DECIZIE Nr.
822 din 7 iulie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001
privind protejarea monumentelor istorice
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 593 din 7 august 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001
privind protejarea monumentelor istorice, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Millennium Building Development" - S.R.L. din Bucureşti în
Dosarul nr. 7.222/120/2007 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia comercială şi de
contencios administrativ.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 3 iulie
2008 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, iar, în urma
deliberărilor, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 7 iulie
2008.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 21 februarie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 7.222/120/2007, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia comercială şi de
contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001
privind protejarea monumentelor istorice.
Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială
„Millennium Building Development" - S.R.L. din Bucureşti într-o acţiune de
contencios administrativ, introdusă de reclamanta Arhiepiscopia
Romano-Catolică, având ca obiect anularea autorizaţiei de construire emise de
primarul sectorului 1 Bucureşti, textul de lege criticat constituind temeiul de
drept invocat de reclamantă în acţiune.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine următoarele:
Potrivit art. 120, art. 121 şi art. 122 din secţiunea a
2-a - „Administraţia publică locală", cuprinsă în cap. V - „Administraţia publică" din
Constituţie, rezultă că, la nivelul comunelor şi oraşelor, autonomia locală se
realizează prin consiliile locale alese şi primarii aleşi, aceste autorităţi
administrative autonome având misiunea de a rezolva treburile publice din
comune şi oraşe, în timp ce consiliul judeţean reprezintă autoritatea
administraţiei publice al cărei rol este coordonarea activităţii consiliilor
comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes
judeţean.
Dezvoltând prevederile constituţionale de mai sus,
Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 precizează că primarul este
şeful administraţiei publice locale, autoritate unipersonală care emite
dispoziţii ce devin obligatorii după aducerea lor la cunoştinţa persoanelor
interesate, iar consiliul judeţean şi Consiliul General al Municipiului
Bucureşti reprezintă autorităţi colegiale având competenţe de coordonare a
activităţilor consiliilor
comunale şi orăşeneşti, respectiv ale sectoarelor din Bucureşti. Chiar dacă
legislaţia naţională în materie instituie pentru administraţia publică locală
un regim de largă autonomie, se arată că există şi elemente necesare de
centralizare pentru asigurarea echilibrului corespunzător între organele
centrale şi cele locale, astfel cum prevede şi art. 4 pct. 3 din Carta europeană
a autonomiei locale, ratificată de România prin Legea nr. 199/1997.
Totodată, legislaţia internă referitoare la
„conservarea Patrimoniului Cultural Naţional Imobil" transpune în practică
principiul constituţional al autonomiei locale, primarului revenindu-i, de
exemplu, o serie de atribuţii, astfel cum rezultă din art. 47 lit. a) din Legea
nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice sau art. 4 alin. (1) lit.
c) pct. 2 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de
construcţii.
Or, dispoziţiile art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001
încalcă principiul autonomiei locale prin aceea că scot din competenţa
primarilor - autorităţi executive - atribuţia de eliberare a autorizaţiilor de
construire sau de desfiinţare „pentru imobile aflate în zona de protecţie a
monumentelor istorice sau în zonele construite protejate" şi o includ în
competenţa consiliului judeţean şi a Consiliului General al Municipiului
Bucureşti - autorităţi colegiale, deliberative - în condiţiile în care competenţa
emiterii tuturor celorlalte autorizaţii de construire, modificare sau
desfiinţare a imobilelor revine, potrivit legii, primarilor. Se arată că o
asemenea reglementare specială nu se justifică, deoarece autorizaţia de
construire a unui imobil nu poate fi emisă în afara planurilor urbanistice,
toate elaborate cu avizul conform al Ministerului Culturii şi Cultelor şi
serviciilor deconcentrate ale acestuia, după caz. Aşadar, protecţia efectivă a
zonelor de protecţie a monumentelor istorice se realizează prin aceste
mijloace, neavând relevanţă dacă autorizaţia este eliberată de consiliul
judeţean sau de primar.
Dispoziţia art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001
contravine şi art. 122 alin. (1) din Constituţie prin aceea că transformă
consiliul judeţean, autoritate a administraţiei publice, constituită şi
învestită cu atribuţii de coordonare, într-un organism de execuţie, respectiv
de „eliberare" a unui anume tip de acte administrative individuale, care
nu au nicio legătură cu normele fundamentale invocate.
De asemenea, textul de lege criticat contravine şi
prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, art. 7 din Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, texte referitoare la
principiul egalităţii şi la interzicerea discriminării. Discriminarea negativă
decurge din procedura greoaie şi de lungă durată, cu cheltuieli suplimentare,
la care sunt supuse persoanele care deţin în proprietate un teren aflat într-o
zonă de protecţie, în raport cu ceilalţi proprietari de terenuri, cărora,
pentru emiterea aceluiaşi tip de autorizaţii emise de primar, li se aplică
proceduri clare, suple şi operative.
In sfârşit, se arată că dispoziţiile Legii nr. 422/2001
nu corespund nici exigenţelor de tehnică legislativă sub aspectul necorelării
şi chiar contradicţiei acestora cu texte cuprinse în alte acte normative în
vigoare, cum ar fi Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor
de construcţii. In sensul sancţionării lipsei de coerenţă a legislaţiei sunt
menţionate hotărâri pronunţate de Curtea Europeană Drepturilor Omului, de exemplu în cauza Păduraru contra
României, 2005 sau cauza S.A. Dangeville contra Franţei, 2002.
Tribunalul Dâmboviţa - Secţia comercială şi de
contencios administrativ nu îşi exprimă opinia
faţă de temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate, contrar dispoziţiilor
art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora încheierea de sesizare
a Curţii Constituţionale trebuie să cuprindă opinia instanţei asupra excepţiei.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul, în punctul de
vedere comunicat Curţii Constituţionale, consideră că excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001
privind protejarea monumentelor istorice este neîntemeiată. In argumentarea
acestui punct de vedere arată că «Din analiza dispoziţiilor legale nu rezultă
încălcarea, sub niciun aspect, a principiului constituţional al autonomiei
locale reglementat de art. 120 alin. (1) din Constituţia României, republicată,
care stabileşte principiile pe care trebuie să se bazeze administraţia publică
din unităţile administrativ-teritoriale. Textul analizat nu face decât să se
conformeze acestor principii, precum şi celorlalte dispoziţii din Legea
fundamentală, respectiv art. 122 alin. (2), care stabileşte: „Consiliul
judeţean este ales şi funcţionează în condiţiile legii."
Nici susţinerea potrivit căreia este încălcat art. 122
alin. (1) din Constituţia republicată nu poate fi primită, argumentele expuse
în acest sens referindu-se de fapt la aspecte de interpretare a dispoziţiilor
legale şi nu la motive de neconstituţionalitate a dispoziţiilor vizate, ceea ce
face obiectul activităţii instanţelor de judecată.
Cât priveşte invocarea încălcării art. 16 alin. (1) din
Legea fundamentală, apreciem că principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii
nu este afectat, câtă vreme textul de lege se aplică tuturor celor aflaţi
într-una dintre situaţiile expuse de ipoteza normei
legale.»
Avocatul Poporului apreciază
că prevederile art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea
monumentelor istorice sunt neconstituţionale, sub aspectul nerespectării art.
120 alin. (1) şi art. 122 alin. (1) din Constituţie.
Referitor la critica de
neconstituţionalitate faţă de prevederile art. 120 alin. (1) din Legea
fundamentală, privind principiile de bază ale administraţiei publice din
unităţile administrativ-teritoriale, se arată, în esenţă, că, faţă de
instituţia primarului, consiliul judeţean şi Consiliul General al Municipiului
Bucureşti sunt autorităţi colegiale cu atribuţii de coordonare a activităţii
consiliilor comunale sau orăşeneşti, respectiv a celor de sector din municipiul
Bucureşti, în vederea ducerii la îndeplinire a serviciilor publice de interes
judeţean sau la nivelul capitalei. Or, excluderea, prin dispoziţiile art. 48
lit. d) din Legea nr. 422/2001, din sfera competenţei primarilor, în calitate
de autorităţi executive, având un caracter unipersonal, a atribuţiei de a
elibera autorizaţia de construire, modificare sau desfiinţare având ca obiect
imobilele situate în zona de protecţie a monumentelor istorice, şi comutarea
acestei atribuţii în sarcina consiliului judeţean sau a Consiliului General al
Municipiului Bucureşti, încalcă principiul autonomiei locale consacrat de art.
120 alin. (1) din Constituţie. Dimpotrivă, dispoziţiile art. 47 din aceeaşi
lege, care prevăd competenţele primarului în domeniul protejării monumentelor
istorice, respectă acest principiu şi sunt în acord cu prevederile Cartei
Europene a Autonomiei Locale, care dispun că „exerciţiul responsabilităţilor publice trebuie, de manieră generală, să
revină, de preferinţă, acelor autorităţi care sunt cele mai apropiate de
cetăţeni". De aceea, nu se poate considera că dispoziţiile art. 48 lit. d)
din Legea nr. 422/2001 sunt justificate de interesul general al obiectivelor
protejate şi al lucrărilor de executat, pe motiv că acest interes ar depăşi
sfera de competenţă a primarului şi s-ar încadra astfel în atribuţiile
consiliului judeţean sau ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti,
deoarece, indiferent de emitentul autorizaţiei, adevărata autoritate care
asigură o protecţie efectivă, prin condiţionarea emiterii autorizaţiei de
avizarea prealabilă, este Ministerul Culturii şi Cultelor.
Cât priveşte critica de neconstituţionalitate faţă de
prevederile art. 122 alin. (1) din Constituţie, şi aceasta este întemeiată,
deoarece consiliul judeţean are atribuţii de coordonare şi nu atribuţii de
execuţie, acestea din urmă revenind, potrivit legii, consiliilor comunale, orăşeneşti
sau municipale. Totodată, art. 122 din Legea fundamentală nu include consiliul
judeţean în sfera autorităţilor prin care se realizează autonomia locală,
acesta având atribuţii în ceea ce priveşte raporturile dintre autorităţile
locale, comunale, orăşeneşti sau, dup caz, judeţene şi autorităţile statului.
De altfel, sunt de esenţa autonomiei locale dreptul şi capacitatea efectivă a
autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi gestiona toate
treburile publice, în baza mandatului reprezentativ din partea colectivităţii.
In legătură cu pretinsa neconstituţionalitate faţă de
art. 16 alin. (1) din Constituţie, Avocatul Poporului apreciază că aceste norme
nu sunt incidente în cauză.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea
monumentelor istorice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 noiembrie 2006, care au
următoarea redactare: „Consiliile judeţene şi Consiliul General al
Municipiului Bucureşti au următoarele atribuţii: (...) d) eliberează
autorizaţii de construire sau de desfiinţare pentru monumente istorice şi
pentru imobile aflate în zona de protecţie a monumentelor istorice sau în
zonele construite protejate, numai pe baza şi în condiţiile avizului
Ministerului Culturii şi Cultelor sau ale serviciilor publice deconcentrate ale
Ministerului Culturii şi Cultelor, după caz."
Autorul excepţiei apreciază că textul de lege criticat
contravine, în ordinea invocării lor, prevederilor constituţionale ale art. 120
alin. (1), care consacră principiile de bază ale administraţiei publice din
unităţile administrativ-teritoriale, respectiv principiile descentralizării,
autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice, ale art. 122 -
„Consiliul judeţean" şi ale art. 16 alin. (1), care instituie principiul
egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără
privilegii şi fără discriminări. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 7
din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, texte referitoare la principiul
egalităţii şi la interzicerea discriminării, precum şi ale art. 4 pct. 3 din
Carta europeană a autonomiei locale, ratificată de România prin Legea nr.
199/1997, referitoare la întinderea autonomiei locale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să o respingă pentru
considerentele ce se vor arăta în continuare.
I. Cu privire la critica de
neconstituţionalitate a art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001, prin raportare
la prevederile art. 120 alin. (1) din Constituţie
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
scoaterea, prin dispoziţiile art. 48 lit. d), din competenţa primarilor
-autorităţi executive - a atribuţiei de a elibera autorizaţii de construire sau
de desfiinţare „pentru imobilele aflate în zona de protecţie a monumentelor
istorice sau în zonele construite protejate" şi includerea acestei
atribuţii în competenţa consiliului judeţean sau a Consiliului General al
Municipiului Bucureşti - autorităţi colegiale, deliberative - încalcă
principiul autonomiei locale prevăzut de art. 120 alin. (1) din Constituţie.
De altfel, din ansamblul criticilor de
neconstituţionalitate se deduce că acestea vizează aspecte ce ţin de
competenţele primarului şi de atribuţiile consiliilor judeţene şi ale
Consiliului General al Municipiului Bucureşti, stabilite prin Legea
administraţiei publice locale nr. 215/2001, Legea nr. 50/1991 privind
autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi Legea nr. 422/2001 privind
protejarea monumentelor istorice, în corelare cu principiul autonomiei locale
ce guvernează administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale.
Faţă de criticile formulate, Curtea observă
următoarele:
Administraţia publică locală este reglementată,
potrivit Legii fundamentale, în secţiunea a 2-a, cap. V
din titlul III, care cuprinde principiile de bază -
art. 120, autorităţile comunale şi orăşeneşti - art. 121, consiliul judeţean -
art. 122 şi prefectul -art. 123.
In strânsă legătură cu normele enunţate sunt de
menţionat şi prevederile art. 3 alin. (3) din Constituţie referitoare la
teritoriul României, care stipulează că „Teritoriul este organizat, sub aspect
administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. In condiţiile legii, unele oraşe
sunt declarate municipii".
Administraţia publică locală din unităţile
administrativ-teritoriale se circumscrie la autorităţile administraţiei publice
locale prin care se realizează autonomia locală în comune şi în oraşe -
consiliile locale alese şi primarii aleşi - şi, respectiv, la consiliul
judeţean. In ce priveşte consiliul judeţean, este de observat că textul art.
122 din Constituţie, care defineşte consiliul judeţean ca autoritate a
administraţiei publice pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi
orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean, este
inclus în secţiunea a 2-a -Administraţia publică locală - din cap. V al titlului III din Constituţie, fiind
supus aceloraşi principii prevăzute de art. 120 din Constituţie şi celui de a
fi ales în condiţiile legii, stabilit distinct în art. 122 alin. (2) din Legea
fundamentală.
Aşadar, autorităţi ale administraţiei publice locale
prin care se realizează autonomia locală sunt consiliile locale alese şi
primarii aleşi la nivelul comunelor şi oraşelor, precum şi consiliul judeţean.
De altfel, şi în doctrină se precizează că „autorităţile
administraţiei publice locale sunt autorităţi ale administraţiei publice prin
care se realizează autonomia locală, autorităţi administrative autonome, alese,
ale comunelor, oraşelor şi judeţelor". Se au
în vedere „consiliile locale, primarii de la
nivelul comunelor şi oraşelor, precum şi consiliul judeţean, ca elemente componente ale sferei administraţiei
publice locale".
Potrivit art. 73 alin. (3) lit.
o) din Legea fundamentală, organizarea administraţiei publice locale, a
teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală se
reglementează prin lege organică.
Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001,
transferând în planul legislaţiei naţionale „Conceptul de autonomie
locală" din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la
15 octombrie 1985, ratificată de România prin Legea nr. 199/1997, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 26 noiembrie 1997, a prevăzut la art. 3 alin. (1) că „prin
autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor
administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în
interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în
condiţiile legii", iar la alin. (2) al art. 3 s-a stipulat că „acest drept
se exercită de consiliile locale şi primari, precum şi de consiliile judeţene,
autorităţi ale administraţiei publice locale alese prin vot universal, egal,
direct, secret şi liber exprimat".
Aşa fiind, susţinerea că „autonomia locală se
realizează numai prin autorităţile comunale şi orăşeneşti" şi că „art. 122
din Constituţie, care reglementează Consiliul judeţean, nu îl include pe acesta
în sfera autorităţilor prin care se realizează autonomia locală" nu poate
fi primită. Autonomia locală nu poate fi restrânsă, aşa cum se susţine, doar la
nivelul comunelor şi oraşelor, exercitată fiind de consiliile locale alese şi
de primarii aleşi.
II. Cu privire la
critica de neconstituţionalitate a art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001, prin
raportare la art. 122 alin. (1) Constituţie
In opinia autorului excepţiei «articolul 48 lit. d)
transformă consiliul judeţean, autoritate a administraţiei publice constituită
şi învestită cu atribuţii de coordonare, într-un organism de execuţie, respectiv de „eliberare" a unui anumit tip de acte
administrative individuale, care n-au nicio
legătură cu scopul prevăzut de art. 122 alin. (1) din Constituţie».
In ce priveşte competenţa conferită de art. 48 lit. d)
din Legea nr. 422/2001 consiliilor judeţene şi Consiliului General al
Municipiului Bucureşti de a elibera autorizaţii de construire sau de
desfiinţare pentru monumente istorice şi pentru imobile aflate în zona de
protecţie a monumentelor istorice sau în zonele construite protejate, Curtea
reţine că aceasta este în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 4 pct. 1 din
Carta europeană a autonomiei locale, potrivit căreia „competenţele de bază ale
autorităţilor administraţiei publice locale sunt prevăzute de Constituţie sau
de lege. Totuşi această dispoziţie nu împiedică atribuirea unor competenţe
autorităţilor administraţiei publice locale, în scopuri specifice şi în conformitate
cu legea". Totodată, la pct. 3 al art. 4 din Cartă se precizează că
„exerciţiul responsabilităţilor publice trebuie, de manieră generală, să
revină, de preferinţă, acelor autorităţi care sunt cele mai apropiate de
cetăţeni. La atribuirea unei responsabilităţi către o altă autoritate trebuie
să se ţină seama de amploarea şi de natura sarcinii, precum şi de cerinţele de
eficienţă şi economie".
Potrivit art. 122 alin. (1) din Constituţie,
administraţia publică la nivelul judeţului se realizează prin consiliul
judeţean care este definit ca fiind „autoritatea administraţiei publice pentru
coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea
realizării serviciilor publice de interes judeţean". Textul constituţional
consfinţeşte competenţa de bază a consiliilor judeţene, dar nimic nu împiedică
ca legiuitorul organic să atribuie consiliilor judeţene competenţe specifice ca
autorităţi ale administraţiei publice. In acest sens, Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 conferă
consiliilor judeţene, prin art. 91, mai multe categorii de atribuţii, dintre
care unele executive, precum şi alte atribuţii prevăzute de lege. Legiuitorul a
apreciat ca autorizaţiile de construire sau de desfiinţare pentru monumente
istorice şi pentru imobile aflate în zona de protecţie a monumentelor istorice
sau în zonele construite protejate să fie eliberate de autorităţi deliberative
- consiliul judeţean şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti - ţinând
seama de semnificaţia acestor lucrări, prin raportare la interesul general al
societăţii, scoţându-le din sfera competenţei primarilor - în calitate de
autorităţi executive, având un caracter unipersonal, fără ca prin aceasta să
fie înfrânt vreun principiu de ordin constituţional. Art. 48 lit. d) din Legea
nr. 422/2001 are un caracter special faţă de art. 4 din Legea nr. 50/1991
privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, care constituie
sediul materiei privind competenţa de a emite diferenţiat autorizaţii de
construire de preşedinţii consiliilor judeţene, de primarul general al
municipiului Bucureşti sau de primari, putând să cuprindă dispoziţii
derogatorii faţă de acesta din urmă.
Se mai susţine că, întrucât „autorizaţia de
construire a unui imobil nu poate fi emisă în afara planurilor urbanistice general,
zonal şi de detaliu, toate elaborate cu avizul
conform al Ministerului Culturii şi Cultelor,
rezultă că protecţia efectivă se realizează prin aceste mijloace, neavând
relevanţă dacă autorizaţia este eliberată de Consiliu sau de primar".
Interesul protejării unor obiective declarate monumente
istorice impune avizul Ministerului Culturii şi Cultelor sau al serviciilor
publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, după caz, în ceea
ce priveşte autorizarea construirii sau desfiinţării pentru monumente istorice
şi pentru imobile aflate în zona de protecţie a monumentelor istorice sau în
zonele construite protejate, dar, prin natura sa, acest interes poate depăşi
sfera interesului local, intrând în sfera interesului general sau naţional,
după caz. Importanţa şi valoarea deosebite ale unui anumit bun imobil declarat
monument istoric, aparţinând patrimoniului cultural local sau, după caz,
patrimoniului cultural naţional, sunt cele care determină necesitatea ca un
organ deliberativ şi colegial să analizeze şi să hotărască asupra emiterii unei
astfel de autorizaţii. In acest sens sunt atât prevederile art. 4 pct. 3 din
Carta europeană a autonomiei locale, mai sus citate şi invocate, de altfel, de
autorul excepţiei, cât şi ale art. 91 alin. (1) lit. f) din Legea
administraţiei publice locale nr. 215/2001, potrivit cărora consiliul judeţean
îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege, în afara celor enumerate în
text.
In vederea protejării monumentelor istorice din
unităţile administrativ-teritoriale şi a respectării prevederilor legale în acest domeniu, prin cap. II al titlului IV din Legea nr. 422/2001 au fost stabilite distinct atribuţiile
autorităţilor administraţiei publice locale - consilii locale, primari,
consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti -, acestora
din urmă fiindu-le atribuită şi competenţa de a elibera autorizaţii de
construire sau de desfiinţare pentru monumente istorice şi pentru imobilele
aflate în zona de protecţie a monumentelor istorice sau în zonele construite
protejate.
III. Cu privire la
critica de neconstituţionalitate a art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001, prin
raportare la art. 16 din Constituţie, precum şi cu privire la unele probleme de
tehnică legislativă
Cât priveşte critica de neconstituţionalitate
referitoare la pretinsa discriminare pe care textul de lege examinat o creează
între acele persoane care obţin într-un mod mult mai facil autorizaţii de
construire eliberate în temeiul prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea
executării lucrărilor de construcţii, faţă de cele ce se supun prevederilor
art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001, Curtea constată că o astfel de critică
este neîntemeiată, dată fiind evidenta deosebire dintre cele două categorii de
subiecte de drept, destinatare ale unor acte normative diferite, pe care
autorul excepţiei le compară.
De altfel, aşa cum menţionează şi Avocatul Poporului,
dispoziţiile art. 16 din Constituţie, referitoare la egalitatea cetăţenilor în
drepturi, nu sunt incidente în cauza de faţă.
In sfârşit, Curtea nu poate reţine nici critica
referitoare la aspecte privind tehnica legislativă, lipsa de corelare sau chiar
contradicţia dintre diversele acte normative ce reglementează în domeniul
eliberării autorizaţiilor de construcţii, întrucât Curtea Constituţională nu
are competenţe în ceea ce priveşte corelarea şi armonizarea legislaţiei în
vigoare. Curtea verifică doar compatibilitatea legilor cu Constituţia şi nu se
pronunţă asupra eventualelor inadvertenţe sau necorelări existente în
legislaţie, probleme ce revin autorităţii legiuitoare.
IV. In raport cu
considerentele menţionate la pct. I-III, Curtea constată că prevederile art. 48 lit. d) din Legea nr.
422/2001 privind protejarea monumentelor istorice nu contravin dispoziţiilor
art. 16 alin. (1), art. 120 alin. (1)şi art. 122 din Constituţie, ale art. 7
din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 14 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului si a libertăţilor fundamentale.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate
de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea
monumentelor istorice, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Millennium
Building Development" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.222/120/2007
al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iulie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi