DECIZIE Nr. 8
din 21 ianuarie 2008
cu privire la incidenta
cauzelor de nepedepsire sau reducere a pedepselor, prevazute de art. 10 din
Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, in
ipoteza situatiilor tranzitorii generate de savarsirea faptelor sub imperiul
legii vechi in materie (Legea nr. 87/1994) si judecarea acestora dupa intrarea
in vigoare a legii noi
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 866 din 22 decembrie 2008
Dosar nr. 48/2007
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae
Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a întrunit la
data de 5 noiembrie 2007 în vederea examinării recursului în interesul legii,
declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, cu privire la incidenta cauzelor
de nepedepsire sau reducere a pedepselor, prevazute de art. 10 din Legea nr.
241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, in ipoteza
situatiilor tranzitorii generate de savarsirea faptelor sub imperiul legii
vechi in materie (Legea nr. 87/1994) si judecarea acestora dupa intrarea in
vigoare a legii noi.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,
republicată, fiind prezenţi 89 de judecători din totalul de 114 aflaţi în
funcţie.
Procurorul general al
Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat
de procurorul Tiberiu Mihail Niţu, prim-adjunct al procurorului general.
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de
pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul
legii, cerând admiterea acestuia în sensul de a se stabili că poate beneficia
de cauzele de impunitate sau de reducerea pedepsei prevăzute de art. 10 din
Legea nr. 241/2005 numai inculpatul aflat în situaţia în care, prin aplicarea
art. 13 din Codul penal, a fost judecat pentru o infracţiune de evaziune
fiscală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005.
Fiind nevoie de timp mai îndelungat, în vederea
deliberării, s-a amânat pronunţarea pentru astăzi, 21 ianuarie 2008, când
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul
legii, constată următoarele:
In practica instanţelor judecătoreşti s-a constatat că
nu există practică unitară în legătură cu incidenţa cauzelor de nepedepsire sau
reducere a pedepselor, prevăzute de art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru
prevenirea şi combaterea evaziunii
fiscale, în cazul situaţiilor tranzitorii generate de săvârşirea faptelor sub
imperiul legii vechi în această materie (Legea nr. 87/1994) şi judecate după
intrarea în vigoare a legii noi.
Astfel, unele instanţe au considerat că dispoziţiile
art. 10 din Legea nr. 241/2005 sunt aplicabile şi infracţiunilor prevăzute de
Legea nr. 87/1994, cu modificările ulterioare, prin combinarea dispoziţiilor
mai favorabile din cele două legi succesive.
Aceste instanţe şi-au fundamentat soluţia pe
dispoziţiile art. 13 din Codul penal, potrivit cărora „în cazul în care de la
săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una
sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă", precum şi
pe prevederile art. 10 din Legea nr. 241/2005, conform cărora „în cazul
săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege,
dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de
judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat,
limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la
jumătate".
Alte instanţe, dimpotrivă, au statuat că, în astfel de
situaţii, inculpatul beneficiază de aceste cauze de impunitate sau de reducere
a pedepsei numai în cazul în care, prin aplicarea art. 13 din Codul penal, este
judecat pentru o infracţiune de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 din Legea
nr. 241/2005.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat
corect dispoziţiile legii.
Intr-adevăr, în conformitate cu principiul activităţii
legii penale, în art. 10 din Codul penal se prevede: „legea penală se aplică
infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare."
Din această formulare dată principiului enunţat rezultă
că pentru toate infracţiunile se aplică legea în vigoare în timpul săvârşirii
lor.
Există însă cazuri când anumite infracţiuni săvârşite
sub legea veche sunt judecate sub imperiul legii noi.
Astfel de cazuri, de succesiune
a legilor penale, generează situaţii tranzitorii ce impun o derogare firească
de la principiul activităţii legii penale.
Ca urmare, pentru asemenea situaţii, trebuie să se
recurgă la principiul subsidiar al aplicării legii penale mai favorabile.
Or, acest principiu impune
aplicarea „legii" mai favorabile în ansamblu şi nu doar aplicarea unora
dintre „dispoziţiile mai favorabile" ale acelei legi.
Ca atare, în raport cu principiul menţionat, nu se
poate recurge la combinarea unei dispoziţii mai favorabile dintr-o lege cu
dispoziţii din altă lege, fiindcă în acest fel s-ar ajunge, pe cale
judecătorească, la crearea unei a treia legi, ceea ce nu ar fi îngăduit.
De aceea, în art. 13 din Codul penal este folosită
expresia „legea mai favorabilă" şi nu dispoziţiile
mai favorabile ale unei legi.
Pe lângă aceste reglementări de principiu, mai trebuie
avute în vedere si particularităţile dispoziţiilor Legii nr. 87/1994 si ale
Legii nr. 241/2005.
Sub acest aspect este de observat că prin art. 16 din
Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale au fost
abrogate expres atât Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, cu
modificările ulterioare, cât şi art. 280 din Legea nr. 53/2001 - Codul muncii.
Or, această abrogare nu este identică cu
dezincriminarea cel puţin nu în totalitate întrucât unele fapte în discuţie au
fost menţinute ca infracţiuni. Prin urmare, în materia enunţată există o
continuitate a incriminării, fiind efectuată doar o schimbare a sediului
acesteia.
Spre deosebire de Legea nr.
87/1994, prin noua Lege nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii
fiscale a fost lărgită sfera expresiei „contribuabil", extinzându-se
totodată şi aria faptelor incriminate ca „infracţiuni de evaziune fiscală"
sau ca „infracţiuni aflate în legătură cu acestea".
Este adevărat că, preluând majoritatea infracţiunilor
prevăzute în legea anterioară, care se regăsesc în art. 4, art. 7 alin. (1) şi
(2), art. 9 alin. (1) lit. a), b), c), d), e) şi f) din Legea nr. 241/2005,
această nouă lege nu a mai preluat şi faptele prevăzute în art. 10, art. 11
lit. a), art. 11 lit. b) teza I şi a III-a şi în art. 12 lit. a) din Legea
nr. 87/1994, care au fost astfel dezincriminate.
Mai mult, prin noua lege pentru prevenirea şi
combaterea evaziunii fiscale (nr. 241/2005) au fost instituite noi infracţiuni,
una fiind de evaziune fiscală [prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. g)], iar trei
având legătură cu infracţiunile de evaziune fiscală (prevăzute în art. 3, 5 şi
8).
In fine, tot prin această nouă lege a fost preluată
infracţiunea de stopaj la sursă, de la art. 280 din Legea nr. 53/2003,
fiind inclusă în categoria infracţiunilor având legătură cu infracţiunile de
evaziune fiscală (art. 6).
Este semnificativ că dispoziţiile Legii nr. 241/2005
referitoare la incriminarea faptelor de evaziune fiscală şi a celor având
legătură cu evaziunea fiscală nu conţin alte reglementări de detaliu privind
cauzele de nepedepsire şi de reducere a pedepselor decât cele cuprinse în art.
10 din această lege.
Or, prin textele de lege
arătate se prevede că „în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală
prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii,
până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral
prejudiciul cauzat, limitele pedepsei «prevăzute de lege» pentru fapta
săvârşită se reduc la jumătate", iar „dacă prejudiciul cauzat şi recuperat
în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei
naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă", şi, în fine, „dacă
prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000
euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă,
care se înregistrează în cazierul judiciar".
Aşa cum rezultă din reglementarea menţionată, cauzele
de nepedepsire şi cele de reducere a pedepselor la care se referă art. 10 din
Legea nr. 241/2005 sunt aplicabile numai „în cazul săvârşirii unei infracţiuni
de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege", iar nu şi de o altă lege.
O atare formulare limitativă
este menită ca, în raport cu principiile de drept penal unanim acceptate, să
fie restrânsă incidenţa cauzelor de nepedepsire sau de reducere a pedepselor
numai la infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr.
241/2005, fiind excluse orice alte infracţiuni de la beneficiul reglementat
prin art. 10 din această lege.
A considera altfel, ar însemna ca, după caz, fie să se
depăşească limitele interpretării corecte impuse de conţinutul art. 10 alin.
(1) din Legea nr. 241/2005, prin care se stabileşte că dispoziţiile sale sunt
aplicabile numai „în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală
prevăzute de prezenta lege", fie să se încalce prevederile art. 13 alin. 1
din Codul penal, referitoare la legea penală mai favorabilă, prin care se
instituie principiul potrivit căruia „în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii
până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi
penale, se aplică legea cea mai favorabilă", adică în ansamblul ei,
iar nu doar anumite dispoziţii mai favorabile rezultate din combinarea
prevederilor mai multor legi succesive.
In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a)
din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu referire
la art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în
interesul legii şi a se stabili că, în cazul faptelor săvârşite sub imperiul
Legii nr. 87/1994 şi al judecării lor după intrarea în vigoare a Legii nr.
241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, pot beneficia de
cauzele de impunitate sau de reducere a pedepsei reglementate de art. 10 din
această lege numai cei în sarcina cărora s-a reţinut, prin aplicarea art. 13
din Codul penal, săvârşirea unei infracţiuni fiscale prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, şi stabilesc:
In cazul faptelor săvârşite sub imperiul Legii nr.
87/1994 şi al judecării lor după intrarea în vigoare a Legii nr. 241/2005
pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, pot beneficia de cauzele de
impunitate sau de reducere a pedepsei reglementate de art. 10 din această lege
numai cei în sarcina cărora s-a reţinut, prin aplicarea art. 13 din Codul
penal, săvârşirea unei infracţiuni fiscale prevăzute de art. 9 din Legea nr.
241/2005.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie
2008.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei