Decizia Nr.771 din 28.11.2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 3 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, „forma în vigoare la data de 25 martie 2013", excepţie ridicată de Gheorghe Drăghici în Dosarul nr. 32.655/4/2013 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.837D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosar, partea Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a depus un punct de vedere prin care solicită respingerea excepţiei, iar autorul excepţiei a depus concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia.3. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece criticile privesc modul de întocmire a procesului-verbal de contravenţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Sentinţa civilă nr. 14.158 din 27 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 32.655/4/2013, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. 3 pct. 3 din Legea nr. 61/1991, forma în vigoare la data de 25 martie 2013". Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de petentul Gheorghe Drăghici într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii contravenţionale formulate de acesta împotriva procesului-verbal de constare şi sancţionare a contravenţiei prevăzute de textul de lege criticat.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine doar că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor cuprinse în art. 1, art. 11, art. 20 şi art. 21 din Constituţie.6. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şia exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece autorul acesteia nu motivează cu niciun argument pretinsul raport de contrarietate dintre textul legal criticat şi normele constituţionale invocate.9. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece motivele de neconstituţionalitate invocate nu privesc prevederile legale, autorul urmărind, în realitate, să evidenţieze situaţia de fapt concretă în care s-a aplicat sancţiunea legală, aspecte care, potrivit art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, excedează competenţei instanţei de contencios constituţional.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse la dosar de autorul excepţiei şi punctul de vedere al părţii Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti depus la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în actul de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 3 pct. 3 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, „forma în vigoare la data de 25 martie 2013", având următorul conţinut: „Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: [...] 3) apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă, precum şi determinarea unei persoane la săvârşirea unor astfel de fapte;". Curtea reţine că Legea nr. 61/1991 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 7 februarie 2014, iar art. 3 pct. 3 a devenit art. 2 pct. 3 din Legea nr. 61/1991, cu acelaşi cuprins. Având în vedere, însă, că în cauză şi-au produs efecte prevederile art. 3 pct. 3 din Legea nr. 61/1991, în forma anterioară republicării din 2014, deoarece acestea reprezintă temeiul juridic al procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei încheiat la data de 25 martie 2013, a cărui anulare constituie obiectul cauzei în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că obiect al excepţiei îl reprezintă art. 3 pct. 3 din Legea nr. 61/1991, în forma anterioară republicării din anul 2014.13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 privind statul român, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 privind referitor la tratatele internaţional privind drepturile omului şi art. 21 privind accesul liber la justiţie.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, deşi autorul acesteia invocă în mod formal dispoziţiile art. 1, art. 11, art. 20 şi art. 21 din Constituţie, în realitate, acesta nu motivează pretinsa contrarietate a dispoziţiilor criticate cu prevederile constituţionale invocate. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie motivate şi, prin urmare, Curtea nu se poate substitui autorului excepţiei în ceea ce priveşte formularea unor motive de neconstituţionalitate. Acest fapt ar avea semnificaţia exercitării unui control de constituţionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispoziţiile art. 146 din Constituţie.15. Cu privire la motivarea unei excepţii de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea Constituţională a statuat că orice excepţie de neconstituţionalitate trebuie să aibă o anumită structură inerentă şi intrinsecă care va cuprinde trei elemente, şi anume textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalităţii textului criticat. În condiţiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepţiei, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci, dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. Prin urmare, materialitatea motivării excepţiei nu este o condiţie sine qua non a existenţei acesteia. De aceea, Curtea a constatat că în situaţia în care textul de referinţă invocat este suficient de precis şi clar, astfel încât instanţa constituţională să poată reţine în mod rezonabil existenţa unei minime critici de neconstituţionalitate, ea este obligată să analizeze pe fond excepţia de neconstituţionalitate şi să considere, deci, că autorul acesteia a respectat şi a cuprins în excepţia ridicată cele trei elemente menţionate.16. Aplicând aceste considerente de principiu la speţă, Curtea constată că, în prezenta cauză, indicarea textelor constituţionale nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de autor. Aşadar, dat fiind caracterul general al textelor constituţionale invocate, precum şi lipsa explicitării pretinsei relaţii de contrarietate a dispoziţiilor legale criticate faţă de acestea, nu poate identifica în mod rezonabil nicio critică de neconstituţionalitate, astfel încât nu suntem în prezenţa unei veritabile excepţii de neconstituţionalitate. În consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 pct. 3 din Legea nr. 61/1991, astfel cum a fost invocată, este inadmisibilă.17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 3 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, în forma anterioară republicării din 2014, excepţie ridicată de Gheorghe Drăghici în Dosarul nr. 32.655/4/2013 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 28 noiembrie 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean