DECIZIE   Nr. 786 din 13 mai 2009

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii de aprobare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetara pe anul 2009 si reglementarea unor masuri financiar-fiscale

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 400 din 12 iunie 2009

In temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, la data de 30 aprilie 2009, un grup de 63 de deputaţi şi 28 de senatori, aparţinând grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, a solicitat Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra constituţionalităţii dispoziţiilor Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.

Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 7.211 din 30 aprilie 2009 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.853A/2009.

La sesizare a fost anexată lista cuprinzând semnăturile celor 63 de deputaţi şi 28 de senatori, şi anume: Cristian Mihai Adomniţei, Teodor Atanasiu, Mihai Banu, Vasile Berci, Dan Bordeianu, Emil Bostan, Viorel-Vasile Buda, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Buican, Cristian-lon Burlacu, Mihăiţă Calimente, Mircea Cazan, Daniel Chiţoiu, Tudor-Alexandru Chiuariu, Gheorghe Coroamă, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Cristina Elena Dobre, Victor Paul Dobre, Mihai-Aurel Donţu, Gheorghe Dragomir, George Ionuţ Dumitrică, Relu Fenechiu, Gheorghe Gabor, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Andrei Dominic Gerea, Alina-Ştefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Mircea Irimescu, Nicolae Jolţa, Mihai Lupu, Dan Mihai Marian, Dan Ilie Morega, Dan-Ştefan Motreanu, Gheorghe-Eugen Nicolăescu, Bogdan Olteanu, Ludovic Orban, Viorel Palaşcă, Ionel Palăr, Dan Păsat, Cornel Pieptea, Gabriel Plăiaşu, Cristina-Ancuţa Pocora, Virgil Pop, Octavian-Marius Popa, Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, Neculai Rebenciuc, Ana Adriana Săftoiu, Nini Săpunaru, Adrian George Scutaru, lonuţ-Marian Stroe, Gigel-Sorinel Ştirbu, lonTăbugan, Gheorghe-Mirel Taloş, Ioan Timiş, Adriana Diana Tuşa, Claudiu Ţaga, Radu Bogdan Ţîmpău, Ioan Ţintean, Horea-Dorin Uioreanu, Lucia-Ana Varga, Mihai Alexandru Voicu, respectiv Crin George Laurenţiu Antonescu, Gabriel Berea, Cristinel Bîgiu, Minerva Boitan, Liviu Câmpanu, Sever Constantin Cibu, Cristian David, Mircea Diaconu, Emilian Frâncu, Ioan Ghişe, Puiu Haşotti, Paul lehim, Raymond Luca, Cezar Măgureanu, Ovidius Mărcuţianu, Teodor Viorel Meleşcanu, Vasile Mustăţea, Vasile Nedelcu, Marius Nicoară, Romeo Nicoară, Mărio Ovidiu Oprea, Liviu Titus Pasca, Cornel Popa, Tiberiu Aurelian Prodan, Nicolae Robu, Dan Radu Ruşanu, Cristian Ţopescu şi Varujan Vosganian.

In motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate au fost aduse argumente care privesc atât neconstituţionalitatea extrinsecă, cât şi cea intrinsecă a Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.

I. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, se constată că autorii obiecţiei susţin încălcarea art. 65 alin. (2) lit. b), art. 75 alin. (1), art. 76 alin. (2), art. 115 alin. (5) teza finală, art. 115 alin. (6) coroborat cu art. 56 din Constituţie.

1. Se arată că şedinţa comună din data de 22 aprilie 2009 a Comisiei pentru buget, finanţe, bănci din Camera Deputaţilor şi a Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a Senatului pentru dezbaterea proiectului de lege contestat s-a desfăşurat fără cvorum de şedinţă, contrar art. 22 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului şi art. 65 alin. (2) din Constituţie, fiind viciată procedura de adoptare a legii criticate.

2. Se apreciază că legea în discuţie trebuia adoptată ca lege organică. în acest sens, se arată că legea criticată modifică Codul fiscal, care, la rândul său, fiind modificat de o lege organică - Legea nr. 494/2004, care a introdus în Codul fiscal un nou capitol denumit Infracţiuni-, a dobândit caracter de lege organică. Se mai invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 545/2006, prin care s-a statuat că o lege nu poate, în acelaşi timp, să fie pro parte lege organică, rămânând, totodată, pro parte lege ordinară. Astfel, sunt încălcate prevederile art. 76 alin. (1) şi art. 115 alin. (5) teza finală din Constituţie.

3.  Se consideră că, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă menţionate, au fost afectate îndatoririle fundamentale prevăzute de Constituţie, fiind încălcate astfel prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie. în acest sens, se arată că introducerea unui impozit minim prin ordonanţa de urgenţă criticată afectează îndatoririle fundamentale prevăzute de art. 56 din Constituţie, şi anume obligaţia cetăţenilor de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice; or, reglementarea drepturilor, libertăţilor sau îndatoririlor fundamentale se poate face doar prin lege, şi nu prin ordonanţă de urgenţă.

II. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă:

1. Modificarea Codului fiscal pe calea ordonanţei de urgenţă încalcă prevederile art. 1 alin. (3) şi (5), ale art. 16 alin. (2) din Constituţie, raportate la cele ale art. 4 din Codul fiscal, potrivit cărora orice modificare a Codului fiscal se face printr-o lege promovată, de regulă, cu şase luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia. Astfel, Guvernul nu a respectat caracterul obligatoriu al legii la data emiterii ordonanţei de urgenţă, nesocotind principiul statului de drept, principiu care impune autorităţilor publice să acţioneze numai în limitele competentei lor.

2.  Autorii obiecţiei susţin că nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor recapitulative reglementate la titlul VI din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, constituie o contravenţie dublu sancţionată. Astfel, art. 219 alin. (1) lit. b-") din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 sancţionează fapta menţionată cu amendă de la 12.000 lei la 14.000 lei, iar art. 2191, nou-introdus, cu „amendă de 2% din suma totală a achiziţiilor/livrărilor intracomunitare de bunuri nedeclarate". Această ultimă prevedere, în opinia autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate, reglementând o sancţiune contravenţională mai dură, este contrară art. 15 alin. (2) din Constituţie. Totodată, acest text de lege este imprecis şi inadecvat, din moment ce dă naştere la arbitrariu şi abuz din partea organelor statului chemate să aplice sancţiunile, acestea putând alege sancţiunea pe care o vor aplica pe baza unor criterii pur subiective.

3. In opinia autorilor sesizării, sancţiunea contravenţională reprezentând procent din suma totală a achiziţiilor/livrărilor intracomunitare de bunuri nedeclarate este, în fapt, o confiscare contrară prevederilor art. 44 alin. (8) şi (9) din Constituţie. Se apreciază că această sancţiune se aplică pornindu-se de la prezumţia de vinovăţie a contravenientului, nu constituie o amendă în sensul Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, nu reprezintă majorări de întârziere sau despăgubiri şi are caracteristicile unei confiscări din moment ce este stabilită ca o sumă fixă care nu depinde de gradul de vinovăţie a contravenientului şi nici de gradul de pericol social al faptei. Mai mult, suma confiscată nu este rezultată, destinată sau folosită la săvârşirea faptei contravenţionale, fapt care ridică problema neconstituţionalităţii încasării acesteia. Se mai arată că, de principiu, măsura confiscării aduce atingere prezumţiei de dobândire licită a bunurilor, fiind o consecinţă a dobândirii ilicite a acestora. Or, în cazul de faţă, sancţiunea confiscării nu se dispune în funcţie de modalitatea de dobândire a bunurilor, ci cu titlu de sancţiune pentru nedepunerea în termen a unor declaraţii.

In final, se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 85 din 3 septembrie 1996, prin care s-a statuat că înlăturarea prezumţiei dobândirii licite a averii are semnificaţia suprimării unei garanţii constituţionale a dreptului de proprietate.

In conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra sesizării de neconstituţionalitate.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 51/2.598 din 7 mai 2009, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituţionalitate ar trebui respinsă, pentru următoarele motive:

1.  Se apreciază că lucrările Comisiilor parlamentare pentru buget-finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului s-au desfăşurat în cvorumul regulamentar, însă chiar şi o eventuală încălcare a prevederilor art. 12 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nu echivalează cu o încălcare a Constituţiei.

2.  Se consideră că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 nu cuprinde nicio normă de natura legilor organice şi, ca urmare, aprobarea acesteia s-a făcut cu majoritatea prevăzută de Constituţie pentru legile ordinare. In consecinţă, legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă în cauză are caracter de lege ordinară. Invocarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 545/2006 nu este pertinentă din moment ce aceasta se referă la o lege preconstituţională.

3.   Se apreciază că art. 56 din Constituţie, invocat în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate, nu are incidenţă în cauză, întrucât acesta se referă la totalitatea taxelor şi impozitelor, şi nu doar la unele dintre acestea. Totodată, se arată că introducerea unor noi impozite se poate realiza pe calea adoptării ordonanţelor de urgenţă, în lipsa unui text constituţional contrar, capacitatea de legiferare a Guvernului nefiind limitată în acest domeniu.

4.  Se arată că modificările şi completările aduse de o lege altei legi, dacă acestea fac parte din aceeaşi categorie, nu au nimic de a face cu Constituţia şi nu pot duce la încălcarea acesteia. Rezultă că atât Guvernul, care a emis ordonanţa de urgenţă, cât şi Parlamentul, care a adoptat legea de aprobare, au acţionat în limitele competenţei lor constituţionale.

5.    Se consideră că o eventuală dublă sancţionare contravenţională sau de orice fel a unei fapte are ca efect doar necesitatea modificării sau completării textelor legale care le cuprind, însă, în niciun caz nu se poate constata neconstituţionalitatea textelor legale în cauză.

6. Se apreciază că sancţiunea prevăzută de art. 2191 din Codul fiscal este una contravenţională şi nu poate fi echivalată cu o confiscare.

Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/3.336/E.B. din 13 mai 2009, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată, pentru următoarele motive:

1.  Legea criticată respectă dispoziţiile art. 65 alin. (2) lit. b) din Constituţie, întrucât a fost adoptată în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului.

Art. 65 alin. (1) şi art. 75 alin. (1) din Constituţie nu sunt incidente în cauză, întrucât acestea se referă la modalitatea obişnuită de adoptare a legilor prin adoptarea lor subsecventă în cele două Camere ale Parlamentului.

2.  Legea nr. 571/2003 a fost adoptată ca lege ordinară în considerarea art. 76 alin. (2) din Constituţie, astfel încât modificările ei urmează a fi adoptate în acelaşi mod. In aceste condiţii, nu se poate reţine încălcarea art. 76 alin. (1) din Constituţie. Se mai arată că toate modificările operate asupra Codului fiscal au fost făcute prin legi ordinare, cu excepţia Legii nr. 494/2004, lege adoptată cu majoritatea cerută de art. 76 alin. (1) din Constituţie în considerarea obiectului său de reglementare. Se mai invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care aceasta a statuat că reglementările în materie fiscală nu fac obiectul legilor organice.

3.  Se apreciază că dispoziţiile legale criticate nu încalcă art. 115 alin. (6) din Constituţie, întrucât nu afectează în sens negativ drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor. Din contră, măsurile adoptate vizează asigurarea şi protejarea interesului public prin întărirea disciplinei economice şi financiare a operatorilor economici şi reducerea evaziunii fiscale.

4.    Se consideră că sunt neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate ce vizează încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) sau a art. 16 alin. (2) din Constituţie. Totodată, eventuala încălcare a art. 4 din Codul fiscal nu poate face obiectul controlului de constituţionalitate.

5.  Aspectele semnalate cu privire la dubla sancţionare a contravenţiei de nedepunere a declaraţiilor recapitulative reglementate la titlul VI din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, nu au legătură cu prevederile art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie şi privesc mai degrabă chestiuni de interpretare şi aplicare a legii.

In final, se subliniază că nedepunerea declaraţiilor în cauză sau a unora cu sume incorecte sau incomplete constituie eo ipso o cauză de înlăturare a prezumţiei generale de dobândire licită a averii.

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra sesizării de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi celor ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate.

Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.

Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1)şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (8) şi (9) privind prezumţia dobândirii licite a averii şi confiscarea, art. 56 privind contribuţiile financiare, art. 65 alin. (2) lit. b) privind organizarea şedinţelor comune ale Parlamentului în cazul adoptării bugetului de stat şi a celui al asigurărilor sociale de stat, art. 75 alin. (1) privind sesizarea Camerelor Parlamentului, art. 76 alin. (2) privind adoptarea legilor organice, art. 115 alin. (5) teza finală privind aprobarea ordonanţelor de urgenţă care cuprind norme de natura legilor organice şi art. 115 alin. (6) privind domeniile de adoptare ale ordonanţelor de urgenţă.

Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

I. Cu privire la criticile de constituţionalitate extrinsecă, prin raportare la prevederile art. 65 alin. (2) lit. b), art. 75 alin. (1), art. 76 alin. (2), art. 115 alin. (5) teza finală, art. 115 alin. (6) coroborat cu art. 56 din Constituţie, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate.

Inainte de a aborda criticile privind constituţionalitatea extrinsecă, se reţine că nu este de competenţa Curţii Constituţionale analizarea eventualelor încălcări ale Regulamentului şedinţelor comune. Curtea Constituţională nu îşi poate extinde controlul şi asupra actelor de aplicare a regulamentelor, întrucât ar încălca însuşi principiul autonomiei regulamentare al celor două Camere, instituit prin art. 64 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentală. Analiza Curţii este una în drept, fără a viza aspecte de fapt ale procedurii parlamentare.

a)  Curtea reţine că dispoziţiile art. 65 alin. (2) lit. b) din Constituţie se referă la lucrările celor două Camere în şedinţe comune pentru aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat, prevedere preluată şi în art. 1 pct. 2 din Regulamentul şedinţelor comune ale celor două Camere şi extinsă, în mod firesc, şi la aprobarea legii de rectificare bugetară, care, pentru identitate de raţiune, trebuie să respecte aceeaşi procedură. Or, se constată că cerinţele art. 65 alin. (2) lit. b) din Constituţie au fost respectate, întrucât adoptarea legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 a fost făcută în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului. Obiter dictum, chiar dacă hotărârea adoptată în comisiile permanente nu îndeplineşte un anumit cvorum, votul plenului celor două Camere acoperă pe deplin această omisiune. Dacă s-ar absolutiza extinderea prevederilor art. 76 din Constituţie privind obligativitatea cvorumului şi la şedinţele comisiilor permanente, s-ar ajunge, în mod paradoxal, datorită refuzului membrilor comisiei aparţinând unui anumit partid politic, să nu poată fi supus spre dezbatere niciun proiect de lege, ceea ce, în mod indubitabil, nu a dorit constituantul.

b)  Art. 75 alin. (1) din Constituţie instituie prerogativa Camerei Deputaţilor de a fi prima cameră sesizată pentru dezbaterea şi adoptarea unor proiecte de legi. In cauza de faţă, legea criticată a fost adoptată în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, astfel încât textul constituţional invocat nu are incidenţă în soluţionarea prezentei obiecţii de neconstituţionalitate.

c)  Art. 76 alin. (1) din Constituţie impune obligativitatea adoptării legilor organice şi a hotărârilor privind regulamentele celor două Camere cu votul majorităţii membrilor fiecărei camere, autorii sesizării invocând că adoptarea legii nu s-a făcut cu această majoritate. Prin urmare, pentru a putea efectua un control riguros şi corect asupra respectării art. 76 alin. (1) din Constituţie cu prilejul adoptării legii de faţă, Curtea trebuie să stabilească mai întâi apartenenţa Codului fiscal la categoria legilor organice sau a legilor ordinare.

Susţinerea de către autorii obiecţiei de neconstituţionalitate că introducerea în Codul fiscal a capitolului Infracţiuni prin Legea nr. 494/2004 şi dobândirea cu această ocazie a caracterului de lege organică face necesară modificarea sa cu cvorumul prevăzut de Constituţie pentru legile organice, invocându-se în sensul arătat Decizia Curţii Constituţionale nr. 545/2006, nu poate fi primită pentru următoarele considerente:

Curtea reţine că decizia respectivă a fost adoptată într-un cadru particular, şi anume cu privire la organizarea şi funcţionarea camerelor de comerţ şi industrie din România. Acestea, iniţial, funcţionau în baza Legii nr. 26/1990 privind Registrul comerţului, lege preconstitutionala modificată succesiv prin legi organice, astfel că domeniul în cauză a fost calificat în timp ca aparţinând legilor organice. Or, o atare concluzie nu poate fi extrapolată şi cu privire la situaţia generală a legilor adoptate după intrarea în vigoare a Constituţiei. Domeniul legilor organice este foarte clar delimitat prin textul Constituţiei, astfel încât legiuitorul va adopta legi organice numai în acele domenii. Curtea, spre exemplu, prin Decizia nr. 548 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 2 iulie 2008, a stabilit că este posibil ca o lege organică să cuprindă, din motive de politică legislativă, şi norme de natura legii ordinare, dar fără ca aceste norme să capete natură de lege organică, întrucât, altfel, s-ar extinde domeniile rezervate de Constituţie legii organice. De aceea, printr-o lege ordinară se pot modifica dispoziţii dintr-o lege organică, dacă acestea nu conţin norme de natura legii organice, întrucât se referă la aspecte care nu sunt în directă legătură cu domeniul de reglementare al legii organice. In consecinţă, criteriul material este cel definitoriu pentru a analiza apartenenţa sau nu a unei reglementări la categoria legilor ordinare sau organice.

In cauza de faţă, se reţine că Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost adoptată ca lege ordinară. Este indubitabil că, ulterior modificării sale, prin Legea nr. 494/2004, Codul fiscal a înglobat şi unele prevederi de domeniul legii organice, dar fără ca această modificare să transforme întregul Cod fiscal într-o lege organică. Pe de altă parte, ar fi neconstituţional ca toate prevederile cu caracter ordinar din această lege să nu poată fi modificate decât prin procedura de adoptare a legilor organice, pentru simplul motiv că legea conţine câteva articole de domeniul legilor organice. S-ar ajunge la o situaţie paradoxală, ca excepţia - adoptarea unei legi organice - să ajungă regulă şi ar putea avea ca rezultat chiar blocarea actului legislativ.

d)  Cât priveşte pretinsa încălcare a art. 115 alin. (5) teza finală din Constituţie, faţă de considerentele anterioare se poate susţine că textul nu îşi găseşte aplicabilitatea în cauză, deoarece ordonanţa de urgenţă aprobată prin legea de faţă nu a vizat acele dispoziţii de natura legii organice, ci numai dispoziţii de natura legii ordinare.

e)  Cu privire la instituirea impozitului forfetar, critica de neconstituţionalitate vizează încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituţie prin raportare la art. 56 din Constituţie. O atare critică nu poate fi primită, deoarece, pe de o parte, prevederea constituţională nu este aplicabilă persoanelor juridice, iar în ce priveşte persoanele fizice autorizate asimilabile întrucâtva persoanelor juridice, Curtea reţine că textul criticat nu reglementează drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale persoanelor fizice derivând din statutul lor de cetăţeni, ci obligaţii fiscale ce rezultă din desfăşurarea unei activităţi economice generatoare de venituri impozabile.

Astfel fiind, nu se poate susţine că, făcând trimitere la art. 56 din Constituţie, ordonanţa de urgenţă ar viza chiar îndatoririle ce revin persoanelor fizice în calitate de cetăţeni, opinie sugerată de autorii obiecţiei de neconstituţionalitate.

Şi în situaţia în care s-ar admite că ordonanţa de urgenţă în cauză vizează îndatoririle fundamentale prevăzute de art. 56 alin. (1) din Constituţie, nu se poate face abstracţie de alin. 3 al art. 56 din Constituţie, care dă posibilitatea legiuitorului (chiar şi celui delegat) să stabilească şi alte prestaţii în situaţii excepţionale, text care se coroborează absolut logic şi perfect cu dispoziţiile art. 53 alin. (2) din Constituţie, care acordă posibilitatea aceluiaşi legiuitor să restrângă chiar exercitarea unor drepturi sau libertăţi fundamentale.

Pe de altă parte, este lesne de observat că, prin instituirea impozitului forfetar pentru unele categorii de contribuabili, nu se introduce un impozit nou, o taxă nouă şi, prin urmare, o nouă obligaţie fiscală.

Impozitul forfetar nu este altceva decât o reconfigurare a impozitului pe venit pe care şi categoriile de contribuabili vizate de ordonanţa de urgenţă îl datorează bugetului, reconfigurare dictată de realităţile practice existente în societate la momentul actual.

Realitatea practică a demonstrat că aceste categorii de contribuabili au evitat, în mod sistematic, plata impozitului pe venit, având suport legal chiar în reglementarea acestuia, care permitea diminuarea sau chiar anularea materiei impozabile.

Impozitul forfetar nu face altceva decât să îi oblige pe aceşti contribuabili să-şi organizeze de o asemenea manieră activitatea încât, proporţional cu activitatea desfăşurată şi veniturile încasate, să achite şi bugetului public obligaţiile fiscale aferente.

II. In ce priveşte critica de constituţionalitate intrinsecă, autorii sesizării se circumscriu încălcării art. 1 alin. (3) şi (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi (2), precum şi art. 44 alin. (8) şi (9) din Constituţie.

a) Prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie consfinţesc caracterul de „stat de drept, democratic şi social în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme" şi, pentru ca această prevedere să nu rămână doar la stadiu declarativ, în art. 1 alin. (5) din Constituţie se instituie obligaţia tuturor, inclusiv a autorităţilor publice, de a respecta Constituţia, supremaţia acesteia şi legile.

In aceste condiţii, Curtea reţine că art. 4 alin. (1) din Codul fiscal reprezintă un text de principiu ce consfinţeşte regula modificării şi completării sale cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare şi, prin urmare, pot apărea excepţii de la această regulă, fiind permise nu numai de Codul fiscal, ci şi de art. 115 alin. (4) din Constituţie.

In momentul adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, Guvernul s-a aflat şi se află în continuare într-o situaţie extraordinară, care impune măsuri urgente menite tocmai să consolideze situaţia economică a ţării şi să menţină în efectivitate bugetul public naţional. Astfel, nu se poate susţine că, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, Guvernul ar fi luat măsuri ce s-ar situa deasupra legii şi, prin urmare, nici Parlamentul, aprobând ordonanţa de urgenţă, nu a încălcat prevederile art. 16 alin. (2) din Constituţie.

b) Referitor la pretinsa încălcare a art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi art. 44 alin. (8) şi (9) din Constituţie, motivată de autorii sesizării prin prisma dublei incriminări a contravenţiei de nedepunere la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor recapitulative reglementate la titlul VI din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere tocmai situaţiile diferite cărora li se aplică.

Astfel, incriminarea prevăzută de art. 219 alin. (1) lit. b1) din Codul de procedură fiscală este aplicabilă contribuabililor care nu au depus declaraţia la termen, dar nici nu au efectuat achiziţii/livrări intracomunitare, fiind evident că pentru aceştia nu poate fi aplicabil textul art. 2191 din Codul de procedură fiscală.

Alta este situaţia contribuabililor care au efectuat achiziţii/livrări intracomunitare şi care fie nu au depus declaraţiile recapitulative reglementate la titlul VI din Legea nr. 571/2003, lipsind, în acest fel, bugetul de stat de sumele care i-ar fi revenit, fie au depus o declaraţie cu sume incorecte sau incomplete, fapte ale căror consecinţe sunt aceleaşi, şi anume neplata obligaţiilor către bugetul de stat.

In această a doua ipoteză este pe deplin justificată amenda de 2% din suma totală a achiziţiilor/livrărilor intracomunitare de bunuri nedeclarate sau, după caz, din diferenţele nedeclarate rezultate ca urmare a declaraţiilor incorecte ori incomplete.

Curtea mai reţine, de asemenea, că aplicarea concomitentă a celor două sancţiuni nu este posibilă, organul fiscal având a stabili cărei situaţii se circumscrie fapta săvârşită în raport cu care urmează a i se aplica şi sancţiunea contravenţională.

Faţă de aceste considerente, prevederile art. 44 alin. (8) şi (9) din Constituţie nu sunt încălcate, deoarece prezumţia de dobândire licită a bunurilor este răsturnată chiar prin consecinţa faptei ilicite - creşterea patrimoniului contribuabilului prin neplata obligaţiilor sale către buget în urma săvârşirii faptei prevăzute de art. 2191 din Codul de procedură fiscală şi diminuarea corespunzătoare a obligaţiilor faţă de buget. De asemenea, Curtea reţine că textul art. 15 alin. (1) din Constituţie nu este incident în cauză, întrucât nu se pune problema retroactivităţii sau nu a acestor prevederi.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Constată că dispoziţiile Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale sunt constituţionale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 13 mai 2009 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Benke Karoly