DECIZIE Nr.
762 din 31 octombrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 102/2000
privind statutul si regimul refugiatilor in Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 983 din 8 decembrie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar -
judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu
- judecător
Ion Predescu -
judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader -
judecător
Antonia Constantin - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000
privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de
Muhand Mamon El Zoubir Abdelrahman în Dosarul nr. 635/302/2006 (636/2006) al
Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 19
octombrie 2006 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când, la
solicitarea reprezentantului legal al autorului excepţiei, Curtea a dispus
amânarea pronunţării la 26 octombrie 2006 şi apoi, datorită imposibilităţii
constituirii legale a completului de judecată, la data de 31 octombrie 2006.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 4 aprilie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 635/302/2006 (636/2006), Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul
refugiaţilor în România. Excepţia a fost ridicată de Muhand Mamon El Zoubir
Abdelrahman într-o cauză având drept obiect soluţionarea unei plângeri
împotriva hotărârii prin care Oficiul Naţional pentru Refugiaţi i-a respins
acestuia cererea de recunoaştere a statutului de refugiat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia, invocând art. 21 din Constituţie privind accesul
liber la justiţie, susţine că Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 „este
neconstituţională în raport cu situaţia unui cetăţean sudanez care urmează să
fie returnat într-o ţară aflată în conflict armat". Chiar dacă se
recunoaşte posibilitatea legiuitorului de a impune anumite cerinţe de formă
pentru acordarea protecţiei umanitare, consideră că, totuşi, aceste
condiţionări nu trebuie să aducă atingere substanţei dreptului sau să-l
lipsească de efectivitate. Or, în speţă este vorba despre protejarea dreptului
la viaţă, aşa cum acesta se reflectă şi în jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Ordonanţa criticată nu poate fi apreciată ca neconstituţională, din moment ce
chiar prin această reglementare legală se acordă posibilitatea unui petent de a
obţine o formă de protecţie în România. In plus, actul normativ criticat
stabileşte şi o serie de drepturi şi beneficii pentru solicitanţii de azil,
astfel că nu se poate susţine încălcarea dreptului la viaţă sau îngrădirea
altor libertăţi ori interese legitime.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Textele criticate nu conţin interdicţii pentru
persoanele interesate de a se adresa instanţelor judecătoreşti şi de a se
folosi de toate garanţiile procesuale care condiţionează, într-o societate
democratică, procesul echitabil şi în acest sens sunt indicate dispoziţiile
art. 16 alin. (1) şi ale art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000.
Totodată, actul normativ criticat nu contravine prevederilor constituţionale
ale art. 22 prin care se consfinţeşte dreptul la viaţă şi integritate fizică sau
psihică, ci, dimpotrivă, acesta reprezintă tocmai asumarea de către stat a
obligaţiei pozitive concretizate în acordarea unei forme de protecţie persoanei
care, neîndeplinind condiţiile pentru acordarea statutului de refugiat, ar fi
expusă pericolului ca, în situaţia în care ar fi returnată în ţara de origine,
să sufere o vătămare a drepturilor sale, constând în tortură, tratamente sau
pedepse inumane ori degradante.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de
vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de
sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului
şi dispoziţiile de lege
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10
şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit
încheierii de sesizare a instanţei, îl constituie dispoziţiile Ordonanţei
Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 1.136 din 1 decembrie 2004. Ulterior sesizării
Curţii Constituţionale, a intrat în vigoare Legea nr. 122/2006 privind azilul
în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care, în art. 152 alin. (2), dispune abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind
statutul şi regimul refugiaţilor în România, precum şi a oricăror alte
dispoziţii contrare.
Autorul excepţiei consideră că actul normativ criticat
contravine, în ansamblul său, dispoziţiilor art. 22 din Constituţie referitoare
la dreptul la viaţă şi la integritate fizică, precum şi ale art. 53 din aceasta
privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată următoarele:
La data pronunţării prezentei decizii, Ordonanţa
Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, ce
face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, nu mai este în vigoare, ea
fiind abrogată expres prin dispoziţiile art. 152 alin. (2) din Legea nr.
122/2006 privind azilul în România. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea
nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide doar asupra excepţiilor privind
neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o
lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare.
In consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul
refugiaţilor în România urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse
mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca devenită
inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei
Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România,
excepţie ridicată de Muhand Mamon El Zoubir Abdelrahman în Dosarul nr.
635/302/2006 (636/2006) al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 octombrie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi