Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.3994 din 05.05.2012

pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.692/2011 privind aprobarea standardelor minimale necesare şi obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învăţământul superior, a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare şi a atestatului de abilitare, pentru domeniile ştiinţifice aferente panelului pe domenii-fundamentale P5 - Arte şi ştiinţe umaniste din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare
ACT EMIS DE: Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului și Sportului
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 334 din 17 mai 2012



SmartCity1

În conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.759/2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare şi a structurii acestuia, cu modificările ulterioare, şi ale Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.778/2012 privind modificarea Comisiilor de specialitate ale Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare,ca urmare a propunerilor Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare de modificare şi completare a standardelor minimale pentru domeniile ştiinţifice aferente panelului P5 - Arte şi ştiinţe umaniste,în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 457/2011 privind aprobarea Metodologiei-cadru de concurs pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare vacante din învăţământul superior,în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului emite prezentul ordin. Articolul I Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.692/2011 privind aprobarea standardelor minimale necesare şi obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învăţământul superior, a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare şi a atestatului de abilitare, pentru domeniile ştiinţifice aferente panelului pe domenii fundamentale P5 - Arte şi ştiinţe umaniste din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 29 iulie 2011, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul IIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, Cătălin Ovidiu Baba ANEXĂ(Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 4.692/2011) STANDARDE MINIMALE necesare şi obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învăţământul superior, a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare şi a atestatului de abilitare, pentru domeniile ştiinţifice aferente panelului pe domenii fundamentale P5 - Arte şi ştiinţe umaniste din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare 1. Filologie 1.1. Definiţii şi condiţii • n reprezintă numărul de autori ai unei publicaţii la care candidatul este autor sau coautor. • Cărţile/Ediţiile/Corpusurile/Lucrările/Volumele colective/Volumele conferinţelor luate în considerare sunt exclusiv cele publicate la edituri cu prestigiu internaţional sau la edituri clasificate de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS) în categoria A sau B, cu excepţia cărţii de unic autor bazate pe teza de doctorat. • O publicaţie se încadrează la un singur indicator, luându-se în considerare încadrarea cea mai favorabilă candidatului. Se acordă următoarele punctaje:
Indicatorul Denumirea indicatorului Punctajul Elementul pentru care se acordă punctajul
I1 Carte de specialitate de unic autor (nu se iau în considerare colecţiile de articole) 25 Pe carte
I2 Carte de unic autor cu caracter didactic 20 Pe carte
I3 Ediţie critică filologică sau corpus de texte editate critic 20/n Pe publicaţie
Indicatorul Denumirea indicatorului Punctajul Elementul pentru care se acordă punctajul
I4 Coautor la lucrări filologice fundamentale (de exemplu, Gramatica limbii..., tratate de istorie literară, atlase lingvistice, atlase etnografice, dicţionare etc.); candidatul a participat la redactarea a p pagini din lucrare, ca unic autor (n=1) sau într-un grup de n autori. 0,1 × p/n Pe lucrare
I5 Carte de unic autor bazată pe teza de doctorat 25 Pe carte
I6 Studiu de specialitate publicat în reviste indexate ISI, în reviste indexate ERIH şi clasificate în categoriile INT1 sau INT2 ori în reviste clasificate de CNCS în categoria A 20/n Pe studiu
I7 Studiu de specialitate publicat în reviste indexate ERIH şi clasificate în categoria NAT 15/n Pe studiu
I8 Studiu de specialitate publicat în reviste clasificate de CNCS în categoria B 10/n Pe studiu
I9 Studiu de specialitate publicat în reviste clasificate de CNCS în categoria C 5/n Pe studiu
I10 Studiu publicat în volume colective apărute la edituri cu prestigiu internaţional din străinătate sau în volumele unor conferinţe internaţionale din străinătate 10/n Pe studiu
I11 Studiu publicat în volume colective sau în volumele unor conferinţe care nu se încadrează în cele de la indicatorul I10 5/n Pe studiu
I12 Citarea în cărţi publicate la edituri cu prestigiu internaţional din străinătate; în reviste indexate ISI; în reviste indexate ERIH şi clasificate în categoriile INT1 sau INT2; sau în reviste clasificate de CNCS în categoria A 2 Pe citare

1.2. Standarde minimale Următoarele standarde trebuie îndeplinite cumulativ:

Criteriul Denumirea criteriului Standardul pentru profesor universitar, cercetător ştiinţific gradul I, abilitare Standardul pentru conferenţiar universitar, cercetător ştiinţific gradul II
C1 Carte de unic autor bazată pe teza de doctorat I5 Publicarea cărţii Nu se aplică.
C2 Suma punctajului pentru indicatorii I1-I4 ≥70 ≥ 50
C3 Suma punctajului pentru indicatorii I6-I11 ≥ 65 ≥ 50
C4 Punctajul pentru indicatorul I12 ≥ 15 Nu se aplică.

2. Filosofie 2.1. Definiţii şi condiţii • n reprezintă numărul de autori ai unei publicaţii la care candidatul este autor sau coautor, respectiv numărul de traducători/editori ai unei publicaţii la care candidatul este traducător/editor. • O publicaţie se încadrează la un singur indicator, luându-se în considerare încadrarea cea mai favorabilă candidatului. • Pentru Filosofie, bazele de date internaţionale recunoscute sunt următoarele:

Nr. crt. Denumirea bazei de date Adresa web
1. ISI Web of Knowledge www.webofknowledge.com
2. ERIH http://www.esf.org
3. Scopus www.scopus.com
4. EBSCO www.ebscohost.com
5. JSTOR www.jstor.org
6. ProQuest www.proquest.com
7. ProjectMuse http://muse.jhu.edu/

Se acordă următoarele punctaje:

Indicatorul Denumirea indicatorului Punctajul Elementul pentru care se acordă punctajul
I1 Monografie de autor pe o temă importantă a filosofiei sau lucrare de sinteză - publicate la edituri cu prestigiu internaţional sau la edituri clasificate de CNCS în categoria A ori B 30/n Pe publicaţie
Indicatorul Denumirea indicatorului Punctajul Elementul pentru care se acordă punctajul
I2 Manual sau tratat pe teme din domeniul de specialitate al candidatei/candidatului 30/n Pe publicaţie
I3 Traducerea sau editarea critică a unei opere fundamentale a filosofiei universale sau o antologie 20/n Pe publicaţie
I4 Studiu publicat în reviste de specialitate indexate în bazele de date internaţionale recunoscute, din domeniul filosofiei sau din domeniile apropiate (de exemplu, Istoria şi filosofia ştiinţei, Antropologie, Studii culturale etc.), ori studiu publicat în volume apărute la edituri cu prestigiu internaţional sau articol publicat într-o enciclopedie, editat în străinătate la edituri cu prestigiu internaţional 15/n Pe publicaţie
I5 Studiu publicat în reviste de specialitate clasificate de CNCS în categoria A sau B ori studiu publicat în volume colective apărute la edituri clasificate de CNCS în categoria A sau B ori articol publicat într-o enciclopedie sau într-un dicţionar apărute la edituri clasificate de CNCS în categoria A ori B 10/n Pe publicaţie
I6 Comunicare la conferinţă internaţională (simpozion, workshop etc.) cu comitet de selecţie sau sistem peer review 10/n Pe comunicare
I7 Comunicare la conferinţă organizată de un centru de cercetare sau de o societate academică din România 5/n Pe comunicare

2.2. Standarde minimale Următoarele standarde trebuie îndeplinite cumulativ:

Criteriul Denumirea criteriului Standardul pentru profesor universitar, cercetător ştiinţific gradul I, abilitare Standardul pentru conferenţiar universitar, cercetător ştiinţific gradul II
C1 Numărul cărţilor prevăzute la indicatorul I1 ≥ 2 ≥ 1
C2 Suma punctajului pentru indicatorii I1-I3 ≥ 90 ≥ 50
C3 Suma punctajului pentru indicatorul I4 ≥ 60 ≥ 30
C4 Suma punctajului pentru indicatorii I4 şi I5 ≥ 110 ≥ 70
C5 Suma punctajului pentru indicatorii I6 şi I7 ≥ 30 ≥ 30

3. Istorie şi studii culturale 3.1. Definiţii şi condiţii • Cărţile/Traducerile/Ediţiile/Antologiile/Crestomaţiile/Volumele colective luate în considerare sunt exclusiv cele publicate la edituri cu prestigiu internaţional ori la edituri clasificate de CNCS în categoria A sau B, cu excepţia cărţii de unic autor bazate pe teza de doctorat. • n reprezintă numărul de autori ai unei publicaţii la care candidatul este autor sau coautor. • O publicaţie se încadrează la un singur indicator, luându-se în considerare încadrarea cea mai favorabilă candidatului. • Pentru Istorie şi studii culturale, bazele de date internaţionale recunoscute sunt următoarele:

Nr. crt. Denumirea bazei de date Adresa web
1. ISI
2. ERIH
3. Scopus
4. EBSCO
5. JSTOR
6. ProQuest
7. ProjectMuse

Se acordă următoarele punctaje, pe publicaţie:

Indicatorul Denumirea indicatorului Punctajul
I1 Carte de unic autor bazată pe teza de doctorat 25
I2 Carte de unic autor cu caracter de manual universitar sau tratat 35/n
I3 Carte cu caracter de monografie, publicată la o editură de prestigiu internaţional din străinătate 90/n
I4 Carte cu caracter de monografie, publicată la o editură clasificată de CNCS în categoria A sau la o editură de prestigiu internaţional din ţară 70/n
Indicatorul Denumirea indicatorului Punctajul
I5 Carte cu caracter de monografie, publicată la o editură clasificată de CNCS în categoria B 40/n
I6 Traducere şi îngrijire dintr-un text sursă, cu n persoane care participă la traducere şi îngrijire 30/n
I7 Ediţie critică la o operă fundamentală, cu n editori 30/n
I8 Ediţie de documente, cu n editori 30/n
I9 Antologie/Crestomaţie de texte; traducerea unei cărţi aparţinând patrimoniului cultural universal; coordonare de volum colectiv 15/n
I10 Studii în reviste indexate ISI sau ERIH şi clasificate în categoriile INT1 ori INT2 sau în alte baze de date internaţionale recunoscute ori publicate în volume colective publicate la edituri cu prestigiu internaţional din străinătate 30/n
I11 Studii în reviste ştiinţifice clasificate de către CNCS în categoria A sau publicate în volume colective la edituri clasificate de CNCS în categoria A ori la edituri de prestigiu internaţional din ţară 20/n
I12 Studii în reviste ştiinţifice clasificate de către CNCS în categoria B sau publicate în volume colective la edituri clasificate de CNCS în categoria B; raport de campanie arheologică prezentat într-un for academic 10/n

3.2. Standarde minimale Următoarele standarde trebuie îndeplinite cumulativ:

Criteriul Denumirea criteriului Standardul pentru profesor universitar, cercetător ştiinţific gradul I, abilitare Standardul pentru conferenţiar universitar, cercetător ştiinţific gradul II
C1 Carte de unic autor bazată pe teza de doctorat Publicarea cărţii Publicarea cărţii
C2 Suma punctajelor pentru indicatorii I2-I8 şi I10-I12 100 50
C3 Punctajul total pentru indicatorii I1-I12 300 200

4. Teologie 4.1. Condiţii • Editurile recunoscute sunt cele clasificate de CNCS în categoria A sau B şi editurile centrelor bisericeşti în care există o facultate de teologie cu şcoală doctorală. • Revistele teologice naţionale recunoscute sunt cele editate de centrele bisericeşti în care există o facultate de teologie cu şcoală doctorală. • Bazele internaţionale de date recunoscute sunt:

Nr. crt. Denumirea bazei de date Adresa web
1. ATLA http://atla.com/
2. Religion and Theological Abstracts http://rtabstracts.org/
3. ISI Web of Knowledge http://webofknowledge.com/
4. ERIH http://www.esf.org/
5. Scopus http://scopus.com/
6. EBSCO http://ebscohost.com/
7. JSTOR http://jstor.org/
8. ProQuest http://proquest.com/
9. Project Muse http://muse.jhu.edu/
10. CEEOL http://www.ceeol.com

Conferenţiar/CSII - Punctaj minimal: 69 de puncte 1. Să deţină titlul de doctor în teologie în disciplina/disciplinele înscrise în postul didactic pentru care candidează 2. Trei (3) cărţi de autor publicate la edituri de prestigiu, din care 2 (două) să se încadreze tematic în propriul culoar de expertiză teologică sau în propria linie de cercetare (3 x 15 = 45 p). În cazul publicării unei cărţi într-o limbă străină (inclusiv teza de doctorat) se echivalează un studiu şi o comunicare de la criteriile 3 şi 4. 3. Douăsprezece (12) studii, din care cinci (5) să se încadreze tematic în propriul culoar de expertiză teologică sau în propria linie de cercetare, iar unu (1) publicat în reviste de specialitate din străinătate (11 x 1 + 1 x 3 = 14 p) 4. Şase (6) comunicări ştiinţifice publicate în volume colective, din care cel puţin trei (3) să se încadreze tematic în propriul culoar de expertiză teologică sau în propria linie de cercetare şi cel puţin două (2) să fi fost prezentate la întruniri internaţionale şi publicate în volume colective în străinătate (4 x 1 + 2 x 3 = 10 p) Profesor/CSI - Punctaj minimal: 106 puncte 1. Să deţină titlul de doctor în teologie în disciplina/disciplinele înscrise în postul didactic pentru care candidează 2. Patru (4) cărţi de autor publicate la edituri de prestigiu, din care trei (3) să se încadreze tematic în propriul culoar de expertiză teologică sau în propria linie de cercetare (4 x 15 = 60 p) În cazul publicării unei cărţi într-o limbă străină (inclusiv teza de doctorat) se echivalează un studiu şi o comunicare de la criteriile 3 şi 4. 3. Optsprezece (18) studii, din care cel puţin şapte (7) să se încadreze tematic în propriul culoar de expertiză teologică sau în propria linie de cercetare, iar trei (3) publicate în reviste de specialitate din străinătate (15 x 1 + 3 x 3 = 24 p) 4. Opt (8) comunicări ştiinţifice publicate în volume colective, din care cel puţin cinci (5) să se încadreze tematic în propriul culoar de expertiză teologică sau în propria linie de cercetare şi cel puţin trei (3) să fi fost prezentate la întruniri internaţionale şi publicate în volume colective în străinătate (5 x 1 + 3 x 3 = 14 p) 5. Prestigiul şi recunoaşterea în comunitatea academică naţională şi internaţională [visiting professor, membru în comisii de dialog teologic, interconfesional şi interreligios, membru în comisii academice de specialitate, membru în colectivele redacţionale ale unor reviste de specialitate din străinătate, referent ştiinţific al unor edituri de prestigiu, premii şi distincţii academice naţionale şi internaţionale etc. (cel puţin 4; 4 x 2 = 8 p)] 5. Arhitectură şi urbanism 5.1. Definiţii şi condiţii n reprezintă:• numărul de autori ai unei publicaţii sau expoziţii la care candidatul este autor sau coautor; • numărul de editori/coordonatori ai unei publicaţii la care candidatul este editor/coordonator; • numărul de autori ai unui proiect. Se acordă următoarele punctaje:

Indicatorul Denumirea indicatorului Punctajul Elementul pentru care se acordă punctajul
I1 Cărţi de autor publicate la edituri cu prestigiu internaţional 20/n Pe carte
I2 Cărţi de autor publicate la edituri/în colecţii clasificate în categoria A de către CNCS 10/n Pe carte
I3 Cărţi de autor publicate la edituri/în colecţii clasificate în categoria B de către CNCS 5/n Pe carte
I4 Articole in extenso în reviste ştiinţifice cotate ISI având un scor relativ de influenţă s 20 × s/n Pe articol
I5 Articole in extenso în reviste ştiinţifice indexate în ISI Arts & Humanities Citation Index sau în reviste ştiinţifice indexate ERIH şi clasificate în categoria INT1 sau INT2 în acest index 10/n Pe articol
I6 Articole in extenso în reviste ştiinţifice indexate ERIH şi clasificate în categoria NAT în acest index sau în reviste clasificate în categoria A de către CNCS 5/n Pe articol
I7 Articole in extenso în reviste ştiinţifice clasificate în categoria B de către CNCS 2/n Pe articol
I8 Studii in extenso publicate în volume colective apărute la edituri cu prestigiu internaţional 10/n Pe studiu
I9 Studii in extenso publicate în volume colective apărute la edituri/în colecţii clasificate în categoria A de către CNCS 5/n Pe studiu
I10 Studii in extenso publicate în volume colective apărute la edituri/în colecţii clasificate în categoria B de către CNCS 2,5/n Pe studiu
I11 Publicaţii in extenso în lucrări ale conferinţelor ştiinţifice de arhitectură şi urbanism, restaurare, teorie şi istorie, recunoscute de comisia de specialitate a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), la care autorul a participat (participarea cu comunicare proprie, dar nepublicată in extenso din motive independente de autor se cotează cu jumătate din punctaj) 10/n Pe publicaţie
I12 Proiect de arhitectură sau de restaurare, autorizat şi edificat, cu componentă de cercetare 10/n Pe proiect
I13 Proiecte urbanistice zonale avizate şi implementate, cu componentă de cercetare 10/n Pe proiect
I14 Premii obţinute pentru concursuri internaţionale de proiecte, organizate potrivit regulamentului UNESCO-UIA, girate de UIA (Union Internationale des Architectes) şi publicate pe site-ul web al UIA, OAR (Ordinul Arhitecţilor din România), UAR (Uniunea Arhitecţilor din România); la concursuri internaţionale organizate de AEEA (Association Européenne pour lʹEnseignement de lʹArchitecture), RIBA (Royal Institute of British Architects) sau de Architects’ Council of Europe, precum şi de altă instituţie de profil, de nivel mondial sau continental, a breslei arhitecţilor 50/n Pe premiu
Indicatorul Denumirea indicatorului Punctajul Elementul pentru care se acordă punctajul
I15 Premii obţinute pentru concursuri naţionale de proiecte, organizate potrivit regulamentului UNESCO-UIA şi girate de OAR (Ordinul Arhitecţilor din România) şi publicate pe site-ul web al OAR, sau premii obţinute la Bienala de Arhitectură de la Bucureşti 30/n Pe premiu
I16 Nominalizări obţinute la Bienala de Arhitectură de la Bucureşti sau premii obţinute la alte concursuri naţionale ori regionale de arhitectură şi urbanism recunoscute de comisia de specialitate a CNATDCU, precum şi alte forme de recunoaştere de către breaslă, Academia Română, instituţii de prestigiu naţional şi internaţional 20/n Pe premiu
I17 Profesor asociat/visiting/cadru didactic universitar la o universitate din străinătate, pentru o perioadă de cel puţin o lună; efectuarea unui stagiu postdoctoral cu o durată de cel puţin un semestru la o universitate din străinătate; sau obţinerea unei diplome de master ori de doctor la o universitate din străinătate recunoscută/acreditată 10/n Pe nominalizare/ premiu
I18 Membru de jurii de competiţii naţionale şi internaţionale de profil; membru/expert în comisii de specialitate judeţene şi naţionale ale statului român în domeniul arhitecturii, urbanismului, patrimoniului; funcţii precum cea de arhitect-şef sau şef de comisie de urbanism la nivel local sau naţional 5 Pe stagiu/titlu/ participare
I19 Expoziţii organizate în ţară sau în străinătate în calitate de autor/curator 10/n Pe expoziţie

5.2. Standarde minimale Următoarele standarde trebuie îndeplinite cumulativ:

Criteriul Denumirea criteriului Standardul pentru profesor universitar, cercetător ştiinţific gradul I, abilitare Standardul pentru conferenţiar universitar, cercetător ştiinţific gradul II
C1 Suma punctajului pentru indicatorii I1-I17 ≥ 60 ≥ 40
C2 Suma punctajului la indicatorul I11 ≥ 20 ≥10
C3 Suma punctajelor la indicatorii I14-I18 ≥ 20 ≥10
C4 Suma punctajului pentru indicatorii I1-I19 (punctajul total) ≥ 100 ≥ 60

6. Arte vizuale Definiţii şi condiţii generale • O publicaţie se încadrează la un singur indicator, luându-se în considerare încadrarea cea mai favorabilă candidatului. • Dacă anul în care se depune dosarul este a, ultimii 5 ani se consideră a fi anii calendaristici a–1,..., a–5, la care se adaugă perioada scursă din anul a. Pentru Arte vizuale, bazele de date internaţionale recunoscute sunt următoarele:

Nr. crt. Denumirea bazei de date Adresa web
1. ISI Web of Knowledge www.webofknowledge.com
2. ERIH http://www.esf.org
3. Scopus www.scopus.com
4. EBSCO www.ebscohost.com
5. JSTOR www.jstor.org
6. ProQuest www.proquest.com
7. ProjectMuse http://muse.jhu.edu/
8. Arts and Humanities Citation Index http://www.thomsonscientific.com/cgi-bin/jrnlst/jloptions.cgi?PC=H

6.1. Teoreticieni 6.1.1. Definiţii şi condiţii • Cărţile, cataloagele, dicţionarele, antologiile sau volumele luate în considerare (pentru indicatorii I2-I14) sunt cele publicate la edituri cu prestigiu internaţional sau la edituri clasificate de către CNCS în categoria A sau B, precum şi la edituri recunoscute de comunitatea de specialitate. • Articolele şi studiile luate în considerare (pentru indicatorii I1, I5) sunt cele publicate în reviste indexate în bazele de date internaţionale recunoscute sau în reviste clasificate de către CNCS în categoria A sau B, precum şi cele care se bucură de recunoaştere în comunitatea de specialitate. Se acordă următoarele punctaje:

Indicatorul Denumirea indicatorului Punctajul Elementul pentru care se acordă punctajul
I1 Articole ştiinţifice publicate în reviste de specialitate 4 Pe articol
I2 Capitole de cărţi 4 Pe capitol
I3 Studii publicate în volume colective (acte ale unor conferinţe internaţionale sau naţionale cu comitet de selecţie sau sistem peer review, volume cu mai mulţi autori, cataloage ştiinţifice de expoziţii etc.) 4 Pe studiu
I4 Studiu introductiv la volume colective internaţionale sau naţionale 4 Pe studiu
I5 Recenzii în publicaţii specializate sau publicaţii de cultură 2 Pe recenzie
I6 Fişe de dicţionar 3 Pe fişă
I7 Cărţi de autor (monografii, ediţii critice de texte cu studiu introductiv, sinteze, studii teoretice) 15 Pe carte
I8 Cărţi realizate în colectiv, cu n autori 15/n Pe carte
I9 Catalog raisonné, catalogul ştiinţific al unei expoziţii 15 Pe catalog
I10 Dicţionar de specialitate la care candidatul este autor 15 Pe dicţionar
I11 Dicţionar de specialitate la care candidatul este coordonator 8 Pe dicţionar
I12 Cărţi cu caracter didactic/cursuri 10 Pe carte
I13 Cărţi coordonate; antologii de texte însoţite de adnotări şi studii introductive 8 Pe carte
I14 Traduceri de texte fundamentale în disciplina candidatului 4 Pe carte
I15 Keynote speaker la conferinţe, organizator de panel 2 Pe conferinţă
I16 Moderator de panel/eveniment naţional sau internaţional 1 Pe panel/eveniment
I17 Lucrări prezentate la conferinţe naţionale sau internaţionale 3 Pe lucrare prezentată
I18 Participarea la proiecte de cercetare 10 Pe proiect
I19 Tutoriale, seminare, îndrumări pentru lucrări de seminar/cercetare; îndrumări ale unor lucrări de diplomă sau master (chiar dacă nu în calitate de îndrumător direct); îndrumarea studenţilor în organizarea de evenimente ştiinţifice etc. 10 Pe activitate

6.1.2. Standarde minimale Următoarele standarde trebuie îndeplinite cumulativ:

Criteriul Denumirea criteriului Standardul pentru profesor universitar, cercetător ştiinţific gradul I, abilitare Standardul pentru conferenţiar universitar, cercetător ştiinţific gradul II
C1 Numărul de articole/studii prevăzute la indicatorii I1-I4 ≥ 7 ≥ 4
C2 Numărul de cărţi prevăzute la indicatorii I7-I14 ≥ 3, din care o carte reprezentând teza de doctorat revăzută în vederea publicării ≥ 2, din care o carte reprezentând teza de doctorat revăzută în vederea publicării
C3 Numărul de conferinţe la care a contribuit cu activităţile prevăzute la indicatorii I15-I17, în ultimii 5 ani ≥ 6, din care: ≥ 2 internaţionale ≥ 4 naţionale ≥ 3, din care: ≥ 1 internaţionale ≥ 2 naţionale
C4 Numărul de activităţi prevăzute la indicatorii I18 şi I19 ≥ 1 ≥ 1
C5 Punctajul total (suma punctajului pentru indicatorii I1-I19) ≥ 100 ≥ 70

6.2. Practicieni: 6.2.1. Definiţii şi condiţii • Publicaţiile luate în considerare (pentru indicatorii I1-I5) sunt cele apărute la edituri/reviste cu prestigiu internaţional sau clasificate de către CNCS în categoria A sau B, precum şi la edituri/reviste recunoscute de comunitatea de specialitate. • Se consideră a fi evenimente expoziţionale de nivel internaţional expoziţiile personale sau participările la expoziţii de anvergură organizate de mari muzee sau galerii de prim rang pe plan internaţional; participările la bienale sau evenimente comparabile cu tradiţie şi/sau prestigiu recunoscut. • Se consideră a fi evenimente expoziţionale de nivel naţional/local expoziţiile personale sau de grup organizate de muzee, galerii (inclusiv galerii private), instituţii care se bucură de recunoaştere naţională/locală. • Se consideră echivalente ale evenimentului expoziţional o lucrare de restaurare, scenografia sau costumele pentru un spectacol, realizarea unui prototip în design, o prezentare de modă, manifestări cu caracter interdisciplinar, calitatea de curator al unei expoziţii sau alte asemenea proiecte. Se acordă următoarele punctaje:

Indicatorul Denumirea indicatorului Punctajul Elementul pentru care se acordă punctajul
I1 Texte de autor (în reviste de specialitate, cataloage etc.), contribuţii la publicaţii/volume colective 2 Pe text
I2 Contribuţii la publicaţii/volume colective 2 Pe text
I3 Cărţi de autor, cataloage de expoziţie 10 Pe carte/catalog
I4 Volume editate 8 Pe volum
I5 Cărţi cu caracter didactic/suporturi de curs 10 Pe carte/suport
I6 Eveniment expoziţional cu caracter retrospectiv, de nivel internaţional 10 Pe eveniment expoziţional
I7 Eveniment expoziţional personal, de nivel internaţional 8 Pe eveniment expoziţional
I8 Eveniment expoziţional de grup, de nivel internaţional 4 Pe eveniment expoziţional
I9 Eveniment expoziţional cu caracter retrospectiv, de nivel naţional/local 8 Pe eveniment expoziţional
I10 Eveniment expoziţional personal, de nivel naţional/local 4 Pe eveniment expoziţional
I11 Eveniment expoziţional de grup, de nivel naţional/local 2 Pe eveniment expoziţional
I12 Participarea la proiecte de cercetare 10 Pe proiect
I13 Tutoriale, seminare, îndrumări pentru lucrări de seminar/cercetare, creaţie, restaurare; îndrumări ale unor lucrări de diplomă sau master (chiar dacă nu în calitate de îndrumător direct); îndrumarea studenţilor în organizarea de expoziţii etc. 10 Pe activitate

6.2.2. Standarde minimale Următoarele standarde trebuie îndeplinite cumulativ

Criteriul Denumirea criteriului Standardul pentru profesor universitar, cercetător ştiinţific gradul I, abilitare Standardul pentru conferenţiar universitar, cercetător ştiinţific gradul II
C1 Numărul de texte prevăzute la indicatorii I1 şi I2 ≥ 6 ≥ 4
C2 Numărul de cărţi prevăzute la indicatorii I3, I4 şi I5 ≥ 2, din care o carte reprezentând teza de doctorat revăzută în vederea publicării ≥ 1
C3 Numărul de evenimente expoziţionale personale cu caracter retrospectiv într-un spaţiu cu relevanţă naţională/internaţională în ultimii 5 ani ≥ 1 ≥ 1
C4 Numărul de evenimente expoziţionale de nivel internaţional în ultimii 5 ani ≥ 2 ≥ 1
C5 Numărul de evenimente expoziţionale personale de nivel naţional/local în ultimii 5 ani ≥ 2 ≥ 2
C6 Numărul de evenimente expoziţionale colective de nivel naţional/local în ultimii 5 ani ≥ 12 ≥ 12
C7 Numărul de activităţi prevăzute la indicatorii I12 şi I13 ≥ 1 ≥ 1
C8 Punctaj total (suma punctajului pentru indicatorii I1-I13) ≥ 100 ≥ 70

7. Artele spectacolului 7.1. Teatru, coregrafie, cinematografie şi media 7.1.1. Practicieni 7.1.1.1. Definiţii şi condiţii • În cazul creaţiilor artistice (teatru, film) calitatea de autor este individuală (regizor, actor, scenograf şi altele asemenea), indiferent de caracterul colectiv al creaţiei. • În cazul publicaţiilor (cărţi, articole) cu n autori, punctajul se împarte la n. Se acordă următoarele punctaje:

Indicatorul Denumirea indicatorului Punctajul Elementul pentru care se acordă punctajul
I1 Film şi documentar de lung metraj în calitate de regizor 30 Pe film
I2 Cărţi de autor pe teme esenţiale din domeniul de specialitate, publicate la edituri cu prestigiu naţional şi internaţional sau la edituri clasificate de CNCS în categoria A ori B: - curs/manual/tratat; - monografie de autor (pe o temă importantă a domeniului); - lucrare de sinteză (prezintă situaţia actuală a disciplinei conexe postului pentru care concurează); - comentariu analitic (la opere fundamentale ale domeniului). 30/n Pe carte
I3 Traducerea şi editarea critică a unei opere fundamentale sau a unei antologii pe teme esenţiale din domeniul de specialitate 20/n Pe traducere
I4 Creaţii artistice realizate în calitate de scenarist, dramaturg, regizor, director de imagine, actor, coregraf, scenograf, montor, sound designer, light designer şi orice alte proiecte încadrate domeniului care intră sub incidenţa drepturilor de autor sau a drepturilor conexe 20 Pe creaţie/proiect
I5 Studii sau articole publicate în reviste de specialitate Arts & Humanities indexate în baze de date internaţionale; studii introductive publicate în volume colective de specialitate (inclusiv volumele conferinţelor) publicate la edituri cu prestigiu internaţional 15/n Pe publicaţie
I6 Premii internaţionale 15 Pe premiu
I7 Studii şi articole publicate în reviste ştiinţifice clasificate de CNCS în categoria A sau în volume colective publicate la edituri clasificate de CNCS în categoria A; studii introductive publicate în volume colective de specialitate (inclusiv volumele conferinţelor) publicate la edituri clasificate de CNCS în categoria A 10/n Pe publicaţie
I8 Comunicări la conferinţe internaţionale (simpozion, workshop etc.) cu comitet de selecţie sau sistem peer review 10/n Pe comunicare
I9 Scenarii originale şi piese de teatru publicate 10/n Pe scenariu/piesă de teatru
I10 Editare şi coordonare de carte (inclusiv antologii de texte) în România sau în străinătate 10/n Pe carte
I11 Serii de emisiuni radio/TV, în calitate de autor, cu teme specifice domeniului, la posturi cu acoperire naţională/internaţională 10/n Pe serie
I12 Susţinerea unui workshop la nivel internaţional 10 Pe workshop
I13 Selecţia creaţiei artistice la festivaluri şi evenimente din străinătate sau din România de nivel internaţional; membru în jurii pentru festivaluri şi evenimente de nivel internaţional 10 Pe festival/eveniment
I14 Studii şi articole publicate în reviste ştiinţifice clasificate de CNCS în categoria B sau în volume colective publicate la edituri clasificate de CNCS în categoria B; studii introductive publicate în volume colective de specialitate (inclusiv volumele conferinţelor), articole publicate in enciclopedii sau dicţionare publicate la edituri clasificate de CNCS în categoria B 5/n Pe publicaţie
I15 Comunicări la conferinţe, simpozioane, workshopuri etc. organizate în România 5/n Pe comunicare
I16 Susţinerea unui workshop la nivel naţional 5 Pe workshop
Indicatorul Denumirea indicatorului Punctajul Elementul pentru care se acordă punctajul
I17 Înregistrări ale operelor proprii pe orice suport (CD, DVD) intrate în circuit public 5 Pe ediţie
I18 Premii naţionale 5 Pe premiu
I19 Selecţia la festivaluri şi evenimente artistice din România (de nivel local sau naţional) - se punctează o singură dată evenimentul cel mai important; membru în jurii pentru festivaluri şi evenimente de nivel naţional 5 Pe creaţie artistică
I20 Cronici, recenzii şi citări ale creaţiilor artistice, ale cărţilor şi lucrărilor de specialitate în bibliografii, reviste de specialitate, periodice de cultură, emisiuni de radio şi TV, pagini web (altele decât cele personale) - nivel internaţional 3 Pe cronică/recenzie/ citare
I21 Difuzări ale operelor proprii prin canale media (TV, radio, preluări internet) 3 Pe difuzare radio/TV/ pe pagina web
I22 Cronici, recenzii şi citări ale creaţiilor artistice, ale cărţilor şi lucrărilor de specialitate în bibliografii, reviste de specialitate, periodice de cultură, emisiuni de radio şi TV, pagini web (altele decât cele personale) - nivel naţional, cu relevanţă în contextul domeniului 1 Pe cronică/recenzie/ citare

7.1.1.2. Standarde minimale

Criteriul Denumirea criteriului Standardul pentru profesor universitar, cercetător ştiinţific gradul I, abilitare Standardul pentru conferenţiar universitar, cercetător ştiinţific gradul II
C1 Număr de creaţii artistice prevăzute la indicatorii I1 şi I4 ≥ 4 ≥ 3
C2 Număr de cărţi de autor prevăzute la indicatorul I2 ≥ 2, din care cel puţin un curs/manual/tratat Cel puţin un curs/manual/tratat
C3 Punctaj total (suma punctajului pentru indicatorii I1-I22) ≥ 230 ≥ 150

7.1.2. Teoreticieni 7.1.2.1. Definiţii • În cazul publicaţiilor (cărţi, articole) cu n autori, punctajul se împarte la n. • În cazul cronicilor, recenziilor, citărilor, al difuzărilor şi al premiilor, punctajul nu se împarte la numărul de autori. • Pentru Teatru, coregrafie, cinematografie şi media, bazele de date internaţionale recunoscute sunt cele din domeniul Arts&Humanities şi domeniile conexe. Se acordă următoarele punctaje:

Indicatorul Denumirea indicatorului Punctajul Elementul pentru care se acordă punctajul
I1 Cărţi de autor pe teme esenţiale din domeniul de specialitate, publicate la edituri cu prestigiu naţional şi internaţional sau la edituri clasificate de CNCS în categoria A ori B: - curs/manual/tratat; - monografie de autor (pe o temă importantă a domeniului); - lucrare de sinteză (prezintă situaţia actuală a disciplinei conexe postului pentru care concurează); - comentariu analitic (la opere fundamentale ale domeniului) 30/n Pe carte
I2 Traducerea şi editarea critică a unei opere fundamentale sau a unei antologii pe teme esenţiale din domeniul de specialitate 20/n Pe traducere
I3 Studii sau articole publicate în reviste de specialitate indexate în baze de date internaţionale recunoscute; studii introductive publicate în volume colective de specialitate (inclusiv volumele conferinţelor) publicate la edituri cu prestigiu internaţional 15/n Pe publicaţie
I4 Studii şi articole publicate în reviste ştiinţifice clasificate de CNCS în categoria A sau în volume colective publicate la edituri clasificate de CNCS în categoria A; studii introductive publicate în volume colective de specialitate (inclusiv volumele conferinţelor) publicate la edituri clasificate de CNCS în categoria A 10/n Pe publicaţie
Indicatorul Denumirea indicatorului Punctajul Elementul pentru care se acordă punctajul
I5 Studii şi articole publicate în reviste ştiinţifice clasificate de CNCS în categoria B sau în volume colective publicate la edituri clasificate de CNCS în categoria B; studii introductive publicate în volume colective de specialitate (inclusiv volumele conferinţelor), articole publicate în enciclopedii sau dicţionare publicate la edituri clasificate de CNCS în categoria B 5/n Pe publicaţie
I6 Comunicări la conferinţe internaţionale (simpozion, workshop etc.) cu comitet de selecţie sau sistem peer review 10/n Pe comunicare
I7 Scenarii originale şi piese de teatru publicate 10/n Pe scenariu/piesă de teatru
I8 Editare şi coordonare de carte (inclusiv antologii de texte) în România sau în străinătate 10/n Pe carte
I9 Serii de emisiuni radio/TV, în calitate de autor, cu teme specifice domeniului, la posturi cu acoperire naţională/internaţională 10/n Pe serie
I10 Premii internaţionale 15 Pe premiu
I11 Comunicări la conferinţe, simpozioane, workshopuri etc. organizate în România 5/n Pe comunicare
I12 Cronici, recenzii şi citări ale cărţilor şi lucrărilor de specialitate în bibliografii, reviste de specialitate, periodice de cultură, emisiuni de radio şi TV, pagini web (altele decât cele personale) - nivel internaţional 5 Pe cronică/recenzie/ citare
I13 Premii naţionale 5 Pe premiu
I14 Difuzări prin canale media (TV, radio, preluări internet) 3 Pe difuzare radio/TV/pe pagina web
I15 Cronici, recenzii şi citări ale cărţilor şi lucrărilor de specialitate în bibliografii, reviste de specialitate, periodice de cultură, emisiuni de radio şi TV, pagini web (altele decât cele personale) - nivel naţional 3 Pe cronică/recenzie/ citare
I16 Membru în jurii la manifestări de prestigiu internaţional 10
I17 Membru în jurii la manifestări de prestigiu naţional 5

7.1.2.2. Standarde minimale Următoarele standarde trebuie îndeplinite cumulativ:

Criteriul Denumirea criteriului Standardul pentru profesor universitar, cercetător ştiinţific gradul I, abilitare Standardul pentru conferenţiar universitar, cercetător ştiinţific gradul II
C1 Număr de cărţi de autor prevăzute la indicatorul I1 ≥ 3, din care un curs/manual/tratat ≥ 2, din care un curs/manual/tratat
C2 Suma punctajului pentru indicatorii I3-I5 ≥ 35 ≥ 25
C3 Punctajul total (suma punctajului pentru indicatorii I1-I17) ≥ 230 ≥ 150

7.2. Muzică Pentru Muzică, bazele de date internaţionale recunoscute sunt următoarele:

Nr. crt. Denumirea bazei de date Adresa web
1 ISI Web of Knowledge www.webofknowledge.com
2. ERIH http://www.esf.org
3. Scopus www.scopus.com
4. EBSCO www.ebscohost.com
5. JSTOR www.jstor.org
6. ProQuest www.proquest.com
7. ProjectMuse http://muse.jhu.edu/
8. RILM (Music Literature) www.rilm.org

7.2.1. Interpreţi şi compozitori 7.2.1.1. Definiţii • n indică numărul de autori ai unei publicaţii sau partituri la care candidatul este autor, coautor sau compozitor. Se acordă următoarele punctaje:

Indicatorul Denumirea indicatorului Punctajul Elementul pentru care se acordă punctajul
I1 Concert/Recital/Spectacol în calitate de compozitor, dirijor, solist, membru în formaţie camerală până la 10 persoane, susţinut: • în străinătate, în festivaluri internaţionale cu tradiţie, concerte în cadrul stagiunilor permanente ale instituţiilor profesioniste (opere, filarmonici, orchestre de radiodifuziune); • în România, în festivaluri de mare prestigiu, cu tradiţie şi participare consistentă internaţională; în stagiunile instituţiilor de prestigiu şi cu vizibilitate internaţională 6 Pe concert/recital/ spectacol
I2 Concert/Recital/Spectacol în calitate de compozitor, dirijor, solist, membru în formaţie camerală până la 10 persoane, susţinut: • în străinătate, în stagiuni organizate de societăţi filarmonice, primării, asociaţii, muzee • în România, în stagiunile filarmonicilor din ţară, în festivaluri naţionale, în stagiuni organizate de primării şi muzee 1 Pe concert/recital/ spectacol
I3 DVD cu înregistrare live a producţiei artistice proprii (cca 45 de minute), pentru candidaţii din domeniul interpretării muzicale 20 Pe ediţie
I4 Manual, tratat sau suport de curs, pentru candidaţii din domeniul compoziţiei muzicale 20/n Pe carte
I5 Carte de teorii ale interpretării, respectiv ale compoziţiei, publicată la edituri cu prestigiu internaţional sau la edituri clasificate de CNCS în categoria A ori B 40/n Pe carte
I6 Studii sau articole publicate în reviste de specialitate indexate în bazele de date internaţionale recunoscute sau clasificate de CNCS în categoria A ori B; studii/studii introductive publicate în volume colective de specialitate sau volume ale conferinţelor, editate de edituri cu prestigiu internaţional ori la edituri clasificate de CNCS în categoria A sau B 10/n Pe studiu
I7 Partitură publicată de edituri internaţionale, partitură comandată de instituţii/asociaţii muzicale de prestigiu (internaţionale şi naţionale), partitură achiziţionată de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România; ediţii critice/îngrijire de partituri publicate într-o editură cu prestigiu internaţional sau la edituri clasificate de CNCS în categoria A ori B 10/n Pe partitură/ediţie
I8 Înregistrări pe suport (cu ISBN sau alt cod de autentificare) ale lucrărilor muzicale/prestaţiilor interpretative (CD, DVD etc.) 10 Pe ediţie
I9 Premii la competiţii de creaţie sau interpretare, premii acordate de foruri profesionale/ştiinţifice de prestigiu (uniuni de creaţie, fundaţii, reviste de specialitate, SRR, SRTV) 5 Pe premiu

7.2.1.2. Standarde minimale Următoarele standarde trebuie îndeplinite cumulativ: Pentru interpretare:

Criteriul Denumirea criteriului Standardul pentru profesor universitar, cercetător ştiinţific gradul I, abilitare Standardul pentru conferenţiar universitar, cercetător ştiinţific gradul II
C1 Numărul concertelor prevăzute la indicatorul I1 ≥ 15 ≥ 4
C2 Numărul concertelor prevăzute la indicatorul I2 ≥ 10 ≥ 8
C3 Suma punctajului pentru indicatorul I3 ≥ 20 ≥ 20
C4 Suma punctajului pentru indicatorii I5, I6 şi I7 ≥ 90 ≥ 60
C5 Suma punctajului pentru indicatorii I8 şi I9 ≥ 20 ≥ 10
C6 Punctajul total (suma punctajului pentru indicatorii I1-I9) ≥ 230 ≥ 150

Pentru compoziţie:

Criteriul Denumirea criteriului Standardul pentru profesor universitar, cercetător ştiinţific gradul I, abilitare Standardul pentru conferenţiar universitar, cercetător ştiinţific gradul II
C1 Numărul concertelor prevăzute la indicatorul I1 ≥ 6 ≥ 4
C2 Numărul concertelor prevăzute la indicatorul I2 ≥ 6 ≥ 4
C3 Suma punctajului pentru indicatorul I4 ≥ 20 ≥ 20
C4 Suma punctajului pentru indicatorii I5, I6 şi I7 ≥ 128 ≥ 82
C5 Suma punctajului pentru indicatorii I8 şi I9 ≥ 20 ≥ 10
C6 Punctajul total (suma punctajului pentru indicatorii I1-I9) ≥ 230 ≥ 150

7.2.2. Teoreticieni 7.2.2.1. Definiţii • n reprezintă numărul de autori ai unei publicaţii la care candidatul este autor sau coautor. În cazul delimitării precise a aportului personal în volumele colective, pt reprezintă numărul de pagini ale lucrării, iar pn reprezintă numărul de pagini al căror autor/coautor este candidatul. • n reprezintă numărul de editori/coordonatori/traducători ai unei lucrări/antologii/unui volum colectiv de specialitate. • Un studiu/articol se va încadra la un singur indicator, luându-se în considerare încadrarea cea mai favorabilă candidatului. Se acordă următoarele punctaje, pe publicaţie:

Indicatorul Denumirea indicatorului Punctajul Elementul pentru care se acordă punctajul
I1 Carte de muzicologie, teoria generală a muzicii, istoriografie, lexicografie, bizantinologie, antropologie muzicală, analiză, estetică şi critică muzicală etc., publicate la edituri cu prestigiu internaţional sau la edituri clasificate de CNCS în categoria A ori B 40/pt x pn/n Pe carte
I2 Manual, tratat, suport de curs 20/pt x pn/n Pe carte
I3 Editarea/Coordonarea unei antologii de texte/unui volum colectiv; traducerea unei opere fundamentale/antologii de texte pe teme esenţiale în domeniul de specialitate, publicată la edituri cu prestigiu internaţional sau la edituri clasificate de CNCS în categoria A ori B 20/n Pe carte
I4 Studiu de prezentare a unor CD-uri sau DVD-uri, în limbi de circulaţie internaţională; serie de emisiuni radio sau TV cu caracter muzicologic, în calitate de autor (emisiuni desfăşurate pe mai multe episoade, sub un generic precizat) 10/n Pe studiu/Pe serie
I5 Studii sau articole publicate în reviste de specialitate indexate în bazele de date internaţionale recunoscute; studii/studii introductive publicate în volume colective de specialitate sau în volume ale conferinţelor ori studii introductive publicate în enciclopedii sau dicţionare, editate de edituri cu prestigiu internaţional 15/n Pe studiu
I6 Studii sau articole publicate în reviste de specialitate clasificate de CNCS în categoria A; studii/studii introductive publicate în volume colective de specialitate sau în volume ale conferinţelor ori studii introductive publicate în enciclopedii sau dicţionare, editate de edituri clasificate de CNCS în categoria A 10/n Pe studiu
I7 Studii sau articole publicate în reviste de specialitate clasificate de CNCS în categoria B; studii/studii introductive publicate în volume colective de specialitate sau în volume ale conferinţelor ori studii introductive publicate în enciclopedii sau dicţionare, editate de edituri clasificate de CNCS în categoria B 5/n Pe studiu
I8 Comunicare la conferinţă internaţională (simpozion, workshop etc.) cu comitet de selecţie sau sistem peer review 10/n Pe comunicare
I9 Comunicare la conferinţă organizată de un centru de cercetare sau de o societate academică din România 5/n Pe comunicare
I10 Organizarea/Coordonarea unui eveniment muzicologic (conferinţă/simpozion/workshop) de nivel internaţional (cu participare internaţională) 10/n Pe eveniment
I11 Organizarea/coordonarea unui eveniment muzicologic (conferinţă/simpozion, workshop) de nivel naţional 5/n Pe eveniment

7.2.2.2. Standarde minimale Următoarele standarde trebuie îndeplinite cumulativ:

Criteriul Denumirea criteriului Standardul pentru profesor universitar, cercetător ştiinţific gradul I, abilitare Standardul pentru conferenţiar universitar, cercetător ştiinţific gradul II
C1 Numărul de cărţi prevăzute la indicatorul I1 ≥ 2 ≥ 1
C2 Numărul de cărţi prevăzute la indicatorul I2 ≥ 1 ≥ 1
C3 Suma punctajului pentru indicatorii I1-I4 ≥ 100 ≥ 60
C4 Suma punctajului pentru indicatorul I5 ≥ 45 ≥ 15
C5 Punctajul total (suma punctajului pentru indicatorii I1-I11) ≥ 230 ≥ 150



SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 3994/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 3994 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu