DECIZIE Nr.
839 din 24 iunie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 385 9 alin. 1 pct. 14, art. 385 15
pct. 2 lit. d) raportat la art. 385 9 alin. 1 pct. 18 si art. 385 14 alin. 11
din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 476 din 12 iulie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu - iudecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Marinela Mincă - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3859 alin. 1 pct. 14,
art. 38515 pct. 2 lit. d) raportat la art. 3859 alin. 1 pct. 18 si
art. 38514 alin. 11 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată
de Grigore Roman în Dosarul nr. 3.734/111/2007 al Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie- Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Autorul excepţiei a depus la dosar concluzii scrise
prin care solicită admiterea acesteia.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 19 octombrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 3.734/111/2007, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia
penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 3859 alin. 1 pct. 14, art. 38515 pct. 2
lit. d) raportat la art. 3859 alin. 1 pct. 18 şi art. 38514
alin. 11 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de
Grigore Roman.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale criticate încalcă
dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3), precum şi art. 6 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
deoarece, pentru stabilirea în concret a pedepsei aplicate unei persoane, un
rol determinant îl au aprecierea asupra personalităţii acesteia, aşa cum rezultă
din actele dosarului, dar şi percepţia pe care o are judecătorul asupra sa în
cursul audierii martorilor şi a inculpatului în cauză. Potrivit dispoziţiilor
art. 38514 alin. 1 şi alin. 11 din Codul de
procedură penală, în faţa instanţei de recurs nu se pot audia martori, iar
audierea inculpatului se face doar în ipoteza în care acesta nu a fost ascultat
de către instanţa de fond sau de apel, astfel că instanţa de recurs procedează
la judecare doar pe baza documentelor existente la dosar. Prin urmare, o
corectă reindividualizare a pedepsei ar putea fi posibilă numai în măsura în
care inculpatul este audiat cu ocazia judecării recursului, în caz contrar
fiind afectat dreptul la un proces echitabil.
De asemenea, prevederile art. 38515 pct. 2
lit. d) din Codul de procedură penală privind posibilitatea rejudecării de
către instanţa de recurs, printre altele, şi în cazul prevăzut de art. 3859
alin. 1 pct. 18 din acelaşi cod, constând în comiterea unei erori grave
de fapt, exclude o cercetare judecătorească, permiţând o soluţie de fond doar
pe baza lucrărilor şi a materialului probator din dosar. Obligativitatea
ascultării inculpatului, în situaţia în care instanţele de fond şi apel nu au
pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare, nu acoperă absenţa
unei cercetări judecătoreşti şi, prin urmare, această procedură apare ca
lipsită de minimum de garanţii procesuale, indispensabile unui proces
echitabil.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 3859 alin. 1 pct. 14 cu denumirea
marginală Cazurile în care se poate face recurs, art. 38515
pct. 2 lit. d) cu denumirea marginală Soluţiile raportat la art. 3859
alin. 1 pct. 18 cu denumirea marginală Cazurile în care se poate face recurs
şi art. 38514 alin. 11 cu denumirea marginală Verificarea
hotărârii din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:
- Art. 3859 alin. 1 pct. 14: „14. când
s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72
din Codul penal sau în alte limite decât cele prevăzute de lege;";
- Art. 38515 pct. 2 lit. d): „Instanţa,
judecând recursul, pronunţă una din următoarele soluţii: [...]
2. admite recursul, casând hotărârea atacată si:
[...]
d) dispune rejudecarea de către instanţa de recurs
în cazurile prevăzute în art. 3859 alin. 1 pct. 11-20, precum şi în cazul prevăzut în art. 3856 alin.
3.";
- Art. 3859 alin. 1 pct. 18: „18. când
s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei
hotărâri greşite de achitare sau de condamnare;";
-Art. 38514 alin. 11: „Cu
ocazia judecării recursului, instanţa este obligată să procedeze la ascultarea
inculpatului prezent, potrivit dispoziţiilor cuprinse în partea specială,
titlul II, capitolul II, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţele de
fond şi apel, precum şi atunci când aceste instanţe nu au pronunţat împotriva
inculpatului o hotărâre de condamnare."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile legale criticate nu conţin nicio dispoziţie de natură
să încalce dreptul la un proces echitabil. Dimpotrivă, prin textele contestate
s-a avut în vedere dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia
într-un termen rezonabil de către o instanţă independentă şi imparţială.
Astfel, inculpatul are posibilitatea pe parcursul întregului proces penal să
expună toate apărările sale, poate propune instanţei administrarea de probe în
apărarea sa, dacă acestea sunt pertinente, concludente şi utile cauzei.
De asemenea, prevederile legale invocate, reglementând
ca motive de casare a unei hotărâri judecătoreşti aplicarea pedepselor greşit
individualizate în raport cu art. 72 din Codul penal sau în alte limite decât
cele prevăzute de lege, precum şi comiterea unei erori grave de fapt, având
drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de
condamnare, sunt menite să garanteze dreptul tuturor părţilor de a beneficia de
un proces echitabil. O asemenea garanţie este instituită şi de dispoziţiile
referitoare la obligativitatea ascultării inculpatului cu ocazia judecării
recursului. Astfel, scopul acestei căi de atac constă tocmai în asigurarea unui
control judecătoresc al legalităţii şi al aflării adevărului în judecarea şi
soluţionarea cauzelor penale de prima instanţă sau de instanţa de apel, aspect
de natură să contribuie la îndeplinirea exigenţelor care condiţionează într-o
societate democratică procesul echitabil.
In plus, procedura de judecată, care cuprinde pe lângă
sistemul probator şi obiectul judecăţii în recurs, constituie atributul
exclusiv al legiuitorului, fiind aşadar o aplicare a prevederilor art. 61 din
Constituţie, cu atât mai mult cu cât, în legislaţia procedural penală română, recursul
este, de regulă, al treilea grad de jurisdicţie, art. 2 din Protocolul nr. 7
adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale consacrând doar obligaţia statelor membre de a institui un minim
de două grade de jurisdicţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 3859 alin. 1 pct. 14, art. 38515 pct.
2 lit. d) raportat la art. 3859 alin. 1 pct. 18 şi art. 38514
alin. 11 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Grigore
Roman în Dosarul nr. 3.734/111/2007 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -
Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 iunie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru