Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.775 din 28.11.2019

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 471 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala a Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 319 din 16 aprilie 2020



SmartCity1

Valer Dorneanu - preşedinte
Cristian Deliorga - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Gheorghe Stan - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Elena-Simina Tănăsescu - judecător
Varga Attila - judecător
Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 471 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Rodica-Elena Ţiu şi de Mihai-Adrian Ţiu în Dosarul nr. 15.977/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 36D/2018.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 29 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 15.977/3/2017, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 471 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Rodica-Elena Ţiu şi de Mihai-Adrian Ţiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate încalcă dreptul părţii de a se adresa instanţei şi că sancţiunea prevăzută de acest text de lege este de un formalism inacceptabil de rigid, de natură să îi afecteze grav efectivitatea exercitării căii de atac. Se mai arată că aplicarea principiilor constituţionale privind accesul liber la justiţie şi folosirea căilor de atac impun ca toate cererile greşit îndreptate să fie transmise jurisdicţiei competente să le soluţioneze.6. De asemenea, se invocă considerentele şi soluţiile din deciziile nr. 737 din 24 iunie 2008 şi nr. 303 din 3 martie 2009, prin care Curtea a admis excepţiile de neconstituţionalitate cu privire la aceeaşi soluţie legislativă.7. De asemenea, în subsidiar, solicită să se constate că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, în măsura în care sediul instanţei a cărei hotărâre se atacă şi sediul instanţei la care a fost depusă calea de atac se află la aceeaşi adresă. În speţă, apelul a fost depus prin poştă la adresa din Bulevardul Unirii nr. 37, unde se află atât sediul Judecătoriei Sectorului 2, cât şi sediul Tribunalului Bucureşti. Pe cererea de apel era indicată Judecătoria Sectorului 2 drept instanţă destinatară a apelului.8. Or, din moment ce apelul a ajuns la sediul instanţei a cărei hotărâre se atacă, iar pe cererea de apel este indicată exact acea instanţa, în speţă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, aplicarea sancţiunii nulităţii căii de atac este cu atât mai nejustificată.9. Este, în primul rând, eroarea funcţionarului tribunalului care a primit cererea de apel şi nu a direcţionat-o către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, deşi aceasta era instanţa indicată pe cererea de apel, iar registraturile celor două instanţe, Tribunalul Bucureşti şi Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, se aflau la parterul aceleiaşi clădiri.10. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă opinează în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere accesului liber la justiţie sau dreptului la apărare în condiţiile în care, pe de o parte, printre menţiunile obligatorii pe care trebuie să le conţină hotărârea se regăseşte şi cea referitoare la arătarea instanţei la care trebuie depusă cererea pentru exercitarea apelului sau recursului, conform art. 425 alin. (3) teza finală din Codul de procedură civilă, iar, pe de altă parte, legiuitorul are posibilitatea să impună anumite condiţii ţinând de natura şi de exigenţele administrării justiţiei, a căror finalitate este aceea de a disciplina comportamentul procesual al părţilor.11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat în încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 471 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că, în realitate, obiectul acesteia îl constituie prevederile art. 471 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „Apelul şi, când este cazul, motivele de apel se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii."15. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac.16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorii excepţiei de neconstituţionalitate critică dispoziţiile art. 471 alin. (1) din Codul de procedură civilă sub aspectul sancţionării cu nulitatea absolută a depunerii cererii de apel la altă instanţă decât cea a cărei hotărâre se atacă.17. În acest sens, Curtea a observat în jurisprudenţa sa recentă, aplicabilă şi în cauza de faţă (a se vedea Decizia nr. 85 din 27 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 3 iulie 2008, paragrafele 17-19), că, potrivit art. XIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, astfel cum a fost modificată, succesiv, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 964 din 24 decembrie 2015, şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum şi pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziţii din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.009 din 15 decembrie 2016, dispoziţiile art. XIV-XVII se aplică şi proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv. Prevederile art. XIV alin. (1) din Legea nr. 2/2013 prevăd că: „(1) Apelul şi, când este cazul, motivele de apel se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă." Aşadar, sub aspectul depunerii apelului, sunt aplicabile prevederile art. XIV alin. (1) din Legea nr. 2/2013, text legal care nu este identic, din punct de vedere al conţinutului, cu cel al art. 471 alin. (1) din Codul de procedură civilă, neprevăzând sancţiunea nulităţii apelului în cazul nedepunerii la instanţa a cărei hotărâre se atacă.18. Prin urmare, sub aspectul criticat, textul art. 471 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu era în vigoare la momentul depunerii căii de atac, aplicarea sa fiind prorogată pentru data de 1 ianuarie 2019 (a se vedea Decizia nr. 85 din 27 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 3 iulie 2008, paragrafele 17-19).19. În dosarul de faţă procesul din faţa instanţei de fond a fost început în anul 2015. Chiar dacă în prezent dispoziţiile legale criticate au intrat în vigoare, ele nu sunt aplicabile cauzei de faţă, ci se aplică regula tempus regit actum. Faptul că reglementarea criticată a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2019 şi se află în fondul activ al legislaţiei la data pronunţării instanţei de contencios constituţional nu înseamnă că poate produce efecte juridice în prezenta cauză. Curtea trebuie să ţină seama de faptul că se află în cadrul unui control concret de constituţionalitate, şi nu abstract.20. Aşadar, Curtea va constata că textul criticat, nefiind în vigoare la momentul sesizării Curţii, nu are legătură cu soluţionarea cauzei, din moment ce textul legal care prevede depunerea apelului, în ipoteza autorului excepţiei de neconstituţionalitate, este art. XIV alin. (1) din Legea nr. 2/2013.21. Astfel, având în vedere art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 471 alin. (1) din Codul de procedură civilă este inadmisibilă (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, sau Decizia nr. 108 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 8 iunie 2017, paragraful 22).22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 471 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Rodica-Elena Ţiu şi de Mihai-Adrian Ţiu în Dosarul nr. 15.977/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 28 noiembrie 2019.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Fabian Niculae



SmartCity5

COMENTARII la Decizia 775/2019

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 775 din 2019
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 775/2019
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu