Decizia Nr.89 din 27.02.2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Sider Maramureş - S.R.L. din Sighetu Marmaţiei în Dosarul nr. 1.818/100/2016 al Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.187D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XXII din 12 iunie 2006 şi nr. IX din 20 martie 2006, pronunţate cu ocazia examinării unor recursuri în interesul legii, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 246 din 25 aprilie 2017.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 13 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.818/100/2016, Tribunalul Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Societatea Sider Maramureş - S.R.L. din Sighetu Marmaţiei într-o cauză având ca obiect anularea unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, încheiat de Garda Naţională de Mediu - Serviciul Comisariatul Maramureş. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că obligaţia persoanei juridice de a-şi angaja un avocat sau un consilier juridic, în vederea reprezentării convenţionale în faţa instanţei, încalcă drepturile constituţionale la acces liber la justiţie şi la apărare. Se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 462 din 17 septembrie 2014, prin care Curtea a constatat că dispoziţiile din Codul de procedură civilă cuprinse în art. 13 alin. (2) teza a doua, art. 83 alin. (3), precum şi în art. 486 alin. (3), cu referire la menţiunile care decurg din obligativitatea formulării şi susţinerii cererii de recurs prin avocat, sunt neconstituţionale. De asemenea, invocă şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 485 din 23 iunie 2015, prin care Curtea a constatat că dispoziţiile art. 13 alin. (2) teza a doua, ale art. 84 alin. (2), precum şi ale art. 486 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cu referire la menţiunile care decurg din obligativitatea formulării şi susţinerii cererii de recurs de către persoanele juridice prin avocat sau consilier juridic, sunt neconstituţionale. În acest sens, arată că întregul raţionament reţinut în Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014 este aplicabil, mutatis mutandis, şi în cazul persoanelor juridice, întrucât şi în cazul acestora s-ar putea reţine că obligaţia angajării unui avocat ar putea reprezenta o sarcină disproporţionată, de natură a le descuraja să apeleze la justiţie. Se mai arată că textul de lege criticat obstrucţionează accesul la justiţie al persoanelor juridice şi conduce la nerespectarea principiului securităţii juridice.6. Tribunalul Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că raţionamentele cuprinse în Deciziile Curţii Constituţionale nr. 462 din 17 septembrie 2014 şi nr. 485 din 23 iunie 2015, care au determinat instanţa de contencios constituţional să constate neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 13 alin. (2) teza a doua, ale art. 83 alin. (3), ale art. 84 alin. (2), precum şi ale art. 486 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cu referire la menţiunile care decurg din obligativitatea formulării şi susţinerii cererii de recurs prin avocat/consilier juridic, nu sunt aplicabile tale quale şi nici mutatis mutandis regimului juridic particular, instituit de art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cât priveşte reprezentarea convenţională a persoanelor juridice, de vreme ce norma legală criticată nu exclude de plano accesul la justiţie şi exercitarea dreptului la apărare, pe calea reprezentării legale a acestor subiecte de drept. Se mai apreciază că prevederile legale criticate au avut drept raţiune impunerea unei rigori şi discipline procesuale, precum şi asigurarea, în considerarea complexităţii activităţii persoanelor juridice, a unei reprezentări judiciare adecvate acestor subiecte de drept, astfel încât dispoziţiile legale criticate nu sunt de natură să contravină normelor constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare. Invocă cele statuate în Decizia Curţii Constituţionale nr. 246 din 25 aprilie 2017.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, potrivit cărora: „(1) Persoanele juridice pot fi reprezentate convenţional în faţa instanţelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condiţiile legii."12. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (1) şi (2) referitoare la accesul liber la justiţie şi art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare. Deşi autoarea excepţiei nu indică în mod expres, din motivarea excepţiei rezultă că sunt încălcate şi dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul securităţii juridice.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în motivarea excepţiei, se susţine, în esenţă, că obligaţia persoanei juridice de a-şi angaja un avocat sau un consilier juridic, în vederea reprezentării convenţionale în faţa instanţei, încalcă drepturile constituţionale de acces liber la justiţie şi de apărare.14. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine, cu titlu prealabil, referitor la aplicarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale persoanelor juridice, că, în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, acestea se aplică şi persoanelor juridice, în măsura în care prin intermediul acestora cetăţenii îşi exercită un drept constituţional (a se vedea în acest sens Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996). De asemenea, s-a statuat că exigenţele şi garanţiile rezultate din drepturile şi libertăţile fundamentale reglementate prin Constituţie sunt aplicabile şi în privinţa persoanelor juridice, în măsura în care conţinutul lor normativ este compatibil cu natura, specificul şi particularităţile care caracterizează regimul juridic al persoanei juridice (Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004, Decizia nr. 1.360 din 27 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 15 decembrie 2009, Decizia nr. 5 din 4 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 5 martie 1999, sau Decizia nr. 498 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 28 iunie 2012 sau Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015, paragraful 27).15. În continuare, referitor la motivarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 246 din 25 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 26 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat constituţionalitatea prevederilor din Codul de procedură civilă criticate şi în cauza de faţă, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală, respectiv art. 21 - Accesul liber la justiţie şi art. 24 - Dreptul la apărare. Curtea Constituţională a reţinut, prin decizia mai sus menţionată (paragraful 18), că textul de lege criticat are în vedere ipoteza reprezentării convenţionale a persoanelor juridice în faţa instanţelor de judecată, indiferent de etapa procesuală, în primă instanţă sau în soluţionarea unei căi de atac, aceasta realizându-se numai prin consilier juridic sau avocat. Ca regulă generală, persoanelor fizice sau juridice care au calitatea de părţi într-un proces legea le recunoaşte posibilitatea de a-şi exercita drepturile procesuale şi de a îndeplini actele procedurale fie în mod direct, personal, fie mediat, prin intermediul unui reprezentant. Curtea a observat (paragrafele 18 şi 19) că art. 209 din Codul civil stabileşte regula potrivit căreia persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de administrare. Alături de această reprezentare legală, persoanele juridice pot beneficia şi de o reprezentare convenţională, care, potrivit art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, se poate realiza în faţa instanţelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat. Curtea a considerat că limitarea posibilităţii reprezentării convenţionale a persoanelor juridice în faţa instanţelor doar la avocat sau consilier juridic nu este de natură să aducă atingere dreptului de acces liber la justiţie, de vreme ce reprezentarea convenţională este o simplă facultate, persoanele juridice păstrându-şi permanent posibilitatea de a sta în justiţie prin reprezentantul legal. Prin urmare, în măsura în care nu pot îndeplini exigenţele impuse de prevederile art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, persoanele juridice au posibilitatea de a introduce acţiuni şi de a formula cereri, a ridica excepţii şi a propune probe, precum şi de a efectua orice alt act procesual prin reprezentantul legal, astfel că nu se pune problema încălcării dreptului de acces liber la justiţie sau a dreptului la apărare.16. Cele statuate de Curtea Constituţională prin decizia citată îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.17. Pentru aceleaşi considerente, în prezenta cauză nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5), referitor la încălcarea principiului securităţii juridice.18. În ceea ce priveşte invocarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 485 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 13 alin. (2) teza a doua, ale art. 84 alin. (2), precum şi ale art. 486 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care instituiau obligativitatea reprezentării părţilor - persoane juridice, prin consilier juridic sau avocat, în calea de atac a recursului, Curtea reţine că cele statuate în această decizie nu sunt valabile, mutatis mutandis, în prezenta cauză. Astfel, premisa constatării neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale referitoare la obligativitatea reprezentării persoanei juridice, prin avocat sau consilier juridic, pentru exercitarea recursului, a constituit-o faptul că această obligaţie echivala cu o condiţie de admisibilitate a exercitării unei căi de atac, iar dreptul de a avea un reprezentant convenţional era transformat într-o obligaţie, în cazul recursului. Or, în prezenta cauză, Curtea reţine că reprezentarea convenţională a persoanei juridice este o simplă facultate, persoanele juridice păstrându-şi permanent posibilitatea de a sta în justiţie prin reprezentantul legal, respectiv prin organele sale de administrare, nefiind vorba, în mod real, de o obstrucţionare a accesului liber la justiţie sau a dreptului de apărare. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a statuat că dreptul de acces la tribunale nu este absolut şi că, fiind vorba despre un drept pe care Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale l-a recunoscut fără să îl definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept (Cauza Golder împotriva Regatului Unit, 1975, paragraful 38).19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Sider Maramureş - S.R.L. din Sighetu Marmaţiei în Dosarul nr. 1.818/100/2016 al Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 27 februarie 2018.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Irina-Loredana Gulie