DECIZIE Nr.
887 din 10 iulie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 250 alin. (1) pct. 9 si art. 257
lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 575 din 30 iulie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă - procuror
Patricia Marilena Ionea -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257
lit. I) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Consiliul Local al Municipiului
Braşov în Dosarul nr. 2.005/62/2008 al Tribunalului Braşov - Secţia comercială,
contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, considerând că
textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de
autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 21 martie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 2.005/62/2008, Tribunalul Braşov - Secţia comercială, de
contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257
lit. I) din Legea nr. 571/2003 privind Codul
fiscal. Excepţia a fost ridicată de Consiliul
Local al Municipiului Braşov cu prilejul soluţionării unei acţiuni în
contencios administrativ.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 250 alin. (1) pct. 9
şi art. 257 lit. I) din Legea nr. 571/2003, care interzic autorităţilor administraţiei publice
locale să stabilească taxe şi impozite pentru terenurile şi clădirile situate
în parcurile industriale, sunt neconstituţionale în raport cu dispoziţiile art.
120 alin. (1) din Constituţie. Astfel, dispoziţiile legale criticate reprezintă
o încălcare evidentă a principiului autonomiei locale, prin imixtiunea voinţei
legiuitorului în politica fiscală a autorităţilor administraţiei publice
locale.
Tribunalul Braşov - Secţia comercială, de contencios
administrativ şi fiscal consideră că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că principiul autonomiei locale nu implică totala
independenţă şi competenţa exclusivă a autorităţilor publice din unităţile
administrativ-teritoriale, ci impune autorităţilor locale obligaţia de a se
supune reglementărilor legale general valabile pe întreg teritoriul ţării,
respectiv dispoziţiilor legale adoptate pentru protejarea intereselor
naţionale. In acest sens, invocă şi dispoziţiile art. 121 alin. (2) din
Constituţie. Pe cale de consecinţă, arată că autorităţile administraţiei
publice locale nu au totală independenţă în privinţa stabilirii impozitelor şi
taxelor locale, aşa cum reiese, de altfel, şi din prevederile art. 139 alin.
(2) din Constituţie. Această prevedere constituţională obligă legiuitorul să
determine, la modul general, domeniile, activităţile şi veniturile pentru care
consiliile locale sau judeţene sunt competente să stabilească impozite şi taxe
locale. In acelaşi sens, legea poate prevedea domeniile, activităţile,
veniturile sau categoriile de persoane scutite de la plata impozitelor ori
taxelor locale.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului
pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, arată că
prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate nu conţin norme
contrare art. 120 alin. (1) din Constituţie, deoarece principiul autonomiei
locale nu presupune o totală independenţă a autorităţilor publice din unităţile
administrativ-teritoriale, acestea fiind obligate să se supună reglementărilor
legale general valabile pe întreg teritoriul ţării, dispoziţiilor legale
adoptate pentru protejarea intereselor naţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au transmis punctul lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum
şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 lit. I) din Legea nr. 571/2003 privind Codul
fiscal, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu
modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul conţinut:
- Art. 250 alin. (1) pct. 9: „(1) Clădirile pentru care nu se datorează impozit, prin efectul
legii, sunt, după cum urmează: [...]
9. clădirile din parcurile industriale, ştiinţifice
şi tehnologice, potrivit legii.";
- Art. 257 lit. l): „Impozitul
pe teren nu se datorează pentru: [...]
l) terenurile
parcurilor industriale, ştiinţifice şi tehnologice, potrivit legii;".
Autorul excepţiei susţine că prevederile legale
criticate sunt contrare art. 120 alin. (1) din Constituţie referitor la principiul descentralizării, autonomiei locale şi
deconcentrării serviciilor publice.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că, prin Decizia nr. 154 din 30 martie 2004, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 mai 2004, s-a pronunţat asupra dispoziţiilor art.
250 alin. (1) pct. 11 lit. I) şi
n), precum şi ale art. 257 lit. j) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Deşi obiectul excepţiei se referea la alte prevederi ale art. 250 şi 257 din
Codul fiscal, criticile de neconstituţionalitate erau asemănătoare celor din
prezenta cauză, susţinându-se că textele de lege ce formau obiectul excepţiei
de neconstituţionalitate erau contrare principiului autonomiei locale prevăzut
de art. 120 alin. (1) din Constituţie. Curtea a constatat prin decizia amintită
că principiul autonomiei locale nu presupune totala independenţă şi competenţa
exclusivă a autorităţilor publice din unităţile administrativ-teritoriale,
acestea fiind obligate să se supună reglementărilor legale general valabile pe
întreg teritoriul ţării, adoptate pentru protejarea intereselor naţionale. In
acest sens, a invocat art. 121 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Consiliile
locale şi primarii funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative
autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe".
Ca atare, Curtea a constatat că „autorităţile
administraţiei publice locale nu au totală independenţă nici în privinţa
stabilirii impozitelor şi taxelor locale. Astfel, potrivit art. 139 alin. (2)
din Constituţie, republicată, «impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, în
limitele şi în condiţiile legii». Această
prevedere constituţională obligă legiuitorul să determine, la modul general,
domeniile, activităţile şi veniturile pentru care consiliile locale sau
judeţene sunt competente să stabilească impozite şi taxe locale. In acelaşi
sens, legea poate prevedea domeniile, activităţile, veniturile sau categoriile
de persoane scutite de la plata impozitelor ori taxelor locale. Stabilirea
obligaţiei de plată a impozitelor şi taxelor locale, precum şi scutirea de la
plata unor impozite sau taxe pentru anumite bunuri ori venituri sau pentru
anumite categorii de contribuabili se întemeiază pe principiul aşezării juste a
sarcinilor fiscale, prevăzut de art. 56 alin. (2) din Constituţie,
republicată".
In plus faţă de aceste argumente, Curtea reţine şi
faptul că Legea nr. 571/2003 prevede la art. 249 alin. (2) şi art. 256 alin.
(2), ca o regulă generală, în conformitate cu principiile constituţionale
menţionate la art. 120, că impozitul şi taxa pe clădiri ori pe teren amplasat
în România se datorează către bugetul local al comunei, al oraşului sau al
municipiului în care este amplasată clădirea, iar în cazul municipiului
Bucureşti, impozitul şi taxa pe clădiri se datorează către bugetul local al
sectorului în care este amplasată clădirea. Faptul că dispoziţiile legale
criticate stabilesc scutiri de la plata acestor taxe şi impozite constituie o
excepţie de la regula instituită de către cele două texte de lege şi se
justifică prin importanţa strategică, prevăzută de lege, pentru îndeplinirea
sarcinilor statului consfinţite la art. 135 alin. (2) lit. c) şi d), şi anume
stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, precum şi
exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional.
Având în vedere aceste considerente, precum şi
jurisprudenţa Curţii Constituţionale, Curtea reţine că susţinerea autorului
excepţiei referitoare la încălcarea art. 120 alin. (1) din Constituţie, prin
textele legale criticate care prevăd scutiri la plata impozitului pe clădiri,
este neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 lit. I) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal,
excepţie ridicată de Consiliul Local al Municipiului Braşov în Dosarul nr.
2.005/62/2008 al Tribunalului Braşov - Secţia comercială, contencios
administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 iulie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea