DECIZIE Nr.
878 din 16 octombrie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 136 alin. 1 lit. b) si ale art. 145
alin. 1 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 771 din 14 noiembrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. 1361 lit. b) şi c) şi ale art. 1451 din Codul de procedură penală", excepţie ridicată de Vadim
Don Benyatov în Dosarul nr. 1.712/1/2007 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
La apelul nominal răspund autorul excepţiei, prin
avocat Cristian Iordănescu, cu delegaţie depusă la dosarul de fond, precum şi
interpretul de limba engleză, d-na Elena Andrei, desemnată în cauză spre a asigura traducerea.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care precizează mai întâi
că excepţia de neconstituţionalitate invocată vizează şi prevederile art. 159
din Codul penal, referitoare la infracţiunea de spionaj. In continuare,
solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând, în esenţă,
argumentele expuse pe larg în notele scrise depuse pentru motivarea acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public menţionează mai
întâi că cererea formulată de autorul excepţiei prin avocat, referitoare la
extinderea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate şi asupra prevederilor
art. 159 din Codul penal, este inadmisibilă, deoarece acestea nu sunt cuprinse
în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale. In ceea ce priveşte
susţinerile de neconstituţionalitate formulate, apreciază că acestea nu au
caracterul unor veritabile critici, pertinente în faţa Curţii Constituţionale,
întrucât, pe de o parte, vizează diferite variante de interpretare a unor
noţiuni juridice aplicabile în speţă, iar pe de altă parte, privesc însăşi
natura fondului dedus soluţionării instanţei de judecată şi asupra cărora
instanţa de contencios constituţional nu are competenţa să se pronunţe. Ca
atare, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din
14 martie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 1.712/1/2007, Inalta Curte de Casaţie
şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. 1361 lit. b) şi c) şi ale art.
1451
din Codul de procedură penală", excepţie
ridicată de Vadim Don Benyatov, cetăţean american cu domiciliul în Marea Britanie, într-o
cauză privind soluţionarea unei cereri de revocare a măsurii arestării
preventive.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate,
autorul acesteia susţine că prin textele legale criticate „este încălcată
egalitatea în drepturi a cetăţenilor străini faţă de cetăţenii români, în ceea
ce priveşte obligarea de a nu părăsi localitatea unde locuiesc". Aceasta
deoarece, în lipsa unei definiţii oferite de legea procesual penală asupra
noţiunii de „localitate", rezultă, în opinia autorului excepţiei, că
aceasta urmează a se aplica în sensul legii civile, acela de localitate de
domiciliu sau de reşedinţă, ca atribut de identificare a persoanei fizice. Doar
într-o asemenea interpretare măsura obligării de a nu părăsi localitatea
satisface scopul prevăzut de legea procesual penală, cu referire la asigurarea
bunei desfăşurări a procesului penal şi, drept urmare, este legală exclusiv în
situaţia în care afectarea dreptului la libera circulaţie a persoanei este
dispusă în raport cu localitatea de domiciliu.
Or, stabilirea arbitrară a localităţii cu privire la
care se dispune obligarea inculpatului de a nu o părăsi, alta decât localitatea
de domiciliu, este de natură a impune un „domiciliu forţat", ducând la
încălcarea drepturilor privind libera circulaţie şi dreptul cetăţenilor străini
de a se bucura de protecţia generală a persoanei. Totodată, se admite că
restrângerea dreptului la libera circulaţie este permisă în condiţiile art. 2
din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale şi ale art. 53 din Constituţie, una dintre cauze fiind
şi buna desfăşurare a instrucţiei penale, însă acest scop nu este atins prin
obligarea inculpatului de a nu părăsi o localitate aleasă de organul judiciar
şi cu privire la care nu pot fi identificate consecinţele juridice de
stabilitate şi siguranţă, pe care legea le atribuie domiciliului. Astfel,
stabilirea arbitrară a localităţii, alta decât cea de domiciliu, înscrisă în
documentele oficiale, transformă măsura preventivă a obligării de a nu părăsi
localitatea într-o pedeapsă, în sensul arestului la
domiciliu sau domiciliului
forţat, neprevăzută de lege şi contrară
prevederilor art. 23 din Constituţie, privind libertatea individuală.
De asemenea, autorul excepţiei
susţine că măsura constând în obligarea de a nu părăsi localitatea Bucureşti
are grave consecinţe asupra stării sale de sănătate, acesta fiind, totodată,
lipsit de locuinţă şi de mijloace de existenţă.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
In opinia sa, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, ca şi
cea de a nu părăsi ţara reprezintă restrângeri ale dreptului la liberă
circulaţie, în deplină concordanţă cu prevederile art. 53 din Constituţie. De
asemenea, tratamentul juridic este diferenţiat în funcţie de situaţiile în care
el se aplică, fără a se crea o stare de discriminare nejustificată între cei
împotriva cărora s-au instituit măsurile preventive.
Potrivit dispoziţiilor art. 30
alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1451 din Codul de procedură penală este neîntemeiată, invocând în acest sens
considerentele Deciziei nr. 352/2004.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile art. 1361 lit. b) şi c) şi ale art. 1451 din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Criticile de
neconstituţionalitate faţă de prevederile art. 16 alin. (1)şi ale art. 20 din
Constituţie, raportate la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, nu pot fi reţinute, întrucât normele
legale criticate se aplică în mod egal tuturor subiectelor de drept aflate în
aceeaşi situaţie juridică, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare.
De altfel, prevederile legale care stabilesc categoriile de măsuri preventive,
inclusiv obligaţia de a nu părăsi localitatea, sunt în deplin acord cu
dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală privind restrângerea exerciţiului
unor drepturi sau al unor libertăţi. Nu este întemeiată nici critica de
neconstituţionalitate faţă de prevederile art. 25 alin. (2) din Legea fundamentală,
iar dispoziţiile art. 18 alin. (1) şi ale art. 34 din aceasta, precum şi ale
art. 1 şi art. 2 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale nu au incidenţă în cauza de faţă.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului şi
dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum
şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum
a fost formulat, îl constituie dispoziţiile „art. 1361 lit. b) şi c) şi ale art. 1451 din Codul de procedură
penală", republicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997,
modificat şi completat prin Legea nr. 281/2003, respectiv prin Legea nr.
356/2006. In realitate, obiectul excepţiei îl constituie prevederile art. 136
alin. 1 lit. b) şi ale art. 145 alin. 1 din Codul de procedură penală, astfel
că asupra acestora se va pronunţa Curtea Constituţională.
Art. 136, intitulat „Scopul
şi categoriile măsurilor preventive", este
inclus în Secţiunea I „Dispoziţii
generale" a Capitolului I „Măsurile preventive" din Titlul
IV „Măsurile preventive şi alte măsuri
procesuale", iar dispoziţiile alin. 1 lit. b)
din acesta au următoarea redactare: „In cauzele privitoare la infracţiuni
pedepsite cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna
desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea
învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la
executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una dintre următoarele măsuri
preventive: (...) b) obligarea de a nu părăsi localitatea."
Art. 145 alin. 1, inclus în Secţiunea III „Obligarea
de a nu părăsi localitatea" a aceluiaşi capitol I menţionat mai sus, se intitulează „Conţinutul măsurii"şi prevede următoarele: „Măsura obligării de a nu părăsi
localitatea constă în îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului de
procuror sau de judecător, în cursul urmăririi penale, ori de instanţa de judecată,
în cursul judecăţii, de a nu părăsi localitatea în care locuieşte, fără
încuviinţarea organului care a dispus această măsură. Măsura poate fi luată numai dacă sunt
întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 alin. 1."
In motivarea excepţiei, autorul acesteia invocă
prevederile art. 16 alin. (1), art. 18 alin. (1), art. 20, art. 23, art. 25
alin. (2) şi art. 34 alin. (1) din Constituţie, art. 1, art. 2 paragraful 1 şi
art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale şi ale art. 13 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că aceasta urmează să fie respinsă ca neîntemeiată pentru următoarele
argumente:
Dispoziţiile art. 136 alin. 1 lit. b) şi ale art. 145
alin. 1 din Codul de procedură penală, care reglementează măsura preventivă a
obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv conţinutul acestei măsuri, sunt
criticate ca fiind neconstituţionale deoarece se apreciază că, prin interdicţia
de a nu părăsi localitatea pe timpul desfăşurării procesului penal, sunt
încălcate principiul nediscriminării şi drepturi fundamentale ale omului, cum
sunt dreptul la liberă circulaţie şi dreptul la libertate individuală ale
persoanei împotriva căreia a fost dispusă o atare măsură, în condiţiile în care
aceasta este cetăţean străin, cu domiciliul în străinătate. Argumentul de bază
al autorului excepţiei constă în aceea că, neavând în mod oficial domiciliul
sau reşedinţa stabilite în localitatea pe care are obligaţia să nu o
părăsească, măsura instituită se transformă într-o pedeapsă în sensul arestului
la domiciliu sau domiciliului forţat, acest fapt având urmări grave asupra
nivelului său de trai, vieţii de familie şi stării de sănătate.
In ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate cu
privire la încălcarea principiului egalităţii în drepturi şi al
nediscriminării, statuate de art. 16 alin. (1) din Constituţie şi art. 14 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
Curtea constată că aceasta nu este întemeiată. Aceasta, deoarece prevederile
art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală sunt aplicabile exclusiv cetăţenilor
români. Totodată, având în vedere prevederile constituţionale ale art. 18 alin.
(1) care garantează cetăţenilor străini şi apatrizilor care locuiesc în România
protecţia generală a persoanelor şi a averilor, nu se poate susţine în mod
temeinic existenţa unei discriminări în ceea ce priveşte aplicarea şi
executarea măsurii preventive constând în obligarea de a nu părăsi localitatea,
întrucât aceasta se aplică în egală măsură tuturor celor împotriva cărora este
instituită, fără discriminări pe considerente
arbitrare.
Cât priveşte invocarea dreptului la liberă circulaţie,
garantat de art. 25 din Constituţie, Curtea observă, pe de o parte, că,
potrivit alin. (1) al aceleiaşi norme fundamentale, condiţiile exercitării
acestui drept sunt stabilite prin lege, iar, pe de altă parte, în ceea ce
priveşte dreptul de stabilire a domiciliului sau a reşedinţei în orice
localitate din ţară, acesta este un drept asigurat, potrivit alin. (2) din art.
25, fiecărui cetăţean.
Totodată, restricţionarea temporară a exercitării
dreptului la liberă circulaţie, ca şi consecinţă firească a instituirii măsurii
preventive de obligare de a nu părăsi localitatea, este o măsură apreciată de
legiuitor ca fiind pe deplin raţională şi necesară pentru buna desfăşurare a
procesului penal, fiind astfel în acord cu prevederile art. 53 din Constituţie
şi ale art. 13 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
In sfârşit, Curtea observă că prevederile art. 23 „Libertatea
individuală" şi ale art. 34 alin. (1) din Constituţie, care garantează
dreptul la ocrotirea sănătăţii, precum şi ale art. 1 „Obligaţia de a
respecta drepturile omului" şi ale art. 2 paragraful 1 „Dreptul la Wafă"din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt
incidente în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 136 alin. 1 lit. b) şi ale art. 145 alin. 1 din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată de Vadim Don Benyatov în Dosarul nr.
1.712/1/2007 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 octombrie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof.univ.dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia Margareta Krupenschi