DECIZIE Nr.
769 din 12 mai 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 303 alin. 1, art. 302 1 alin. 1 lit.
c) si art. 306 alin. 1 din Codul de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 419 din 18 iunie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Doina Suliman -
magistrat-asistent-sef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. 1, art. 3021
alin. 1 lit. c) şi art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Faur" - S.A. din Bucureşti în Dosarul
nr. 719/300/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent-şef referă asupra cauzei şi arată
că, la dosar, partea Ion Tudora a depus note scrise prin care solicită
respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa
în materie a Curţii Constituţionale.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 9 ianuarie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 719/300/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 303 alin. 1, art. 3021 alin. 1 lit. c) şi art.
306 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială
„Faur" - S.A. din Bucureşti cu ocazia soluţionării apelului formulat
împotriva Sentinţei civile nr. 4.981 din 28 mai 2008, pronunţată de Judecătoria
Sectorului 2 Bucureşti.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că textele de lege criticate contravin
prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 21 alin. (1),
(2) şi (3), deoarece, „ca urmare a recalificării căii de atac din apel în
recurs, ulterior primului termen de judecată, partea care a atacat cu apel
hotărârea nu numai că este privată de calea de atac a apelului, cât şi de cea a
recursului, ceea ce conduce la irevocabilitatea hotărârii instanţei de fond, fără
a exista posibilitatea cenzurării acesteia de către o instanţă
superioară." Consideră că este posibilă „o analiză a
neconstituţionalităţii unui text de lege doar cu privire la aplicabilitatea
acestuia la anumite situaţii din practică." De aceea, solicită să se
constate că, „prin aplicarea dispoziţiilor de lege criticate la situaţiile în
care instanţa de apel califică calea de atac din apel în recurs, ca urmare a
incidenţei unui text de lege/recurs în interesul legii survenit după formularea
căii de atac şi în timpul soluţionării acesteia, se încalcă dreptul de a avea
acces liber la justiţie."
Instanţa de judecată apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise
depuse de parte la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie,
republicată, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 303 alin. 1, art. 3021 alin. 1 lit. c) şi art. 306
alin. 1 din Codul de procedură civilă, cu următorul cuprins:
-Art. 303 alin. 1: „Recursul se va motiva prin
însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.";
-Art. 3021 alin. 1 lit. c): „Cererea de
recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, următoarele menţiuni: [...]
c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază
recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse
printr-un memoriu separat;";
- Art. 306 alin. 1: „Recursul este nul dacă nu a
fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin.
2."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii
legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale
art. 16 alin. (1) - egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3)
- accesul liber la justiţie.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că asupra unei critici similare s-a pronunţat prin Decizia nr. 312 din
6 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385
din 4 mai 2006.
Cu acel prilej, Curtea a statuat că Legea fundamentală
nu cuprinde prevederi referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor
de atac, ci statuează prin art. 129 şi art. 126 alin. (2) că exercitarea căilor
de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt
stabilite prin lege, adică potrivit normelor de procedură. Din aceste prevederi
constituţionale rezultă că legiuitorul are libertatea de a stabili cazurile şi
condiţiile în care părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile
de atac. In acest sens, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac,
legiuitorul poate să reglementeze termenele de declarare a acestora, forma în
care trebuie să fie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se
depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele
de acelaşi gen, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului în substanţa
sa sau principiilor şi textelor constituţionale de referinţă.
Nici reglementările internaţionale nu impun în materia
exercitării căilor de atac. Astfel, Curtea de la Strasbourg, în cazul Beles
şi alţii contra Cehiei din 12 noiembrie 2002, a constatat că dreptul de
acces la un tribunal, din care dreptul de acces constituie un
aspect, nu este absolut şi se pretează la limitări implicit admise, în special
în ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate a unui recurs, având în vedere
că presupune reglementarea din partea statului care se bucură, în această
privinţă, de o anumită marjă de apreciere.
In fine, recalificarea căii de atac din apel în recurs
şi, în consecinţă, respingerea recursului ca fiind lovit de nulitate din cauza
nemotivării acestuia în termenul prevăzut de lege constituie o problemă de
interpretare şi de aplicare a legii ce ţine de competenţa instanţelor
judecătoreşti, iar nu de cea a instanţei de contencios constituţional.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1- 3,
al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 303 alin. 1, art. 3021 alin. 1 lit. c) şi art. 306 alin. 1 din
Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială Faur -
S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 719/300/2008 al Tribunalului Bucureşti -
Secţia a III-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 mai 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman