DECIZIE Nr.
858 din 24 iunie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 pct. 8 din Codul de procedura
civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 604 din 26 august 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Simona Ricu - procuror
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 pct. 8 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Lazăr Ioan, în nume propriu, şi în calitate de
titular al Cabinetului individual de avocatură „Lazăr Ioan" în Dosarul nr.
3.493/208/2006 al Judecătoriei Caransebeş.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 2 decembrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 3.493/208/2006, Judecătoria Caransebeş a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10
pct. 8 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Lazăr Ioan, în
nume propriu, şi în calitate de titular al Cabinetului individual de avocatură
„Lazăr Ioan".
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că posibilitatea acordată
reclamantului prin textul criticat de a dispune cu privire la locul unde se va
desfăşura judecata încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din
Constituţie.
De asemenea, se invocă şi prevederile art. 20 din Legea
fundamentală cu raportare la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale.
Judecătoria Caransebeş arată
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul arată că
textul de lege criticat stabileşte competenţa teritorială alternativă în
soluţionarea cererilor ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit. Prevederile criticate
sunt foarte clare, astfel încât simpla nerespectare a acestora sau temerea că
ar putea fi încălcate nu poate atrage neconstituţionalitatea textului
respectiv. Avându-se în vedere că nu se invocă motive de neconstituţionalitate
intrinseci textelor de lege, ci se critică modul în care prevederile respective
ar putea fi interpretate şi aplicate, critica de neconstituţionalitate este
inadmisibilă.
Avocatul Poporului arată
că textul de lege criticat prevede un caz de competenţă teritorială alternativă
aplicabil în situaţia în care s-a săvârşit un fapt ilicit, reclamantul având
posibilitatea de a depune cererea de chemare în judecată atât la instanţa de
domiciliu al pârâtului, cât şi la instanţa în circumscripţia căreia s-a
săvârşit acel fapt. Textul de lege criticat nu aduce atingere dispoziţiilor
constituţionale invocate, excepţia de neconstituţionalitate fiind neîntemeiată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 10 pct. 8 din Codul de procedură civilă, cu
următorul conţinut: „In afară de instanţa domiciliului pârâtului, mai sunt
competente următoarele instanţe: [...]
8. în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit,
instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit acel fapt."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii
legale, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale
art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi şi art. 20
referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului cu raportare
la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţia de lege criticată reglementează un caz de competenţă
teritorială alternativă care consacră, în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt
ilicit, dreptul reclamantului de a alege între instanţa domiciliului pârâtului
şi instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit acel fapt.
Competenţa teritorială alternativă nu are semnificaţia
unei alegeri neîngrădite a instanţei, opţiunile reclamantului fiind
circumscrise, pe de o parte, prin arătarea expresă în lege a situaţiilor în
care competenţa teritorială este alternativă, şi, pe de altă parte, prin
arătarea instanţelor între care se poate alege.
Stabilirea de către legiuitor, în cazul cererilor ce
izvorăsc dintr-un fapt ilicit, a unei competenţe teritoriale alternative este
motivată de necesitatea unei mai bune administrări a justiţiei, probele fiind
mai uşor de administrat în apropierea locului în care s-a săvârşit fapta
ilicită.
Deşi, în cazul competenţei teritoriale alternative,
alegerea aparţine întotdeauna reclamantului, odată aleasă instanţa de judecată
şi introdusă cererea de chemare în judecată, dreptul de opţiune al
reclamantului se stinge, el nemaiputând reveni asupra alegerii sale.
In continuare, Curtea reţine că poziţia juridică a
reclamantului care declanşează procesul este total diferită de cea a pârâtului
chemat în judecată prin acţiunea introdusă de reclamant, astfel că nu poate fi
vorba de o inegalitate de tratament aplicabil părţilor din proces. Stabilirea
prin prevederile legale criticate a competenţei teritoriale alternative nu
aduce atingere, sub nicio formă, dreptului părţilor de a beneficia de un proces
echitabil şi nu afectează imparţialitatea justiţiei.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2)
din Constituţie, procedura de judecată este prevăzută de lege, astfel încât
stabilirea regulilor referitoare la competenta teritorială alternativă, precum
şi la părţile care au dreptul de a alege reprezintă o atribuţie exclusivă a
legiuitorului.
Aşa fiind, Curtea constată că nu pot fi reţinute
criticile de neconstituţionalitate promovate de autorul excepţiei, excepţia
fiind neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 10 pct. 8 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Lazăr Ioan,
în nume propriu, şi în calitate de titular al Cabinetului individual de
avocatură „Lazăr Ioan" în Dosarul nr. 3.493/208/2006 al Judecătoriei
Caransebeş.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 iunie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu