Decizia Nr.815 din 07.12.2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Gheorghe Bicheru în Dosarul nr. 1.933/216/2015 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 924D/2017.2. La apelul nominal, lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa în materie a instanţei de control constituţional.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Decizia penală nr. 134/A din 16 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.933/216/2015, Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Bicheru, cu ocazia soluţionării apelurilor declarate de acesta şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş împotriva Sentinţei penale nr. 216 din 22 septembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş, în Dosarul nr. 1.933/216/2015, prin care a fost condamnat inculpatul, autor al excepţiei, recidivist, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, la pedeapsa de 4.000 lei amendă penală. Prin aceeaşi sentinţă a fost revocat beneficiul suspendării sub supraveghere acordat inculpatului, autor al excepţiei de neconstituţionalitate, prin Sentinţa penală nr. 75 din 15 aprilie 2013, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate aduc atingere principiului aplicării globale a legii penale mai favorabile, contrar celor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014. Susţine, totodată, că textul de lege criticat creează o discriminare pozitivă în favoarea persoanelor care au beneficiat de o condamnare anterioară la o pedeapsă a închisorii cu aplicarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, comparativ cu un recidivist condamnat la pedeapsa închisorii cu aplicarea suspendării condiţionate a executării, în condiţiile săvârşirii unei noi infracţiuni, în termenul de încercare, pentru care textul sancţionator prevede alternativa pedepsei amenzii.6. Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie opinează că nu pot fi reţinute vicii de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, deoarece textul de lege criticat a fost instituit pentru situaţii tranzitorii în care, anterior intrării în vigoare a noului Cod penal, inculpatul săvârşise o infracţiune pentru care a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea în modalitatea suspendării condiţionate, prevăzute de vechiul Cod penal. Reţine că, potrivit practicii instanţelor de judecată şi deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu este vorba de stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile pentru o infracţiune în curs de judecată, ci de o situaţie tranzitorie în sensul reţinut anterior. Invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 648 din 11 noiembrie 2014 şi nr. 715 din 27 octombrie 2015, prin care excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 a fost respinsă ca neîntemeiată. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi, în acest sens, menţionează că nu se poate reţine existenţa unei discriminări, deoarece nu sunt incidente în cauză niciunul dintre criteriile de discriminare prezente în art. 4 din Constituţie. Totodată, face precizarea că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat prin Decizia nr. 648 din 11 noiembrie 2014 şi prin Decizia nr. 715 din 27 octombrie 2015, în sensul constituţionalităţii textului de lege criticat.9. Avocatul Poporului precizează că punctul său de vedere, exprimat în sensul constituţionalităţii prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, a fost transmis în dosarele Curţii Constituţionale nr. 247D/2016, nr. 708D/2016 şi nr. 1.970D/2016, fiind reţinut în deciziile Curţii nr. 715 din 27 octombrie 2015 şi nr. 732 din 6 decembrie 2016. Precizează că îşi menţine punctul de vedere anterior exprimat.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Avocatului Poporului şi Guvernului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Dispoziţiile de lege criticate au următorul conţinut: „Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969." 13. Autorul excepţiei susţine că prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi alin. (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la liberul acces la justiţie şi art. 24 privind dreptul la apărare. Invocă, totodată, dispoziţiile art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 15 din Legea nr. 187/2012 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva afectării dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul aplicării legii penale mai favorabile şi art. 16 referitor la egalitatea în drepturi. Astfel, prin Decizia nr. 343 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 29 iunie 2015, ale cărei considerente au fost preluate şi în deciziile nr. 648 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2015; nr. 221 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 15 iunie 2015; nr. 632 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 24 noiembrie 2015; nr. 666 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 20 noiembrie 2015; nr. 682 din 20 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 din 27 noiembrie 2015; nr. 692 din 20 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 25 noiembrie 2015 şi nr. 715 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 20 noiembrie 2015, Curtea a reţinut că situaţia din speţa dedusă controlului de constituţionalitate se caracterizează prin faptul că cel condamnat, fiindu-i aplicată suspendarea condiţionată a executării pedepsei potrivit Codului penal din 1969, a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită în termenul de încercare, procesul său fiind pendinte la data intrării în vigoare a noului Cod penal. Această situaţie tranzitorie este reglementată de art. 15 din Legea nr. 187/2012, care prevede că măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal, iar regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969. Totodată, Curtea a constatat că instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei nu se mai regăseşte în Codul penal intrat în vigoare la 1 februarie 2014. Având în vedere că instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei nu a mai fost preluată în noua reglementare, iar această instituţie priveşte modul de executare a pedepsei, Curtea a apreciat că, din perspectiva aplicării legii penale în timp, este justificat ca regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, precum şi motivele care pot duce la revocarea măsurii să fie supuse legii în vigoare de la momentul aplicării acesteia.15. Curtea a reţinut, de asemenea, că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a pus în balanţă, în momentul formulării criticilor de neconstituţionalitate, modul de revocare a măsurii suspendării condiţionate şi de individualizare a pedepsei pentru noua infracţiune, având în vedere, pe de-o parte, instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei (art. 81 din Codul penal din 1969), iar, pe de altă parte, instituţia suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art. 91 din Codul penal). Or, cele două instituţii sunt instituţii diferite, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere fiind reglementată atât în vechea legislaţie, la art. 86¹, cât şi în noul Cod penal, la art. 91-98. Astfel, chiar dacă, potrivit art. 96 alin. (5) din Codul penal în vigoare, pedeapsa principală pentru noua infracţiune, în cazul revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară, această nouă reglementare nu poate fi considerată lege penală mai favorabilă în raport cu vechea reglementare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, ci doar în ceea ce priveşte, eventual, vechea reglementare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Aşa fiind, Curtea a apreciat că declararea neconstituţionalităţii textului de lege criticat din perspectiva susţinută nu poate atrage aplicarea în speţă a reglementărilor referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere din Codul penal.16. Cât priveşte critica referitoare la crearea unui regim discriminatoriu între persoanele a căror pedeapsă a fost suspendată condiţionat şi persoanele a căror pedeapsă a fost suspendată sub supraveghere, se constată că o problemă similară a fost analizată prin Decizia nr. 221 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 15 iunie 2015, paragrafele 16 şi 17, ocazie cu care s-a reţinut că, fiind în prezenţa unor instituţii juridice diferite, şi regimul juridic diferit reglementat de către legiuitor este justificat. În aceste condiţii, diferenţa de tratament juridic aplicabilă persoanelor aflate în ipoteza celor două norme legale este justificată tocmai de faptul că acestea nu se află în situaţii juridice similare.17. Curtea a reţinut, totodată, că modalitatea de interpretare şi aplicare a prevederilor legale criticate a fost dezlegată prin Decizia nr. 13 din 6 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prilej cu care s-a statuat că „în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, conform Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată, printr-o hotărâre definitivă, o pedeapsă, cu suspendarea condiţionată a executării care, conform art. 41 alin. (1) din Codul penal, nu îndeplineşte condiţiile pentru a constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii şi, respectiv, o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei, în urma revocării suspendării condiţionate se realizează potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 83 alin. (1) din Codul penal anterior".18. Cât priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate permit instanţelor de judecată, în determinarea legii penale mai favorabile, să combine dispoziţiile art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969, privitoare la revocarea în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni, cu cele ale actualului Cod penal, cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi art. 61 alin. (1), întrucât prin combinarea dispoziţiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă raţiunea de politică penală concepută de legiuitor, în interpretarea legii instanţa neavând competenţa de a legifera, Curtea a reţinut că principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat presupune existenţa unui control reciproc între puterile statului, sub aspectul exercitării în conformitate cu legea a atribuţiilor lor specifice, acesta fiind un mecanism specific statului de drept şi democratic, pentru evitarea abuzurilor din partea uneia sau alteia dintre puterile statului (a se vedea Decizia nr. 1.109 din 8 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 2 noiembrie 2011). Controlul textelor de lege invocate ca temei de drept, realizat de instanţa învestită cu soluţionarea unei cauze penale, corespunde atribuţiilor constituţionale ale instanţelor judecătoreşti. Potrivit art. 124 alin. (3) din Constituţie, în activitatea de înfăptuire a justiţiei, judecătorii se supun numai legii, a cărei interpretare se realizează în mod necesar în procesul soluţionării cauzelor, întrucât interpretarea este o fază indispensabilă aplicării legii. În aceste condiţii, prin interpretarea şi aplicarea de către instanţă a textelor de lege criticate nu se realizează un „transfer" de competenţă din sfera puterii legislative în sfera puterii judecătoreşti.19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor precitate sunt aplicabile şi în prezenta cauză.20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Bicheru în Dosarul nr. 1.933/216/2015 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 7 decembrie 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent,Mihaela Ionescu