Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.903 din 17.12.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29627 şi art. 29628 din Codul fiscal - Legea nr. 571/2003
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 178 din 09 martie 2016



SmartCity1

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29627 şi art. 29628 din Codul fiscal - Legea nr. 571/2003, excepţie ridicată de Ledesma Patino Maxem M Ramona Gabriela şi Emil Mocanu în dosarele nr. 668/114/2015 şi, respectiv, nr. 893/114/2015 ale Tribunalului Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 965D/2015 şi nr. 1.101D/2015.2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 15 decembrie 2015, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea pentru 17 decembrie 2015, dată la care a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:3. Prin Încheierea din 18 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 668/114/2015, şi Încheierea din 15 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 893/114/2015, Tribunalul Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29627 şi art. 29628 din Codul fiscal - Legea nr. 571/2003. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ledesma Patino Maxem M Ramona Gabriela şi Emil Mocanu în cauze având ca obiect contestaţii formulate împotriva unor acte administrativ-fiscale.4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 965D/2015, autoarea acesteia susţine că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale şi contravin dispoziţiilor art. 56 alin. (2) din Constituţia României, care prevăd că sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale, deoarece, „în cazul său, se impozitează un venit în sumă de 252 RON cu un impozit de 468 RON, adică se aplică o cotă de 185,71%". Invocă astfel Decizia Curţii Constituţionale nr. 56 din 26 ianuarie 2006, prin care s-a statuat că „principiul constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune, de asemenea, diferenţierea contribuţiei persoanelor care realizează venituri mai mari, iar cota de contribuţie, exprimată procentual, este unică, neavând nici caracter progresiv, diferenţa valorică a contribuţiei fiind determinată de nivelul diferit al venitului". În acest context arată că, în situaţia sa concretă, trebuia să se aplice cota de impozitare de 5,5%, şi nu cea de 185,71%, întrucât cota de contribuţie, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv.5. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.101D/2015, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că la calculul contribuţiei de asigurări sociale de sănătate nu s-a avut în vedere venitul său efectiv, obţinut în anul 2012, de 9 lei, ci venitul minim pe economie. Aşa fiind, apreciază că „nu este logic şi nici legal" să achite contribuţia de asigurări sociale de sănătate în sumă de 468 lei pentru un venit realizat de 9 lei.6. Tribunalul Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că „prevederile art. 29627 alin. (3) teza finală contravin principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, instituit de art. 56 alin. (2) din Constituţia României, deoarece este inechitabil ca în cazul obţinerii, anual, a unor venituri reale inferioare în cuantum salariului de bază minim brut pe ţară, contribuţia de asigurări sociale de sănătate să fie calculată prin raportare la acesta din urmă".7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 29627 şi art. 29628 din Codul fiscal - Legea nr. 571/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, prevederi care au următorul cuprins:

