Decizia Nr.832 din 03.12.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) şi alin. (4) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 226 din 28 martie 2016

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) şi alin. (4) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Como Aurelia Dela Cruz şi Rozalia Neacşu în Dosarul nr. 1.443/2/CAF/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.416D/2015.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că dispoziţiile art. 16 din Constituţie îşi găsesc aplicarea doar în situaţiile când părţile se află în situaţii identice care să impună acelaşi tratament juridic. Cetăţeanul străin are un statut juridic diferit faţă de cetăţeanul român, statut care este reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002. Prin dispoziţiile art. 56 din acest act normativ, legiuitorul a prevăzut drept condiţie necesară pentru prelungirea dreptului de şedere temporară în scop de muncă existenţa unui contract individual de muncă care să ateste o remuneraţie cel puţin la nivelul unui salariu mediu brut pe economie. Îndeplinirea acestei condiţii nu este limitată doar la procedura prelungirii dreptului de şedere temporară în scop de muncă, ci reprezintă o condiţie a existenţei acestui drept, întrucât raţiunea legii este ca străinul să beneficieze de drepturi salariale cel puţin la nivelul unui salariu mediu brut pe toată durata şederii. Referitor la critica potrivit căreia textul criticat este retroactiv, arată că aceasta este neîntemeiată, dispoziţiile art. 56 alin. (1) şi alin. (4) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 având acelaşi conţinut atât la data încheierii contractului individual de muncă, cât şi la data obţinerii primei prelungiri a dreptului de şedere temporară în scop de muncă.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:3. Prin Încheierea din data de 21 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.443/2/CAF/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) şi alin. (4) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Como Aurelia Dela Cruz şi Rozalia Neacşu cu ocazia soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ şi fiscal având ca obiect „litigiu privind regimul străinilor".4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarele acesteia susţin că prin dispoziţiile criticate se creează o vădită stare de discriminare pe baza criteriului naţionalităţii, încălcându-se şi principiul „la muncă egală salariu egal". Astfel, dispoziţiile de lege criticate impun angajatorului obligaţia acordării salariatului de altă naţionalitate decât cea română a unui salariu cel puţin egal cu salariul mediu brut, în timp ce pentru salariatul de naţionalitate română plafonul minimal este constituit de salariul minim brut pe ţară. Ca urmare a acestei discriminări, angajatorul - persoană fizică se vede în situaţia de a nu beneficia de protecţia prevederilor constituţionale ale art. 56 alin. (2) referitoare la justa aşezare a sarcinilor fiscale. Situaţia creată are drept consecinţă, pe lângă discriminarea salarială, cuantumul salariului cetăţeanului străin fiind de aproape trei ori mai mare decât cel al cetăţeanului român, şi îngrădirea dreptului la libertate individuală a angajatorului român, dar şi dreptul la muncă al străinului.5. De asemenea, se arată că dispoziţiile criticate sunt retroactive, dispunând pentru o perioadă anterioară intrării lor în vigoare. În concret, pentru anul 2014, angajatorul român nu avea obligaţia menţinerii salariului la nivelul salarial mediu brut, motiv pentru care acesta a acordat cetăţeanului străin un salariu minim brut. Prin modificarea adusă prin Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014, intrată în vigoare la data de 28 noiembrie 2014, legiuitorul condiţionează acordarea prelungirii dreptului de şedere de existenţa unui salariu mediu brut pentru perioada noiembrie 2013-noiembrie 2014. Or, în ipoteza în care legea nouă modifică condiţiile de validitate ale unui act juridic, noile condiţii se vor aplica doar actelor juridice încheiate sub legea nouă, nu şi celor încheiate sub legea veche. Aplicând acest raţionament în prezenta cauză, autoarele excepţiei apreciază că, în situaţia în care legea nouă modifică condiţiile de prelungire a dreptului de şedere pe teritoriul României, aceste noi condiţii se vor aplica doar permiselor de şedere emise în temeiul noii legi, iar nu şi permisului de şedere emis cu respectarea condiţiilor prevăzute de vechea lege.6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că punctul de vedere al instanţei asupra excepţiei de neconstituţionalitate este obligatoriu doar în măsura în care excepţia de neconstituţionalitate ar fi fost invocată din oficiu, iar în celelalte ipoteze, şi anume atunci când titularul excepţiei este una dintre părţile litigante, instanţa de judecată are facultatea de a prezenta o opinie. În cauza de faţă, „pe fondul expunerii detaliate de către partea reclamantă a argumentelor favorabile excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea de Apel se limitează la justificarea admisibilităţii sesizării Curţii Constituţionale".7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Avocatul Poporului arată că acordarea pentru salariatul străin a unui salariu la nivelul câştigului salarial mediu brut pe ţară, spre deosebire de salariatul român, unde legiuitorul impune salariul minim pe ţară, este discriminatorie, încălcându-se principiul la muncă egală, salariu egal. Criteriul naţionalităţii nu înseamnă că cele două categorii de salariaţi (români şi străini) se află în situaţii diferite. Chiar dacă s-ar aprecia că naţionalitatea este un criteriu pentru aplicarea unui tratament juridic diferit, de observat este faptul că nu există un scop legitim urmărit prin această diferenţiere. Or, principiul egalităţii în drepturi, înscris în art. 16 alin. (1) din Constituţie, impune statului asigurarea unui cadru legal menit să permită aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor fizice aflate în situaţii juridice similare, astfel încât acestea să fie egale în drepturi, fără privilegii şi fără discriminări. Astfel, situaţia generată de prevederile legale criticate aduce atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, întrucât acestea instituie diferenţieri între salariaţii străini şi salariaţii români aflaţi în situaţii comparabile.9. De asemenea, Avocatul Poporului consideră că este încălcat şi principiul neretroactivităţii legii civile. Potrivit art. 44 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, viza de lungă şedere pentru angajare în muncă se acordă străinilor, printre altele, dacă fac dovada mijloacelor de întreţinere la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru întreaga perioadă înscrisă în viză. Or, dacă străinul la încheierea contractului de muncă este obligat să aibă doar un salariu minim brut pe ţară, iar pentru prelungirile ulterioare ale dreptului de şedere temporară în scop de muncă, acesta trebuie să facă dovada menţinerii salariului cel puţin la nivelul salariului mediu brut pe ţară pe toată perioada şederii acordate anterior, dispoziţiile criticate nesocotesc principiul neretroactivităţii legii civile.10. În fine, Avocatul Poporului apreciază că este încălcat şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât nu sunt întrunite exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii, care să permită destinatarilor normei juridice să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea acesteia şi să îşi adapteze conduita.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 56 alin. (1) şi alin. (4) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008. Art. 56 a fost modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 640 din 30 august 2014. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: „(1) Străinilor intraţi în România în scopul încadrării în muncă li se prelungeşte dreptul de şedere temporară în scop de muncă dacă prezintă contractul individual de muncă cu normă întreagă, înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor, din care rezultă că salariul este cel puţin la nivelul câştigului salarial mediu brut. În cazul lucrătorilor înalt calificaţi, salariul trebuie să fie la nivelul de cel puţin 4 ori câştigul salarial mediu brut. [...] (4) Prelungirile ulterioare ale dreptului de şedere temporară în scop de muncă se acordă dacă străinul prezintă următoarele documente: [...]b)dovada menţinerii salariului cel puţin la nivelul prevăzut la alin. (1) pe toată perioada şederii acordată anterior."14. În opinia autoarelor excepţiei, textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 potrivit cărora cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea, iar legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) potrivit cărora cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 18 alin. (1) referitor la cetăţenii străini şi apatrizii, art. 41 referitor la munca şi protecţia socială a muncii, precum şi art. 56 alin. (2) potrivit cărora sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 constituie cadrul normativ prin care sunt reglementate intrarea, şederea şi ieşirea străinilor pe teritoriul României sau de pe teritoriul României, drepturile şi obligaţiile acestora, precum şi măsurile specifice de control al imigraţiei, în conformitate cu obligaţiile asumate de România prin documentele internaţionale la care este parte. De asemenea, observând nota de fundamentare ce a însoţit Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 prin care au fost modificate textele criticate, Curtea constată că, la adoptarea actului normativ, legiuitorul a avut în vedere transpunerea Directivei 2011/98/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind o procedură unică de solicitare a unui permis unic pentru resortisanţii ţărilor terţe în vederea şederii şi ocupării unui loc de muncă pe teritoriul statelor membre şi un set comun de drepturi pentru lucrătorii din ţările terţe cu şedere legală pe teritoriul unui stat membru, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L343 din 23 decembrie 2011, în cuprinsul acesteia precizându-se că actul nu aduce atingere competenţei statelor membre în ceea ce priveşte condiţiile de admisie a resortisanţilor ţărilor terţe pe pieţele forţei de muncă ale acestora.16. Curtea reţine că intră în marja de apreciere a statului reglementarea condiţiilor care trebuie îndeplinite de cetăţeanul străin - astfel cum acesta este definit de art. 2 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, şi anume persoana care nu are cetăţenia română, cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European ori cetăţenia Confederaţiei Elveţiene, -, pentru a i se prelungi dreptul de şedere temporară în scop de muncă pe teritoriul României.17. Analizând constituţionalitatea dispoziţiilor referitoare la condiţiile prelungirii dreptului de şedere temporară pentru desfăşurarea de activităţi comerciale cuprinse în aceeaşi ordonanţă, prin Decizia nr. 464 din 4 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 5 ianuarie 2004, Curtea a reţinut că prevederile acesteia nu sunt aplicabile decât străinilor, însuşi actul normativ vizat având ca obiect reglementarea regimului acestora, ceea ce exclude orice posibilitate de comparare cu situaţia cetăţenilor români prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Sub acest aspect este evident că prevederile criticate sunt aplicabile, în egală măsură, tuturor străinilor aflaţi în situaţia de a li se prelungi şederea temporară.18. Referitor la invocarea prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea fundamentală, Curtea observă că, prin Decizia nr. 385 din 19 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 5 mai 2009, a reţinut că protecţia generală a cetăţenilor străini şi a apatrizilor care locuiesc în România, consacrată la nivel constituţional, are semnificaţia garantării exercitării, de către aceştia, a tuturor drepturilor şi libertăţilor, cu excepţia celor pentru care Constituţia sau legea impune calitatea de cetăţean român, însă în egală măsură are şi semnificaţia că aceeaşi categorie de persoane trebuie să se supună legislaţiei naţionale şi să îndeplinească obligaţiile corelative acestor drepturi şi libertăţi. Prin urmare, nu este contrar spiritului drepturilor şi libertăţilor garantate de art. 18 alin. (1) din Constituţie ca prin lege specială să fie reglementate condiţiile în care cetăţenii străini sau apatrizii pot beneficia de protecţia generală a statului român, sub toate formele sale.19. În ceea ce priveşte critica raportată la prevederile art. 15 din Legea fundamentală, Curtea apreciază că nici aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, prin modificările aduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014, legiuitorul a dispus în sensul că prelungirile ulterioare ale dreptului de şedere temporară în scop de muncă se acordă dacă străinul prezintă inclusiv dovada menţinerii salariului cel puţin la nivelul câştigului salarial mediu brut pe toată perioada şederii acordate anterior. Curtea observă că, potrivit art. 44 din ordonanţa de urgenţă, solicitarea vizei de lungă şedere pentru angajare în muncă trebuie să fie însoţită de copia avizului de angajare eliberat în condiţiile legislaţiei speciale privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României; dovada mijloacelor de întreţinere la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru întreaga perioadă înscrisă în viză; certificatul de cazier judiciar sau alt document cu aceeaşi valoare juridică, eliberat de autorităţile din statul de domiciliu ori de reşedinţă; asigurarea medicală pe perioada valabilităţii vizei. Totodată, dispoziţiile art. 44 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă prevăd că străinul poate solicita viza de lungă şedere pentru angajare în muncă în termen de 60 de zile de la data obţinerii avizului de angajare de către angajator.20. Aşa fiind, Curtea reţine că din economia dispoziţiilor menţionate rezultă că, într-o succesiune logică, angajatorii au obligaţia de a obţine un aviz de angajare pentru a putea încadra în muncă un străin, după obţinerea acestui aviz străinul poate solicita viza de lungă şedere pentru angajare în muncă, iar după obţinerea vizei este încadrat în muncă prin semnarea unui contract cu angajatorul. De asemenea, Curtea apreciază că dovada mijloacelor de întreţinere la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară reprezintă un document care atestă că străinul îşi poate asigura întreţinerea pe perioada de timp cât îi este permis să se afle pe teritoriul României, independent de încheierea unui contract individual de muncă. Totodată, Curtea apreciază că cerinţa prevăzută de textul legal criticat de a face dovada unui nivel salarial cel puţin la nivelul câştigului salarial mediu brut este o obligaţie ce îi incumbă străinului, care poate face această dovadă prin cumularea veniturilor obţinute din mai multe surse, iar nu o obligaţie ce cade în sarcina angajatorului, în sensul acordării obligatorii a unui salariu cel puţin egal cu salariul mediu brut în cazul angajării unui străin. 21. În ceea ce priveşte succesiunea legilor în timp referitoare la prelungirea dreptului de şedere temporară în scop de muncă, Curtea observă că în reglementarea anterioară modificărilor aduse de Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 prelungirile ulterioare ale dreptului de şedere temporară în scop de muncă se acordau dacă străinul prezenta, printre altele, contractul individual de muncă cu normă întreagă, vizat de inspectoratul teritorial de muncă, din care să rezulte faptul că salariul înscris este cel puţin la nivelul salariului mediu brut pe economie. În prezent, dispoziţiile criticate prevăd că prelungirile ulterioare ale dreptului de şedere temporară în scop de muncă se acordă dacă străinul prezintă contractul individual de muncă, cu normă întreagă, înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă şi dovada menţinerii salariului cel puţin la nivelul salariului mediu brut pe economie pe toată perioada şederii acordate anterior. Or, având în vedere că o condiţie de încheiere a contractului individual de muncă este stipularea în conţinutul său a unui salariu cel puţin la nivelul câştigului salarial mediu brut, inclusiv în forma de dinaintea modificărilor survenite prin Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014, este evident că respectarea obligaţiei de plată a acestui salariu în sarcina angajatorului operează pe toată perioada derulării contractului de muncă. Astfel, nu se poate considera că cerinţa de a face dovada menţinerii acestui cuantum al salariului pe toată perioada şederii acordată operează retroactiv, ci aceasta reprezintă o garanţie a respectării obligaţiilor impuse de lege atât în forma în vigoare la data încheierii contractului, cât şi în prezent. O interpretare contrară ar duce la concluzia că, oricând pe perioada de valabilitate a contractului de muncă, angajatorul poate modifica cuantumul salariului sub limita impusă de lege, transformând obligaţia prevăzută de dispoziţiile acesteia într-o condiţie pur formală, ceea ce este inadmisibil.22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Como Aurelia Dela Cruz şi Rozalia Neacşu în Dosarul nr. 1.443/2/CAF/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 56 alin. (1) şi alin. (4) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 3 decembrie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu