DECIZIE   Nr. 810 din 9 noiembrie 2006

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 386 lit. c) din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 29 din 17 ianuarie 2007

Ioan Vida                              -  preşedinte

Nicolae Cochinescu              -  judecător

Acsinte Gaspar                     -  judecător

Kozsokar Gabor                   -  judecător

Petre Ninosu                         -  judecător

Ion Predescu                         -  judecător

Tudorel Toader                     -  judecător

Marinela Mincă                     -  procuror

Afrodita Laura Tutunaru        -  magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 386 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nicolae Nick Păcurar în Dosarul nr. 3.089/P/2006 al Tribunalului Timiş - Secţia penală.

La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Incheierea din 16 iunie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 3.089/P/2006, Tribunalul Timiş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 386 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nicolae Nick Păcurar în dosarul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare.

In motivarea excepţiei de neconstitutionalitate autorul acesteia arată că a fost condamnat pentru infracţiunea de tulburare de posesie, prevăzută şi pedepsită de art. 220 din Codul penal. Pe perioada judecăţii au intervenit o serie de modificări legislative de natură să introducă principiul oficialităţii pentru această faptă, fiind înlăturată posibilitatea ca plângerea penală să fie adresată direct instanţei de judecată, sau modificări care să-i permită să se prevaleze de prezumţia legitimei apărări. Aşa fiind, autorul excepţiei consideră că toate aceste neregularităţi pot fi convertite în vicii de neconstitutionalitate care să-l motiveze să solicite, între altele, şi completarea art. 386 din Codul de procedură penală cu un nou caz în care poate fi invocată contestaţia în anulare, şi anume eroarea judiciară.

Tribunalul Timiş - Secţia penală opinează că excepţia de   neconstitutionalitate  este   neîntemeiată,   deoarece dispoziţiile art. 386 lit. c) din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor constituţionale invocate.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstitutionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece stabilirea procedurii care reglementează exercitarea acestei căi de atac extraordinare şi a cazurilor în care se poate face contestaţie în anulare împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive reprezintă o manifestare a prerogativelor constituţionale ale legiuitorului abilitat, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, să stabilească procedura de judecată.

De asemenea, art. 386 lit. c) din Codul de procedură penală nu intră în contradicţie cu celelalte articole invocate în susţinerea excepţiei de neconstitutionalitate, deoarece nu prevede înfiinţarea de instanţe extraordinare, iar procedura de soluţionare este prevăzută de lege.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile legale criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără discriminări pe considerente arbitrare.

De asemenea, liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti. Pe cale de consecinţă, în considerarea unor situaţii deosebite, legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură, cât şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi modalităţile instituite de lege.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1  alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 386 lit. c) din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală „Cazurile de contestaţie în anulare", care au următorul conţinut: „Impotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:

[...]

c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. f)-i1), cu privire la care existau probe la dosar;".

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2), referitoare la principiul neretroactivităţii legii, şi ale art. 16 alin. (1) şi (2), referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi la supremaţia legii.

Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, autorul excepţiei a înţeles să-şi extindă critica de neconstituţionalitate asupra întregului articol referitor la cazurile de contestaţie în anulare, sens în care a susţinut contrarietatea acestuia cu prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5), referitoare la statul de drept şi la respectarea obligatorie a Constituţiei şi a legilor, ale art. 16 alin. (1) şi (2), referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi la supremaţia legii, ale art. 20, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3), referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la accesul neîngrădit la justiţie, ale art. 23 alin. (1) şi (12), referitoare la inviolabilitatea libertăţii şi aplicarea pedepselor doar în temeiul legii, ale art. 24 alin. (1), referitoare la garantarea dreptului la apărare, ale art. 52 alin. (3), referitoare la răspunderea patrimonială a statului pentru erorile judiciare, ale art. 53, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 alin. (1) şi (2), referitoare la înfăptuirea justiţiei în  numele legii, ale art. 126 alin. (2) şi (5), referitoare la competenţa şi procedura instanţelor de judecată şi la interzicerea înfiinţării unor instanţe extraordinare.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, după sesizarea instanţei de contencios constituţional, autorul excepţiei a înţeles să solicite extinderea controlului de neconstituţionalitate asupra întregului articol referitor la cazurile de contestaţie în anulare, cuprinse în art. 386 din Codul de procedură penală, raportându-l şi la alte temeiuri constituţionale. Or, potrivit jurisprudenţei, această posibilitate este inadmisibilă, deoarece controlul se exercită in limine litis, deci numai asupra dispoziţiilor legale ce fac obiectul sesizării prin încheierea instanţei de judecată şi prin verificarea constituţionalităţii acestor prevederi în funcţie de temeiul constituţional pe baza căruia este contestată legitimitatea constituţională a acestora.

In ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 386 lit. c) din Codul de procedură penală, Curtea constată că autorul excepţiei şi-a fundamentat critica pe neregularităţi referitoare la o greşită aplicare a legii (aspecte care excedează competenţei Curţii Constituţionale). De asemenea, acesta nu a arătat în concret în ce constă contrarietatea dispoziţiilor legale criticate, limitându-se doar la o trimitere formală la o suită de texte constituţionale. In plus, şi critica bazată pe completarea art. 386 din Codul de procedură penală cu un nou caz în care ar fi posibilă contestaţia în anulare este inadmisibilă, deoarece, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea se pronunţă numai asupra conformităţii prevederilor legale criticate cu Legea fundamentală, fără a putea modifica sau completa textele supuse controlului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.  146 lit. d) şi al art.  147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA    CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nicolae Nick Păcurar în Dosarul nr. 3.089/P/2006 al Tribunalului Timiş - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru