DECIZIE Nr.
866 din 24 iunie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 969 si art. 1020 din Codul civil,
precum si ale art. 244 1 din Codul de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 541 din 3 august 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Simona Ricu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 969 şi art. 1020 din Codul civil,
precum şi ale art. 2441 din Codul de procedură civilă, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Maurer&Kasper Construct" - S.R.L,
din Bucureşti în Dosarul nr. 15.678/197/2009 al Judecătoriei Braşov.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în acest sens.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 29 ianuarie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 15.678/197/2009, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea
Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 969 şi art. 1020 din Codul civil, precum şi ale art. 2441 din
Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Maurer&Kasper Construct" - S.R.L, din Bucureşti.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul consideră că dispoziţiile art. 969 din Codul civil, astfel
cum sunt redactate, îngrădesc posibilitatea părţilor de a se adresa instanţei
de judecată, de a formula apărări, de a propune probe şi de a recurge la căile
de atac prevăzute de lege. Or, instanţei de judecată i se permite să ia măsuri
susceptibile a fi puse în executare cu ajutorul forţei coercitive a statului,
fără o analiză prealabilă a pretenţiilor sau apărărilor pe fond ale părţilor,
fără administrarea unor probe adecvate cauzei şi fără verificarea bunei-credinţe
sau a consimţământului părţilor la încheierea actelor juridice.
In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1020 din Codul
civil, acestea sunt flagrant neconstituţionale, întrucât limitează dreptul
persoanei de a se adresa justiţiei pentru apărarea unui drept, instanţa de
judecată fiind obligată să analizeze drepturile şi îndatoririle părţii pornind
de la existenţa unei clauze rezolutorii prevăzute de lege, dar care nu se
regăseşte în contract. Astfel, părţilor nu le este permis să demonstreze că respectiva
clauză nu a fost agreată în contract, existenţa clauzei fiind subînţeleasă în
mod vădit neconstituţional.
Prevederile art. 2441 din Codul de procedură
civilă încalcă dreptul părţilor la apărare şi la un proces echitabil,
reglementând calea de atac, separată de fond, numai în cazul în care instanţa a
admis cererea de suspendare, nu şi când a respins-o.
Judecătoria Braşov apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele de
lege criticate nu aduc atingere liberului acces la justiţie şi nici libertăţii
contractuale.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au
comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie art. 969 şi art. 1020 din Codul civil, precum şi art. 2441
din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul conţinut:
-Art. 969 din Codul civil: „Convenţiile legal făcute
au putere de lege între părţile contractante.
Ele se pot revoca prin consimţământul mutual sau din
cauze autorizate de lege.";
- Art. 1020 din Codul civil: „Condiţia rezolutorie
este subînţeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din
părţi nu îndeplineşte angajamentul său.";
- Art. 2441 din Codul de procedură civilă: „Asupra
suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere care
poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în
recurs.
Recursul se poate declara cât timp durează
suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care
s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a respins
cererea de repunere pe rol a procesului."
In opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate,
prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse
în art. 20, art. 21, art. 24, art. 44 alin. (1), art. 45 şi art. 73 alin. (1),
precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 969 din Codul civil, Curtea reţine că acestea consacră
principii importante ale dreptului civil român - principiul forţei obligatorii
a convenţiilor civile „pacta sunt servanda", principiul libertăţii
contractuale, principiul relativităţii efectelor convenţiilor şi principiul
irevocabilităţii actului juridic civil. Incheierea unei convenţii fiind
guvernată de principiul libertăţii contractuale, părţile pot să determine, prin
voinţa lor, clauzele contractuale şi efectele pe care acestea urmează să le
producă, conform unei cauze morale şi licite. Convenţia astfel încheiată se
impune părţilor întocmai ca legea, având caracter obligatoriu, iar nu
facultativ.
Dispoziţiile art. 1020 din Codul civil reglementează
sancţiunea pentru neexecutarea unor obligaţii contractuale, recunoscând părţii
care şi-a executat sau este gata să-şi execute obligaţiile posibilitatea de a
opta pentru încetarea contractului prin rezoluţiune sau reziliere, legiuitorul
realizând, astfel, un echilibru între principiul forţei obligatorii a
contractului şi principiul executării în natură şi cu bună-credinţă a
obligaţiilor asumate.
Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile criticate
din Codul civil nu numai că nu contravin prevederilor constituţionale invocate,
ci, dimpotrivă, constituie expresia aplicării principiului constituţional al
garantării dreptului de proprietate şi rezultatul voinţei părţilor
contractante, exercitate în limitele legii, şi corespund exigenţelor art. 57
din Constituţie, care instituie îndatorirea fundamentală a cetăţenilor de a
exercita drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără
încălcarea drepturilor şi libertăţilor celorlalţi.
In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 2441
din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra unei
critici asemănătoare, prin Decizia nr. 324 din 26 noiembrie 2002, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 decembrie 2002, Curtea
statuând că textul legal criticat nu conţine nicio dispoziţie discriminatorie.
Astfel, regimul juridic diferit - constând în aceea că numai încheierea prin
care s-a dispus suspendarea judecăţii poate fi atacată cu recurs separat, în
vreme ce încheierea prin care s-a respins cererea de suspendare poate fi atacată
doar odată cu fondul - este determinat de deosebirea de situaţii care impune
soluţii legislative diferite, ambele fiind determinate de asigurarea
celerităţii soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor. Reglementarea
procedurală dedusă controlului nu contravine nici art. 21 din Constituţie,
întrucât, chiar dacă încheierea de respingere a cererii de suspendare nu poate
fi atacată cu recurs separat, ea poate fi atacată odată cu fondul, potrivit
prevederilor art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care constituie
reglementarea de drept comun în materie.
Soluţia pronunţată de Curtea Constituţională prin
decizia menţionată, precum şi considerentele care au stat la baza acesteia îşi
păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu se invocă elemente
noi, de natură a schimba această jurisprudenţa.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 969 şi art. 1020 din Codul civil, precum şi ale art. 2441
din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Maurer&Kasper
Construct" - S.R.L, din Bucureşti în Dosarul nr. 15.678/197/2009 al
Judecătoriei Braşov.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 iunie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu