Decizia Nr.875 din 15.12.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. (1) şi art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 130 din 19 februarie 2016

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Maricela Drăgan în Dosarul nr. 4.686/121/2014 al Tribunalului Galaţi - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 882D/2015.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Prim magistratul-asistent referă că autoarea excepţiei a depus la dosar concluzii scrise de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, însoţite de un set de acte. De asemenea, partea „Carpatica Asig" - S.A. a depus precizări prin care arată că dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale.4. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 884D/2015 şi nr. 890D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. (1) şi art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Sindicatul Liber din Învăţământ Satu Mare, în reprezentarea reclamantei membru de sindicat Georgeta Roşu, în Dosarul nr. 1.353/83/2014 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi, respectiv, în reprezentarea reclamantului membru de sindicat Simion Deri, în Dosarul nr. 1.654/83/2014 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă. De asemenea, dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.422D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. (1) şi art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Sindicatul Liber din Învăţământ Satu Mare, în reprezentarea reclamanţilor Floare Tamaian, Andrei Henter, Loredana Nicoară, Anca Purje, Maria Tomanek şi Hermina Iuliana Tuturas, în Dosarul nr. 3.000/83/2014 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă.5. La apelul nominal se constată lipsa părţilor şi în aceste dosare. Procedura de citare este legal îndeplinită. 6. Având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în cele patru dosare, preşedintele pune în discuţie, din oficiu, problema conexării lor. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de conexare a cauzelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 884D/2015, nr. 890D/2015 şi 1.422D/2015 la Dosarul nr. 882D/2015, care a fost primul înregistrat.7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:8. Prin Sentinţa civilă nr. 404 din 2 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 4.686/121/2014, Tribunalul Galaţi - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Maricela Drăgan în cadrul soluţionării unei cauze având ca obiect acordarea de drepturi băneşti. 9. Prin încheierile din 28 aprilie şi 29 aprilie 2015, pronunţate în dosarele nr. 1.353/83/2014 şi nr. 1.654/83/2014, Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. (1) şi art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Sindicatul Liber din Învăţământ Satu Mare, în reprezentarea reclamanţilor membri de sindicat Georgeta Roşu şi, respectiv, Simion Deri. 10. Prin Încheierea din 21 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.000/83/2014, Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. (1) şi art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Sindicatul Liber din Învăţământ Satu Mare, în reprezentarea reclamanţilor membri de sindicat Floare Tamaian, Andrei Henter, Loredana Nicoară, Anca Purje, Maria Tomanek şi Hermina Iuliana Tuturas.11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că instituirea termenului de prescripţie prevăzut de textele de lege criticate încalcă dreptul oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Astfel, se arată că „procedura prescripţiei [...] afectează publicitatea, contradictorialitatea şi oralitatea ca atribute esenţiale ale dreptului la un proces echitabil", câtă vreme împiedică partea să arate atât faptul că a fost sancţionată abuziv şi repetat, cât şi faptul că aceste aspecte „au fost date prin realizarea procedurilor interne defectuoase ale societăţii". Se mai susţine că drepturile salariale fac parte din conţinutul complex al dreptului de proprietate, garantat şi ocrotit de dispoziţiile constituţionale şi de prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în acelaşi sens fiind Decizia nr. 11 din 8 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Însă, prin instituirea prescripţiei asupra drepturilor salariale, dreptul de proprietate nu mai este garantat şi ocrotit, instituindu-se, în fapt, pentru salariaţii bugetari care au o creanţă asupra statului, o expropriere, fără a fi impusă de o cauză de utilitate publică şi fără dreaptă şi prealabilă despăgubire. Dreptul la salariu constituie un „bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi există un temei legal al acordării acestui drept în Legea nr. 221/2008, astfel că se poate vorbi despre „o speranţă legitimă" de a exercita acest drept. Totodată, se susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin şi celor ale art. 38 din Codul muncii, potrivit cărora salariaţii nu pot renunţa la drepturile recunoscute prin lege şi orice fel de renunţare, inclusiv cea tacită, care şi-ar găsi exprimarea prin nedepunerea cererii întrun anumit termen, este exclusă prin normele criticate. 12. Tribunalul Galaţi - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că „este echitabilă aplicarea termenului general de prescripţie şi litigiilor de muncă, dând astfel expresie art. 1 alin. (3) din Constituţie care consacră valoarea constituţională de dreptate".13. Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă apreciază că excepţia este neîntemeiată, întrucât exercitarea dreptului de acces la justiţie poate fi supusă unor condiţionări legale cum sunt termenele stabilite pentru introducerea cererilor, „menite să asigure restabilirea în termen rezonabil a drepturilor încălcate, precum şi stabilirea raporturilor juridice". Nu se încalcă, de asemenea, nici prevederile art. 44 din Constituţie, referitor la protecţia proprietăţii private.14. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.15. Avocatul Poporului a transmis punctele sale de vedere cu adresele nr. 6.528 din 19 iunie 2015, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.914 din 29 iunie 2015, nr. 6.529 din 15 iunie 2015, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.679 din 18 iunie 2015, nr. 6.531 din 15 iunie 2015, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.680 din 18 iunie 2015, şi nr. 13.846 din 22 octombrie 2015, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.639 din 26 octombrie 2015, prin care apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.18. Cât priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, se constată că, deşi potrivit actului de sesizare în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 882D/2015, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, criticile autoarei excepţiei vizează doar ipoteza art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. De asemenea, deşi, potrivit încheierii de sesizare în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 1.422D/2014, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 171 alin. (1) şi art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, criticile autorului excepţiei vizează doar ipoteza art. 171 alin. (1) şi art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003. Astfel fiind, Curtea urmează să se pronunţe asupra dispoziţiilor art. 171 alin. (1) şi art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, având următorul cuprins:

– Art. 171 alin. (1): „Dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.";

– Art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi: „Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate: [...] c) în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat [...]."19. Prevederile constituţionale pretins încălcate sunt cele ale art. 15 - Universalitatea, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (1)-(3) privind dreptul de proprietate privată şi cele ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind protecţia proprietăţii. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă. Astfel, cât priveşte criticile formulate în raport cu dispoziţiile art. 16 şi art. 21 din Constituţie, într-o jurisprudenţă constantă, Curtea a reţinut că instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care îşi produce efectele nu pot fi considerate îngrădiri ale accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil. Finalitatea lor este, dimpotrivă, de a facilita acest acces, pentru toţi destinatarii normei juridice, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a acestui drept constituţional, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitânduse efectele perturbatoare asupra stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice civile. Curtea a mai reţinut că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă (în acest sens sunt, de exemplu, deciziile nr. 296 din 8 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003, nr. 428 din 13 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 17 octombrie 2005, nr. 430 din 15 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 6 iunie 2008, sau nr. 200 din 10 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 din 30 martie 2011, nr. 968 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2013). Aceste considerente sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în prezenta cauză. 21. Cât priveşte pretinsa încălcare a dreptului de proprietate, Curtea constată că asupra dispoziţiilor art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, în raport cu aceleaşi critici, s-a pronunţat prin Decizia nr. 169 din 19 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 18 mai 2015, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate. La paragraful 15 din decizia menţionată, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, „dreptul la salariu se bucură, în egală măsură, de protecţia acordată dreptului la muncă, fiind o componentă a acestuia, dar şi de protecţia acordată dreptului de proprietate, întrucât reprezintă un «bun» în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale". Totodată, prin Decizia nr. 859 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 29 iulie 2009, Curtea a reţinut că, deşi „drepturile salariale nu sunt drepturi reale, cum este dreptul de proprietate, ci drepturi de creanţă, în privinţa apărării lor, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului acestea sunt asimilate cu bunuri, statuându-se că noţiunile de «bun» şi «proprietate» au un sens care «nu este limitat la dreptul de proprietate asupra bunurilor corporale, ci cuprinde şi alte drepturi şi interese patrimoniale» (Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunţată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 100)."22. Pe de altă parte, prin Decizia nr. 210 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 20 mai 2015, paragraful 14, Curtea a reţinut că „reglementarea supusă controlului de constituţionalitate, prin care se instituie un termen de prescripţie de 3 ani în materia conflictelor de muncă având ca obiect plata drepturilor salariale neacordate, are ca justificare asigurarea securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice şi necesitatea soluţionării într-un termen rezonabil a conflictului de muncă izvorât din neplata acestor drepturi, în interesul legitim al fiecăreia dintre părţile litigante. Prin prescripţie se stinge doar dreptul la acţiune în sens material, deci posibilitatea titularului dreptului de creanţă de a obţine, pe calea silită, îndeplinirea obligaţiei subiectului pasiv. Aşadar, prescripţia nu stinge dreptul subiectiv în substanţa lui, drept care continuă să subziste, şi nici obligaţia corelativă, care va putea fi executată de bunăvoie. De asemenea, în această materie sunt aplicabile dispoziţiile Codului civil referitoare la suspendarea sau întreruperea curgerii termenului de prescripţie". În consecinţă, critica de neconstituţionalitate raportată la art. 44 alin. (1)-(3) din Constituţie, precum şi la art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este neîntemeiată.23. Cât priveşte pretinsa expropriere fără a fi impusă de o cauză de utilitate publică şi fără dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin aceeaşi decizie, paragraful 15, Curtea a reţinut că şi această critică este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu reglementează măsura exproprierii, ci instituie un termen de prescripţie de 3 ani pentru acţiunile privind soluţionarea unui conflict de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate, text ce constituie o sancţiune a pasivităţii în apărarea dreptului subiectiv. 24. Referitor la critica privind încălcarea art. 38 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, conform cărora salariaţii nu pot renunţa la drepturile recunoscute prin lege, Curtea a reţinut că aceasta nu poate fi analizată, întrucât Curtea se pronunţă doar asupra conformităţii textelor de lege criticate cu prevederile şi principiile constituţionale, iar nu şi asupra conformităţii dintre mai multe texte de lege.25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţiile pronunţate de Curte prin deciziile mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, atât în privinţa art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi, cât şi referitor la art. 171 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, care prevede aceeaşi soluţie legislativă.26. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Maricela Drăgan şi de Sindicatul Liber din Învăţământ Satu Mare, în reprezentarea reclamanţilor membri de sindicat Georgeta Roşu, Simion Deri, Floare Tamaian, Andrei Henter, Loredana Nicoară, Anca Purje, Maria Tomanek şi Hermina Iuliana Tuturas, în Dosarul nr. 4.686/121/2014 şi, respectiv, dosarele nr. 1.353/83/2014, nr. 1.654/83/2014 şi nr. 3.000/83/2014 al Tribunalul Galaţi - Secţia I civilă şi, respectiv, ale Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă, şi constată că dispoziţiile art. 171 alin. (1) şi art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalul Galaţi - Secţia I civilă şi Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta