ al obligaţiei de a cere informarea menţionată, rezultă că nerespectarea acesteia are drept consecinţă neconstituţionalitatea legii adoptate (Decizia nr. 1.056 din 14 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 23 noiembrie 2007).19. Art. 111 alin. (1) din Constituţie prevede expres şi limitativ că relaţia dintre autorităţile menţionate se realizează prin intermediul preşedinţilor Camerei Deputaţilor, Senatului sau ai comisiilor parlamentare. În acest sens sunt, de altfel, şi normele regulamentare care detaliază procedura legislativă.20. Raportând cele anterior menţionate la cauza de faţă, din consultarea fişei legislative disponibile, Curtea reţine că propunerea legislativă a fost însoţită de dovada solicitării informării Parlamentului de către Guvern, solicitare care a fost formulată de preşedintele Senatului. Guvernul a transmis punctul său de vedere, în sensul că nu susţine adoptarea propunerii legislative. Aşadar, Senatul şi-a îndeplinit obligaţia de a solicita o informare din partea Guvernului, prin intermediul preşedintelui Camerei, cu respectarea prevederilor constituţionale cuprinse în art. 111 alin. (1) teza întâi care stabilesc expres că informaţiile şi documentele sunt cerute de Senat, prin intermediul preşedintelui Camerei.21. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 111 alin. (1) din Constituţie nu sunt încălcate.22. În continuare, examinând criticile de neconstituţionalitate formulate prin raportare la dispoziţiile art. 138 alin. (5) din Constituţie, Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa sa, că obligativitatea indicării sursei de finanţare pentru aprobarea cheltuielilor bugetare, prevăzută de norma constituţională, constituie un aspect distinct de cel al lipsei fondurilor pentru susţinerea finanţării din punct de vedere bugetar. Astfel, Curtea Constituţională a reţinut că stabilirea sursei de finanţare şi insuficienţa resurselor financiare din sursa astfel stabilită sunt două aspecte diferite: primul aspect este legat de imperativele art. 138 alin. (5) din Constituţie, iar al doilea nu are caracter constituţional, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce priveşte, în esenţă, relaţiile dintre Parlament şi Guvern. Art. 138 alin. (5) din Constituţie impune stabilirea concomitentă atât a alocaţiei bugetare, ce are semnificaţia unei cheltuieli, cât şi a sursei de finanţare, ce are semnificaţia venitului necesar pentru suportarea acesteia, spre a evita consecinţele negative, pe plan economic şi social, ale stabilirii unei cheltuieli bugetare fără acoperire. Aşadar, norma constituţională nu se referă la existenţa in concreto a unor resurse financiare suficiente la momentul adoptării legii, ci la faptul ca acea cheltuială să fie previzionată în deplină cunoştinţă de cauză în bugetul de stat pentru a putea fi acoperită în mod cert în cursul anului bugetar.23. Curtea a mai reţinut că, întrucât „nu are competenţa să se pronunţe cu privire la caracterul suficient al resurselor financiare, rezultă că aceasta are doar competenţa de a verifica, prin raportare la art. 138 alin. (5) din Constituţie, dacă pentru realizarea cheltuielii bugetare a fost indicată sursa de finanţare". Or, această verificare se poate realiza doar prin raportare la prevederile legale cuprinse în art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi în art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, care stabilesc obligaţia de întocmire a fişei financiare şi care îi conferă acesteia un caracter complex, dat de efectele financiare asupra bugetului general consolidat. Aceasta trebuie să cuprindă, potrivit legii, schimbările anticipate în veniturile şi cheltuielile bugetare pentru anul curent şi următorii 4 ani; estimări privind eşalonarea creditelor bugetare şi a creditelor de angajament, în cazul acţiunilor anuale şi multianuale care conduc la majorarea cheltuielilor; măsurile avute în vedere pentru acoperirea majorării cheltuielilor sau a minusului de venituri pentru a nu influenţa deficitul bugetar.24. De asemenea, Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor care impun solicitarea fişei financiare, este necesară lămurirea mai multor aspecte. Un prim aspect vizează faptul că, atâta vreme cât dispoziţiile legale generează impact financiar asupra bugetului de stat, obligaţia solicitării fişei financiare incumbă tuturor iniţiatorilor, în temeiul art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, potrivit căreia, „În cazul propunerilor de introducere a unor măsuri/politici/iniţiative legislative a căror adoptare atrage majorarea cheltuielilor bugetare, iniţiatorii au obligaţia să prezinte: a) fişa financiară prevăzută la art. 15 din Legea nr. 500/2002 [...]", iar dacă acestea sunt rezultatul unor amendamente admise în cadrul procedurii legislative, prima Cameră sesizată sau Camera decizională, după caz, are obligaţia de a solicita fişa financiară.25. Totodată, Curtea a reamintit faptul că nu deputatul sau senatorul trebuie să întocmească fişa financiară, ci Guvernul, art. 15 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 stabilind expres că, „În cazul propunerilor legislative, Guvernul va transmite Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz, fişa financiară prevăzută la alin. (1), în termen de 45 de zile de la data primirii solicitării". Prin urmare, pentru a respecta procedura constituţională de adoptare a unui act normativ care implică o cheltuială bugetară, respectiv art. 138 alin. (5) din Constituţie, este suficient ca iniţiatorii actului normativ să facă dovada că, în temeiul dispoziţiilor legale anterior menţionate, au solicitat Guvernului fişa financiară. Netransmiterea fişei financiare în termenul legal de către autoritatea publică căreia îi incumbă obligaţia de a întocmi acest document nu poate constitui un impediment în continuarea procedurii de legiferare. Sub acest aspect, Curtea a stabilit că „a ridica această competenţă a Guvernului la nivel de regulă constituţională implicit admisă de art. 138 alin. (5) din Constituţie ar echivala cu o condiţie potestativă pură în sensul că orice lege ce are implicaţii bugetare ar putea fi adoptată numai dacă Guvernul a întocmit şi a transmis Parlamentului fişa financiară. Or, dacă Guvernul nu susţine iniţiativa legislativă/nu este de acord cu ea şi, prin urmare, nu transmite fişa financiară, nu poate bloca procesul legislativ printr-o atitudine omisivă."26. Curtea a mai reţinut că un alt aspect vizează faptul că „fişa financiară prevăzută de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 nu trebuie confundată cu punctul de vedere emis de Guvern conform art. 11 lit. b¹) din Legea nr. 90/2001 [punct de vedere emis ca urmare a solicitării formulate în temeiul art. 111 alin. (1) din Constituţie], cele două documente generate de Guvern având un regim juridic şi, implicit, finalităţi diferite. Prin urmare, atunci când o propunere legislativă are implicaţii bugetare, Guvernul trebuie să prezinte ambele documente menţionate, aşadar atât punctul de vedere, cât şi fişa financiară".27. Cu privire la efectele pe care le produce lipsa fişei financiare, Curtea a stabilit că, „în lipsa unei fişe financiare reactualizate la momentul adoptării legii conform art. 15 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, [...] şi în lipsa unui dialog real între Guvern şi Parlament [...], nu se poate trage decât concluzia că la adoptarea legii s-a avut în vedere o sursă de finanţare incertă, generală şi lipsită de un caracter obiectiv şi efectiv, nefiind aşadar reală".28. Plecând de la aceste considerente, Curtea observă că, în ceea ce priveşte legea supusă prezentului control de constituţionalitate, în procedura de legiferare nu a fost solicitată fişa financiară de către iniţiatorii propunerii legislative referitoare la acordarea de tichete de sportiv de performanţă.29. De asemenea, Curtea reţine că prin articolul unic al legii criticate se stabileşte acordarea lunar a unor stimulente financiare sub forma tichetelor valorice denumite tichete de sportiv de performanţă. Întrucât acordarea acestor tichete implică alocarea de resurse financiare suplimentare şi, implicit, cheltuieli care grevează asupra bugetului de stat, rezultă că adoptarea dispoziţiilor legale trebuia realizată cu respectarea dispoziţiilor art. 138 alin. (5) din Constituţie. În acelaşi sens, Consiliul Legislativ, în avizul formulat, precizează că, „fiind vorba de o iniţiativă a cărei adoptare poate atrage majorarea cheltuielilor bugetare", „propunerea legislativă trebuie să respecte şi prevederile art. 138 alin. (5) din Constituţie", precum şi „prevederile art. 15 din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, cât şi prevederile art. 33 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează obligativitatea efectuării studiului de impact. În plus, trebuie prezentată fişa financiară prevăzută la art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare".30. Totodată, Curtea observă că în expunerea de motive iniţiatorii propunerii legislative au menţionat că „sursa de finanţare este asigurată din valoarea accizei pentru alcool şi băuturi alcoolice, ţigarete, ţigări şi ţigări de foi în procent de 0,5% de la bugetul de stat către (bugetul) Ministerului Tineretului şi Sportului, pentru susţinerea activităţii sportive în baza OUG nr. 114/2019 (în realitate, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018), cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau alte surse identificate conform legislaţiei în vigoare". Or, la momentul înregistrării iniţiativei legislative la Senat, în vederea dezbaterii (5 mai 2020), această sursă de finanţare nu mai exista, deoarece prevederile art. 70 alin. (1) lit. c) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, potrivit cărora „Ministerul Tineretului şi Sportului îşi asigură sursele pentru finanţarea activităţilor sportive din: (...); c) 1% din taxele şi accizele aplicate la nivel naţional pentru ţigarete, ţigări şi băuturi alcoolice;", au fost abrogate prin art. 96 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.116 din 29 decembrie 2018.31. În aceste condiţii, neîndeplinirea obligaţiei solicitării fişei financiare conduce la concluzia că la adoptarea legii s-a avut în vedere o sursă de finanţare lipsită de un caracter obiectiv şi real, astfel încât au fost încălcate prevederile constituţionale cuprinse în art. 138 alin. (5) referitoare la stabilirea sursei de finanţare. Cheltuielile preconizate prin textele de lege criticate grevează asupra bugetului de stat, iar adoptarea lor ar fi fost posibilă doar după stabilirea sursei de finanţare în condiţiile Legii fundamentale şi după solicitarea fişei financiare de la Guvern. Neîndeplinirea obligaţiei iniţiatorilor de a solicita Guvernului fişa financiară, conform art. 138 alin. (5) din Constituţie coroborat cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, relevă că între Parlament şi Guvern nu a existat un dialog real cu prilejul adoptării legii supuse controlului de constituţionalitate, iar Parlamentul a decis asupra majorării unor cheltuieli bugetare întemeindu-se pe o sursă de finanţare lipsită de un caracter real, obiectiv şi efectiv.32. În consecinţă, Curtea constată încălcarea dispoziţiilor art. 138 alin. (5) din Constituţie referitoare la stabilirea sursei de finanţare.33. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Guvernul României şi constată că Legea pentru completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 este neconstituţională, în ansamblul său. Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 16 decembrie 2020.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Simina Popescu-Marin