Decizia Nr.798 din 05.12.2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 202 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Doru Budi Rua în Dosarul nr. 1.756/88/2016/a5 al Tribunalului Tulcea - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 331D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că legiuitorul a prevăzut scopul şi condiţiile generale pentru luarea măsurilor preventive restrictive, respectiv privative de libertate, iar condiţiile specifice, procedura de urmat, conţinutul şi efectele dispunerii lor sunt reglementate în norme procedurale cu caracter special cuprinse în legea de procedură penală.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 19 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.756/88/2016/a5, Tribunalul Tulcea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 202 alin. (3) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Doru Budi Rua în procedura de verificare, din oficiu, a legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive a controlului judiciar. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine, în esenţă, că, pentru realizarea individualizării judiciare a măsurii preventive, legiuitorul trebuie să descrie în mod clar, cert, obiectiv şi previzibil, în conţinutul normei, criterii şi circumstanţe reale şi personale în funcţie de care să se stabilească, în concret, atât tipul de măsură preventivă, cât şi forma acesteia de executare. Prin aceste criterii trebuie să se facă o demarcaţie clară şi obiectivă între măsurile preventive restrictive de libertate şi cele privative de libertate. Or, textul de lege criticat nu prevede niciun criteriu ori circumstanţă obiectivă reală sau personală, prin raportare la care să se realizeze o corectă individualizare a măsurii preventive. Susţine că lipsa criteriilor menţionate determină, în practică, dispunerea în mod arbitrar a măsurilor preventive, pe durate de timp excesive, respectiv o practică judiciară neunitară.6. Tribunalul Tulcea - Secţia penală opinează că textul de lege criticat nu contravine niciunuia dintre principiile generale şi drepturilor fundamentale enumerate în cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Apreciază că nu sunt necesare criteriile propuse de autorul excepţiei, câtă vreme legiuitorul a prevăzut expres condiţiile generale de luare a măsurilor preventive, precum şi cazurile de aplicare. Consideră că normele procesual penale criticate sunt suficient de clare şi previzibile, nefiind contrare dreptului la apărare, astfel încât opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 744 din 13 decembrie 2016 şi consideră că dispoziţiile de lege criticate nu au o formulare ambiguă, neclară şi imprevizibilă pentru un cetăţean care nu dispune de o pregătire juridică temeinică, astfel că nu încalcă cerinţele impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie, pe cale de consecinţă nefiind încălcate nici celelalte dispoziţii constituţionale şi convenţionale invocate.9. Avocatul Poporului menţionează că a transmis punctul său de vedere în sensul că prevederile art. 202 din Codul de procedură penală sunt constituţionale, acesta fiind reţinut în Decizia nr. 744 din 13 decembrie 2016. Precizează că îşi menţine punctul de vedere anterior exprimat.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 202 alin. (3) din Codul de procedură penală, având următorul conţinut: „Orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia."13. În susţinerea neconstituţionalităţii normei procesual penale criticate, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi alin. (5) privind garantarea valorilor supreme în statul de drept, respectiv principiul legalităţii, art. 11 alin. (2) potrivit căruia tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil, art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie şi art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare. Susţine că normele procesual penale criticate aduc atingere şi prevederilor art. 5, art. 6 şi art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la libertate şi siguranţă, dreptul la un proces echitabil, respectiv legalitatea incriminării.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că măsurile preventive sunt instituţii de drept procesual penal cu caracter de constrângere, prin care suspectul sau inculpatul este împiedicat să întreprindă anumite activităţi care s-ar răsfrânge negativ asupra desfăşurării procesului penal sau asupra atingerii scopului acestuia, sunt măsuri de constrângere puse la dispoziţia organelor judiciare penale pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, pentru a împiedica sustragerea suspectului sau inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecată sau pentru prevenirea comiterii de către acesta a unei alte infracţiuni. Noul cod de procedură penală prevede cinci măsuri preventive - reglementate expres şi limitativ în art. 202 alin. (4), trei fiind privative de libertate (reţinerea, arestul la domiciliu şi arestarea preventivă), iar alte două fiind restrictive de drepturi (controlul judiciar şi controlul judiciar pe cauţiune). 15. Întrucât prin luarea măsurilor preventive se aduce atingere dreptului fundamental al inviolabilităţii persoanei, aşadar libertăţii individuale, atât legislaţia naţională (Codul de procedură penală, art. 23 din Constituţia României), cât şi cea europeană (art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale) au instituit o serie de garanţii procesuale care să prevină abuzul şi arbitrariul în luarea, menţinerea, prelungirea şi confirmarea acestora, transpuse în numeroase condiţii ce trebuie realizate cumulativ. De altfel, legea procesual penală în vigoare prevede posibilitatea luării unor măsuri privative sau restrictive de libertate „doar în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege" [art. 9 alin. (2)]. 16. Scopul şi condiţiile generale pentru luarea măsurilor preventive sunt reglementate în art. 202 din Codul de procedură penală, reglementări aplicabile indiferent de măsura preventivă ce se instituie, condiţiile specifice de luare a fiecărei măsuri şi procedura de urmat, conţinutul şi efectele dispunerii lor fiind reglementate prin norme procesual penale cu caracter special cuprinse în secţiunile a 2-a („Reţinerea"), a 3-a („Controlul judiciar"), a 4-a („Controlul judiciar pe cauţiune"), a 5-a („Arestul la domiciliu") şi a 6-a („Arestarea preventivă") ale capitolului privind măsurile preventive. 17. Totodată, Curtea a constatat, în considerentele Deciziei nr. 744 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 6 februarie 2017, că noul Cod de procedură penală stabileşte obligaţia organului judiciar ca, la alegerea măsurii preventive, să analizeze cumulativ următoarele condiţii generale: să existe probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune [art. 202 alin. (1)], măsura aleasă să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei [art. 202 alin. (3)], măsura preventivă să fie necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia [art. 202 alin. (3)] - condiţia necesităţii măsurilor privative sau restrictive de libertate fiind exprimată sub condiţia caracterului excepţional al acestora [art. 9 alin. (2)] - şi să nu existe, la momentul dispunerii, confirmării, prelungirii sau menţinerii măsurii preventive, vreo cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale. De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală, măsurile preventive pot fi dispuse doar în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.18. Aşadar, Curtea a constatat că luarea măsurilor preventive este condiţionată de existenţa cel puţin a unuia dintre scopurile enumerate anterior, prin aceasta fiind subliniat caracterul preventiv pe care aceste măsuri trebuie să îl aibă în cursul procesului penal. De asemenea, Curtea a constatat că existenţa unuia dintre scopurile menţionate se impune a fi verificată atât la momentul luării măsurii preventive, cât şi atunci când se dispune confirmarea, prelungirea, înlocuirea, revocarea sau, după caz, menţinerea unei astfel de măsuri. Potrivit doctrinei, prin scopul măsurii preventive se înţelege ce pericol anume trebuie să fie preîntâmpinat sau înlăturat, organul judiciar având obligaţia să aleagă măsura potrivită şi suficientă pentru atingerea acelui scop. Curtea a constatat, totodată, că sensul sintagmei „buna desfăşurare a procesului penal" este acela de prevenire a situaţiilor în care inculpatul ar putea să interfereze de o manieră gravă cu buna şi corecta desfăşurare a procesului penal, prin conduita sa încercând alterarea probatoriului pe baza căruia organele judiciare trebuie să stabilească adevărul. 19. Cu privire la măsura controlului judiciar - dispusă faţă de autorul excepţiei din prezenta cauză, Curtea reţine că art. 211 din Codul de procedură penală face trimitere la scopul şi condiţiile reglementate în art. 202 alin. (1) al aceluiaşi act normativ. În cazul măsurii preventive a controlului judiciar, acest scop este realizat prin impunerea în sarcina inculpatului a unor obligaţii şi interdicţii, instituite în art. 215 din Codul de procedură penală, în vederea supravegherii conduitei acestuia de către organul judiciar.20. Prin Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2015, Curtea a statuat că măsura controlului judiciar reprezintă o măsură intruzivă ce poate afecta dreptul fundamental al libertăţii individuale şi alte drepturi şi libertăţi fundamentale, respectiv libera circulaţie, viaţa intimă, familială şi privată, libertatea întrunirilor, munca şi protecţia socială a muncii şi libertatea economică. Însă, Curtea a reţinut că drepturile fundamentale anterior enumerate nu sunt absolute prin natura lor, ele putând fi supuse unor limitări rezonabile printr-o reglementare etatică. Reţinând incidenţa în cauză a art. 53 din Legea fundamentală, Curtea a analizat restrângerea exercitării drepturilor menţionate, respectiv dacă această restrângere este conformă cu prevederile acestui text constituţional. Curtea a reţinut că ingerinţa generată de instituţia controlului judiciar vizează drepturi fundamentale, respectiv dreptul la libertatea individuală, dreptul la liberă circulaţie, dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, libertatea întrunirilor, munca şi protecţia socială a muncii şi libertatea economică, este reglementată prin lege, respectiv art. 211-215 din Codul de procedură penală, are ca scop legitim desfăşurarea instrucţiei penale, fiind o măsură judiciară aplicabilă în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, se impune, fiind adecvată in abstracto scopului legitim urmărit, este nediscriminatorie şi este necesară într-o societate democratică, pentru protejarea valorilor statului de drept. Prin decizia precitată, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 211-217 din Codul de procedură penală şi, pe cale de consecinţă, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 15 decembrie 2014, dispoziţiile art. 211-217 din Codul de procedură penală au fost puse în acord cu prevederile constituţionale în sensul arătat de instanţa de contencios constituţional prin decizia precitată, astfel încât, prin reglementarea termenului pentru care poate fi dispusă şi a duratei maxime a măsurii controlului judiciar, ingerinţa analizată a devenit proporţională cu cauza care a determinat-o, asigurându-se un just echilibru între interesul public şi cel individual.21. Având în vedere cele arătate anterior, Curtea nu poate reţine că norma procesual penală criticată este contrară dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate, textul criticat reglementând suficiente garanţii procesuale pentru a exclude dispunerea în mod arbitrar şi pe durate de timp excesive a măsurilor preventive.22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Doru Budi Rua în Dosarul nr. 1.756/88/2016/a5 al Tribunalului Tulcea - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 202 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Tulcea - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 5 decembrie 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Mihaela Ionescu