DECIZIE Nr.
857 din 9 iulie 2008
referitoare la obiectia de
neconstitutionalitate a Legii privind completarea art. 28 din Legea
audiovizualului nr. 504/2002
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 535 din 16 iulie 2008
Cu Adresa nr. 51/2.123 din 30 iunie 2008, secretarul
general al Camerei Deputaţilor a transmis Curţii
Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii privind
completarea art. 28 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, formulată de un
număr de 53 de deputaţi, şi anume: Gheorghe G. Barbu, Ionela I. Bruchental-Pop, Valentin Adrian M. Iliescu, Daniel I. Buda, Petru
I. Călian, Ion I. Gonţea, Ioan C. Oltean, Cosmin Gabriel C. Popp, Gabriel L. Sandu,
Cristian I. Rădulescu, Marius I. Rogin, Iulian-Gabriel P Bîrsan, Traian
Constantin A. Igaş, Cornel Ştefan C. Bardan, Costică N. Canacheu, Stelian G.
Fuia, Anca M. Constantinescu, Liviu D. Codîrlă, Diana Maria C. Buşoi, Petru C.
Lificiu, Anca-Daniela C. Boagiu, Gheorghe G. Sârb,
Alexandru A. Ciocâlteu, Cristian B. Ilie, Gheorghe I. Albu, Radu V. D.
Lambrino, Valeriu I. Tabără, Petre Străchinaru,
Constantin C. Amarie, Daniel I. Ionescu, Constantin M. Petrea, Liviu Alexandru H. Miroşeanu,
Alexandru E. Mocanu, Graţiela Denisa M. Iordache, Marian Sorin C. Paveliu,
Corneliu V. Momanu, Marcel
Adrian O. Piteiu, Dumitru M. Pardău, Romică C. Andreica, Mircea Teodor M. S.
Iustian, Corneliu L. Popescu, Cornel H. Ştirbeţ, Dumitru Gheorghe Mircea O.
Coşea, Marian V. Hoinaru, Viorel N. Oancea, Claudius
Mihail Gh. Zaharia, Constantin V. Tudor, Petre I. Ungureanu, Raluca D. Turcan,
Ion I. Stoica, Bogdan C. Cantaragiu, Marcel Laurenţiu
M. Romanescu, Dănuţ E. Liga.
Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a)
din Constituţie şi al art. 11 lit. a) şi art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la
Curtea Constituţională sub nr. 7.513 din 1 iulie 2008 şi constituie obiectul
Dosarului nr. 1.602A/2008.
In motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se
arată că „art. 28 alin. (71)", introdus prin articolul unic al Legii pentru completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002, potrivit
căruia „Programele de ştiri ale posturilor de televiziune şi radio conţin,
în pondere egală, ştiri cu teme pozitive şi, respectiv, negative", încalcă,
în ordinea invocării lor, prevederile constituţionale ale art. 31 alin. (1)-(4)
şi art. 30 alin. (2), care stabilesc:
- Art. 31 alin. (1)-(4): „(1)
Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu
poate fi îngrădit.
(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce
le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra
treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.
(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să
prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională.
(4) Mijloacele de
informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea
corectă a opiniei publice.";
- Art. 30 alin. (2): „(2)
Cenzura de orice fel este interzisă." Autorii
sesizării consideră că art. 28 alin. (71) din legea criticată contravine acestor
prevederi constituţionale prin aceea că:
- „cetăţenii români, şi nu numai aceştia, au
dreptul, neîngrădit, de a avea acces la orice informaţie de interes
public". Or, în cauză, textul de lege criticat „filtrează"
informaţiile în cadrul programelor de televiziune şi de radio, în aşa fel încât
acestea să fie în proporţie egală pozitive sau negative, ceea ce, în realitate,
este o cenzură interzisă de art. 30 alin. (2) din Constituţie. De asemenea,
potrivit art. 31 alin. (2) din Constituţie, autorităţile publice au obligaţia
să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi a
problemelor de interes personal, „ceea ce nu s-ar putea realiza prin
intermediul proporţiei de ştiri pozitive şi, respectiv, negative".
- se poate ajunge la „prejudicierea
măsurilor de protecţie a tinerilor sau la securitatea naţională, prin faptul că, ştiri sau o parte dintre
acestea, referitoare la cele două elemente de conţinut al dreptului la
informaţie, ar putea să excedeze, şi ele, proporţiei informaţiei
pozitiv/negative." De asemenea, se mai apreciază că încălcarea „ar putea să se producă
prin fapta unei persoane, care nu are cunoştinţe în domeniu şi, ca urmare,
aceasta nici nu ar putea fi acuzată de săvârşirea vreunei fapte ilegale, ceea
ce este contrar şi tuturor principiilor de drept, nu numai celor de nivel
constituţional".
- prin respectarea proporţiei de ştiri
pozitive/negative, obligaţia constituţională a mijloacelor de informare în
masă, publice sau private, de a asigura informarea corectă a opiniei publice nu
mai poate fi dusă la îndeplinire.
Autorii sesizării mai arată că în şedinţa din 15
aprilie 2008 Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră, a respins
propunerea legislativă privind completarea şi modificarea Legii audiovizualului
nr. 504/2002, în timp ce, în şedinţa sa din data de 25 iunie 2008, Senatul, în
calitate de Cameră decizională, a adoptat aceeaşi propunere legislativă. Ca
urmare, „a fost depusă la secretarul general al Senatului, pe data de 25 iunie
2008, în temeiul art. 15 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, în
vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale".
In conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului,
precum şi Guvernului, pentru a prezenta punctele lor de vedere.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat Curţii Constituţionale
punctele lor de vedere, până la data pronunţării prezentei decizii.
CURTEA
examinând obiecţia de neconstituţionalitate, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, prevederile Legii privind completarea art. 28
din Legea audiovizualului nr. 504/2002, raportate la dispoziţiile Constituţiei,
precum şi prevederile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
(1) Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi
este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie,
precum şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe
asupra obiecţiei de neconstituţionalitate formulate de un număr de 53 de
deputaţi.
(2) Obiecţia de neconstituţionalitate se referă la
Legea privind completarea art. 28 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, care
prevede: „Articol unic. - La articolul 28 din Legea
audiovizualului nr. 504/2002, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 534 din 22 iulie 2002, cu modificările şi completările
ulterioare, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu
următorul cuprins:
« (8) Programele de ştiri ale posturilor de
televiziune şi radio conţin, în pondere egală, ştiri cu teme pozitive şi,
respectiv, negative.»"
(3) In esenţă, autorii obiecţiei de
neconstituţionalitate susţin că noul alineat al art. 28, introdus prin legea
criticată, împiedică mijloacele de informare în masă, publice sau private, de
a-şi îndeplini obligaţia constituţională prevăzută de art. 31 alin. (4) privind
informarea corectă a opiniei publice, precum şi că „filtrează"
informaţiile în cadrul programelor de televiziune şi de radio, ceea ce, în
realitate, reprezintă o cenzură interzisă de art. 30 alin. (2) din Constituţie.
(4) Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că aceasta este întemeiată şi urmează să o admită pentru următoarele
considerente:
I. Cu privire la critica de
neconstituţionalitate a legii, prin rapotare la prevederile art. 31 alin.
(1)-(4) din Legea fundamentală
In opinia autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate,
prin respectarea, în cadrul programelor de ştiri ale posturilor de televiziune
şi radio, a proporţiei de ştiri pozitive/negative, obligaţia constituţională a
acestor mijloace de informare în masă, publice sau private, de a asigura
informarea corectă a opiniei publice nu mai poate fi dusă la îndeplinire.
Sub acest aspect, Curtea reţine că orice persoană are
dreptul de a fi informată prompt, corect şi clar, de a primi informaţii pe cale
audio sau audiovizuală cu privire la orice problemă sau eveniment de interes
public.
Potrivit textului de lege criticat, programele de ştiri
ale posturilor de televiziune şi radio sunt supuse, în prealabil, unui control
pentru diferenţierea ştirilor pozitive de cele negative şi stabilirea unei
ponderi egale la difuzarea acestora.
Curtea observă că textul nu are
motivaţia unui interes public justificat, cu semnificaţie pentru viaţa locală ori
naţională, care să conducă la partajarea ştirilor în „pozitive" şi
„negative". Regula celor două părţi instituită prin text - „ştiri cu teme
pozitive şi, respectiv, negative, în pondere egală" - nu este guvernată de
principii care să asigure imparţialitate şi echilibru în ce priveşte informarea
corectă a cetăţenilor în probleme de interes public, de natură politică,
economică, socială şi culturală. Sub acest aspect, textul evidenţiază o
omisiune de reglementare, ceea ce face ca, în această formă, să nu se asigure o
informare corectă a opiniei publice, fapt ce contravine dispoziţiilor art. 31
alin. (4) din Constituţie. Această partajare a ştirilor, lipsită de orice
criterii, poate pune în dificultate pe cei chemaţi să asigure selectarea şi
redarea ştirilor şi, totodată, este de natură să introducă subiectivismul în
informarea opiniei publice.
In concluzie, această
dispoziţie legală poate duce la manipularea populaţiei prin selectarea
subiectivă a informaţiilor sau pur şi simplu prin neinformare care, în acest fel, duce la privarea acesteia de posibilitatea de a
lua cunoştinţă de anumite evenimente, ceea ce nu este permis într-o
societate democratică.
II. Cu privire la
critica de neconstituţinalitate a legii, prin raportare la dispoziţiile art. 30
alin. (2) din Legea fundamentală
Autorii obiecţiei consideră că textul de lege criticat
„filtrează" informaţiile în cadrul programelor de televiziune şi radio, în
aşa fel încât acestea să fie în proporţie egală pozitive sau negative, ceea ce,
în realitate, este o cenzură interzisă de art. 30 alin. (2) din Constituţie.
Această susţinere nu poate fi primită şi urmează a fi
respinsă ca atare.
Cenzura de orice fel se referă la controlul prealabil ce s-ar exercita asupra conţinutului
emisiunilor posturilor de televiziune şi de radio, dar şi asupra formelor sau
modalităţilor de prezentare a elementelor serviciilor de programe, din partea autorităţilor publice sau a oricăror persoane fizice ori
juridice, române sau străine, şi nu poartă asupra grupării ştirilor în cele cu
teme pozitive şi, respectiv, negative, în pondere egală.
„Filtrarea" sau „selectarea" informaţiilor cu
teme pozitive sau negative în cadrul programelor de ştiri ale posturilor de
televiziune şi de radio reprezintă o operaţiune tehnică, de mare responsabilitate,
care presupune competenţă, în special etică profesională şi obiectivitate din
partea celor care o efectuează, dar nu poate fi considerată ca un act de
cenzură în sensul art. 30 alin. (2) din Constituţie. Această operaţiune poate
conduce însă la o lipsă de informare corectă a cetăţenilor, ceea ce este cu
totul altceva.
Norma constituţională referitoare la cenzură a fost
dezvoltată în art. 6 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 22 iulie 2002, cu modificările şi completările
ulterioare, care are următorul cuprins:
„Art. 6. - (1) Cenzura de orice fel asupra comunicării audiovizuale este
interzisă.
(2) Independenţa editorială a radiodifuzorilor
este recunoscută şi garantată de prezenta lege.
(3) Sunt interzise ingerinţe de orice fel în
conţinutul, forma sau modalităţile de prezentare a elementelor serviciilor de
programe, din partea autorităţilor publice sau a oricăror persoane fizice sau
juridice, române ori străine.
(4) Nu constituie ingerinţe normele de reglementare
emise de Consiliul Naţional al Audiovizualului în aplicarea prezentei legi şi
cu respectarea dispoziţiilor legale, precum şi a normelor privind drepturile
omului, prevăzute în convenţiile şi tratatele ratificate de România.
(5) Nu constituie ingerinţe prevederile cuprinse în
codurile de conduită profesională pe care jurnaliştii şi radiodifuzorii le
adoptă şi pe care le aplică în cadrul mecanismelor şi structurilor de
autoreglementare a activităţii lor, dacă nu contravin dispoziţiilor legale în
vigoare."
III. Cu privire la criticile
referitoare la procesul de finalizare şi adoptare a legii
Autorii obiecţiei de neconstituţionalitate susţin că
„în şedinţa sa din 15 aprilie 2008 Camera Deputaţilor, în calitate de
primă Cameră, a respins propunerea legislativă privind completarea şi
modificarea Legii audiovizualului nr. 504/2002, în timp ce, în şedinţa sa din
data de 25 iunie 2008, Senatul, în calitate de Cameră decizională, a adoptat
aceeaşi propunere legislativă şi, ca urmare, a fost depusă la secretarul
general al Senatului, pe data de 25 iunie 2008, în temeiul art. 15 alin. (3)
din Legea nr. 47/1992, republicată, în vederea exercitării dreptului de
sesizare a Curţii Constituţionale".
Curtea constată că aspectul criticat nu reprezintă o
problemă de constituţionalitate.
Potrivit art. 75 alin. (3) din Constituţie, după
adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată - în speţă Camera Deputaţilor -
proiectul sau propunerea legislativă se trimite celeilalte Camere - în speţă
Senatul -, care va decide definitiv.
Faptul că la secretarul general al Senatului a fost
depus proiectul de lege în forma adoptată de Senat în şedinţa din 25 iunie 2008
în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale de către
senatori reprezintă o deficienţă în activitatea aparatului de lucru al
Senatului.
Potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „In vederea
exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, cu 5 zile înainte
de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul
general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului", iar potrivit alin. (3) „data la care
legea a fost depusă la secretarii generali ai Camerelor se aduce la cunoştinţă
în plenul fiecărei Camere în termen de 24 de ore de la depunere".
Din documentele aflate la cele două Camere rezultă că „Legea
privind completarea art. 28 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, adoptată de
Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin.
(1) din Constituţia României, republicată, a fost adusă la cunoştinţa
deputaţilor şi, respectiv, a senatorilor, la data de 25 iunie 2008".
Asupra acestei legi au fost formulate obiecţiile de
neconstituţionalitate de către cei 53 de deputaţi şi asupra
constituţionalităţii ei Curtea s-a pronunţat prin prezenta decizie.
Pentru aceste motive, Curtea constată că Legea privind
completarea art. 28 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 este
neconstitutională.
Având în vedere considerentele expuse în prezenta
decizie, dispoziţiile art. 146 lit. a) şi ale art. 147 alin. (4) din
Constituţie, precum şi ale art. 1-3, ale art. 11 alin. (1) lit. A.a), ale art.
15 şi ale art. 18 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Constată că Legea privind completarea art. 28 din Legea
audiovizualului nr. 504/2002 este neconstituţională.
Dezbaterile au avut loc la data de 9 iulie 2008 şi la
acestea au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia
Cojocaru, Acsinte Gaspar, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan şi Augustin
Zegrean, judecători.
Decizia se comunică Preşedintelui României, precum şi
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Definitivă şi general obligatorie.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ.dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Gabriela Dragomirescu