Decizia Nr.898 din 30.06.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009 şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Corneliu Căileanu în Dosarul nr. 5.217/99/2009 al Tribunalului Iaşi - Secţia civilă - litigii de muncă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că aspectele învederate instanţei constituţionale de către autorul excepţiei au fost soluţionate prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3 din 4 aprilie 2011.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 24 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 5.217/99/2009, Tribunalul Iaşi - Secţia civilă - litigii de muncă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009 şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Corneliu Căileanu într-o cauză având ca obiect drepturi băneşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 continuă soluţiile legislative promovate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 151/2008 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2009, ambele ordonanţe de urgenţă, în privinţa drepturilor salariale ale personalului din învăţământ, fiind declarate neconstituţionale.Se mai susţine că art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în privinţa sintagmei „în vigoare“, este neconstituţional, întrucât nu ţine seama de faptul că o normă juridică primară, deşi abrogată expres, poate produce în continuare efecte juridice posibil vătămătoare în privinţa raporturilor juridice pe care le guvernează. În consecinţă, textele abrogate de legiuitor nu pot fi sustrase controlului de constituţionalitate în măsura în care acestea sunt aplicabile cauzei.Tribunalul Iaşi - Secţia civilă - litigii de muncă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 650 din 11 aprilie 2010.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 30 aprilie 2009, şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010. În realitate, în privinţa art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este criticată numai sintagma „în vigoare“, astfel încât obiect al excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în privinţa sintagmei „în vigoare“. Aceste texte au următorul cuprins:– Art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009: „Articolul 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 1 aprilie 2009, se abrogă.“;

– Art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992: „(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) privind statul român, art. 41 referitor la muncă şi protecţia socială a muncii, art. 47 alin. (1) privind nivelul de trai, art. 61 alin. (1) referitor la rolul Parlamentului şi ale art. 115 alin. (4) şi (6) privind delegarea legislativă, iar dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în privinţa sintagmei „în vigoare“, încalcă art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (1) privind universalitatea, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie privind interzicerea generală a discriminării. Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată următoarele: I. Art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 abrogă art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009 şi reprezintă mai degrabă o dispoziţie de corelare între art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009 şi art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, în sensul că, prin intrarea în vigoare a acestui ultim text, automat trebuia eliminată şi prevederea referitoare la valorile coeficientului din anexele care se aplică corespunzător perioadelor stabilite la art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009, din moment ce art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 nu a mai păstrat criteriile de temporalitate prevăzute anterior de art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009. Însă, chiar şi în lipsa acestei abrogări exprese directe, oricum textul art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2009 nu ar mai fi fost în vigoare tocmai prin abrogarea implicită a acestuia ca efect al intrării în vigoare a art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009. Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011*), nepublicată încă la data pronunţării prezentei decizii, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare.*) Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011. Prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 mai 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 şi 31 decembrie 2009, astfel încât reîncadrarea personalului didactic din învăţământ la data de 1 ianuarie 2010 se va face pe coeficienţii şi salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008, şi nu cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009. O atare interpretare, departe de a constitui o ingerinţă în sfera de competenţă a puterii legiuitoare, reprezintă o aplicare corectă a deciziilor Curţii Constituţionale pronunţate în materia salarizării personalului din învăţământ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 124 din 9 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 27 aprilie 2010, Decizia nr. 983 din 30 iunie 2009 şi Decizia nr. 989 din 30 iunie 2009, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 31 iulie 2009). Aşadar, în momentul de faţă, textul criticat nu mai are niciun efect asupra raportului juridic deja stabilit, cele reţinute în decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fiind în conformitate cu solicitările autorului excepţiei exprimate prin cererea de chemare în judecată. Rezultă aşadar că excepţia de neconstituţionalitate ridicată vizează, din acest moment, chestiuni de aplicare şi interpretare a legii, astfel încât aceasta, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, urmează să fie respinsă ca inadmisibilă. II. În privinţa sintagmei „în vigoare“ cuprinsă în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011*), nepublicată încă la data pronunţării prezentei decizii, a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Astfel, în măsura în care instanţa constituţională a constatat constituţionalitatea textului criticat într-o anumită interpretare, ce rezultă fie direct din dispozitivul deciziei, fie indirect din coroborarea considerentelor cu dispozitivul deciziei, prin ridicarea din nou a unei excepţii de neconstituţionalitate cu privire la acelaşi text şi cu o motivare identică se tinde la înfrângerea caracterului general obligatoriu al deciziei Curţii Constituţionale, care se ataşează inclusiv deciziilor prin care se constată constituţionalitatea legilor sau a ordonanţelor ori a unor dispoziţii din acestea. Dacă în cel de-al doilea caz, „pentru a da o forţă sporită deciziei şi fără a marca o reconsiderare a jurisprudenţei sale“, Curtea este competentă să se pronunţe chiar în sensul admiterii excepţiei formulate şi constatării neconstituţionalităţii textului contestat în interpretarea contrară deciziei anterioare (Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011), în primul caz devin incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. Raţiunea aplicării acestor dispoziţii legale constă în faptul că, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituţională a hotărât în dispozitivul deciziei pronunţate în cadrul competenţei prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituţie că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, se menţine prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituţional toate celelalte interpretări posibile. În consecinţă, Curtea reţine că într-o atare situaţie excepţia de neconstituţionalitate a fost admisă (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 121 din 16 octombrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 27 mai 1997), iar a contesta din nou constituţionalitatea interpretărilor care au fost deja excluse din cadrul constituţional echivalează cu încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituţie, coroborat cu art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992. De asemenea, în sensul respingerii ca inadmisibile, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a unor astfel de excepţii de neconstituţionalitate, merită a fi menţionate Decizia nr. 167 din 26 septembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 8 decembrie 2000, Decizia nr. 145 din 8 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 14 iunie 2001, sau Decizia nr. 245 din 18 septembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 12 noiembrie 2001. În consecinţă, obiect al controlului de constituţionalitate îl poate forma numai acea interpretare a normei legale care nu a fost exclusă din cadrul constituţional, ceea ce nu este însă valabil în speţa de faţă. Prin urmare, reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după momentul sesizării Curţii Constituţionale de către instanţa judecătorească, dar înainte de publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011 în Monitorul Oficial al României, Partea I, aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, excepţie ridicată de Corneliu Căileanu în Dosarul nr. 5.217/99/2009 al Tribunalului Iaşi - Secţia civilă - litigii de muncă. 2. Respinge ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în privinţa sintagmei „în vigoare“, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 iunie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Benke Károly