DECIZIE Nr.
793 din 27 septembrie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 90 alin. 2 si art. 214 alin. 5 din
Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 710 din 22 octombrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu
-judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 90 alin. 2 şi art. 214 alin. 5 din
Codul de procedură penală, excepţie ridicată de
Gheorghe Chivari în Dosarul nr. 331/R/296/2006 al Judecătoriei Satu Mare.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului
Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa Curţii
Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 23 februarie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 331/R/296/2006, Judecătoria Satu Mare a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 90
alin. 2 şi art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală, excepţie
ridicată de Gheorghe Chivari în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă
dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un
proces echitabil, art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea, imparţialitatea
şi egalitatea justiţiei, art. 11 referitoare la dreptul internaţional şi
dreptul intern, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind
drepturile omului, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale.
Astfel, precizarea în cuprinsul art. 90 alin. 2 din
Codul de procedură penală, care condiţionează excepţia de prevederea
„legii", nu reprezintă o garanţie suficientă pentru asigurarea unui proces
echitabil, ci, dimpotrivă, nu face decât să alimenteze inechităţile în domeniul
penal, autorizând un amestec inadmisibil al procedurilor administrative în
procedurile penale. Procedurile administrative de control ce precedă întocmirea
proceselor-verbale şi a actelor de constatare semnalate de art. 90 alin. 2 din
Codul de procedură penală nu satisfac exigenţele procedurale impuse de dreptul
la un proces echitabil. Astfel, textul de lege criticat conferă acestor acte
vocaţia de a fi folosite ulterior ca mijloace de probă în procesul penal (cu
privire la faptele şi împrejurările de fapt constatate, precum şi cu privire la
explicaţiile persoanelor la care se referă şi ale martorilor asistenţi), fără a
fi respectate cerinţele referitoare la egalitatea de arme,
contradictorialitatea, obligarea de motivare a actelor judiciare, comunicarea
probelor, posibilitatea exercitării căilor de atac, publicitatea, independenţa
şi imparţialitatea autorităţilor justiţiei, respectarea prezumţiei de
nevinovăţie şi garantarea exercitării drepturilor apărării. Prin urmare, aceste
acte nu ar putea fi convertite în mijloace de probă în procesul penal fără să
se aducă atingere dreptului la un proces echitabil, deoarece provin de la
organe de stat din afara celor judiciare, de regulă de natură administrativă.
Aşa fiind, independenţa şi imparţialitatea justiţiei sunt puse în pericol,
întrucât s-a creat posibilitatea ca judecătorii să îşi întemeieze soluţia de
condamnare pe acte întocmite în afara procesului penal.
In acest context autorul excepţiei mai arată că
domeniul de aplicare al autorităţii de lucru judecat în procesul penal este
delimitat de diferenţa de competenţă funcţională, fundamentată pe independenţa
fiecărui judecător. Or, deşi decizia administrativă nu are autoritate de lucru
judecat, folosirea ei în procesul penal antrenează imposibilitatea pentru cel
interesat de a contesta în faţa jurisdicţiei administrative exactitatea
faptelor stabilite de judecătorul represiv.
In acest sens se invocă jurisprudenţa Curţii Europene a
Drepturilor Omului în materie, şi anume cauzele Funke împotriva Franţei,
1993, Fayed împotriva Regatului Unit, 1994 şi Saunders
împotriva Regatului Unit, 1996.
Judecătoria Satu Mare opinează că pentru procesele-verbale şi actele de constatare emise de
alte organe s-ar impune o recalificare cu o conotaţie de sursă de informare
pentru organul de urmărire penală şi nu convertirea acestora în mijloace de
probă în procesul penal. Astfel, prin folosirea acestor mijloace de probă,
indiferent de conţinutul lor concret şi de natura faptei imputate acuzatului,
în condiţiile în care procedurile administrative sunt supuse altor exigenţe,
este discutabilă respectarea cerinţelor impuse de art. 6 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, dispoziţiile
legale criticate nu aduc atingere principiului liberului acces la justiţie,
întrucât întreaga activitate desfăşurată de procuror şi de organele de urmărire
penală, precum şi întreg probatoriul administrat sunt supuse controlului
instanţei judecătoreşti. Mai mult, împotriva proceselor-verbale şi a actelor de
constatare, considerate de art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală ca
mijloace de probă, se poate formula contestaţie ce se soluţionează atât pe cale
administrativă de către organul competent, cât şi de către o instanţă de
judecată independentă şi imparţială, instituită de lege, iar persoana ce se
consideră lezată în drepturile sale beneficiază de două grade de jurisdicţie.
Dispoziţiile legale invocate nu sunt de natură să aducă
atingere principiului unicităţii şi imparţialităţii justiţiei şi nici
principiului independenţei judecătorilor.
Preşedinţii celor
două Camere ale Parlamentului nu au comunicat
punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 90 alin. 2, cu denumirea marginală Procesul-verbal
ca mijloc de probă, şi art. 214 alin. 5, cu denumirea marginală Actele încheiate de unele organe de constatare, ambele din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:
- art. 90 alin. 2: „De asemenea, sunt mijloace de probă procesele-verbale şi actele de constatare,
încheiate de alte organe, dacă legea prevede aceasta.";
- art. 214 alin. 5: „Procesele-verbale
încheiate de aceste organe constituie mijloace de probă."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului
instanţei de contencios constituţional prin raportare la aceleaşi prevederi
invocate şi în prezenta cauză şi cu motivări similare. Astfel, prin Decizia nr.
524 din 27 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 7 septembrie 2006, şi
Decizia nr. 331/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 28 iulie 2005, Curtea a
respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate ce vizau
dispoziţiile art. 90 alin. 2 şi art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală,
statuând în esenţă că nu contravin dreptului părţilor la un proces echitabil,
întrucât procesele-verbale încheiate de alte organe decât cele de urmărire
penală sau instanţa de judecată pot fi combătute cu orice alte probe propuse de
părţi, în condiţiile art. 67 alin. 1 din Codul de procedură penală. De
asemenea, Curtea a statuat că dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere
unicităţii şi imparţialităţii justiţiei şi nici independenţei judecătorilor,
întrucât instanţa judecătorească este cea care apreciază asupra concludentei şi
utilităţii probelor, iar cu ocazia deliberării, tot instanţa de judecată este
cea care face aprecierea definitivă a probelor, care, în conformitate cu
dispoziţiile art. 63 alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală, nu au
valoare mai dinainte stabilită.
Neintervenind elemente noi, de natură a determina
reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia acestei decizii
sunt valabile şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 90 alin. 2 şi art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală, excepţie
ridicată de Gheorghe Chivari în Dosarul nr. 331 /R/296/2006 al Judecătoriei
Satu Mare.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 septembrie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru