DECIZIE Nr.
824 din 7 iulie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 71 din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 195/2005 privind protectia mediului
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 587 din 5 august 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstitutionaiitate a dispoziţiilor art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2005
privind protecţia mediului, excepţie ridicată de Grigore Stoica şi Cornelia
Stoica în dosarele nr. 40/98/2008 (nr. în format vechi 38/2008) şi nr.
491/98/2008 (nr. în format vechi 400/2008) ale Tribunalului Ialomiţa - Secţia
civilă.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 3 iulie
2008 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, iar, în urma
deliberărilor, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 7 iulie
2008.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin încheierile din 17 martie 2008, pronunţate în
dosarele nr. 40/98/2008 (nr. în format vechi 38/2008) şi nr. 491/98/2008 (nr.
în format vechi 400/2008), Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului.
Excepţia a fost ridicată de Grigore Stoica şi Cornelia
Stoica într-o cauză având ca obiect acţiunea în anulare a unui act
administrativ, respectiv într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei
excepţii de nelegalitate.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate având un conţinut identic, autorii acesteia susţin că prevederile
de lege criticate, prin care este interzisă şi sancţionată schimbarea
destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în
documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea
lor, indiferent de regimul juridic al acestora, contravin, în principal,
normelor constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi (2), prin care dreptul de
proprietate privată este garantat şi ocrotit în mod egal de lege, indiferent de
titularul ei. Această interdicţie, care vizează orice teren amenajat ca spaţiu verde
şi/sau prevăzut ca atare în documentaţiile de urbanism, indiferent de regimul
juridic al acestuia, împiedică titularii dreptului de proprietate asupra unui
teren, care figurează ca spaţiu verde în evidenţele administraţiei publice
locale şi care, prin reconstituirea dreptului de proprietate şi punerea în
posesie, devine proprietate privată, să beneficieze de toate atributele acestui
drept. Autorii excepţiei descriu, în motivarea acesteia, situaţia de fapt
specifică speţei deduse judecăţii, şi anume aceea că printr-o decizie a Inaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie Ie-a fost retrocedat în natură, conform Legii nr.
10/2001, un teren care, pe parcursul desfăşurării procesului de restituire,
odată cu adoptarea planului de urbanism, a fost trecut ca având destinaţia de
spaţiu verde, proprietarii fiind, aşadar, în situaţia ca, printr-un act
administrativ al primarului, întemeiat pe art. 71 din ordonanţa criticată, să
li se refuze posibilitatea de a construi pe terenul proprietate privată.
Deoarece nu pot construi pe propriul teren, autorii excepţiei susţin că,
practic, au fost expropriaţi încă o dată.
Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă apreciază că dispoziţiile art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2005 sunt neconstituţionale, fiind încălcate dispoziţiile
„art. 41 alin. (1) şi (2), coroborat cu art. 11 şi art. 146 lit. d) din
Constituţia României". Potrivit art. 44 din aceasta, statul garantează
proprietatea, iar printr-o ordonanţă de urgenţă, terenul care a fost restituit
reclamanţilor nu putea fi indisponibilizat şi, odată cu adoptarea planului
urbanistic general, trecut cu destinaţie de spaţiu verde.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul, în punctul său de vedere, susţine următoarele:
Excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.
71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia
mediului, raportat la art. 11 şi 20 din Constituţie, este inadmisibilă,
întrucât, contrar art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, autorul acesteia nu o motivează, iar Curtea
Constituţională nu se poate substitui părţii în ceea ce priveşte explicitarea
pretinsei relaţii de contrarietate dintre textele criticate şi prevederile
constituţionale invocate.
In ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 71 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă faţă de prevederile
art. 126 alin. (1) din Constituţie, respectiv faţă de principiul separaţiei
puterilor în stat, apreciază că este neîntemeiată. Autorii excepţiei susţin în
mod greşit că există o imixtiune a autorităţii administraţiei publice locale în
faza de executare a hotărârii judecătoreşti, întrucât aceasta s-a încheiat prin
punerea în posesie de către executorul judecătoresc.
Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 44
alin. (1) şi (2) şi ale art. 53 din Legea fundamentală, apreciază critica de
neconstituţionalitate ca fiind întemeiată. In esenţă, susţine că interdicţia
cuprinsă la art. 71 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
195/2005, aceea de a schimba destinaţia de spaţiu verde a unui teren proprietate
privată din zona urbană reprezintă mai mult decât o restrângere a exercitării
dreptului de proprietate, fiind de natură a goli dreptul de conţinutul său.
Fiind în imposibilitate de a construi pe terenul proprietatea sa, respectiv
fiind obligat a delăsa terenul în folosinţă publică, pentru recreere generală,
titularul are doar formal un drept de proprietate, în concret el fiind lipsit
în totalitate de folosinţa bunului său, fără nicio despăgubire. In condiţiile
în care este necesară prezervarea unei zone verzi din interiorul unei
localităţi, aflată în proprietatea privată a unei persoane fizice sau juridice,
în scopul îmbunătăţirii factorilor de mediu şi a calităţii vieţii, soluţia
conformă cu exigenţele constituţionale ar fi exproprierea pentru cauză de utilitate
publică , potrivit art. 44 alin. (3) din Legea fundamentală, respectiv potrivit
dispoziţiilor Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate
publică, bunul urmând să treacă în proprietatea publică. Regimul proprietăţii
private este incompatibil cu dreptul de proprietate asupra unor bunuri care,
prin natura lor ori printr-o dispoziţie specială a legii, sunt de uz ori de
utilitate publică. Aceste caracteristici sunt de esenţa proprietăţii publice.
In concluzie, apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate a art. 71 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 195/2005 privind protecţia mediului este întemeiată raportat la prevederile
art. 44 alin. (1) şi (2) şi art. 53, în măsura în care se interpretează în
sensul că este interzisă schimbarea destinaţiei terenurilor proprietate privată
amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de
urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea lor.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 sunt
neconstituţionale, fiind contrare art. 44 din Legea fundamentală, referitor la
dreptul de proprietate privată.
Dispoziţiile de lege criticate, prin care se interzice
schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute
ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori
strămutarea lor, indiferent de regimul lor juridic, sunt de natură să aducă
atingere unui atribut esenţial al dreptului de proprietate, acela de a dispune
în mod liber de terenul care face obiectul dreptului de proprietate. O asemenea
situaţie, chiar dacă nu constituie o privare de proprietate, reprezintă
atingeri ale substanţei dreptului, în sensul art. 1 din primul Protocol
adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale şi al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre
exemplu, Cauza Oneryildiz contra Turciei, 2004. Chiar dacă acest drept poate fi supus unor limitări şi
condiţionări, conţinutul său fiind stabilit prin lege, legiuitorul trebuie să
găsească soluţii legislative adecvate, încât dreptul de proprietate să nu se
transforme într-un drept teoretic şi iluzoriu. In plus, se menţionează că, în
redactarea anterioară a art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
195/2005, terenurile aflate în proprietatea privată erau exceptate de la
interdicţia schimbării
destinaţiei terenurilor prevăzute ca spaţii verzi în planurile urbanistice.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de
sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele
întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 1.196 din 30
decembrie 2005, modificate prin art. I pct. 1 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2007, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 713
din 22 octombrie 2007. Textul de lege examinat are următoarea redactare:
- Art. 71: „(1) Schimbarea
destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în
documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea lor
este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora.
(2) Actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor alin.
(1) sunt lovite de nulitate absolută."
Autorul apreciază că textul criticat contravine, în
ordinea invocării lor, prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi
(2), prin care dreptul de proprietate privată este garantat şi ocrotit, ale
art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 - Tratatele internaţionale
privind drepturile omului, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 126 alin. (1) potrivit cărora justiţia
se realizează prin Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte
instanţe judecătoreşti stabilite de lege şi ale art. 1 alin. (4) care consacră
principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei
constituţionale.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că autorul excepţiei pretinde, în esenţă, restrângerea nejustificată a
dreptului de proprietate, deoarece textul de lege criticat interzice şi
sancţionează schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi
şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor
acestora ori strămutarea lor, indiferent de regimul juridic al acestora.
Curtea Constituţională constată că dispoziţiile art. 71
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 - criticate - au fost
reglementate în actuala redactare prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2007, act
normativ adoptat în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţie. Potrivit
preambulului acestuia, la emiterea sa s-a avut în vedere „degradarea spaţiilor
verzi de pe teritoriul localităţilor din România, cauzată de distrugerea acestora
ca urmare a dezvoltării activităţilor economice şi sociale", s-a urmărit
"îmbunătăţirea factorilor de mediu şi a calităţii vieţii prin creşterea
suprafeţelor de spaţii verzi din localităţi", protejarea şi gestionarea
durabilă a acestora, precum şi creşterea standardelor de viaţă ale
locuitorilor. In aceeaşi ordine de idei, art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2007 prevede că „Autorităţile
administraţiei publice locale au obligaţia de a asigura din terenul intravilan
o suprafaţă de spaţiu verde de minimum 20 m2/locuitor, până la data de 31 decembrie 2010, şi de minimum 26 m2/locuitor, până la data de 31 decembrie 2013", nerespectarea acestor dispoziţii constituind contravenţie, potrivit
art. III alin. (1) din acelaşi act normativ.
Aşa fiind, Curtea constată că ocrotirea şi garantarea
dreptului la un mediu sănătos, prevăzut de art. 35 din Constituţie, reprezintă
scopul reglementării art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005
privind protecţia mediului.
Curtea Constituţională constată că dreptul de
proprietate invocat, prevăzut de art. 44 din Constituţie, nu este un drept
absolut. Potrivit alin. (1) al acestui text, „Conţinutul şi limitele acestor drepturi (dreptul de proprietate şi creanţele asupra statului) sunt stabilite de lege", ceea ce
permite legiuitorului ca, în considerarea unor interese specifice, să instituie
reguli care să armonizeze incidenţa şi a altor drepturi fundamentale ale
cetăţenilor decât cel de proprietate, într-o interpretare sistematică a
Constituţiei, astfel încât ele să nu fie suprimate prin modul de reglementare a
dreptului de proprietate.
Totodată, Curtea a reţinut constant în jurisprudenţa
sa, de exemplu prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul art. 44 din Constituţie,
„legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru
exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială
conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu
interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte
de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea
acestuia, ca drept subiectiv garantat". De altfel, chiar art. 44 alin. (7)
din Legea fundamentală prevede respectarea, de către titularul unui drept de
proprietate privată, a tuturor „sarcinilor privind protecţia mediului".
In plus, limitarea exerciţiului dreptului de
proprietate impusă de art. 71 din ordonanţa criticată are şi o justificare
socială şi morală, având în vedere că respectarea riguroasă a acestor norme
reprezintă un obiectiv major, protejarea mediului înconjurător, deci şi a
spaţiului verde existent, având o legătură directă cu nivelul de sănătate publică,
ceea ce constituie o valoare de interes naţional.
De altfel, dispoziţii legale având soluţii legislative
similare celei cuprinse în art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
195/2005 nu sunt singulare în legislaţia noastră, un exemplu în acest sens
fiind prevederile Legii nr. 46/2008 - Codul silvic.
Prin urmare, Curtea nu poate reţine ca fiind întemeiată
critica de neconstituţionalitate potrivit căreia dispoziţiile de lege examinate
contravin art. 44 alin. (1) şi (2) şi art. 53 din Constituţie, referitoare la
ocrotirea şi garantarea dreptului de proprietate şi la restrângerea
exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, atât timp cât măsura dispusă
de textul de lege criticat nu atinge dreptul în însăşi substanţa sa, ci
instituie doar o limitare obiectivă şi rezonabilă, în acord cu principiile
fundamentale.
In ceea ce priveşte invocarea prevederilor
constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei şi
echilibrului puterilor şi ale art. 126 alin. (1) privind sistemul de realizare
a justiţiei, Curtea apreciază că susţinerile de neconstituţionalitate nu sunt
întemeiate. Textul de lege criticat, prin dispoziţiile conţinute, nu împietează
cu nimic realizarea justiţiei conform prevederilor constituţionale invocate şi
cu respectarea principiului fundamental al echilibrului puterilor legislativă,
executivă şi judecătorească. Prevederile art. 11 şi ale art. 20 din
Constituţie, invocate, nu au incidenţă în cauză, de vreme ce autorul excepţiei
nu a făcut nicio referire concretă la niciun tratat sau act juridic
internaţional la care România este parte, pretins a fi încălcat.
Totodată, Curtea reţine că, în prezenta cauză,
aspectele de neconstituţionalitate invocate sunt preponderent legate de
specificul speţei deduse judecăţii, şi anume o situaţie deosebită care vizează
o corectă interpretare şi aplicare a legii de către organele competente,
domeniu în care Curtea Constituţională nu are însă atribuţii legale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind
protecţia mediului, excepţie ridicată de Grigore Stoica şi Cornelia Stoica în
dosarele nr. 40/98/2008 (nr. în
format vechi 38/2008) şi nr. 491/98/2008 (nr. în format vechi 400/2008) ale
Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iulie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi