Decizia Nr.80 din 27.02.2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 490 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Sălaj în Dosarul nr. 1.291/33/2015 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 605D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, procedura de citare fiind legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi, în special, pentru respectarea Deciziei nr. 737 din 24 iunie 2008, noul Cod de procedură civilă prevede că, în afară de elementele de identificare a părţii şi de soluţia pronunţată, dispozitivul hotărârii judecătoreşti trebuie să prevadă dacă hotărârea este executorie, este supusă unei căi de atac ori este definitivă, iar dacă este supusă apelului sau recursului se va arăta şi instanţa la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac. Dispoziţiile legale criticate reprezintă o măsură de bună administrare a justiţiei, fiind însă amendate alte texte ce se află în strânsă legătură cu acestea, tocmai pentru a fi respectate exigenţele Curţii Constituţionale.4. Astfel, dosarul cu toate recursurile declarate se repartizează aceluiaşi complet, evitând situaţia repartizării recursurilor unor completuri sau instanţe diferite, pentru ca apoi să se pună problema conexării cauzelor. Prin norma legală criticată se urmăreşte tocmai evitarea tergiversării soluţionării cauzelor.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Decizia civilă nr. 323 din 29 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.291/33/2015, Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 490 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Sălaj într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de recurs.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât sancţionarea cu nulitatea absolută a depunerii recursului la altă instanţă decât aceea a cărei hotărâre se atacă reprezintă un formalism inacceptabil de rigid, de natură să afecteze grav efectivitatea căii de atac şi să respingă nejustificat accesul liber la justiţie. Aplicarea sancţiunii este neîntemeiată şi sub aspectul că cererea de recurs s-a depus la însăşi instanţa competentă să judece recursul, astfel încât nu poate fi imputată recurentului.7. Se mai arată că, de vreme ce însăşi instanţa nu şi-a respectat obligaţia prevăzută de art. 425 alin. (3) din Codul de procedură civilă, respectiv aceea de a menţiona în partea finală a dispozitivului hotărârii pronunţate instanţa la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac, sancţionarea justiţiabilului, care a depus cererea la instanţa competentă să o soluţioneze, şi nu la instanţa a cărei hotărâre se atacă, apare ca fiind inechitabilă.8. Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât restrâng nejustificat accesul liber la justiţie, contrar prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie. În acest sens arată că legiuitorul a prevăzut, la art. 425 alin. (3) din Codul de procedură civilă, obligaţia instanţei de a menţiona în partea finală a dispozitivului hotărârii instanţa la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac, ţinând astfel cont de considerentele Deciziei nr. 737 din 24 iunie 2008, prin care Curtea Constituţională a constatat că prevederile cuprinse în art. 302 din Codul de procedură civilă din 1865 [corespondentul art. 490 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă] sunt neconstituţionale în partea care prevedea „sub sancţiunea nulităţii". Însă, în practică, există posibilitatea ca judecătorul fondului să nu indice, în dispozitivul hotărârii, instanţa la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac.9. Totodată, în situaţia în care partea, în considerarea menţiunii inexacte din cuprinsul dispozitivului, exercită o cale de atac, neprevăzută de lege, instanţa de control judiciar, potrivit art. 457 alin. (3) din Codul de procedură civilă, o respinge ca inadmisibilă, iar termenul pentru declararea căii de atac prevăzute de lege curge de la comunicarea acestei hotărâri. Însă, această comunicare este de natură să creeze confuzie pentru justiţiabil, având în vedere că este făcută de instanţa de control judiciar, care este instanţa la care se depune calea de atac prevăzută de lege.10. Mai mult, instanţa apreciază că, în ipoteza art. 457 alin. (3) din Codul de procedură civilă, nu subzistă raţiunea instituirii regulii depunerii căii de atac la instanţa a cărei hotărâre se atacă, întrucât prima instanţă nu mai are niciun rol în pregătirea dosarului, comunicarea fiind efectuată de către instanţa de control judiciar.11. Aşadar, instanţa apreciază că cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 737 din 24 iunie 2008 îşi păstrează pe deplin actualitatea.12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.13. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, având în vedere garanţiile procedurale instituite de noul Cod de procedură civilă. În acest sens invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la dispoziţia din vechea reglementare procesual civilă potrivit căreia recursul se depunea, sub sancţiunea nulităţii, la instanţa a cărei hotărâre se atacă. Astfel, menţionează Decizia nr. 501 din 4 octombrie 2005, prin care Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 302 din Codul de procedură civilă din 1865 şi a reţinut că dispoziţia procedurală se justifică atât prin raţiuni de operativitate, cât şi de evitare a unor disfuncţionalităţi ce ar putea apărea în absenţa unei asemenea prevederi. Potrivit legii, cererea de recurs trebuie să îndeplinească anumite condiţii, printre care şi aceea a depunerii sale la instanţa a cărei hotărâre se atacă, iar nu la altă instanţă aleasă aleatoriu de către parte. Sancţiunea neîndeplinirii acestei exigenţe nu vine în contradicţie cu prevederile din Constituţie şi din actele internaţionale invocate de autorul excepţiei, ci este justificată de necesitatea bunei administrări a justiţiei, numai în acest fel putându-se evita judecarea separată şi pronunţarea unor soluţii diferite, în cazul în care s-au formulat mai multe cereri de recurs.14. De asemenea, menţionează Decizia nr. 737 din 24 iunie 2008, prin care Curtea a revenit asupra jurisprudenţei sale şi a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 302 din Codul de procedură civilă din 1865, reţinând, în esenţă, că sancţionarea cu nulitate absolută a depunerii recursului la altă instanţă decât aceea a cărei hotărâre se atacă apare ca un formalism inacceptabil de rigid, de natură să afecteze grav efectivitatea exercitării căii de atac şi să restrângă nejustificat accesul liber la justiţie.15. Totodată, se are în vedere doctrina conturată pe noul Cod de procedură civilă, în care se arată că a fost păstrată regula depunerii recursului, sub sancţiunea nulităţii, la instanţa a cărei hotărâre se atacă, justificat de faptul că aceasta este o măsură de bună administrare a justiţiei, fiind însă modificate alte texte din Cod pentru a da satisfacţie exigenţelor Curţii Constituţionale, respectiv art. 425 alin. (3) din Cod, unde s-a prevăzut obligaţia, pentru judecător, ca în dispozitivul hotărârii să se menţioneze şi instanţa la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac.16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 490 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „Recursul şi, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii, în condiţiile prevăzute la art. 83 alin. (3) şi art. 84."19. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie.20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate critică dispoziţiile art. 490 alin. (1) din Codul de procedură civilă sub aspectul sancţionării cu nulitatea absolută a depunerii recursului la altă instanţă decât cea a cărei hotărâre se atacă.21. În acest sens, Curtea observă că, potrivit art. XIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, astfel cum a fost modificată, succesiv, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 964 din 24 decembrie 2015, şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum şi pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziţii din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.009 din 15 decembrie 2016, Dispoziţiile art. XIV-XVII se aplică şi proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv. Prevederile art. XVII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 prevăd că: „(1) Recursul şi, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă, în condiţiile prevăzute la art. 83 alin. (3) şi art. 84 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată." Aşadar, sub aspectul depunerii recursului sunt aplicabile prevederile art. XVII alin. (1) teza întâi din Legea nr. 2/2013, text legal care nu este identic, din punctul de vedere al conţinutului, cu cel al art. 490 alin. (1) din Codul de procedură civilă, neprevăzând sancţiunea nulităţii recursului în cazul nedepunerii la instanţa a cărei hotărâre se atacă.22. Prin urmare, sub aspectul criticat, nu este în vigoare textul art. 490 alin. (1) din Codul de procedură civilă, aplicarea sa fiind prorogată pentru data de 1 ianuarie 2019. Aşadar, Curtea constată că textul criticat, pe de o parte, nu este în vigoare, iar, pe de altă parte, nu are legătură cu soluţionarea cauzei, din moment ce textul legal care prevede depunerea recursului, în ipoteza autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, este art. XVII alin. (1) din Legea nr. 2/2013. Astfel, având în vedere art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 490 alin. (1) din Codul de procedură civilă este inadmisibilă (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, sau Decizia nr. 108 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 8 iunie 2017, paragraful 22).23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 490 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Sălaj în Dosarul nr. 1.291/33/2015 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 27 februarie 2018.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Andreea Costin