DECIZIE   Nr. 787 din 7 noiembrie 2006

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 alin. (6) teza finala din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 982 din 8 decembrie 2006

Ioan Vida                            -  preşedinte

Nicolae Cochinescu           -  judecător

Acsinte Gaspar                  -  judecător

Kozsokar Gabor                 -  judecător

Petre Ninosu                      -  judecător

Ion Predescu                      -  judecător

Şerban Viorel Stănoiu       -  judecător

Tudorel Toader                  -  judecător

Marilena Mincă                  -  procuror

Florentina Geangu             -  magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (6) teza finală din Legea nr. 47/1992, excepţie ridicată de Dorin Andronic în Dosarul nr. 3.237/39/2006 al Curţii de Apel Suceava -Secţia penală.

La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, întrucât dispoziţiile de lege criticate sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Incheierea din 19 iunie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 3.237/39/2006, Curtea de Apel Suceava - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (6) teza finală din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Dorin Andronic.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 29 alin. (6) teza finală din Legea nr. 47/1992 sunt neconstituţionale, întrucât ele contravin principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat [art. 1 alin. (4)], reprezentând o ingerinţă în activitatea instanţelor judecătoreşti prin instituirea unui termen pentru judecarea recursului împotriva încheierii prin care s-a respins ca inadmisibilă o excepţie de neconstituţionalitate. Totodată, se susţine că dispoziţiile legale criticate contravin principiilor constituţionale privind liberul acces la justiţie [art. 21 alin. (1) şi (3)] şi dreptul la apărare (art. 24), prin instituirea unui termen prea scurt pentru judecarea recursului. De asemenea, se arată că textul de lege criticat încalcă şi prevederile art. 124 şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, referitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti al căror atribut exclusiv de fixare a termenelor de judecată ar fi încălcat, precum şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Curtea de Apel Suceava - Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate în motivarea excepţiei.

Avocatul Poporului, invocând jurisprudenta în materie a Curţii Constituţionale, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 29 alin. (6) teza finală din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României,Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, având următorul cuprins: „Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Autorul excepţiei susţine că acest text de lege încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, ale art. 21 alin. (1) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126 alin. (2) referitor la competenţa instanţelor judecătoreşti.

Analizând textul de lege criticat şi prevederile din Legea fundamentală pretins a fi încălcate, Curtea reţine următoarele:

In ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (6) teza finală din Legea nr. 47/1992, faţă de dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie, se constată că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece autoritatea legislativă este singura în măsură să stabilească procedura de judecată, autoritatea judecătorească pronunţându-se asupra cauzelor deduse judecăţii cu respectarea normelor legale. Astfel, stabilirea termenului de 3 zile pentru judecarea recursului nu reprezintă o ingerinţă în activitatea instanţelor judecătoreşti, aşa cum susţine autorul excepţiei, întrucât acestea îşi desfăşoară activitatea cu respectarea normelor de procedură stabilite de legiuitor. Stabilirea unui termen maxim pentru judecare recursului are în vedere asigurarea judecării cu celeritate a cauzelor.

Referitor la susţinerea că art. 29 alin. (6) teza finală din Legea nr. 47/1992 încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 privind dreptul la apărare, se constată că aceasta este neîntemeiată. Dispoziţiile criticate nu îngrădesc dreptul unei persoane de a se adresa instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor şi intereselor lor legitime, o dovadă în acest sens fiind şi faptul că instanţa se pronunţă prin încheiere asupra admisibilităţii excepţiei tocmai în cadrul unui proces aflat în desfăşurare.

Prin Decizia nr. 607 din 15 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 25 ianuarie 2006, şi Decizia nr. 514 din 20 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 13 iulie 2006, Curtea a statuat că prevederile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 conţin norme de procedură care nu contravin condiţiei soluţionării cauzelor cu celeritate şi într-un termen rezonabil, stabilită de art. 21 alin. (3) din Constituţie, ci, dimpotrivă, îi dau expresie, textul de lege instituind în mod expres un termen imperativ pentru soluţionarea recursului (3 zile). Prin urmare, dispoziţiile art. 29 alin. (6) din legea criticată răspund întru totul cerinţei de celeritate impuse de condiţia soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil şi reflectă totodată preocuparea legiuitorului de a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, sub toate aspectele sale, inclusiv dreptul la apărare.

Curtea constată că art. 29 alin. (6) teza finală din Legea nr. 47/1992 nu este neconstituţional, nici raportat la art. 124 şi la art. 126 alin. (2) din Constituţie. Astfel, conform art. 124 din Constituţie, justiţia este unică, în sensul că activitatea de judecată se înfăptuieşte după aceleaşi legi pentru toţi cetăţenii, imparţială, în sensul că este realizată de autorităţi special create, fără interese particulare în procesele pe care le judecă şi egală pentru toţi, în sensul că părţilor din proces li se aplică acelaşi regim juridic, fără privilegii şi discriminări. De asemenea, termenul de 3 zile este stabilit prin lege, în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, care prevede că procedura de judecată şi competenţa instanţelor judecătoreşti sunt stabilite prin lege.

Având în vedere acestea, rezultă că dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate nu sunt de natură a afecta principiile unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei sau al independenţei judecătorilor.

De altfel, asupra constituţionalităţii prevederilor art. 29 alin. (6) teza finală din Legea nr. 47/1992, sub aspectul unor critici similare, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 757 din 31 octombrie 2006, constatând că dispoziţiile criticate nu încalcă prevederile constituţionale.

Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA   CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (6) teza finală din Legea nr. 47/1992, excepţie ridicată de Dorin Andronic în Dosarul nr. 3.237/39/2006 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu