DECIZIE Nr.
810 din 9 noiembrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 386 lit. c) din Codul de procedura
penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 29 din 17 ianuarie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -
judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Marinela Mincă - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 386 lit. c) din Codul de procedură
penală, excepţie ridicată de Nicolae Nick Păcurar în Dosarul nr. 3.089/P/2006
al Tribunalului Timiş - Secţia penală.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei ca neîntemeiată, deoarece
dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale
invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 16 iunie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 3.089/P/2006, Tribunalul
Timiş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 386 lit. c) din Codul de procedură
penală, excepţie ridicată de Nicolae Nick Păcurar
în dosarul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în
anulare.
In motivarea excepţiei de neconstitutionalitate autorul acesteia arată că a fost condamnat pentru infracţiunea de
tulburare de posesie, prevăzută şi pedepsită de art. 220 din Codul penal. Pe
perioada judecăţii au intervenit o serie de modificări legislative de natură să
introducă principiul oficialităţii pentru această faptă, fiind înlăturată
posibilitatea ca plângerea penală să fie adresată direct instanţei de judecată,
sau modificări care să-i permită să se prevaleze de prezumţia legitimei
apărări. Aşa fiind, autorul excepţiei consideră că toate aceste neregularităţi
pot fi convertite în vicii de neconstitutionalitate care să-l motiveze să
solicite, între altele, şi completarea art. 386 din Codul de procedură penală
cu un nou caz în care poate fi invocată contestaţia în anulare, şi anume
eroarea judiciară.
Tribunalul Timiş - Secţia penală opinează că excepţia de neconstitutionalitate este
neîntemeiată, deoarece dispoziţiile
art. 386 lit. c) din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor
constituţionale invocate.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstitutionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece stabilirea
procedurii care reglementează exercitarea acestei căi de atac extraordinare şi
a cazurilor în care se poate face contestaţie în anulare împotriva unei
hotărâri judecătoreşti definitive reprezintă o manifestare a prerogativelor
constituţionale ale legiuitorului abilitat, potrivit art. 126 alin. (2) din
Constituţie, să stabilească procedura de judecată.
De asemenea, art. 386 lit. c) din Codul de procedură
penală nu intră în contradicţie cu celelalte articole invocate în susţinerea
excepţiei de neconstitutionalitate, deoarece nu prevede înfiinţarea de instanţe
extraordinare, iar procedura de soluţionare este prevăzută de lege.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile
legale criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza
normei juridice, fără discriminări pe considerente
arbitrare.
De asemenea, liberul acces la justiţie presupune
accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte, fiind de
competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a
procesului în faţa instanţelor judecătoreşti. Pe cale de consecinţă, în
considerarea unor situaţii deosebite, legiuitorul poate institui reguli
speciale de procedură, cât şi modalităţi de exercitare a drepturilor
procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea
neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi
modalităţile instituite de lege.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale
Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 386 lit. c) din Codul de procedură penală, cu
denumirea marginală „Cazurile de contestaţie în anulare", care au
următorul conţinut: „Impotriva hotărârilor penale definitive se poate face
contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
[...]
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra
unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10
alin. 1 lit. f)-i1), cu privire la care existau probe la dosar;".
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că
prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale
ale art. 15 alin. (2), referitoare la principiul neretroactivităţii legii, şi
ale art. 16 alin. (1) şi (2), referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa
legii şi la supremaţia legii.
Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, autorul
excepţiei a înţeles să-şi extindă critica de neconstituţionalitate asupra
întregului articol referitor la cazurile de contestaţie în anulare, sens în
care a susţinut contrarietatea acestuia cu prevederile constituţionale ale art.
1 alin. (3) şi (5), referitoare la statul de drept şi la respectarea
obligatorie a Constituţiei şi a legilor, ale art. 16 alin. (1) şi (2),
referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi la supremaţia legii, ale
art. 20, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale
art. 21 alin. (1), (2) şi (3), referitoare la dreptul la un proces echitabil şi
la accesul neîngrădit la justiţie, ale art. 23 alin. (1) şi (12), referitoare
la inviolabilitatea libertăţii şi aplicarea pedepselor doar în temeiul legii,
ale art. 24 alin. (1), referitoare la garantarea dreptului la apărare, ale art.
52 alin. (3), referitoare la răspunderea patrimonială a statului pentru erorile
judiciare, ale art. 53, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi
sau al unor libertăţi, ale art. 124 alin. (1) şi (2), referitoare la
înfăptuirea justiţiei în numele legii, ale art. 126 alin. (2) şi (5), referitoare la competenţa şi procedura
instanţelor de judecată şi la interzicerea înfiinţării unor instanţe
extraordinare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că, după sesizarea instanţei de contencios constituţional, autorul
excepţiei a înţeles să solicite extinderea controlului de neconstituţionalitate
asupra întregului articol referitor la cazurile de contestaţie în anulare,
cuprinse în art. 386 din Codul de procedură penală, raportându-l şi la alte
temeiuri constituţionale. Or, potrivit jurisprudenţei, această posibilitate
este inadmisibilă, deoarece controlul se exercită in
limine litis, deci numai asupra dispoziţiilor
legale ce fac obiectul sesizării prin încheierea instanţei de judecată şi prin
verificarea constituţionalităţii acestor prevederi în funcţie de temeiul
constituţional pe baza căruia este contestată legitimitatea constituţională a
acestora.
In ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art.
386 lit. c) din Codul de procedură penală, Curtea constată că autorul excepţiei
şi-a fundamentat critica pe neregularităţi referitoare la o greşită aplicare a
legii (aspecte care excedează competenţei Curţii Constituţionale). De asemenea,
acesta nu a arătat în concret în ce constă contrarietatea dispoziţiilor legale
criticate, limitându-se doar la o trimitere formală la o suită de texte
constituţionale. In plus, şi critica bazată pe completarea art. 386 din Codul
de procedură penală cu un nou caz în care ar fi posibilă contestaţia în anulare
este inadmisibilă, deoarece, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992,
Curtea se pronunţă numai asupra conformităţii prevederilor legale criticate cu
Legea fundamentală, fără a putea modifica sau completa textele supuse
controlului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art.
1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386 lit. c) din Codul de procedură
penală, excepţie ridicată de Nicolae Nick Păcurar în Dosarul nr. 3.089/P/2006
al Tribunalului Timiş - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru