Decizia Nr.822 din 03.12.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 127 din 18 februarie 2016

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Ionel Andrei în Dosarul nr. 14.267/314/2014 al Judecătoriei Suceava şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 859D/2015.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Arată că textul de lege criticat reprezintă o opţiune a legiuitorului, stabilind, într-o situaţie particulară de succesiune de legi penale în timp, modalitatea de rezolvare a acesteia. Demersul legislativ este justificat de faptul că, într-o astfel de ipoteză, pluralitatea de infracţiuni se desăvârşeşte sub imperiul legii noi, prin urmare este justificată alegerea legii noi ca lege aplicabilă tratamentului sancţionator, câtă vreme el s-a desăvârşit sub imperiul său, ca lege aplicabilă la acel moment. Apreciază că dispoziţiile art. 16 din Constituţie nu sunt încălcate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din data de 11 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 14.267/314/2014, Judecătoria Suceava a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Ionel Andrei într-o cauză penală în care autorul excepţiei a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a cinci infracţiuni de furt calificat, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), d) şi alin. (3) lit. c) din Codul penal (două fapte) şi art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi d), alin. (3) lit. c) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal (trei fapte), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal, două dintre infracţiunile de furt fiind săvârşite de către autor după data intrării în vigoare a noului Cod penal, respectiv în datele de 20 martie şi 9 octombrie 2014.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din cuprinsul încheierii de sesizare, autorul susţine că, raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, situaţia prevăzută de art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal prezintă aspecte similare, prin aceea că suspecţii/inculpaţii care au comis fapte sub imperiul legii vechi, dar care vor fi judecaţi sub imperiul legii noi, trebuie să aibă, în funcţie de legea penală mai favorabilă, o situaţie juridică identică cu cei condamnaţi anterior potrivit legii vechi ori cu cei ce vor săvârşi infracţiuni potrivit legii noi, nefiind permisă o a treia formă de tratament sancţionator ce combină dispoziţii din ambele coduri. Prin urmare, pentru a satisface cerinţele constituţionale ale art. 16 alin. (1), potrivit cărora „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări", este interzisă alternarea instituţiilor de drept penal din cele două legi, deoarece, în caz contrar, în aplicarea legii penale mai favorabile s-ar crea o discriminare pozitivă cu consecinţa creării unui privilegiu pentru infractorul care este judecat în perioada de tranziţie a legii. Susţine, de asemenea, autorul excepţiei că judecătorul cauzei este obligat să facă aplicarea art. 38 şi 39 din noul Cod penal, încălcând prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie şi dispoziţiile art. 5 din Codul penal, în sensul că suspecţii/inculpaţii care au săvârşit infracţiuni sub imperiul legii vechi (Codul penal din 1969) vor beneficia de legea mai favorabilă, în timp ce suspecţilor/inculpaţilor care săvârşesc infracţiuni sub imperiul legii noi li se va aplica automat legea nouă, deşi nu este legea mai favorabilă, existând posibilitatea ca prevederile legii vechi să fie mai favorabile, în contextul în care este interzisă alternarea instituţiilor de drept penal din două sau mai multe legi. În concluzie, autorul susţine că această situaţie juridică determină o discriminare negativă şi intră în contradicţie cu dispoziţiile art. 5 din Codul penal, astfel cum au fost interpretate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014.6. Judecătoria Suceava apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că, prin art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a fost consacrată soluţia potrivit căreia tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi când cel puţin una dintre infracţiuni a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabile. Dispoziţiile menţionate limitează situaţiile tranzitorii numai la cele în care toate infracţiunile concurente au fost comise sub legea veche, iar judecarea are loc sub legea nouă. Odată cu publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, determinarea legii penale mai favorabile, în cazul concursului de infracţiuni, va depinde, în mod esenţial, de încadrarea juridică dată infracţiunilor concurente.Astfel, dacă în structura concursului de infracţiuni intră fapte comise şi anterior şi ulterior datei de 1 februarie 2014, se va proceda la stabilirea legii penale mai favorabile raportat la infracţiunile comise anterior intrării în vigoare a noului Cod penal, iar, ulterior, la stabilirea tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni, instituţie juridică autonomă, se va avea în vedere art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, în sensul sancţionării concursului potrivit legii penale noi, a legii sub care s-a definitivat concursul real de infracţiuni. Aşa încât, dacă una dintre infracţiunile concurente a fost săvârşită anterior intrării în vigoare a noului Cod penal, iar cealaltă după această dată, nu se poate afirma că se creează inculpatului o situaţie mai grea, deoarece era previzibil, în sensul art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, că, dacă va fi găsit vinovat pentru noua infracţiune, inculpatului i se va aplica sporul prevăzut de art. 39 din noul Cod penal.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.10. Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, având următorul cuprins: „Tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă."11. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor.12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit prevederilor criticate, tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă. Cu alte cuvinte, dacă cel puţin una dintre infracţiunile concurente a fost comisă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, se va aplica legea penală mai favorabilă numai la individualizarea pedepsei pentru infracţiunile comise sub legea veche, iar tratamentul sancţionator al concursului va fi în mod obligatoriu cel prevăzut de noul Cod penal, chiar dacă este mai sever, deoarece sub imperiul acestuia s-a desăvârşit configuraţia concursului. Curtea reţine că, prin reglementarea art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, legiuitorul a urmărit să evite controversele doctrinare apărute în momentul intrării în vigoare a Codului penal din 1969, aşa încât a consacrat explicit soluţia majoritară conturată în practica acelei perioade, potrivit căreia tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabile.13. Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 ar rezulta interpretarea potrivit căreia tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni s-ar putea aplica potrivit Codului penal din 1969 sau noului Cod penal, atunci când toate infracţiunile din structura pluralităţii au fost comise sub imperiul Codului penal din 1969. Cu alte cuvinte, sar putea susţine că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 consacră, implicit, teza aplicării legii penale mai favorabile în funcţie de instituţii autonome. În această ipoteză, jurisprudenţa apărută după intrarea în vigoare a noului Cod penal a fost majoritară în a considera concursul de infracţiuni ca fiind o instituţie autonomă. Legea penală mai favorabilă se determină prin raportare la fiecare instituţie care se aplică în mod autonom, astfel că, dacă încadrarea faptei s-a făcut după una dintre legi, care este mai favorabilă, aceasta nu excludea aplicarea dispoziţiilor din cealaltă lege cu privire la recidivă sau la concursul de infracţiuni, dacă acestea sunt mai favorabile. S-a arătat că, de pildă, concursul de infracţiuni face parte dintre acele instituţii juridico-penale (ca şi prescripţia, suspendarea executării pedepsei ş.a.) ale căror reguli se aplică, în cazul succesiunii de legi penale în timp, în mod autonom, independent de încadrarea juridică a faptelor după legea nouă sau după cea anterioară.14. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, s-a statuat însă că „dispoziţiile art. 5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile", aşa încât determinarea legii penale mai favorabile în cazul concursului de infracţiuni va depinde de încadrarea juridică dată infracţiunilor concurente. Potrivit considerentelor Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014, raţiunea pentru care, în esenţă, s-a apreciat că doar aplicarea globală a legii penale mai favorabile este constituţională, deoarece, în caz contrar, „prin combinarea dispoziţiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă raţiunea de politică penală concepută de legiuitor", este aceea că, „în activitatea de interpretare a legii, judecătorul trebuie să realizeze un echilibru între spiritul şi litera legii, între exigenţele de redactare şi scopul urmărit de legiuitor, fără a avea competenţa de a legifera, prin substituirea autorităţii competente în acest domeniu". Crearea unei lex tertia de către judecător în aplicarea legii a determinat Curtea să statueze asupra imposibilităţii de a aplica legea penală pe instituţii autonome, împiedicând astfel judecătorul să intre în sfera de atribuţii a puterii legislative.15. Totodată, Curtea reţine că, aparent, art. 10 din Legea nr. 187/2012 instituie, prin voinţa legiuitorului, o lex tertia, permiţând, în privinţa tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, aplicarea unei alte legi decât cele aplicate pentru majoritatea infracţiunilor componente ale pluralităţii. Curtea constată însă că art. 10 din Legea nr. 187/2012 reglementează tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni care şi-a desăvârşit configuraţia prin comiterea ultimei infracţiuni sublegea nouă, aşa încât pedeapsa rezultantă urmează să se aplice potrivit principiului „legii mai conforme cu interesele apărării sociale", care este legea nouă. Curtea reţine că stabilirea limitelor apărării sociale este atributul exclusiv al legiuitorului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Prin urmare, principiul aplicării legii penale mai blânde pentru infractor nu trebuie privit în mod absolut, ci în raport cu interesul apărării sociale, care nu permite crearea unei situaţii juridice mult prea favorabile acestuia.16. De altfel, Curtea constată că, în aplicarea pedepsei rezultante, în ipoteza reglementată de art. 10 din Legea nr. 187/2012, nu se poate reţine existenţa unei succesiuni de legi penale, momentul în raport cu care se apreciază aplicarea legii penale în timp fiind cel al realizării integrale, al definitivării concursului real de infracţiuni. În aceste condiţii este obligatorie aplicarea legii noi tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni, aşadar doar atunci când cel puţin una dintre infracţiunile concurente a fost săvârşită după intrarea în vigoare a noii legi, nefiind obligatorie aplicarea legii noi atunci când toate faptele sunt comise sub legea veche, dar judecarea lor are loc sub legea nouă, în această din urmă ipoteză urmând a se face aplicarea celor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014.17. În ceea ce priveşte principiul egalităţii, Curtea reţine că, în mod constant, în jurisprudenţa sa, a statuat că situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional. Această soluţie este în concordanţă şi cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia orice diferenţă de tratament, făcută de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, trebuie să îşi găsească o justificare obiectivă şi rezonabilă.18. În prezenta cauză, Curtea reţine că inculpatul, prin săvârşirea unei infracţiuni şi sub imperiul legii noi, a înţeles să o încalce şi pe aceasta, expunându-se consecinţelor care derivă din acest fapt, aşa încât aplicarea dispoziţiilor legii noi în privinţa concursului, în ipoteza săvârşirii unei infracţiuni sub legea nouă, era previzibilă pentru inculpat. În aceste condiţii, Curtea constată că este pe deplin justificată opţiunea legiuitorului de a reglementa tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni în mod diferit, după cum toate infracţiunile din structura pluralităţii au fost comise sub imperiul Codului penal din 1969, judecarea lor având loc sub legea nouă, situaţie tranzitorie în care aplicarea legii penale mai favorabile se va face potrivit Deciziei Curţii nr. 265 din 6 mai 2014, ori cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, în această din urmă ipoteză urmând a se aplica pedeapsa rezultantă potrivit legii noi - ce reflectă interesele apărării sociale la acel moment - sub incidenţa căreia s-a definitivat concursul de infracţiuni. De altfel, Curtea a subliniat, în mod constant, în jurisprudenţa sa, că pentru situaţii juridice diferite legiuitorul poate institui un regim juridic diferit, fără a încălca, în acest fel, principiul constituţional al egalităţii în drepturi (a se vedea Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, şi Decizia nr. 276 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 19 martie 2009).19. Curtea nu poate reţine nici susţinerile autorului excepţiei, potrivit cărora „situaţia prevăzută de art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal prezintă aspecte similare cu cele statuate de Curte prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, paragraful 48, prin aceea că suspecţii/inculpaţii care au comis fapte sub imperiul legii vechi, dar care vor fi judecaţi sub imperiul legii noi, trebuie să aibă, în funcţie de legea penală mai favorabilă, o situaţie juridică identică cu cei condamnaţi anterior potrivit legii vechi ori cu cei ce vor săvârşi [a.n. toate] infracţiunile potrivit legii noi, nefiind permisă o a treia formă de tratament sancţionator ce combină dispoziţii din ambele coduri". Curtea constată că, în prezenta cauză, ipoteza reglementată de legiuitor este aceea a suspecţilor/inculpaţilor care au comis o parte din infracţiunile concurente sub legea veche - pentru aceste infracţiuni pedeapsa fiind stabilită potrivit legii mai favorabile -, iar cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii sub legea nouă, pedeapsa rezultantă fiind stabilită potrivit legii noi, aşadar o categorie distinctă de suspecţi/inculpaţi cu privire la care instanţa de contencios constituţional nu a statuat prin decizia precitată.20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ionel Andrei în Dosarul nr. 14.267/314/2014 al Judecătoriei Suceava şi constată că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Suceava şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 3 decembrie 2015.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Mihaela Ionescu