Decizia Nr.757 din 07.06.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, excepţie ridicată de Ioan Eugen Muntean în Dosarul nr. 253/97/2010 al Tribunalului Hunedoara - Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă, deoarece, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.354/2010, textele de lege criticate au fost declarate neconstituţionale. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 21 iulie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 253/97/2010, Tribunalul Hunedoara - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010.Excepţia a fost ridicată de Ioan Eugen Muntean într-o cauză având ca obiect pretenţii solicitate în temeiul Legii nr. 221/2009. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia critică, în esenţă, soluţia legislativă a plafonării cuantumului despăgubirilor, susţinând că Guvernul nu a fost abilitat expres de Parlament să emită ordonanţe în domeniul despăgubirilor pentru prejudiciile morale suferite de persoanele condamnate politic sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, mai ales că stabilirea cuantumului despăgubirilor a fost dată în competenţa instanţelor judecătoreşti, potrivit Legii nr. 221/2009. Autorul susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 a fost adoptată fără a exista o situaţie extraordinară a cărei reglementare să nu poată fi amânată şi fără motivarea urgenţei.Totodată, autorul consideră că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 generează discriminări din cauza existenţei practicii neunitare a instanţelor judecătoreşti, atât sub aspectul acordării de despăgubiri morale persoanelor care au fost supuse măsurilor administrative cu caracter politic, cât şi al cuantumului acestora, de vreme ce unele instanţe au acordat despăgubiri superioare celor prevăzute de ordonanţă, iar altele au respins acţiunile. Diferenţieri injuste şi nejustificate se creează, în opinia autorului excepţiei, şi între categoriile de succesori legali ai persoanei supuse măsurii cu caracter politic. Prin stabilirea unor sume maxime nesemnificative, se reduce la derizoriu însăşi existenţa despăgubirii.Actul normativ menţionat contravine art. 53 din Constituţie, prin aceea că restrânge drepturile descendenţilor în raport cu persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic sau a fost supusă unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi dreptul descendenţilor de gradul al II-lea în raport cu cei de gradul I. În opinia autorului excepţiei, se încalcă şi art. 15 alin. (1) din Constituţie, deoarece, prin cuantificarea despăgubirilor pentru prejudicii morale, se aduce atingere drepturilor consacrate prin Decretul-lege nr. 118/1990.De asemenea, autorul invocă Decizia nr. 21 din 10 martie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, cu ocazia examinării recursului în interesul legii, prin care s-a statuat că „modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parţială a unui act normativ reprezintă instituţii juridice diferite, cu efecte diferite“. Tribunalul Hunedoara - Secţia civilă „susţine excepţia de neconstituţionalitate a art. 5 din Legea nr. 221/2009, cu modificările aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010“, apreciind că, prin plafonarea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciile morale suferite, la sume cuprinse între 10.000 euro şi 2.500 euro, după cum petentul este victima directă sau un descendent al acesteia, actul emis ar putea avea drept consecinţă încălcarea principiului protecţiei încrederii cetăţeanului în stat, iar instituţia daunelor morale ar putea deveni o simplă ficţiune. Pe de altă parte, instanţa judecătorească consideră inexplicabilă excluderea claselor ascendenţilor şi colateralilor privilegiaţi de la vocaţia obţinerii despăgubirilor pentru prejudiciile suferite de persoanele care sau împotrivit regimului totalitar.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, deşi, potrivit încheierii de sesizare, acesta îl constituie dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, în realitate, autorul excepţiei critică dispoziţiile art. I şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, ordonanţă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010. Prin urmare, Curtea se va pronunţa asupra acestor prevederi de lege, având următorul cuprins:– Art. I: „Art. I. - Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: a)acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic; 2. 5.000 de euro pentru soţul/soţia şi descendenţii de gradul I; 3. 2.500 de euro pentru descendenţii de gradul al II-lea; 2. La articolul 5, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1¹), cu următorul cuprins: (1¹) La stabilirea cuantumului despăgubirilor prevăzute la alin. (1), instanţa judecătorească va lua în considerare, fără a se limita la acestea, durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare şi consecinţele negative produse în plan fizic, psihic şi social, precum şi măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare.“; – Art. II: „Art. II. - Dispoziţiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, astfel cum au fost modificate şi completate prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se aplică proceselor şi cererilor pentru a căror soluţionare nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (1) privind universalitatea, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 73 alin. (3) lit. h) privind reglementarea prin lege organică a infracţiunilor, pedepselor şi a regimului executării acestora, ale art. 108 alin. (3) privind actele Guvernului, ale art. 115 alin. (1), (2) şi (4) privind emiterea ordonanţelor şi condiţiile de adoptare a ordonanţelor de urgenţă, precum şi prevederile art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului privind dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor juridice naţionale competente, împotriva actelor care violează drepturile fundamentale şi ale art. 23 pct. 2 şi 3 din Declaraţie privind dreptul la salariu egal şi dreptul la o retribuire echitabilă şi satisfăcătoare. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele: 1. Prin Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 sunt neconstituţionale. În acest sens, Curtea a reţinut că dispoziţiile legale instituie o inechitate, fără o motivare temeinică, obiectivă şi raţională, deşi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 este motivată de urgenţa şi necesitatea reglementării „unor măsuri pentru instituirea unui regim echitabil în acordarea despăgubirilor privind condamnările cu caracter politic pronunţate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989“. Totodată, Curtea a observat că tratamentul juridic diferit aplicat persoanelor care solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare este determinat de celeritatea cu care a fost soluţionată cererea de către instanţele de judecată, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive. Tratamentul juridic diferenţiat aplicat celor care se consideră îndreptăţiţi la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică, în funcţie de momentul în care hotărârea pronunţată de instanţa privind dreptul la despăgubiri rămâne definitivă, afectează drepturile persoanelor care nu deţineau o hotărâre definitivă la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010. În consecinţă, Curtea a constatat că dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea în drepturi. De asemenea, Curtea a constatat că prevederile legale criticate încalcă şi principiul neretroactivităţii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, în sensul că se aplică inclusiv situaţiilor în care există o hotărâre judecătorească pronunţată în primă instanţă, care, deşi nedefinitivă, poate fi legală şi temeinică prin raportare la legislaţia aflată în vigoare la data pronunţării acesteia. Astfel, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr. 221/2009, nemodificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, s-a născut un drept la acţiune pentru a solicita despăgubiri neplafonate sub aspectul întinderii, iar Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 nu constituie norme de procedură pentru a se invoca principiul aplicării sale imediate, ci reprezintă un act normativ cu dispoziţii de drept material, astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului. Pe de altă parte, Curtea a constatat că prevederile art. I pct. 1 şi art. II ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 înfrâng şi dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie, deoarece este afectat un drept fundamental - egalitatea în drepturi a cetăţenilor - consfinţit prin art. 16 alin. (1) din Constituţie. Având în vedere argumentele expuse, Curtea a observat că nerespectarea acestor norme constituţionale atrage şi înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora, „în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“. În aceste condiţii, Curtea constată că, în prezenta cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. Reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după sesizarea Curţii, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă. 2. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, Curtea reţine că aceasta vizează soluţia legislativă potrivit căreia măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, sunt luate în considerare la stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciile morale suferite ca urmare a condamnării politice sau supunerii la o măsură administrativă cu caracter politic. Curtea observă că prevederile art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 introduc la art. 5 din Legea nr. 221/2009 alin. (1¹), care, instituind cu titlu exemplificativ criteriile pe baza cărora instanţa judecătorească va stabili cuantumul despăgubirilor, fac trimitere în mod expres la prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009. În aceste condiţii, Curtea constată că, prin declararea ca neconstituţionale a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, prin Deciziile nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, trimiterile la aceste prevederi rămân fără obiect. Prin urmare, Curtea constată că şi critica de neconstituţionalitate formulată sub acest aspect a rămas fără obiect, motiv pentru care excepţia de neconstituţionalitate a art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Ioan Eugen Munteanu în Dosarul nr. 253/97/2010 al Tribunalului Hunedoara - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iunie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Simina Gagu