– Art. 29627: Contribuabilii
(1) Contribuţia de asigurări sociale de sănătate se datorează şi de către persoanele care realizează venituri din:a)cedarea folosinţei bunurilor - (abrogat); b)investiţii; c)premii şi câştiguri din jocuri de noroc; d)operaţiunea de fiducie, potrivit titlului III; e)alte surse, astfel cum sunt prevăzute la art. 78. (2) Persoanele care nu realizează într-un an fiscal venituri de natura celor menţionate la cap. I, venituri sub forma indemnizaţiilor de şomaj, venituri din pensii mai mici de 740 lei, precum şi venituri de natura celor menţionate la art. 29621 alin. (1) lit. a)-d), g) şi h), art. 52 alin. (1) lit. b)-d) şi din asocierile fără personalitate juridică prevăzute la art. 13 lit. e) au obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate asupra veniturilor prevăzute la alin. (1).(3) Persoanele care realizează într-un an fiscal venituri de natura celor menţionate la alin. (1) plătesc contribuţia asupra tuturor acestor venituri. Baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate nu poate fi mai mică decât un salariu de bază minim brut pe ţară.";
– Art. 29628: Stabilirea contribuţieiContribuţia de asigurări sociale de sănătate prevăzută la art. 29627 alin. (1) se stabileşte de organul fiscal competent, prin decizia de impunere anuală, pe baza informaţiilor din declaraţia privind venitul realizat sau din declaraţia privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit, precum şi pe baza informaţiilor din evidenţa fiscală, după caz. 11. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 alin. (2) privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că reglementarea legală criticată face parte din capitolul III intitulat „Contribuţia de asigurări sociale de sănătate privind persoanele care realizează alte venituri, precum şi persoanele care nu realizează venituri" cuprins în titlul IX2 al
Codului fiscal - Legea nr. 571/2003, titlu referitor la contribuţiile sociale obligatorii. Aşa cum reiese din chiar titlul capitolului, legiuitorul a distins între două categorii de situaţii, şi anume contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele care realizează alte venituri, precum şi aceea în care contribuţia de asigurări sociale de sănătate este datorată de persoane care nu realizează venituri.13. În acest context, Curtea observă că art. 29618 din Codul fiscal - Legea nr. 571/2003, intitulat Calculul, reţinerea şi virarea contribuţiilor sociale, precizează la alin. (3) care sunt cotele de contribuţii sociale obligatorii, iar la lit. b) pct. b1) a acestui alineat este prevăzută cota de 5,5% reprezentând contribuţia individuală la asigurările sociale de sănătate. De asemenea, aşa cum prevede art. 29627 alin. (3) din Codul fiscal - Legea nr. 571/2003, baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate nu poate fi mai mică decât un salariu de bază minim brut pe ţară. 14. Referitor la art. 29627 din Codul fiscal - Legea nr. 571/2003, Curtea constată că acesta prevede că în categoria persoanelor plătitoare de contribuţii de asigurări sociale de sănătate sunt incluse persoanele care realizează venituri din sursele prevăzute de alin. (1) al acestui articol, fiind incluse, totodată, în categoria veniturilor asupra cărora se datorează contribuţii de asigurări sociale de sănătate şi alte surse de venit, între care pot fi menţionate: primele de asigurări suportate de o persoană fizică independentă sau de orice altă entitate, în cadrul unei activităţi pentru o persoană fizică în legătură cu care suportatorul nu are o relaţie generatoare de venituri din salarii; câştiguri primite de la societăţile de asigurări, ca urmare a contractului de asigurare încheiat între părţi cu ocazia tragerilor de amortizare; venituri, sub forma diferenţelor de preţ pentru anumite bunuri, servicii şi alte drepturi, primite de persoanele fizice pensionari, foşti salariaţi, potrivit clauzelor contractului de muncă sau în baza unor legi speciale; venituri primite de persoanele fizice reprezentând onorarii din activitatea de arbitraj comercial; orice venituri identificate ca fiind impozabile, în conformitate cu art. 78 alin. (2) din Codul fiscal.15. Potrivit art. 29628 din Codul fiscal - Legea nr. 571/2003, contribuţia de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele care realizează alte venituri, aşa cum au fost detaliate la art. 29627, se stabileşte de organul fiscal competent, prin decizia de impunere anuală, pe baza informaţiilor obţinute, după caz, din declaraţiile privind venitul realizat, din declaraţiile de impunere trimestrială şi/sau din declaraţiile privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit, declaraţii depuse de contribuabili.16. În acest context, Curtea reţine că, potrivit art. 219 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asiguraţi. Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate se realizează pe baza anumitor principii, printre care şi acela al solidarităţii şi subsidiarităţii în constituirea şi utilizarea fondurilor, precum şi pe baza participării obligatorii la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.17. Referitor la contribuţia de asigurări sociale de sănătate, în jurisprudenţa sa, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 504 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 12 august 2015 (reiterând cele reţinute în Decizia nr. 705 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 31 octombrie 2007, şi în Decizia nr. 1.011 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 6 august 2009), Curtea a statuat că sistemul asigurărilor sociale de sănătate îşi poate realiza obiectivul principal datorită solidarităţii celor care contribuie, astfel încât obligaţia de a contribui la acest sistem reprezintă, de fapt, o expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor. Astfel, Curtea a observat că Legea nr. 95/2006 prevede că întreaga societate trebuie să contribuie la efortul protejării sănătăţii populaţiei, în temeiul principiului solidarităţii şi al subsidiarităţii.18. Aşa fiind, Curtea a statuat că „obligativitatea asigurării şi a contribuţiei la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu un alt principiu care stă la baza acestui sistem, anume cel al solidarităţii. Astfel, datorită solidarităţii celor care contribuie, acest sistem îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minim de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate" (a se vedea, în acest sens, considerentele Deciziei nr. 351 din 24 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 29 iulie 2014, paragraful 15, şi cele ale Deciziei nr. 335 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011).19. De asemenea, Curtea a statuat că legea instituie nu doar dreptul cetăţenilor de a beneficia de serviciile sistemului public de sănătate, ci şi obligaţia acestora de a contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate. Persoanele exceptate de la plata acestei contribuţii sunt prevăzute expres în Legea nr. 95/2006 (şi în Codul fiscal), astfel că, în afara acestora, tuturor celorlalţi cetăţeni le revine obligaţia mai sus amintită. Din momentul în care se naşte această obligaţie, iar asiguratul plăteşte contribuţia, legea îi dă acestuia dreptul de a beneficia de pachetul de servicii medicale în sistemul public de sănătate. Curtea a conchis că numai legiuitorul este în drept să stabilească categoriile de venituri pentru care urmează a se plăti contribuţii la bugetul asigurărilor de sănătate; în lipsa plăţii acestei contribuţii, persoana nu poate dobândi ex officio calitatea de asigurat. Faptul că legiuitorul are posibilitatea de a excepta unele categorii de venituri de la plata unor astfel de contribuţii reprezintă o chestiune care ţine în mod exclusiv de opţiunea sa. O atare exceptare nu este o cerinţă de ordin constituţional (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 369 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 19 august 2014).20. Art. 56 din Constituţie prevede obligaţia cetăţenilor de a contribui prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice, or, în cazul sistemului public de sănătate, aceste cheltuieli publice vizează însăşi îndeplinirea obligaţiei constituţionale a statului de a asigura ocrotirea sănătăţii şi protecţia socială a cetăţenilor. Totodată, Curtea a arătat că dispoziţiile constituţionale ale art. 56 trebuie coroborate cu cele ale art. 139 alin. (3) din Legea fundamentală, potrivit cărora „Sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condiţiile legii, numai potrivit destinaţiei acestora". Astfel, contribuţiile datorate potrivit dispoziţiilor legale criticate sunt destinate acoperirii unor cheltuieli publice - cele privind asigurarea sănătăţii populaţiei. În acest context, prin Decizia nr. 224 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, Curtea a apreciat că obligaţia de a contribui la fondul asigurărilor sociale de sănătate cu o cotă-parte din veniturile provenind din activităţile desfăşurate nu poate fi considerată ca reprezentând, în sine, o încălcare a prevederilor Legii fundamentale.21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ledesma Patino Maxem M Ramona Gabriela şi Emil Mocanu în dosarele nr. 668/114/2015 şi, respectiv, nr. 893/114/2015 ale Tribunalului Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 29627 şi art. 29628 din Codul fiscal - Legea nr. 571/2003 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 decembrie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 903/2015

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 903 din 2015
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 903/2015
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu