Decizia Nr.835 din 13.12.2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 216 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de CITR S.P.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 312/33/2016 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.293D/2016.2. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Alexandru Coroian, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului ales prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum fost motivată prin notele scrise. În esenţă, susţine că prevederile criticate nu reglementează ipotezele în care organul de soluţionare a contestaţiei poate decide desfiinţarea actului administrativ fiscal în condiţiile art. 216 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003. Or, în acest context, nu există o viziune asupra soluţiilor ce se vor adopta, astfel că nu există o previzibilitate asupra motivelor ce pot fi avute în vedere la adoptarea unor asemenea soluţii, astfel cum este prevăzut, comparativ, în Codul de procedură penală, Codul de procedură civilă sau chiar în noul Cod de procedură fiscală.4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, deoarece autoarea acesteia formulează critici din perspectiva unei omisiuni legislative.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 26 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 312/33/2016, Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 216 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de CITR S.P.R.L. din Cluj-Napoca într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii împotriva unui act administrativ fiscal, respectiv decizie de impunere.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că nu sunt reglementate ipotezele în care organul de soluţionare poate decide desfiinţarea actului administrativ fiscal în condiţiile art. 216 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 şi nu se limitează numărul soluţiilor de desfiinţare urmate de emiterea unui nou act administrativ fiscal. Astfel, textul de lege permite organului care soluţionează contestaţia să decidă între anularea şi desfiinţarea actului administrativ atacat fără niciun fel de criterii în ceea ce priveşte situaţiile în care se poate dispune anularea, respectiv desfiinţarea actului şi fără a fi limitat numărul de situaţii în care se dispune desfiinţarea actului. Având în vedere faptul că soluţia desfiinţării actului administrativ atacat este mai dezavantajoasă pentru contestator decât cea a anulării sale, se consideră că este vătămat dreptul de a obţine anularea actului administrativ atacat consacrat în cuprinsul art. 52 alin. (1) din Constituţie, astfel că se încalcă şi accesul liber la justiţie prin lipsa de previzibilitate a normei.7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că organul de soluţionare a contestaţiei nu are de ales, aşa cum se susţine, în mod eronat în motivarea excepţiei, între soluţia anulării şi soluţia desfiinţării actului administrativ. Conform art. 216 alin. (1) şi alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, prin decizie, contestaţia va putea fi admisă, în totalitate sau în parte, ori respinsă. În cazul admiterii contestaţiei, se decide, după caz, anularea totală sau parţială a actului atacat. Prin urmare, admiterea contestaţiei atrage în toate cazurile anularea actului atacat.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 216 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, care au următorul cuprins: „Prin decizie se poate desfiinţa total sau parţial actul administrativ atacat, situaţie în care urmează să se încheie un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluţionare."12. Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost abrogată prin art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza dispoziţiile criticate, astfel cum acestea produc efecte juridice în cauza de faţă.13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi alin. (5) referitor la separaţia puterilor în stat, la supremaţia Constituţiei şi obligativitatea legilor, art. 21 alin. (1) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi art. 52 alin. (1) referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile criticate fac parte din titlul IX al Codului de procedură fiscală, care reglementează aspecte cu privire la soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, în cadrul procedurii administrative prealabile. Astfel, potrivit art. 205 din acelaşi act normativ, împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii, contestaţie ce este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii, putând fi contestate şi deciziile de impunere prin care nu sunt stabilite impozite, taxe, contribuţii sau alte sume datorate bugetului general consolidat, fiind îndreptăţit la contestaţie numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, iar, în ceea ce priveşte deciziile referitoare la baza de impunere, contestaţia se poate depune de orice persoană care participă la realizarea venitului. 15. În acest context, în virtutea art. 216 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, pot fi adoptate de către organul de soluţionare a contestaţiei, după caz, mai multe soluţii asupra contestaţiei. Astfel, prin decizie, contestaţia va putea fi admisă, în totalitate sau în parte, ori respinsă. În cazul admiterii contestaţiei se decide, după caz, anularea totală sau parţială a actului atacat. De asemenea, potrivit prevederilor art. 216 alin. (3), criticate în prezenta cauză, prin decizie se poate desfiinţa total sau parţial actul administrativ atacat, situaţie în care urmează să se încheie un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluţionare.16. Faţă de acestea, nemulţumirea autoarei constă în faptul că nu sunt reglementate ipotezele în care organul de soluţionare poate decide desfiinţarea actului administrativ fiscal, în condiţiile art. 216 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, şi că prin textul legal nu se limitează numărul soluţiilor de desfiinţare urmate de emiterea unui nou act administrativ fiscal, pornind de la situaţia particulară a speţei. Astfel, Curtea reţine că, în cauză, printr-o decizie de impunere (act administrativ fiscal), emisă în urma unei inspecţii fiscale, în sarcina autoarei excepţiei de neconstituţionalitate a fost stabilită şi individualizată o creanţă fiscală suplimentară. Acest act administrativ fiscal a fost contestat în condiţiile art. 205 din acelaşi act normativ, solicitându-se organului de soluţionare a contestaţiei anularea sa parţială, pentru motive de nelegalitate. Prin decizia de soluţionare, contestaţia a fost admisă în parte: o parte a soluţiei, întemeiată pe dispoziţiile art. 216 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, urmând ca organul fiscal să procedeze la refacerea inspecţiei fiscale, pentru aceeaşi perioadă, şi la emiterea unui nou act administrativ fiscal prin care să stabilească o nouă creanţă fiscală, conform îndrumărilor date de organul de soluţionare a contestaţiei.17. Or, toate aceste aspecte ţin, pe de o parte, de interpretarea şi aplicarea legii în procesul de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, la speţa dedusă judecăţii, de către autorităţile îndrituite în acest sens, precum şi de către instanţele de judecată în cazul contestării deciziilor adoptate de către organul de soluţionare a contestaţiei, desigur în condiţiile legii aplicabile în dinamica legislativă. Pe de altă parte, reglementarea ipotezelor în care organul de soluţionare poate decide desfiinţarea actului administrativ fiscal, în condiţiile art. 216 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, precum şi limitarea numărului soluţiilor de desfiinţare urmate de emiterea unui nou act administrativ fiscal ţin de resortul puterii legiuitoare, iar nu al instanţei de contencios constituţional. Ca atare, o asemenea solicitare nu intră însă în competenţa de soluţionare a instanţei de contencios constituţional, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", şi judecă numai în drept, astfel încât conduita procesuală a contribuabilului contestator sau unele decizii administrative nu pot constitui temei pentru constatarea neconstituţionalităţii unor texte legale. În consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.18. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 216 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de CITR S.P.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 312/33/2016 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 13 decembrie 2018.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu