DECIZIE Nr.
895 din 10 iulie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 329 alin. 3 din Codul de procedura
civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 575 din 30 iulie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă - procuror
Doina Suliman -
magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. 3 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Radu Neacşu în Dosarul nr. 5.554/90/2006 al
Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă.
La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei,
personal şi asistat de avocatul Simona Mirea. Lipsesc celelalte părţi, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent-şef referă asupra cauzei, arătând
că partea Municipiul Râmnicu Vâlcea a depus la dosar concluzii scrise, prin
care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 329 alin. 3
din Codul de procedură civilă.
Cauza este în stare de judecată.
Avocatul autorului excepţiei solicită admiterea
acesteia pentru motivele invocate în faţa instanţei de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
fiind neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 13 martie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 5.554/90/2006, Inalta Curte de Casaţie si Justiţie - Secţia civilă a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329
alin. 3 din Codul de procedură civilă. Excepţia a
fost ridicată de Radu Neacşu cu ocazia soluţionării recursurilor declarate
împotriva Deciziei nr. 250/Adin 6 iunie 2007, pronunţată de Curtea de Apel
Piteşti - Secţia civilă.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei susţine că dispoziţiile art. 329 alin. 3 din
Codul de procedură civilă încalcă prevederile constituţionale ale art. 61 şi
124. In acest sens, arată că, potrivit sistemului de drept românesc, „hotărârile
judecătoreşti nu constituie izvor de drept, astfel încât în situaţia menţinerii
obligativităţii pentru instanţele de judecată a dezlegărilor de drept realizate
prin hotărârile pronunţate în recursuri în interesul legii se produce o
încălcare gravă a atributelor legislative ale Parlamentului, singura autoritate
de legiferare în stat". In aceste condiţii, şi „independenţa judecătorilor
este grav ştirbită, aceştia nemaiavând posibilitatea să-şi exprime propria
opinie cu privire la o problemă de drept, determinată de interpretarea unor
dispoziţii legale".
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă
şi de proprietate intelectuală apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece „nu se poate
considera că deciziile pronunţate de Secţiile Unite ale Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie în asemenea recursuri ar reprezenta o atribuţie care
vizează domeniul legiferării sau care ar încălca independenţa
judecătorului".
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă,
potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2),
art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, care au
următorul cuprins: „Soluţiile se pronunţă numai în interesul legii, nu au
efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia
părţilor din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este
obligatorie pentru instanţe."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de
lege, autorii excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 61 privind
rolul şi structura Parlamentului şi ale art. 124 referitoare la înfăptuirea
justiţiei.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că prin Decizia nr. 1.014 din 8 noiembrie 2007, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 29 noiembrie 2007, soluţionând o critică de neconstituţionalitate
similară, a statuat că aceasta este neîntemeiată.
Cu acel prilej, Curtea a
reţinut că scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura
interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul ţării. Pentru
realizarea acestui scop Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie se pronunţă asupra
chestiunilor de drept care au fost diferit soluţionate de instanţele
judecătoreşti. Potrivit aceluiaşi text, dezlegarea dată de instanţa supremă
acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanţe.
Având ca obiect promovarea unei corecte interpretări a
normelor juridice în vigoare, iar nu elaborarea unor
noi norme, nu se poate considera că deciziile
pronunţate de Secţiile Unite ale Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în
asemenea recursuri ar reprezenta o atribuţie care vizează domeniul legiferării,
situaţie în care textul de lege amintit ar contraveni prevederilor art. 61 din
Constituţie.
Prin textul de lege criticat de autorul excepţiei,
legiuitorul, având în vedere poziţia Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în
sistemul instanţelor judecătoreşti, precum şi rolul său prevăzut în art. 329
din Codul de procedură civilă, a instituit obligativitatea interpretării date
de aceasta, în scopul aplicării unitare de către instanţele judecătoreşti a
unui text de lege, fără ca astfel instanţa supremă să se substituie Parlamentului, unica putere legiuitoare în stat.
De asemenea, organizarea judiciară are ca obiectiv de
bază judecarea proceselor de către instanţe judecătoreşti în mod imparţial şi
independent de orice influenţe extranee în conformitate cu prevederile
constituţionale ale art. 124, astfel încât susţinerile referitoare la
încălcarea acestui text constituţional nu poate fi reţinută.
Totodată, s-a constatat că instituţia recursului în
interesul legii conferă judecătorilor instanţei supreme dreptul de a da o
anumită interpretare, unificând astfel diferenţele de interpretare şi de
aplicare a aceluiaşi text de lege de către instanţele inferioare. Asemenea
soluţii interpretative, constante şi unitare, care nu privesc anumite părţi şi
nici nu au efect asupra soluţiilor anterior pronunţate, ce au intrat în puterea
lucrului judecat, sunt invocate în doctrină ca „precedente judiciare",
fiind considerate de literatura juridică „izvoare secundare de drept" sau
„izvoare interpretative".
De altfel, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 528
din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 26 februarie 1998, s-a
pronunţat asupra caracterului constituţional al deciziilor Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie date în interesul interpretării şi aplicării unitare a
legii de către instanţele judecătoreşti într-o cauză care privea reexaminarea
practicii Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Neexistând elemente noi, de natură a determina
schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziilor
menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată
de Radu Neacşu în Dosarul nr. 5.554/90/2006 al Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 iulie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman