Decizia Nr.801 din 05.12.2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adrian Bota în Dosarul nr. 11.260/1.748/2016 al Tribunalului Ilfov - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 806D/2017.2. La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei de neconstituţionalitate. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.110D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, ridicată de Marin Melinescu în Dosarul nr. 24.976/215/2016 al Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că la dosar autorul excepţiei a depus un set de înscrisuri, precizări cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi o solicitare de judecare a excepţiei în lipsă.5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, iar autorul prezent şi reprezentantul Ministerului Public arată că sunt de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.110D/2017 la Dosarul nr. 806D/2017, care a fost primul înregistrat.6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului din Dosarul Curţii nr. 806D/2017, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În motivarea solicitării sale subliniază faptul că jurisprudenţa anterioară a instanţei de control constituţional cu privire la normele procesual penale criticate nu are relevanţă în prezenta cauză. Solicită ca, în prezenta cauză, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională să se pronunţe luând în considerare particularităţile speţei în care excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată. În acest sens face referire la situaţia de fapt din dosarul de fond al instanţei de judecată. În final, extinde critica şi asupra altor temeiuri constituţionale în afara celor precizate prin încheierea de sesizare a instanţei de judecată în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, prin invocarea atât a dispoziţiilor constituţionale ale art. 11, art. 15, art. 16, art. 124 şi art. 148, cât şi a prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.7. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, având în vedere jurisprudenţa anterioară a Curţii în această materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:8. Prin Încheierea din 3 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 11.260/1.748/2016, Tribunalul Ilfov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Adrian Bota într-o cauză având ca obiect contestaţia formulată de autor împotriva Încheierii penale nr. 492 din 19 octombrie 2016, pronunţată de Judecătoria Cornetu în Dosarul nr. 11.260/1.748/2016, prin care, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) din Codul de procedură penală, s-a respins plângerea formulată de autor împotriva Ordonanţei de clasare nr. 3.037/P/2015 din 20 mai 2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, încheierea fiind definitivă. 9. Prin Încheierea nr. 118 din 25 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 24.976/215/2016, Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Marin Melinescu într-o cauză având ca obiect contestaţia formulată de autor împotriva Încheierii penale nr. 390 din 9 decembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 24.976/215/2016, prin care, în temeiul art. 341 din Codul de procedură penală, s-a respins plângerea formulată de autor împotriva Ordonanţei nr. 7.225/P/2013 din 10 octombrie 2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, încheierea fiind definitivă. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul din Dosarul Curţii nr. 806D/2017 susţine, în esenţă, necesitatea asigurării unui dublu grad de jurisdicţie în această materie, având în vedere caracterul hotărârii pronunţate în condiţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, hotărâre care implică o acuzaţie în materie penală prin măsurile care se dispun, în condiţiile în care constată sau confirmă, după caz, săvârşirea cu vinovăţie a unei fapte prevăzute de legea penală. Invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea pronunţată în Cauza Dumitru Popescu împotriva României, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 146 din 14 iulie 2000.11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul din Dosarul Curţii nr. 2.110D/2017 susţine că prevederile criticate sunt discriminatorii, îngrădesc accesul la justiţie, încalcă dreptul la apărare şi împiedică înfăptuirea justiţiei, întrucât refuză, în mod implicit, persoanei vătămate dreptul de a contesta la instanţa ierarhic superioară încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară a respins plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată. Susţine că dreptul la exercitarea căilor de atac este un aspect al dreptului de acces la justiţie şi o garanţie a dreptului la apărare, iar îngrădirea sa trebuie să respecte criteriul proporţionalităţii ingerinţei cu scopul urmărit, în condiţiile în care reglementarea criticată nu asigură un just echilibru între interesul bunei administrări a justiţiei şi interesul particular al persoanei vătămate de a supune controlului judecătoresc încheierea pronunţată de judecătorul de cameră preliminară.12. Tribunalul Ilfov - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, precizând că îşi însuşeşte în totalitate argumentele invocate de petent, autor al excepţiei de neconstituţionalitate, în susţinerea cererii sale.13. Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată, în condiţiile în care părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii, iar eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea, în mod rapid, a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judecătoresc cu privire la soluţia procurorului.14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.15. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând, în acest sens, considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014. 16. Avocatul Poporului arată că punctul său de vedere, exprimat în sensul constituţionalităţii prevederilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, a fost transmis în dosarele Curţii Constituţionale nr. 538D/2014, nr. 524D/2014, nr. 802D/2014 şi nr. 1.520D/2015, fiind reţinut în deciziile Curţii nr. 599 din 21 octombrie 2014, nr. 58 din 24 februarie 2015, nr. 139 din 12 martie 2015 şi nr. 326 din 17 mai 2016. Precizează că îşi menţine punctul de vedere anterior exprimat.17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, înscrisurile şi precizările depuse la dosar, concluziile autorului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016, având următorul conţinut: „Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) şi alin. (7¹) este definitivă". 20. Autorul excepţiei din Dosarul Curţii nr. 806D/2017 susţine că prevederile de lege criticate contravin atât dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 privind liberul acces la justiţie, cât şi prevederilor art. 20 din Legea fundamentală raportat la dispoziţiile art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv.21. Autorul excepţiei din Dosarul Curţii nr. 2.110D/2017 susţine că prevederile de lege criticate contravin atât dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la acces liberul la justiţie, art. 24 alin. (2) privind dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 - „Înfăptuirea justiţiei", cât şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat cu privire la dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală - anterior modificării acestora prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 - prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, paragrafele 24-25, respingând-o, ca neîntemeiată, soluţia şi considerentele deciziei precitate regăsindu-se în numeroase decizii ulterioare ale Curţii, cum ar fi deciziile nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din data de 22 ianuarie 2015; nr. 58 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2015; nr. 139 din 12 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2015; nr. 294 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 17 iunie 2015, şi nr. 408 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 13 iulie 2015.23. În motivarea soluţiei sale, Curtea a reţinut că încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă, însă acest fapt nu este de natură a afecta constituţionalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege". 24. Dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. 25. De asemenea, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. De asemenea, prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de faţă, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti. Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.26. Totodată, examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, Curtea a reţinut în Decizia nr. 755 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017, că cele statuate în jurisprudenţa sa, anterior citată, sunt valabile şi în ceea ce priveşte soluţia reglementată la art. 341 alin. (7¹) din Codul de procedură penală referitoare la respingerea plângerii ca rămasă fără obiect, în ipoteza în care, ulterior sesizării judecătorului de cameră preliminară, procurorul ierarhic superior admite plângerea şi dispune infirmarea soluţiei atacate.27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor anterior arătate sunt aplicabile şi în prezenta cauză.28. În ceea ce priveşte solicitarea autorului excepţiei Adrian Bota de a extinde critica şi asupra altor temeiuri constituţionale, Curtea constată că nu poate fi reţinută. Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti (...)", iar alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că „Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi (...)". Temeiurile excepţiei de neconstituţionalitate sunt, aşadar, cele precizate prin încheierea de sesizare a instanţei de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia, astfel că în faţa Curţii Constituţionale nu pot fi invocate alte temeiuri ale excepţiei decât cele stabilite prin încheierea de sesizare. O extindere a acestora de către instanţa de contencios constituţional ar echivala cu sesizarea din oficiu a Curţii Constituţionale, ceea ce depăşeşte cadrul legal stabilit de Legea nr. 47/1992. De altfel, jurisprudenţa Curţii Constituţionale a stabilit că invocarea în faţa Curţii, în cadrul unei excepţii de neconstituţionalitate, a unui alt temei, care nu are nicio legătură cu cel invocat în sesizare şi nici nu este o dezvoltare a acestuia, are semnificaţia ridicării unei excepţii direct în faţa Curţii, eludându-se astfel prevederile art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 10 alin. (2) şi art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992 (în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, şi nr. 137 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 20 aprilie 2013).29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Bota în Dosarul nr. 11.260/1.748/2016 al Tribunalului Ilfov - Secţia penală şi de Marin Melinescu în Dosarul nr. 24.976/215/2016 al Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secţia penală şi Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 5 decembrie 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent,Mihaela Ionescu