Decizia Nr.765 din 15.06.2011

referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 476 din 06 iulie 2011

În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, la data de 26 mai 2011, un grup de 51 de senatori a solicitat Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra constituţionalităţii dispoziţiilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor.Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 3.147 din 26 mai 2011 şi constituie obiectul Dosarului nr. 662A/2011.La sesizare a fost anexată lista cuprinzând semnăturile celor 51 de senatori, şi anume: Ilie Sârbu, Sorin-Constantin Lazăr, Alexandru Cordoş, Ecaterina Andronescu, Toni Greblă, Viorel Arcaş, Vasile-Cosmin Nicula, Ioan Mang, Trifon Belacurencu, Laurenţiu Florian Coca, Gheorghe-Pavel Bălan, Elena Mitrea, Gheorghe Marcu, Radu-Cătălin Mardare, Valer Marian, Daniel Savu, Gavril Mîrza, Nicolae-Dănuţ Prunea, Ion Rotaru, Sergiu-Florin Nicolaescu, Petre Daea, Lia-Olguţa Vasilescu, Iulian Bădescu, Titus Corlăţean, Constantin Tămagă, Gheorghe Pop, Marius-Sorin-Ovidiu Bota, Alexandru Mazăre, Adrian Ţuţuianu, Miron-Tudor Mitrea, Florin Constantinescu, Doina Silistru şi Avram Crăciun - aparţinând grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, Crin George Laurenţiu Antonescu, Marian Cristinel Bîghiu, Minerva Boitan, Cristian David, Mircea Diaconu, Emilian Valentin Frâncu, Puiu Haşotti, Paul Ichim, Vasile Mustăţea, Marius-Petre Nicoară, Romeo-Florin Nicoară, Mario-Ovidiu Oprea, Liviu-Titus Paşca, Cornel Popa, Nicolae Robu, Dan-Radu Ruşanu, Cristian-George Ţopescu - aparţinând grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi Vasile Nistor - senator independent.În susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate au fost aduse următoarele argumente:1. Prevederile Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor contravin dispoziţiilor art. 47 alin. (1) şi art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie, întrucât afectează nivelul de trai. În acest sens, se arată că, în contextul realităţilor economice şi sociale actuale, reducerea indemnizaţiei lunare şi a duratei concediului pentru creşterea copiilor plasează persoanele care au calitatea de beneficiari într-o situaţie defavorabilă. Or, dreptul la concediu de maternitate este un drept fundamental. Mai mult, se aduce atingere şi „principiului protecţiei aşteptărilor legitime ale cetăţenilor“ cu privire la un anumit nivel al protecţiei şi securităţii sociale.2. Aceleaşi prevederi de lege, referitoare la diminuarea dreptului la concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, vin în contradicţie şi cu art. 44 din Constituţie referitor la dreptul de proprietate privată. Astfel, se arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, concretizată prin Hotărârea din 26 noiembrie 2002, pronunţată în Cauza Büchen contra Republicii Cehe, noţiunea de „bun“, la care se referă art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, înglobează orice interes al unei persoane de drept privat cu o valoare economică. Un astfel de drept este şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, iar diminuarea acesteia - ca element de patrimoniu aflat în proprietatea beneficiarilor acesteia - constituie o ingerinţă care afectează dreptul de proprietate. Se mai arată că, în jurisprudenţa aceleiaşi instanţe europene, se impune necesitatea asigurării unui just echilibru între exigenţele interesului general şi imperativul salvării drepturilor fundamentale. În acest sens, sunt citate Hotărârea din 23 septembrie 1982, pronunţată în Cauza Sporrong şi Lonnroth împotriva Suediei, Hotărârea din 19 decembrie 1989, pronunţată în Cauza Mellacher şi alţii contra Austriei, şi Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunţată în Cauza James şi alţii împotriva Marii Britanii. Din aceste hotărâri se desprinde concluzia că limitarea folosinţei bunurilor proprietate privată este conformă convenţiei mai sus amintite numai dacă se urmăreşte un scop de utilitate publică şi este însoţită de o despăgubire a proprietarului. Or, în ceea ce priveşte actul normativ criticat, care instituie practic o expropriere, nu există niciun fel de indicaţii cu privire la existenţa vreunei cauze de utilitate publică şi nici cu privire la acordarea unei juste şi prealabile despăgubiri.3. Dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile art. 53 din Constituţie, întrucât restrâng exerciţiul unor drepturi fundamentale fără respectarea condiţiilor prevăzute de acest text constituţional. În acest sens, se arată că, în lipsa precizării cauzei care a justificat restrângerea drepturilor la un nivel de trai decent şi la concediu de maternitate, precum şi a dreptului de proprietate privată, nu rezultă nici faptul că această restrângere „se impune“, aşa cum cere textul constituţional, nici că ar fi proporţională cu situaţia care a determinat-o. Criza economică nu poate constitui un pretext pentru îngrădirea unor drepturi consacrate constituţional, cu atât mai mult cu cât o asemenea măsură nu a fost aplicată cu titlu excepţional, nu are caracter temporar, ci permanent, şi nu a fost însoţită de garanţii destinate să asigure protecţia nivelului de trai al categoriilor sociale afectate. În ceea ce priveşte proporţionalitatea măsurii restrângerii dreptului la indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, se precizează că nici această cerinţă nu este respectată, de vreme ce măsurile legislative criticate pot avea drept consecinţă reducerea natalităţii şi, pe termen lung, reducerea populaţiei. În plus, scopul urmărit de legiuitor putea fi atins şi prin alte măsuri.4. În sfârşit, se susţine că legea criticată contravine dispoziţiilor art. 20 din Constituţie, prin raportare la prevederile art. 1, art. 17 alin. (1), art. 34 alin. (1) şi art. 52 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi prin raportare la dispoziţiile art. 17 şi art. 25 paragraful 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra sesizării de neconstituţionalitate.Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 51/2.676 din 7 iunie 2011, punctul său de vedere, în care se arată că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 este în integralitatea sa conformă cu prevederile constituţionale şi cu cele din conţinutul Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.Astfel, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 47, art. 53 şi art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie, se susţine că o asemenea critică nu este conformă cu realitatea cotidiană notorie de criză economică şi financiară prin care trece România, situaţie ce determină reducerea cheltuielilor din bugetul de stat şi din cel al asigurărilor sociale de stat. Prin urmare, măsurile criticate au o justificare obiectivă şi raţională, iar lipsa intervenţiei statului pe această cale ar fi putut afecta stabilitatea economică a ţării şi implicit securitatea naţională. În acest sens, sunt amintite şi cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 şi Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010. Consideră că nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 confirmă cele arătate mai sus şi justifică măsurile dispuse prin acest act normativ.În ceea ce priveşte susţinerea autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea principiului protecţiei aşteptărilor legitime ale cetăţenilor cu privire la un anumit nivel al protecţiei şi securităţii sociale, preşedintele Camerei Deputaţilor arată că o asemenea critică nu este argumentată şi că un astfel de principiu nu este prevăzut de Constituţie. În măsura în care se bucură totuşi de o consacrare în actele internaţionale la care România este parte, atunci instanţele de judecată sunt cele care trebuie să cenzureze nerespectarea lui. În acest sens, este amintită şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 575 din 4 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011.Referitor la critica raportată la art. 44 din Constituţie, arată că dispoziţiile de lege criticate afectează nivelul indemnizaţiei pentru creşterea copilului de la momentul intrării acestora în vigoare, iar nu şi pentru trecut. Or, „dreptul de proprietate privată se exercită doar asupra sumelor deja încasate, nu şi asupra celor care ar urma să fie încasate“ şi ca urmare nu se poate vorbi despre o expropriere.În sfârşit, cu privire la criticile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 20 din Constituţie, arată că autorii obiecţiei de neconstituţionalitate nu au adus niciun fel de argumente, astfel că acestea nu pot constitui obiect al analizei Curţii Constituţionale.Preşedintele Senatului a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. I - 467 din 10 iunie 2011, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituţionalitate este întemeiată.Reluând aceleaşi argumente ca şi cele invocate de autorii obiecţiei de neconstituţionalitate, se arată, în esenţă, că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 încalcă dispoziţiile art. 47 şi art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie, întrucât este afectat nivelul de trai al beneficiarilor dreptului la concediu şi indemnizaţia pentru creşterea copiilor. Totodată, se aduce atingere şi dreptului de proprietate, întrucât indemnizaţia amintită reprezintă un „bun“, iar reducerea acesteia echivalează cu expropriere. În sfârşit, consideră că sunt încălcate şi dispoziţiile Legii fundamentale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi coroborate cu cele ale art. 47 alin. (2) teza întâi din Constituţie, care consacră dreptul la concediu de maternitate, întrucât nu rezultă că restrângerea acestui drept constituţional „se impune“. În plus, diminuarea dreptului la indemnizaţia pentru creşterea copilului nu are un caracter temporar.Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/3.333 din 31 mai 2011/EB, punctul său de vedere, în care se arată că argumentele prezentate de autorii criticii de neconstituţionalitate nu sunt întemeiate.În acest sens, susţine că prin textele de lege criticate statul nu numai că nu şi-a încălcat obligaţiile constituţionale invocate de autorii sesizării, ci, dimpotrivă, a luat măsurile necesare pentru a asigura protecţia socială a cetăţenilor săi. Mai mult, consideră că, în condiţiile economice actuale, intervenţia statului prin soluţii ca cele criticate în prezenta obiecţie a fost necesară pentru a preveni situaţii de neacceptat, ca aceea a incapacităţii de plată a unor drepturi fundamentale, aşa cum sunt salariul, pensia etc.Referitor la critica privind încălcarea dreptului de proprietate, arată că dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în interpretarea dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu garantează un anumit cuantum al dreptului patrimonial, ci doar plata acestuia ca drept câştigat.În ceea ce priveşte susţinerea autorilor obiecţiei potrivit căreia s-ar aduce atingere unor drepturi fundamentale, fără a fi respectate însă condiţiile art. 53 din Constituţie, se arată că dreptul la concediu şi indemnizaţia pentru creşterea copilului nu reprezintă drepturi fundamentale.Pentru aceleaşi argumente expuse mai sus, Guvernul consideră că nu pot fi reţinute nici criticile raportate la actele internaţionale invocate de autorii obiecţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi celor ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate.Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum rezultă din sesizarea formulată, îl constituie dispoziţiile Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, ordonanţă de urgenţă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010.Din motivarea sesizării rezultă explicit însă voinţa autorilor acesteia de a supune controlului de constituţionalitate, pe lângă legea de aprobare, însăşi ordonanţa de urgenţă. Astfel, dispoziţiile de lege criticate, referitoare la reglementarea condiţiilor de acordare a concediului şi indemnizaţiei lunare pentru creşterea copiilor, sunt prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010.În acest sens, Curtea, prin Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al Românie, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009, a statuat că ordonanţele Guvernului aprobate de Parlament prin lege încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare şi devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacă, din raţiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare, conservă şi elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de către Guvern.Autorii obiecţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste prevederi de lege limitează, fără a fi respectate condiţiile constituţionale, drepturi fundamentale, precum dreptul de proprietate privată, dreptul la un nivel de trai decent şi dreptul la concediu de maternitate, aducându-se astfel atingere art. 44, art. 47, art. 53 şi art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie. De asemenea, susţin că sunt înfrânte şi dispoziţiile art. 20 din Constituţie, prin raportare la prevederile art. 1, art. 17 alin. (1), art. 34 alin. (1) şi art. 52 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi prin raportare la dispoziţiile art. 17 şi art. 25 paragraful 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Aceste dispoziţii internaţionale consacră şi ocrotesc drepturi şi valori precum demnitatea umană, proprietatea privată, dreptul la măsuri de securitate socială oferite de stat şi dreptul la un nivel de trai decent şi stabilesc condiţiile în care poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi fundamentale.Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 a urmărit instituirea unui program de acordare a dreptului la concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor adaptat realităţilor economice. În acest sens, în nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă se arată că, „situaţia economică actuală impune utilizarea eficientă a resurselor bugetului de stat, inclusiv a resurselor financiare pentru asigurarea plăţii indemnizaţiei pentru creşterea copilului sau, după caz, a stimulentului de inserţie lunar, rezultând necesitatea regândirii acestui program din punctul de vedere al perioadei de acordare, al condiţiilor de eligibilitate, precum şi al cuantumurilor acordate.“ Prin urmare, art. 2 al ordonanţei de urgenţă prevede că „(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2011, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, pot beneficia opţional de următoarele drepturi:a)concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an, precum şi de o indemnizaţie lunară;b)concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară.(2) Indemnizaţia lunară prevăzută la alin. (1) lit. a) se stabileşte în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni şi nu poate fi mai mică de 600 lei şi nici mai mare de 3.400 lei.(3) Indemnizaţia lunară prevăzută la alin. (1) lit. b) se stabileşte în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni şi nu poate fi mai mică de 600 lei şi nici mai mare de 1.200 lei.(4) Pentru copilul cu handicap concediul pentru creşterea copilului se acordă până la împlinirea de către acesta a vârstei de 3 ani, iar indemnizaţia aferentă se acordă în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni şi nu poate fi mai mică de 600 lei şi nici mai mare de 3.400 lei.“Efectul acestei reglementări a fost acela al diminuării dreptului la concediu şi indemnizaţia pentru creşterea copiilor în raport cu reglementarea anterioară, respectiv art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările aduse de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2008 privind unele măsuri financiar-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 31 decembrie 2008, şi chiar în raport cu dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, dispoziţii care diminuau cu 15% cuantumul indemnizaţiei. Aşa fiind, Curtea urmează a analiza în ce măsură diminuarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului are semnificaţia afectării drepturilor fundamentale amintite de autorii obiecţiei şi, în situaţia în care se va constata o restrângere a acestor drepturi, în ce măsură aceasta este compatibilă cu cerinţele impuse de art. 53 din Constituţie. Prin urmare, examinând criticile referitoare la încălcarea dreptului la un nivel de trai decent, Curtea constată că diminuarea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copiilor, însoţită de restrângerea la un an a duratei pentru care se acordă o sumă mai mare, respectiv 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mare de 3.400 lei, reprezintă măsuri care influenţează nivelul de trai. Acesta este însă un drept cu o natură specifică. Astfel, aşa cum Curtea a constatat şi prin Decizia nr. 30 din 6 aprilie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 18 aprilie 1994, conceptul de „nivel de trai decent“ nu este definit de Constituţie. Mai mult, nici mijloacele de realizare a acestui obiectiv nu sunt prevăzute de Constituţie, legiuitorul fiind chemat, în spiritul acestui text constituţional, să instituie un ansamblu de măsuri prin care statul să asigure protejarea şi îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor atât prin reglementarea unor drepturi fundamentale, precum dreptul la securitate socială, dreptul la muncă - condiţie principală pentru un trai decent -, dreptul la o salarizare echitabilă, dreptul la protecţia sănătăţii şi altele asemenea, dar şi prin drepturi care nu au o consacrare constituţională şi care tind către acelaşi obiectiv. În acelaşi spirit, Constituţia consacră, în chiar art. 1 alin. (3), caracterul de stat social al României, obligă statul, prin dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. f), să creeze condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii, iar prin art. 41 alin. (2) şi art. 47 alin. (2) prevede dreptul salariaţilor, respectiv al cetăţenilor şi la alte măsuri de protecţie socială şi de asistenţă socială decât cele nominalizate expres în Legea fundamentală, măsuri stabilite prin lege. Caracteristic tuturor acestor drepturi ale cetăţenilor şi obligaţii corelative ale statului este faptul că, în măsura în care nu sunt nominalizate expres de Constituţie, legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecţie socială luate, fără a fi necesar să se supună condiţiilor art. 53 din Constituţie, întrucât acest text constituţional priveşte numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu şi cele stabilite prin legi. O astfel de concluzie se desprinde şi din considerentele Deciziei nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, în care Curtea constata că dispoziţiile art. 53 din Constituţie raportate la dreptul la un nivel de trai decent sunt lipsite de relevanţă, întrucât dreptul pus în discuţie, respectiv dreptul la pensie specială de serviciu, nu era un drept fundamental. Un astfel de drept, a cărui reglementare depinde de opţiunea legiuitorului, este şi cel pus în discuţie în prezenta cauză, concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copiilor neavând o consacrare constituţională, aşa cum în mod eronat susţin autorii obiecţiei, care fac o confuzie cu dreptul la concediu de maternitate. Acesta din urmă este reglementat distinct de cap. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 29 noiembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Curtea consideră însă că, deşi legiuitorul dispune de libertatea alegerii mijloacelor prin care să realizeze protecţia socială a cetăţenilor, respectarea obligaţiei de a asigura un nivel de trai decent trebuie avută în vedere în mod independent, urmărindu-se în ultimă instanţă nu numai modalitatea prin care statul realizează această obligaţie, ci şi modul în care cetăţenii reuşesc să îşi satisfacă nevoile de trai într-un anumit moment, în funcţie de resursele de care dispun. În acest context, se impune observaţia că stabilirea acelui standard al nivelului de trai care poate fi considerat ca fiind decent trebuie apreciată de la caz la caz, în funcţie de o serie de factori conjuncturali. Situaţia economică a ţării, resursele de care dispune statul în vederea atingerii acestui obiectiv, dar şi nivelul de dezvoltare al societăţii, gradul de cultură şi civilizaţie la un anumit moment şi modul de organizare a societăţii reprezintă deopotrivă coordonate care trebuie luate în considerare atunci când se evaluează nivelul „decent“ al vieţii. În concluzie, aprecierea modului şi a măsurii în care statul reuşeşte să ducă la îndeplinire obligaţia de a asigura un nivel de trai decent trebuie să fie raportată la aceşti factori, nefiind posibilă stabilirea unui standard fix, imuabil. Curtea consideră că măsurile adoptate prin textele de lege criticate au mai degrabă caracterul unei adaptări la condiţiile economice existente, iar, raportat la acestea, măsurile dispuse nu au un caracter disproporţionat, neputându-se vorbi despre o afectare a nivelului de trai decent contrară Constituţiei. Un alt criteriu care a fost avut în vedere pentru reglementarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 îl constituie şi condiţiile de acordare a unor drepturi similare în alte state europene, sens în care Curtea observă că, aşa cum sunt prevăzute la momentul actual, condiţiile din România se încadrează între limitele minime şi maxime stabilite în aceste state. Astfel, dacă în Belgia indemnizaţia pentru creşterea copilului se acordă pe o perioadă de doar 3-6 luni, în Cehia, aceeaşi perioadă poate ajunge până la 4 ani. În majoritatea statelor însă, aşa cum sunt Austria, Bulgaria, Franţa, Norvegia sau Ungaria, acest ajutor de creştere a copilului este prevăzut pentru 2 ani. În ceea ce priveşte cuantumul indemnizaţiei, dacă în Bulgaria este stabilită o indemnizaţie care variază între echivalentul a 51 de euro şi 179 euro lunar, iar în Ungaria limita maximă este echivalentă cu 365 de euro lunar, în Belgia acest cuantum diferă în funcţie de întreruperea totală sau parţială a activităţii profesionale şi de vârsta beneficiarului, cea mai mică indemnizaţie fiind de 342,46 euro, iar cea mai mare de 684,94 euro. De asemenea, dacă în Austria se acordă o indemnizaţie de 14,53 euro zilnic, în Danemarca este prevăzută o indemnizaţie anuală de numai 1006 euro. În acest din urmă caz însă indemnizaţia se acordă până la împlinirea de către copil a vârstei de 9 ani. Privind aceste exemple, se poate concluziona că măsurile de lege criticate se circumscriu condiţiilor care, la nivel european, sunt considerate ca necesare, dar şi suficiente pentru a asigura un nivel de trai decent. În continuare, examinând susţinerea autorilor obiecţiei referitoare la încălcarea dreptului de proprietate privată, Curtea constată că reglementările Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 se aplică persoanelor ai căror copii se nasc începând cu data de 1 ianuarie 2011, precum şi persoanelor care au adoptat un copil, cărora li s-a încredinţat un copil în vederea adopţiei sau care au un copil în plasament ori în plasament în regim de urgenţă ori au devenit tutori începând cu data mai sus amintită. Persoanele care anterior au dobândit dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului de până la 2, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, nu se supun noii reglementări. Prin urmare, niciunul dintre destinatarii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 nu beneficiază la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ de dreptul la concediu şi indemnizaţia pentru creşterea copilului, calitatea de beneficiar al acestor drepturi fiind condiţionată de naşterea unui copil şi de dobândirea drepturilor părinteşti ulterior acestui moment. Prin urmare, nu se poate vorbi de afectarea unui drept de natură patrimonială aflat deja în patrimoniul persoanelor amintite. În ceea ce priveşte susţinerea autorilor obiecţiei privind încălcarea principiului protecţiei aşteptărilor legitime, Curtea constată că acest principiu nu are o consacrare constituţională, dar transpare însă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului ca un element în aprecierea respectării drepturilor fundamentale. Acest principiu impune existenţa unei legislaţii predictibile, unitare şi coerente. De asemenea, impune limitarea posibilităţilor de modificare a normelor juridice, stabilitatea regulilor instituite prin acestea, ceea ce presupune obligaţii deopotrivă opozabile atât legiuitorului primar, cât şi celui delegat. Curtea apreciază însă că acest principiu nu poate dobândi semnificaţia unei interdicţii pentru legiuitor de a interveni în sensul modificării condiţiilor de acordare a unor drepturi pentru viitor în conformitate cu politica adoptată de stat, cu atât mai mult cu cât condiţiile şi cuantumul indemnizaţiei nu sunt prevăzute şi nici garantate de dispoziţiile Legii fundamentale şi nu sunt afectate drepturi câştigate în trecut. Aşa cum s-a arătat deja, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 se aplică numai acelor drepturi ce se vor naşte după intrarea sa în vigoare. Aşa fiind, Curtea apreciază că în cauza de faţă nu se poate vorbi despre o încălcare a principiului protecţiei aşteptărilor legitime, invocat de autorii obiecţiei. În ceea ce priveşte susţinerile potrivit cărora Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor ar contraveni art. 20 din Constituţie, Curtea constată că autorii obiecţiei de neconstituţionalitate nu îşi motivează criticile de neconstituţionalitate în raport cu dispoziţiile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Or, Curtea nu are competenţa de a formula propriile critici, la care, ulterior, să şi răspundă. Astfel, o enumerare a dispoziţiilor internaţionale pretins încălcate prin legea criticată nu echivalează cu o veritabilă critică de neconstituţionalitate, nefiind respectate exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Cu privire la prevederile invocate din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, act distinct ca natură juridică de celălalt tratat internaţional invocat, Curtea reţine că acestea, de principiu, sunt aplicabile în controlul de constituţionalitate în măsura în care asigură, garantează şi dezvoltă prevederile constituţionale în materia drepturilor fundamentale, cu alte cuvinte, în măsura în care nivelul lor de protecţie este cel puţin la nivelul normelor constituţionale în domeniul drepturilor omului. În consecinţă, cu privire la speţa de faţă, Curtea constată că prevederile cuprinse în Cartă nu sunt cu nimic afectate pentru toate considerentele sus-menţionate. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Constată că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor este constituţională. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dezbaterea a avut loc la data de 15 iunie 2011 şi la aceasta au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Iulia Antoanella Motoc, Mircea Ştefan Minea, Ion Predescu, Puskás Valentin Zoltán şi Tudorel Toader, judecători. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea