Decizia Nr.81 din 27.02.2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Adriana Dumitriu în Dosarul nr. 22.363/4/2015 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.393D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, procedura de citare fiind legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile legale criticate nu pot fi interpretate decât în sensul că partea care invocă incidenţa unui caz de recuzare este singura care alege modalitatea concretă în care formulează o astfel de cerere, astfel încât apreciază că textul de lege criticat nu limitează dreptul de acces liber la justiţie, nu afectează dreptul la apărare, iar dispoziţiile normative sunt suficient de clar redactate, astfel încât partea să poată înţelege toate garanţiile procesuale de care beneficiază pe toată durata procesului. Prin urmare, apreciază că prin textul legal criticat nu sunt încălcate dispoziţiile constituţionale invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 19 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 22.363/4/2015, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Adriana Dumitriu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de recuzare formulate împotriva unui judecător. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece, în lipsa specificaţiilor privind cine decide modalitatea de formulare a cererii, lasă preşedintelui de complet, care poate fi chiar judecătorul recuzat, posibilitatea de a impune părţii modalitatea de formulare a cererii de recuzare, deşi, intenţia legiuitorului, care nu este foarte clară, este ca partea să decidă asupra modalităţii. Astfel, dispoziţiile legale criticate sunt lipsite de claritate, în sensul că nu se prevede dacă judecătorul recuzat sau partea care formulează cererea de recuzare decide asupra modalităţii de formulare a cererii de recuzare, respectiv în formă verbală sau în scris. 6. Se mai arată că prin formularea verbală a cererii de recuzare în şedinţa publică este afectată solemnitatea şedinţei. 7. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile legale criticate nu încalcă principiile constituţionale invocate. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. 10. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 47 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „Cererea de recuzare se poate face verbal în şedinţă sau în scris pentru fiecare judecător în parte, arătându-se cazul de incompatibilitate şi probele de care partea înţelege să se folosească." 14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la calitatea legii şi art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţia legală criticată reglementează condiţiile de formă a cererii de recuzare a judecătorilor într-o cauză, lăsând posibilitatea părţii interesate de a formula cererea de recuzare în două modalităţi, respectiv verbal în şedinţă, când va fi consemnată în încheierea de şedinţă, sau în scris, situaţie în care partea o poate depune fie la termenul de judecată, fie prin intermediul registraturii. 16. În legătură cu afirmaţia autoarei excepţiei potrivit căreia acest text legal ar încălca cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate a legii, Curtea reţine că normele juridice nu există izolat, ci ele trebuie raportate la întreg ansamblul normativ din care fac parte. Astfel, art. 44 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede faptul că cererea de recuzare poate fi formulată de către părţi dacă judecătorul se află într-unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege, iar dispoziţia legală criticată stabileşte modalitatea în care aceasta poate fi făcută, respectiv verbal în şedinţă sau în scris. Totodată, potrivit art. 47 alin. (3) şi (4) din Cod, este inadmisibilă cererea de recuzare întemeiată pe alte motive decât cele prevăzute de lege, situaţie în care inadmisibilitatea se constată chiar de completul în faţa căruia sa formulat cererea de recuzare. Prin urmare, Curtea nu poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. 17. În acord cu jurisprudenţa constantă a Curţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 439 din 10 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2007, Decizia nr. 718 din 1 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 8 iulie 2010, sau Decizia nr. 1.007 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 20 septembrie 2011), accesul liber la justiţie nu este un drept absolut, a cărui exercitare nu ar putea fi condiţionată prin lege de îndeplinirea unor cerinţe prealabile şi de respectarea unor termene de prescripţie sau de decădere. Important este ca persoana care se consideră lezată în drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime să aibă efectiv posibilitatea de a se adresa instanţei judecătoreşti competente, iar, în cadrul judecării cauzei sale, să beneficieze de toate garanţiile şi mijloacele procedurale prevăzute, care condiţionează desfăşurarea unui proces echitabil. Prin urmare, dispoziţiile de lege criticate nu limitează, ci, din contră, reglementează dreptul de a recuza judecătorii în vederea asigurării imparţialităţii justiţiei. 18. Prin urmare, dispoziţia legală criticată dă expresie dreptului părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, având în vedere şi faptul că legiuitorul, prin reglementarea procedurii de soluţionare a cererii de recuzare, a urmărit asigurarea respectării termenului rezonabil şi a principiului accesului liber la justiţie. 19. În continuare, referitor la susţinerea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate potrivit căreia formularea verbală a cererii de recuzare afectează solemnitatea şedinţei, Curtea reţine că aceasta nu poate fi susţinută, câtă vreme cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afara cazurilor prevăzute de lege (art. 249 din Codul de procedură civilă), iar cei prezenţi la şedinţa de judecată sunt datori să manifeste respectul cuvenit faţă de instanţă şi să nu tulbure buna desfăşurare a şedinţei de judecată [art. 23 alin. (1) din Cod]. 20. În fine, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate reprezintă norme de procedură reglementate, în conformitate cu competenţa constituţională, conferită de art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adriana Dumitriu în Dosarul nr. 22.363/4/2015 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 47 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 februarie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin