DECIZIE Nr.
829 din 16 noiembrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 31 alin. 2 din Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 27 din 16 ianuarie 2007
Ion Predescu - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. 2 din Codul penal, excepţie
ridicată de Caraian Romică în Dosarul nr. 5.940/3/2003 al Curţii de Apel
Bucureşti - Secţia I penală.
La apelul nominal este prezent autorul excepţiei,
personal şi asistat de avocat Ilie-Iordăchescu Ion. Sunt prezente, de asemenea,
părţile Gheorghe Luca, Costel Stan, Daniela Stan, Nicolae Constantin, personal,
Benoni Nica, personal şi asistat de avocat Ion Lazăr, şi Florinei Pentelei,
personal şi asistat de avocat Ilie-Iordăchescu Ion.
Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de
citare este legal îndeplinită.
Având cuvântul pentru Caraian Romică, avocatul acestuia solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate,
reiterând, pe larg, motivele expuse în concluziile scrise depuse la dosarul
cauzei.
Părţile Gheorghe Luca şi Daniela Stan arată că nu au
nimic de spus.
Partea Costel Stan arată că nu a săvârşit fapta de care
este acuzat.
Pentru partea Benoni Nica, avocatul acestuia arată că
susţine în totalitate excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Părţile Nicolae Constantin, personal, şi Florinei
Pentelei, prin avocatul său, solicită admiterea excepţiei de
neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât
textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de
autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 31 mai 2006, pronunţată în Dosarul
nr. 5.940/3/2003, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31
alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de
Caraian Romică în dosarul menţionat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că participatia improprie „nu reprezintă o
infracţiune, ci o formă a participaţiei", şi, ca atare, este
neconstituţional ca persoana în cauză, deşi nu săvârşeşte nicio infracţiune, să
răspundă penal. Se arată că „unitatea în raport de care se stabileşte
pluralitatea participaţiilor este dată de infracţiunea care presupune în mod
obligatoriu să fie săvârşită de cel care este tras la răspundere penală",
precum şi faptul că „aplicarea unei pedepse în acelaşi cuantum ca şi
infracţiunea la care cel acuzat de participaţie improprie a lucrat fără
vinovăţie" este în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale şi cu cele
din actele internaţionale privind prezumţia de nevinovăţie şi legalitatea
pedepsei. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I
penală consideră
că art. 31 alin. 2 din Codul penal nu contravine dispoziţiilor art. 23 alin.
(11) şi (12) din Legea fundamentală.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul arată că
prevederile legale criticate sunt în concordanţă cu dispoziţiile
constituţionale şi cu cele din actele internaţionale invocate, deoarece „prin
acestea nu se stabileşte o pedeapsă pentru o faptă care nu este prevăzută de
lege şi nici nu se instituie vreo pedeapsă pentru o faptă care la data
săvârşirii ei nu era prevăzută ca infracţiune de legea naţională, ci este
stabilită pentru comiterea unei infracţiuni în calitate de complice sau de
instigator aceeaşi pedeapsă ca şi pentru comiterea faptei în calitate de
autor." In concluzie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este
neîntemeiată.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că textele de
lege criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul
excepţiei.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de
sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie art. 31 alin. 2 din Codul penal, potrivit căruia „Determinarea,
înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte
prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără
vinovăţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea
infracţiune."
Dispoziţiile constituţionale
pretins încălcate prin acest text legal sunt cuprinse în art. 23 alin. (11) şi
alin. (12) privind prezumţia de nevinovăţie şi, respectiv, legalitatea pedepsei.
Se invocă, de asemenea, prevederile art. 7 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la legalitatea
pedepsei, şi cele ale art. 11 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului,
referitoare la prezumţia de nevinovăţie şi legalitatea pedepsei.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum
a fost formulată, Curtea constată că întreaga motivare a acesteia este
fundamentată pe interpretarea eronată a textului de lege criticat. Astfel, în
opinia autorului excepţiei, în cazul participaţiei improprii în modalitatea
prevăzută de art. 31 alin. 2 din Codul penal, participantul nu săvârşeşte o
infracţiune şi, prin urmare, pedepsirea acestuia este în contradicţie cu art.
23 alin. (11) şi alin. (12) din Legea fundamentală privind prezumţia de
nevinovăţie şi, respectiv, legalitatea pedepsei, precum şi cu dispoziţiile art.
7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, respectiv cu cele ale art. 11 din Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului, referitoare la prezumţia de nevinovăţie şi legalitatea pedepsei.
Or, instituţia participaţiei penale a fost reglementată
de legiuitor pentru acele situaţii în care o faptă prevăzută de legea penală
este săvârşită de un număr mai mare de persoane decât cel care ar fi fost
necesar potrivit cu natura acelei fapte. Aşadar, pentru ca o pluralitate de
făptuitori să poată fi socotită pluralitate de infractori, deci participaţie
penală (propriu-zisă sau improprie), trebuie ca fapta săvârşită de aceştia să
fie „o faptă prevăzută de legea penală", aşa cum rezultă, de
altfel, chiar din textul de lege criticat. Imprejurarea că, în cazul
participaţiei improprii în modalitatea prevăzută de art. 31 alin. 2 din Codul
penal, autorul faptei a acţionat fără vinovăţie este o cauză personală a
acestuia, care nu schimbă caracterul faptei săvârşite, aceasta rămânând o faptă prevăzută de legea penală, şi
nu înlătură vinovăţia celorlalţi participanţi, care au acţionat cu intenţie.
Cel care participă cu intenţie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea
penală, în calitate de instigator sau complice, comite o infracţiune, aşa cum
stabilesc, de altfel, şi dispoziţiile art. 144 din Codul penal, potrivit cărora
prin „săvârşirea unei infracţiuni" sau „comiterea unei infracţiuni" se
înţelege „săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca
infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi participarea la comiterea
acestora ca autor, instigator sau complice."
Aşa fiind, contrar susţinerilor autorului excepţiei,
prin dispoziţiile legale criticate nu se stabileşte o pedeapsă pentru o faptă
care nu este prevăzută de lege ca infracţiune şi nici nu se instituie vreo
pedeapsă pentru o faptă care la data săvârşirii ei nu era prevăzută ca
infracţiune de legea naţională, prevederile art. 31 alin. 2 din Codul penal
fiind, prin urmare, în deplină concordanţă cu principiul legalităţii
incriminării, astfel cum este acesta reglementat de normele constituţionale şi
de actele internaţionale invocate.
Curtea constată, totodată, că reglementarea
participaţiei penale improprii nu aduce nicio atingere prezumţiei de
nevinovăţie. Astfel, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare,
persoana participantă la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală este considerată
nevinovată, neinstituindu-se nicio prezumţie de vinovăţie a inculpatului trimis
în judecată în temeiul dispoziţiilor art. 31 alin. 2 din Codul penal.
Cât priveşte critica referitoare la cuantumul pedepsei
aplicabile în cazul participaţiei improprii, aceasta nu poate fi primită,
regimul pedepselor constituind o problemă de politică penală, pe care organul
legislativ este singurul îndreptăţit să o soluţioneze în funcţie de
împrejurările existente la un moment dat în domeniul criminalităţii. De altfel,
participaţia improprie, privită ca fenomen infracţional, este o formă de ilicit
penal deosebit de periculoasă pentru relaţiile sociale prevăzute de lege,
întrucât folosirea cu intenţie a unor persoane aflate în situaţii speciale
(iresponsabilitate, constrângere fizică sau psihică etc.) la efectuarea de
activităţi infracţionale face ca aceste activităţi să fie lesne săvârşite, cu
riscuri reduse pentru cel ce le iniţiază.
Pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 31 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Caraian Romică în
Dosarul nr. 5.940/3/2003 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 noiembrie
2006.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Marieta Safta